Predică DUMINICA Cantate, 10 05 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a cincea Duminică după Învierea Domnului Isus Cristos, zi care, în calendarul Bisericii noastre poartă numele de Duminica Cantate. Această denumire provine din limba latină și o întâlnim în Psalmul 96 acolo unde, în primul verset, citim astfel: ”cantate Domino novum canticum”. În traducerea în limba română, această expresie spune: ”cântați Domnului o cântare nouă”. Predica pentru această Duminică este fundamentată pe Ioan 16:5-15

Dragii mei, conform învățăturii Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea, este imposibil pentru o persoană focalizată pe ideea de dreptate să înțeleagă învățătura Bisericii Creștine. În prezent, sub puternica influență a unui curent post-modern numit ”umanitarism”, foarte mulți oameni au devenit obsedați de ceea ce consideră ei a fi ”dreptate individuală și socială”. Acești oameni nu pot înțelege de ce Biserica Lutherană este atât de preocupată de doctrine în condițiile în care lumea este plină e copii înfometați și aproape sufocată de oameni care trăiesc la limita sărăciei. Acești oameni consideră faptul că o Biserică nu are nici un fel de relevanță în societate în condițiile în care preocupările ei nu sunt orientate spre nevoile reale ale lumii în care trăim, Oamenii aceștia au un punct de sprijin chiar în Scriptură. Ei vin și spun faptul că în Scriptură, Domnul Isus Cristos ne învață spunând astfel: ”Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea” (Mc.12,31). Domnul Isus Cristos ne cheamă să îl iubim pe aproapele nostru, să avem milă de el, să oferim suport tuturor acelora care sunt săraci și doborâți de nevoi. Privind la niște creștini care rămân focusați pe standardele doctrinare de acum cinci secole, cei mai mulți dintre ”umanitariști” acuză Biserica de ipocrizie, datorită faptului că, spun ei: ”Biserica nu face ceea ce învață” și că nu are nici un fel de legătură cu sfințenia. În perspectiva post-modernă - nu doar a omului necredincios ci și a celui credincios - omul sfânt este omul ”umanitarist” ci un omul concentrat pe doctrinele Bisericii.

Cu toate acestea, contrat părerilor majoritare, chiar contrar părerii multor teologi și slujitori ai Bisericii, Sfânta Scriptură declară că sfinții nu sunt cei cu preocupări ”umanitariste” ci sunt aceia care sunt botezați și cred în Domnul Isus Cristos. Pe astfel de oameni îi declară Sfânta Scriptură ca fiind sfinți, drepți și nevinovați, nu datorită propriului lor efort în a fi buni ci pentru faptul că au fost curățați în sângele Domnului Isus Cristos care s-a jertfit pe cruce pentru păcatele fiecăruia dintre noi fiind: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Io.1,29). Sfințenia acestor oameni se datorează faptului că Dumnezeu le-a iertat păcatele în baza sacrificiului pe care Fiul lui Dumnezeu l-a făcut pentru fiecare dintre ei. Primind jertfa lui Cristos pentru păcatele noastre, Dumnezeu îi declară pe aceia care cred în Fiul său ca fiind drepți în ciuda imperfecțiunilor lor și chiar în ciuda răutăților de care acești oameni încă mai dau dovadă uneori. Așa dar, Scriptura ne învață un lucru paradoxal, anume faptul că cei care continuă să păcătuiască zilnic sunt numiți sfinți de către Dumnezeu. Acesta este o învățătură a Sfintelor Scripturi care nu poate să fie digerată de către lumea post-modernă și, din ce în ce mai mult, creștinii însăși nu mai pot tolera o astfel de idee pe care o consideră ca fiind o rătăcire a unor reformatori germani din Secolul al XVI-lea. Pentru marea majoritate a creștinilor de astăzi, omul sfânt este omul care îl alege pe Dumnezeu, omul care nu face păcat și care împlinește ceea ce Dumnezeu ne cere.

Este însă o mare ironie ceea ce spune Scriptura că se întâmplă în societatea creștină post-modernă. Aceia care se consideră păcătoși și fățarnici sunt declarați de către Dumnezeu ca fiind sfinți în timp ce toți aceia care pretind faptul că respectă voia lui Dumnezeu cu sfințenie sunt declarați ca fiind străini de Dumnezeu.

Lăsași-mă totuși să fac o paranteză. Când vorbim despre faptul că cei care sunt păcătoși sunt declarați justificați de către Dumnezeu datorită jertfei lui Cristos nu sunt oameni care se simt bine în pielea de păcătos ci sunt oameni care simt păcatul ca pe o veritabilă povară. Ei sunt acei oameni care cred în Cristos dar care experimentează trăirea Sfântului Apostol Paul care spune astfel: ”după omul lăuntric îmi găsesc plăcere în Legea lui Dumnezeu; dar văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prin Legea păcatului care este în mădularele mele. Om nefericit ce sunt!” (Rom.7,22-24). Omul care crede în Cristos este un om care iubește Legea lui Dumnezeu și are ca obiectiv împlinirea a ceea ce Dumnezeu ne cere în Lege. Însă, zi de zi, privind la Lege, acest om înțelege faptul că nu este deloc așa cum Legea îi cere să fie iar Legea nu face alt ceva decât să îi condamne pentru eșecurile lor în a face voia lui Dumnezeu. Acest om este considerat de către societate creștină post-modernă ca fiind un ”ipocrit”.

Dragii mei, adevăratul creștinism este o religie a paradoxului. Paradoxul major constă în faptul că aceeași oameni pe care Legea îi declară ca fiind păcătoși și îi condamnă pentru păcatele lor sunt oamenii pe care Evanghelia lui Cristos îi declară iertați, sfinți și drepți înaintea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Dumnezeu însuși ne cheamă să credem acest lucru pe care îl spune Evanghelia lui Cristos, să nu avem dubii cu privire la acest mesaj chiar dacă el sfidează părerea majorității creștinilor din prezent.

Dragii mei, nici o învățătură a Bisericii lui Cristos nu a fost mai atacată de către diavol precum a fost și este atacată această doctrină. Diavolul depune toate eforturile pentru ca să vă spună faptul că sunteți păcătoși și că aceste păcate pe care noi le comitem zilnic îl jignesc pe Dumnezeu și, prin urmare, Dumnezeu nu poate să fie favorabil unui astfel de om. Dragii mei, vreau să vă spun un lucru important astăzi. În sezonul Epifaniei, vorbind despre ispitirea la care diavolul l-a supus pe Domnul Isus Cristos, v-am spus că Satana s-a dovedit a fi un prost. Unii au reținut mai bine de cât mă așteptam această afirmație. Astăzi vreau să vă mai spun ceva despre diavol. Nu este doar un prost ci este și un mare mincinos! Domnul Isus Cristos însuși îl descrie pe diavol cu următoarele cuvinte: ”[diavolul] este mincinos şi tatăl [minciunii]” (Io.8,44). Diavolul este un mincinos dar este, în același timp, foarte șiret. El nu ne toarnă așa numite ”minciuni gogonate” ci el încercă să ne înrobească prin a spune adevărul doar pe jumătate. El va spune mereu ceea ce Legea spune, anume faptul că suntem păcătoși. El vă va aminti mereu de cuvintele: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26)

Diavolul spune adevărul atunci când vă spune că sunteți păcătoși și datorită păcatelor voastre sunteți sub judecata la lui Dumnezeu și sub blestemul Legii. Dar diavolul se rezumă doar la atât. El nu vă va spune niciodată și cealaltă parte a adevărului. Acea parte a adevărului care spune: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.” (Io.3,16-17). Dragii mei, adevărul complet este că noi suntem păcătoși iar Legea ne condamnă pentru aceste păcate. Dar Dumnezeu ne iubește ca un adevărat Tată și prin sângele Fiului său cel scump el a spălat murdăria și nerușinarea păcatului nostru și ne iubește în ciuda faptului că nu reușim să împlinim voia lui.

Dragii mei, contrat opiniei creștinismului post-modern, nu noi suntem cei care l-am ales pe Dumnezeu. Dacă așa ar sta lucrurile, am avea motive reale să ne îngrijorăm deoarece păcatele noastre pot afecta în mod foarte grav relația noastră cu Dumnezeu. Dar, repet, nu noi l-am ales pe Dumnezeu ci Dumnezeu ne-a ales pe noi să ne fie Tată. El este ”Tatăl nostru” din proprie inițiativă. El este cel care vrea asta și el ne-a făcut fii ai săi, justificându-ne prin jertfa Fiului său. Astfel, El ne-a răscumpărat din robia diavolului, din păcat și din moarte și ne-a făcut ”copiii săi”. De aceea avem confort. Pentru că, deși suntem păcătoși și eșuăm în a face voia lui Dumnezeu, noi nu putem afecta relația cu El pentru că relația cu el nu stă în voința și puterea noastră ci în voința și puterea Lui. Dumnezeu este Tatăl nostru care l-a făcut pe Fiul său, Domnul Isus Cristos, ca să fie Fratele nostru, ca noi să putem trăi prin Duhul Sfânt. Acest lucru înseamnă că noi mai suntem stăpâniți de păcat. Noi nu ne mai găsim plăcerea în poftele păcătoase ale acestui trup.

Dragii mei, să vă mai spun ceva interesant despre diavol. Diavolul apreciază teologia și îi place să se folosească de teologie. Dar, cum este un mincinos, el va folosi teologia nu ca să vă spună adevărul despre Cristos și jertfa lui pentru păcatele noastre ci pentru a vă spune minciuni. Diavolul vă va spune că Duhul Sfânt nu locuiește acolo unde există păcate. El vă va spune faptul că dacă vreți să fiți mântuiți, să fiți copiii lui Dumnezeu, trebuie să trăiți o viață sfântă din perspectiva Legii. Cu alte cuvinte să trăiți o viață fără să comiteți nici un păcat. Altminteri, nu puteți fi plăcuți lui Dumnezeu și Duhul Sfânt nu poate să fie peste voi. Din noi, diavolul nu face alt ceva decât să răstălmăcească adevărul lui Dumnezeu.

În pericopa noastră, Domnul Isus Cristos spune astfel: ”când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti” (Io.16,13-15). Duhul Sfânt este cel care vine în această lume ca să ne aducă vestea Evangheliei lui Cristos și să învingă prin Cuvânt minciuna diavolului. Duhul Sfânt, prin Evanghelie, îl glorifică pe Cristos spunând lumii adevărul despre răscumpărarea noastră în sângele Fiului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care a inspirat scrierea întregului Adevăr și tot el, prin Evanghelie, atinge inima omului. El ne spune cum, în marea sa dragoste, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său să ne readucă la el, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13).

Dragii mei, Evanghelia ne spune astfel: ”viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos” (Io.17,3). Evanghelia ne invită să nu ne mai bazăm pe noi ci să ne agățăm de Cristos prin credință. Evanghelia ne spune că noi suntem încă păcătoși pentru că trăim într-un trup păcătos, dar noi trăim prin har. Prin har am fost justificați, prin har trăim, prin har vom învia din morți și prin har vom fi așezați pentru veșnicie în împărăția lui Dumnezeu.

Dragii mei, acesta este lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în această lume. Prin mijloacele harului, Evanghelia și Sacramentele, Duhul Sfânt ne aduce mesajul de iubire a lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc. Duhul Sfânt prin mijloacele harului, Evanghelia și Sacramentele, ne spune că noi suntem copiii lui Dumnezeu, suntem sfinți în Cristos pentru că ascultăm și credem Evanghelia și pentru că, prin credință, ne împărtășim cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos.

Acest lucru este cu adevărat un cântec minunat!

Amin