PREDICA PENTRU Duminica Tuturor Sfinților, 1 11 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Textul pentru predica din această Duminică specială se fundamentează pe Apocalipsa 7, 9-14:

” ⁹ După acestea, am văzut şi, iată, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau [în picioare] în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini. ¹⁰ Ei strigau cu glas puternic: „Mântuirea aparţine Dumnezeului nostru, celui care şade pe tron, şi Mielului”. ¹¹ Şi toţi îngerii stăteau [în picioare] în jurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru fiinţe, cădeau cu faţa la pământ înaintea tronului şi-l adorau pe Dumnezeu ¹² şi spuneau: „Amin! Binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirea, cinstea, puterea şi tăria [să fie] Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin!”. ¹³ Unul dintre bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Cine sunt şi de unde vin cei care sunt îmbrăcaţi cu haine albe?” ¹⁴ I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului”

După cum știți, Duminica trecută, Biserica noastră a comemorat Reforma Luterană iar în această Duminică ne bucurăm de o nouă ocazie specială, mai precis Duminică în care îi comemorăm pe toți sfinții lui Cristos din toate timpurile și din toate locurile. Este o sărbătoare specială care joacă un rol foarte important în viața multor români, în special în Transilvania. Deși sfinții dețin un loc foarte important în viața Bisericii Creștine, în prezent doar câțiva oameni au o idee corectă cu privire la cine este și ce este cu adevărat un „sfânt”. Sub influența diferitelor tradiții, majoritatea oamenilor din România cred că „sfinții” sunt o categorie separată de creștini, o categorie de oameni care au dus sau duc o viață de ascultare perfectă de voia lui Dumnezeu. Opinia aproape generală este că majoritatea acestor „sfinți” erau sau sunt oameni care s-au izolat de lumea aceasta păcătoasă, preferând să trăiască în diferite locuri izolate, unde s-au dedicat pe deplin unei vieți de rugăciune și meditație spirituală. Viața acestor oameni s-a distins printr-o iubire perfectă pentru Dumnezeu; print-o viață trăită în abținere de la păcat; ajungând prin diferite eforturi spirituale personale la o stare de perfecțiune în conformitate cu ”δικαιοσύνη του Θεού” (dicaiosune tu Teu) care în limba română se traduce prin expresia: ”dreptatea lui Dumnezeu”. Aceasta este cea mai comună descriere a „sfinților” în lumea creștină, în special în România, Bulgaria, Italia și Grecia.

Această definiție ale „sfinților” nu este tocmai una nefericită. Dacă privim în Cuvântul lui Dumnezeu, vom observa că Dumnezeu însuși este cel care cere de la om ca acesta să trăiască în sfințenie după cum citim: ”voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt” (Lev.20,26). Este evident pentru oricine că această poruncă cere fiecărui om să îndeplinească standardul de a fi „sfânt”. Vedem, așa dar, că este voia lui Dumnezeu ca orice om să fie sfânt. Și tot Dumnezeu este cel care a poruncit ce trebuie făcut de către om pentru a fi în acest fel. Cu alte cuvinte, omul nu devine „sfânt” făcând ceea ce îi dictează rațiunea sau emoțiile, ci făcând ceea ce Dumnezeu a poruncit în acest sens. Standardul pentru „sfințenie” conform voinței lui Dumnezeu este Legea lui Dumnezeu. Această Lege a lui Dumnezeu rezumă perfect tot ceea ce trebuie să facă un om pentru a fi considerat „sfânt” înaintea lui Dumnezeu.

Analizând Legea lui Dumnezeu descoperim un alt aspect important al acestui standard de „sfințenie”. Primul lucru pe care îl observăm este faptul că Legea lui Dumnezeu nu acceptă compromisuri. Legea nu permite niciun fel de eroare sau abatere de la porunci. Legea lui Dumnezeu însăși ne spune acest lucru prin cuvintele: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească” (Deut.27,26). Dumnezeu nu acceptă jumătate de măsură în ceea ce privește îndeplinirea acestui standard. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu acceptă împlinirea Legii într-un procent de doar 99,99 la sută. Domnul nostru Isus Cristos este clar asupra acestui aspect, spunând: „fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!” (Mt.5,48). Oricine nu îndeplinește perfect Legea lui Dumnezeu se află sub blestemul lui Dumnezeu și este condamnat ca „păcătos”, ci în niciun caz nu poate să fie considerat a fi „sfânt”.

Dragii mei, oricine dintre noi care se privește sincer în lumina Legii lui Dumnezeu nu poate trage o concluzie optimistă despre el însuși. Sfântul Apostol Paul spune despre fiecare dintre noi acest lucru: „Nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul ”(Rom.3,10-12). Această concluzie pe care o trage Legea lui Dumnezeu nu se referă doar la o parte din umanitate, ci privește pe toți oamenii, inclusiv pe toți cei care sunt prezenți astăzi, aici. Sfântul Apostol Paul trage următoarea concluzie pentru fiecare om care a trăit, trăiește și va trăi în această lume, spunând: „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom 3,23). Sfânta Scriptură ne spune că absolut orice ființă umană se află în robia păcatului, că este supusă judecății lui Dumnezeu și a morții încă din primul moment al existenței sale, așa cum spune Sfântul Împărat David: „în păcat m-a conceput mama mea” (Ps.51,7). Mai mult, Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că omul nici nu vrea să îndeplinească standardul lui Dumnezeu de „sfințenie” așa cum citim: „Omul [numai] cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie” (1Cor.2,14).

Având în vedere că Sfântul Apostol Paul ne spune că absolut orice ființă umană a încălcat Legea lui Dumnezeu și a eșuat în a fi „sfântă” conform Legii lui Dumnezeu, cum mai putem vorbi despre ceea ce Crezul Apostolic numește „comuniunea sfinților”? Cum poate Biserica lui Cristos să vorbească în continuare despre „sfinți”? Cum poate Sfântul Apostol Paul să folosească formula: „[tuturor] sfinților care sunt în întreaga Ahaia” (2Cor.1:1). Am arătat deja faptul că conform Legii lui Dumnezeu, toți oamenii din Ahaia sunt păcătoși, ci nicidecum sfinți!

Și totuși, Scriptura ne vorbește despre „sfinții lui Dumnezeu” în repetate rânduri iar Biserica noastră îi comemorează astăzi pe toți acești „sfinți”. Cine sunt cu adevărat acești „sfinți” dacă nu sunt acei oameni care au îndeplinit perfect Legea lui Dumnezeu? Este clar că răspunsul corect la această întrebare nu mai poate fi același cu cel formulat de către fariseii din timpul Domnului Isus Cristos și nici nu poate să fie găsit în învățătura propovăduită de majoritatea covârșitoare a Bisericilor creștine care au afirmat Legea lui Dumnezeu ca modalitate de sfinţenie.

Dragii mei, adevăratul răspuns la aceste întrebări a fost redescoperit de către reformatorul Martin Luther și a fost predicat de către Reforma Luterană după secole în care Biserica lui Cristos a trăit într-un întuneric spiritual identic cu cel în care se afla Israelul în timpul Domnului Isus Cristos. Reforma Luterană - de la începutul căreia am sărbătorit Duminica trecută 503 de ani - este cea care a redescoperit faptul că răspunsul corect la întrebările anterioare nu poate fi dat de rațiunea umană, de filosofie sau emoții, ci poate fi găsit exclusiv în Sfânta Scriptură, singura sursă a adevărului, așa cum spune Domnul nostru Isus Cristos: „Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (In.8,31-32). Această libertate despre care vorbește Cuvântul lui Dumnezeu nu este câștigată prin efortul nostru, ci este darul pe care ni l-a dat Dumnezeu în Fiul Său, Domnul nostru Isus Cristos.

În calitate de călugăr, Martin Luther s-a concentrat timp de mai mulți ani la Legea lui Dumnezeu, depunând eforturi supraomenești pentru a o împlini corect și complet. Dar, în ciuda acestor eforturi, Luther nu a simțit libertate despre care vorbește Domnul Isus Cristos, dimpotrivă, cu cât se străduia mai mult să împlinească Legea, povara sa spirituală devenea tot mai grea. Reforma Bisericii a avut loc atunci când, concentrându-se pe studierea Cuvântului lui Dumnezeu, Martin Luther a descoperit Evanghelia lui Cristos. Evanghelia ne vorbește despre un adevărat miracol al iubirii lui Dumnezeu pentru om. Evanghelia lui Cristos ne vorbește nu despre ceea ce trebuie să facem pentru a fi „sfinți” înaintea lui Dumnezeu, ci despre ceea ce Dumnezeu însuși a făcut prin Fiul său întrupat, Domnul nostru Isus Cristos, pentru ca noi să fim declarați „sfinți” înaintea lui Dumnezeu. Cum a fost posibil? Evanghelia ne spune prin gura Sfântului Apostol Paul după cum urmează: „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13)

În jertfa Domnului nostru Isus Cristos, Dumnezeu însuși a plătit prețul pentru incapacitatea noastră de a deveni „sfinți” împlinind Legea și, imputându-ne neprihănirea lui Cristos, a găsit potrivit să declare „sfinți” pe toți cei care cred vestea bună a Evangheliei. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Ioan despre aceasta: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In.3,16). Dragii mei, numai în această cheie vorbim astăzi despre „comuniunea sfinților”, pentru că am fost răscumpărați, așa cum spune Sfântul Apostol Petru: „cu sângele prețios al lui Cristos” (1Pet.1,18).

Evanghelia lui Cristos ne vorbește despre crucea lui Cristos ca fiind adevărata și singura cale de iertare și eliberare a omului din robia păcatului și a morții. Acest lucru s-a întâmplat numai pentru că Isus Cristos a purtat păcatele fiecăruia dintre noi pe cruce. Pe cruce, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a primit de la Dumnezeu pedeapsa pentru fiecare dintre păcatele noastre. În acest fel, nu ascultarea noastră față de Lege, ci moartea lui Cristos a devenit sursa noastră de „sfințenie”, deoarece Dumnezeu a pedepsit păcatul nostru în moartea lui Cristos. Sfântul Apostol Paul ne spune acest lucru: „Nu știți că toți cei care am fost botezați în Cristos Isus am fost botezați în moartea Lui?” (Rom.6,3). Aceste cuvinte ne spun că prin botezul nostru participăm la moartea lui Cristos, care a fost înlocuitorul nostru în moarte, așa cum ne spune profetul Isaia: „Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Prin Botez, Dumnezeu ne-a iertat păcatele, ne-a eliberat de robia diavolului și ne-a pus în dragostea lui Dumnezeu, plantând credință în inimile noastre. Convins de iertarea păcatelor obținute în Botez, Sfântul Apostol Paul face următoarea afirmație: „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el” (Rom.6,8).

Mai mult, în Evanghelia lui Cristos, Dumnezeu ne comunică iertarea păcatelor și ne dă viață veșnică, întărind și menținând vie credința mântuitoare în noi. Dumnezeu ne pune în Cristos prin botezul nostru și tot el ne susține și credință hrănindu-ne cu adevăratul trup și sânge al Domnului nostru Isus Hristos care nu sunt altceva decât un medicament împotriva păcatului și o hrană pentru viața veșnică.

Dragii mei, Evanghelia Domnului Isus Cristos - care vine la noi prin predicarea Cuvântului, prin Botez, Absoluțiune și prin Sfânta Euharistie - sunt căile prin care Cristos vine la noi, ne eliberează de păcatul robiei și de moarte și ne pune în viața veșnică. Cu alte cuvinte, aceasta este modalitatea prin care Dumnezeu ne sfințește pe fiecare dintre noi, căci acolo unde nu există păcat, este sfințenie așa cum spune Sfântul Împărat David: „Fericit este [omul] căruia i s-a iertat fărădelegea, căruia i s-a acoperit păcatul!”(Ps.31,1-2).

Dragii mei, acest mesaj al Evangheliei este ceea ce a adus la lumină Reforma Luterană din secolul al XVI-lea. Învățătura că „sfințenia” nu este câștigată de eforturile omului, așa cum a predicat Biserica Medievală timp de secole, dar acesta este darul pe care Dumnezeu îl dă oricui crede în Fiul său și în ceea ce a făcut Fiul său pentru mântuirea noastră, ca citim în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan: „aceasta este viața veșnică, că ei te cunosc pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos pe care l-ai trimis tu” (In.17,3).

Amin.