predica pentru duminica Exaudi, a șaptea duminică după înviere, 21 05 2023

”26 Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. 27 Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine.

1 V-am spus acestea ca să nu vă scandalizaţi. 2 Vă vor exclude din sinagogă. Mai mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. 3 Şi vor face acestea pentru că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. 4 Dar v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-am spus.

Dragii mei, în ”Intro-ul” Liturghiei din Duminica ”Exaudi”, ascultăm, cântate, cuvintele Psalmului 27, un Psalm în care Sfântul Împărat David își mărturisește deplina încredere în Domnul său despre care afirmă astfel: ”Domnul este tăria şi scutul meu” (Ps.27,7). Această afirmație nu este un simplu sentiment manifestat de către David ci este o credință autentică fundamentată pe promisiunile lui Dumnezeu. Datorită acestei credințe, Dumnezeu spune despre Sfântul Împărat David următoarele: ”L-am aflat pe Davíd, fiul lui Iése, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa mea” (Fapte 13,22).

Sfântul Împărat David este un pasionat după Dumnezeu iar acest lucru iese în evidență în următoarea mărturisire: ”Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să vizitez sanctuarul său” (Ps.26,4). Tot către Dumnezeu se îndreaptă Sfântul Împărăt David și atunci când sufletul său este împovărat de durere și frustrare, după cum citim: ”Ascultă glasul rugăciunii mele când strig către tine, când îmi ridic mâinile spre sanctuarul tău!” (Ps.27,2).

Lumea acesta în care fiecare dintre noi ne trăim existența nu este încă nici pe departe ceea ce Dumnezeu a promis Bisericii sale. Sfântul Împărat David cunoștea foarte bine acest lucru, de aceea, el – prin credință – aștepta ca Dumnezeu să își împlinească promisiunile. David aștepta împlinirea promisiunile lui Dumnezeu cu laude, cu mulțumiri și plin de încredere, în mulți dintre Psalmii săi rugându-se la Dumnezeu pentru ca acesta să acționeze conform cu promisiunile făcute.

O experiență similară avea să fie trăită și de către ucenicii Domnului Isus Cristos imediat după înălțarea Mântuitorului la cer, mai precis, în prima Duminică după acest eveniment istoric cu totul special pentru Biserica lui Cristos. Timp de patruzeci de zile, ucenicii Domnului Isus Cristos au trăit în prezența Mântuitorului înviat din morți. În tot acest timp, prin predicarea Evangheliei sale, Cuvântul ne spune faptul că ”li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut” (Lc.24,31). Sfântul Apostol Luca ne spune faptul că Domnul Isus Cristos ”începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc.24,27). Prin predicarea Evangheliei, Domnul Isus Cristos a născut credință în inima lor și, astfel, i-a făcut părtași la Împărăția lui Dumnezeu.

După înălțarea Domnului Isus Cristos, viața creștinilor a devenit o viață de așteptare după împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. De fapt, viața oricărui credincios - începând de la căderea în păcat a lui Adam – a fost mereu o viață de așteptare. Îl vedem pe Sfântul Profet Moise așteptând momentul în care evreii vor intra în țara făgăduită. Îl vedem pe Sfântul Simeon despre care Sfântul Evanghelist Luca ne spune că: ”aştepta mângâierea lui Israél” (Lc.2,25). Îl vedem pe Sfântul Apostol Paul care aștepta întoarcerea în glorie a Mântuitorului nostru. De asemenea, îi vedem pe Sfinții Apostoli așteptând timp de opt zile revărsarea Duhului Sfânt în conformitate cu promisiunea pe care Domnul Isus Cristos le-a făcut-o.

Revărsarea Duhului Sfânt le-a oferit Sfinților Apostoli bucuria mântuirii și pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere umană. Dar, în același timp, Domnul Isus Cristos le-a promis ucenicilor săi, chiar în noaptea ]n care a fost trădat, faptul că viața lor va fi caracterizată și de cruce. Revărsarea Duhului Sfânt înseamnă faptul că Sfinții Apostoli vor începe să lucreze la predicarea Evangheliei Domnului Isus Cristos iar această viață de predicare a Evangheliei Domnului Isus Cristos va fi caracterizată de martiraj după cum citim: ”vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu” (In.16,2).

Imediat după convertire, viața omului devine o viață de așteptare, o viață de așteptare după eliberarea de durerile pe care această viață ni le provoacă datorită păcatului. Toată această așteptare este una a credinței și a rugăciunii. Credem cu toții faptul că nu mai este mult până când Domnul nostru va reveni pe norii cerului după cum citim: ”iată că vine cu norii şi orice ochi îl va vedea” (Apoc.1,7). Sfârșitul suferinței noastre este foarte aproape. Sfârșitul dezamăgirilor și al eșecului este aproape. Sfârșitul vinovăției, al rușinii și al regretului este aproape. Sfârșitul singurătății, al bolii și al fricii este aproape.

Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape și noi avem promisiunea Domnului Isus Cristos care spune: ”după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In.14,3). Venirea lui Cristos este momentul în care dorul nostru va lua sfârșit împreună cu așteptarea noastră pentru că avem promisiunea faptul că Dumnezeu nu ne-a uitat aici, în această lume a păcatului și a morții, și, de asemenea, locul nostru nu este aici.

Dragii mei, așteptarea împlinirii promisiunilor Domnului Isus Cristos este o chestiune esențială credinței noastre care cere atenție și seriozitate specială. Cere venerație și vigilență. Așteptarea acesta trebuie făcută trăind cuvintele Domnului nostru Isus Cristos care spun: ”Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta” (Mc.12,30) respectiv: ”Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mc.12,31).

Știu că în această viață, nici unul dintre noi nu este mulțumit de sine. Nu suntem așa cum ar trebui să fim. Spun acest lucru deoarece știm foarte bine cum am fost meniți de către Dumnezeu să fim din mesajul Legii. În același timp, din mesajul Evangheliei, știm cine este Domnul nostru Isus Cristos. Știm, prin credință, faptul că Domnul Isus Cristos este cel care ne-a împăcat cu Dumnezeu prin propriul său sânge vărsat pentru noi. De aceea avem nădejdea acestei ”păci escatologice” deoarece Domnul Isus Cristos însuși spune: ”Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă!” (In.14,27).

Sfântul Împărat David strigă către Dumnezeu astfel: ”Către tine strig, Doamne Dumnezeul meu, să nu rămâi tăcut în fața mea, căci de vei tăcea față de mine, voi fi asemenea cu cei care coboară în groapă” (Ps.27,1). În rugăciunile noastre, Domnul Isus Cristos ne învață să ne rugăm la plural, după cum citim: ”ne mântuieşte de Cel Rău!” (Mt.6:13). A fi: ”Fii ai lui Dumnezeu în Cristos” înseamnă de a trăi împreună în ”trupul lui Cristos” care este Sfânta sa Biserică. Noi nu suntem nici pe departe ceea ce ar trebui să fim dar un lucru este sigur, noi nu sunt suntem singuri ci suntem împreună în Biserica lui Cristos! Suntem o familie cu adevărat!

Duhul Sfânt ne-a adunat împreună și ne-a legat împreună pentru a ne mângâia unii pe alții cu mărturia lui Cristos. Cuvântul ne spune faptul că fiecare dintre noi, cei adunați astăzi aici, suntem ai Duhului Sfânt care ne umple de pace, de ordine și de dragoste. Duhul Sfânt, revărsat peste fiecare dintre noi în și prin Sacramentul Sfântului Botez, prin Evanghelia Domnului Isus Cristos, sădește în inimile noastre credință și curajul de al mărturisi pe Domnul nostru Isus Cristos și Evanghelia sa, statornici și hotărâți, chiar și în fața întregii opoziții a diavolului și a acestei lumi păcătoase.

Duhul Sfânt, prin predicarea Evanghelia lui Cristos și prin administrarea Sfintelor Sacramente, ne întărește genunchii slabi, ne dă mâini puternice pentru ca noi să facem lucrarea la care Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi. Deși trăim într-o lume poluată de păcat și, deseori, pare că am obosit teribil de mult în așteptarea noastră, prin credință, noi suntem niște oameni plini de speranță deoarece Domnul nostru Isus Cristos este viu și ne face următoarea promisiune: ”pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi” (In.14,19).

Amin!