PREDICA PENTRU Înălțarea DOMNULUI ISUS CRISTOS, 26 05 2022

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos. Suntem astăzi la patruzeci de zile de la învierea Domnului nostru Isus Cristos, zi în care Biserica Lutherană Confesională celebrează Înălțarea Domnului Isus Cristos la cer. Predica pentru această sărbătoare specială este fundamentată pe Fapte 1,1-11.

”¹ În prima carte, o, Teofíl, am tratat despre tot ce a făcut şi a învăţat Isus de la început ² până în ziua în care a fost înălţat, după ce, prin Duhul Sfânt, i-a instruit pe apostolii pe care îi alesese. ³ După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. ⁴ Şi în timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalím, ci să aştepte promisiunea Tatălui „pe care – [zicea el] – aţi auzit-o de la mine: ⁵ Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt după nu multe zile”.⁶ Atunci, cei care se adunaseră l-au întrebat, zicând: „Doamne, în acest timp vei restabili împărăţia lui Israél?”. ⁷ Dar el le-a zis: „Vouă nu vă este [dat] să cunoaşteţi timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. ⁸ Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalím, în toată Iudéea şi Samaría şi până la marginile pământului”. ⁹ Şi spunând acestea, sub privirile lor, [Isus] a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor. ¹⁰ În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe ¹¹ şi le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer”

Dragii mei, în acestă zi specială de Joi, zi în care Biserica noastră celebrează Înălțarea Domnului nostru Isus Cristos la ceruri, îmi doresc foarte mult să vă vorbesc despre două aspecte de maximă importanță pe care Înălțarea Domnului Isus Cristos la cer le implică.

Un prim aspect deosebit de important este acela că Domnul Isus Cristos s-a înălțat la ceruri ca persoană diferită față de cea care s-a coborât din ceruri pentru a se întrupa în pântecul Sfintei Fecioare Maria. Fiul lui Dumnezeu, din aceeași substanță – οὐσία – cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Duhul Sfânt, a coborât pe acest pământ în persoana sa de Dumnezeu.

Ceva special însă s-a întâmplat acolo, în pântecul Sfintei Fecioare Maria. Evanghelia Sfântului Apostol Ioan ne spune astfel: ”Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”. (In.1,14). Dumnezeu nu a locuit printre noi în persoana Domnului Isus Cristos doar ca Dumnezeu ci, conform Evangheliei, el a locuit printre noi ca Dumnezeu-om.

Crezul Bisericii noastre spune astfel: ”Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat De la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om”. Conform Simbolului de Credință adoptat de către Biserica la Conciliul de la Niceea din anul 325, Domnul Isus Cristos este Dumnezeu care ”s-a făcut om”. Este Dumnezeu care a devenit asemenea nouă în lumea noastră. Astfel, Biserica Post-Apostolică predă învățătura conform căreia în persoana sa, Domnul Isus Cristos este ”ὁμοούσιος” cu Tatăl și, în același timp, el este ”ὁμοούσιος” cu omul.

Cu alte cuvinte, Domnul Isus Cristos este, în același timp, consubstanțial sau din aceeași substanță cu Tată și consubstanțial sau din aceeași substanță cu omul. Consubstanțial cu Dumnezeu în natura sa divină și consubstanțial cu omul în natura sa umană. Biserica ne învață pe baza Sfintelor Scripturi faptul că în persona Domnului Isus Cristos, cele două naturi, cea divină și cea umană, s-au unit într-un mod atât de profund încât Isus din Nazaret este Dumnezeu-om.

Înțelegând acestă învățătură cu privire la uniunea hipostatică, putem înțelege corect învățătura Scripturii despre mântuirea noastră. Dumnezeu vine la noi ca Mesia, ca Mântuitor, în calitate de Dumnezeu-om. Cu alte cuvinte, începând de la Bunavestire, atunci când Sfântul Înger Gabriel îi spune Sfintei Fecioare Maria cuvintele: ”Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui Davíd, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacób pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (Lc.1,31-33), Fiul lui Dumnezeu intră într-o stare existențială nouă dar și unică în acestă lume. El devine Dumnezeu-om și în calitatea acesta este unic.

Tatăl și Duhul Sfânt sunt doar Dumnezeu. Ei nu sunt Dumnezeu-om. Omul este mereu doar om după οὐσία lui. Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, este singura persoană care este Dumnezeu-om. Această nouă stare a Fiului lui Dumnezeu de Dumnezeu-om devine nu o stare temporară – care să fi caracterizat doar existența sa terestră – ci este o stare eternă, Fiul lui Dumnezeu fiind pentru eternitate Dumnezeu-om.

Cu alte cuvinte, noua existență pe care și-a luat-o din pântecul Maria a fost păstrată și în moarte, și în înviere și în înălțare. Domnul Isus Cristos nu a încetat să fie Dumnezeu-om la cruce, nu a încetat să fie Dumnezeu-om în mormânt, nu a încetat să fie Dumnezeu-om în înviere și s-a înălțat la ceruri ca Dumnezeu-om. Astfel, Domnul Isus Cristos ”stă la dreapta Tatălui” ca Dumnezeu-om.

Devenind om asemenea nouă, din aceeași substanță cu noi dar fără păcat, Fiul lui Dumnezeu a putut să se umilească pe sine și dezbrăcându-se de gloria sa divină, să devină Mântuitorul nostru care își dă viața pentru noi pe cruce. Dar întruparea Fiului lui Dumnezeu nu trebuie inclusă în starea sa de umilință. Ba din contră, am afirmat faptul că datorită întrupării a fost posibil pentru Fiul lui Dumnezeu să se umilească.

Dar întruparea nu este umilință deoarece în ceruri, Fiul lui Dumnezeu domnește ca Dumnezeu-om sau ca Dumnezeu întrupat. În Cuvântul lui Dumnezeu citim astfel: ”Viu sunt eu, spune Domnul: în faţa mea se va pleca tot genunchiul şi orice limbă îl va mărturisi pe Dumnezeu” (Rom.14,11). Gloria acesta este primită de către Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu-om.

Moartea și învierea nu au pus capăt ”uniunii hipostatice” sau uniunea dintre natura divină și natura umană în persoana Domnului nostru Isus Cristos. Nici înălțarea nu a pus capăt acestei ”uniunii hipostatice” ci înălțarea a pus capăt doar prezenței vizibile a Fiului lui Dumnezeu printre noi.

Prin moartea, prin învierea și prin înălțarea sa la cer, Fiul lui Dumnezeu în-omenit a deschis ușa iadului pentru a ne elibera din robia păcatului a morții și a diavolului și a deschis ușa Împărăției lui Dumnezeu pentru a ne duce acolo ca fii și fiice ale lui Dumnezeu răscumpărați cu sângele celui care este: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29).

Așadar, prin înălțarea sa la ceruri, la patruzeci de zile de la învierea sa din morți, Domnul Isus Cristos nu a încetat să fie: ”Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului” și, deși prezența sa palpabilă sau vizibilă cu ochiul trupului a încetat printre noi, el nu a încetat însă să fie prezent cu noi pentru ași împlini promisiunea care spune: ”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt.28,20)

Sfânta Scriptură ne învață faptul că Domnul nostru Isus Cristos continuă să fie prezent în și cu Biserica sa și în prezent, așa cum a fost și pe când prezența sa era vizibilă printre noi. Mai mult, așa cum am spus, începând cu întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu este pentru eternitate Dumnezeu-om. Astfel, deși prezența Domnului Isus Cristos este ascunsă vederii ochilor noștri, ea este pe deplin prezența Fiului lui Dumnezeu ca Dumnezeu-om.

Domnul Isus Cristos este cu noi în fiecare clipă într-o prezență ascunsă ochiului uman dar foarte vizibilă credinței. Această prezență este una misterioasă. Este una care nu poate fi nici înțeleasă și cu atât mai puțin explicată prin intermediul rațiunii. De aceea, noi, luteranii confesionali, nu căutăm să explicăm această prezență ci o credem și o mărturisim.

O credem și o mărturisim pentru că Domnul Isus Cristos însuși ne vorbește despre ea. Noi, luteranii confesionali, pe drumul vieții de credință alegem să îl credem pe Domnul Isus Cristos în dauna vocii rațiunii noastre. De altfel, neîncrederea în ceea ce Dumnezeu a spus a reprezentat sursa căderii omului în păcat. Satana l-a ademenit pe Adam în păcat cu cuvintele: ”A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?” (Gen.3,1). Iar de aici încolo a început o critică a cuvintelor lui Dumnezeu din perspectiva rațiunii, abordare care a condus la comiterea păcatului.

Așa dar, noi mărturisim prezența continua a Domnului nostru Isus Cristos printre noi ca Dumnezeu-om, adică atât în natura sa divină cât și în natura sa umană, doar pentru că așa ne spune Cuvântul, exact acel Cuvânt despre care citim: ”Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”. (In.1,14).

Cuvintele Domnului Isus Cristos ne vorbesc despre faptul că el este mereu prezent cu Biserica sa, ca Dumnezeu-om, într-o prezență sacramentală. Această prezență sacramentală este modul prin care Domnul Isus Cristos ne iartă păcatele. Este vorba despre o prezență care vine la noi prin mijloacele harului. Este o prezență pe deplin manifestată în Evanghelie pe care o primim prin predicare dar și prin Sfintele Sacramente.

Domnul Isus Cristos este prezent cu noi, în Sfânta sa Biserică, ascuns în Cuvântul Evangheliei. Astfel, Domnul Isus Cristos este prezent cu noi în citirea și în predicare Evangheliei și, în același timp, el este prezent - ca Dumnezeu adevărat și ca om adevărat - în pâinea și în vinul consacrate în Sacramentul Euharistiei.

Domnul însuși a instituit Sacramentul Euharistiei ca prezență a sa printre noi după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,56). Cuvântul lui Dumnezeu ne învață faptul că pâinea și vinul cu care ne împărtășim în Sacramentul Euharistiei sunt cu adevărat trupul și sângele Domnului Isus Cristos după cum Domnul însuși ne spune: ”Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” (Mt.26,26) respectiv: ”Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu” (Mt.26,27-28).

Cu alte cuvinte, pâinea și vinul cu care ne împărtășim în Sfânta Euharistie nu sunt alt ceva decât împărtășirea cu prezența Domnului nostru Isus Cristos care vine cu trupul și cu sângele său să fie prezent cu noi și în noi pentru a împlini în noi mântuirea câștigată prin jertfa sa la cruce după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54). Această prezență a Domnului Isus Cristos pe care o trăim în Sfânta Euharistiei este un miracol asemenea întrupării, asemenea învierii și asemenea înălțării la cer a Domnului Isus Cristos, un miracol care nu are egal în întreaga creație.

Deși, începând cu înălțarea Domnului Isus Cristos, prezența Mântuitorului nostru este una ascunsă vederii noastre, noi credem, știm și simțim faptul că el este prezent cu noi în aceeași măsură în care a fost prezent cu ucenicii săi. Mai mult, credem că Domnul este la ”la dreapta lui Dumnezeu” (1Pt.3,22) și, în același timp, el este cu fiecare dintre noi, fie că suntem în România, Bulgaria, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Brazilia, Republica Moldova, Statele Unite sau oriunde alt undeva în această lume. Domnul Isus Cristos însuși a promis că va fi cu fiecare dintre noi într-un chip complet, ca Dumnezeu-om, fără divizare și fără diminuare.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că la înălțarea la cer a Domnului Isus Cristos. un nor i-a ascuns prezența vizibilă pentru ochii ucenicilor. De atunci încolo, până când Domnul va reveni pe nori, prezența sa a devenit legată în mod direct de credință. El nu mai este vizibil ochilor biologici dar rămâne la fel de vizibil ochilor spirituali care văd prin credință.

Ochii spirituali îl văd – prin credință – pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, în Cuvântul Evangheliei, în apa Sfântului Sacrament al Botezului, în Cuvântul Absoluțiunii și în pâinea și vinul Sacramentului Euharistiei. De aceea, copiii lui Dumnezeu nu stau și privesc spre norii cerului pentru a detecta prezența Domnului lor ci ei participă în celebrarea Liturghiei Bisericii lui Cristos, locul unde prezența Domnului și Mântuitorului lor se manifestă pe deplin, iar și iar, până la sfârșitul lumii, oferindu-le iertarea păcatelor, mântuire și viață veșnică.

Amin!