GÂNDURI DESPRE Confesiunea Augustana

Mărturisirea de Credința de la Augsburg, cunoscuta si sub numele de Confesiunea Augustana reprezintă una dintre cele mai importante mărturisiri de credință a Bisericii Lutherane Confesionale și una dintre cele mai importante documente istorico-dogmatice ale Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea. Confesiunea Augustana a fost scrisă în limba germană iar mai apoi, in foarte scurt timp, tradusa in limba latină. Aceasta a fost prezentată împăratului Carol al V-lea (Carol Quintul) de către prinții germani luterani în cadrul Dieta de la Augsburg din 25 iunie 1530.

Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea (sau Carol Quintul), i-a convocat pe prinții lutherani din teritoriile libere ale Germaniei pentru ași explica convingerile lor religioase într-o încercare de arestabili unitatea religioasă și politică în Sfântul Imperiu Roman. La 21 ianuarie 1530, împăratul Carol al V-lea (Carol Quintul) a trimis de la Bologna niște scrisori prin intermediul cărora își făcea cunoscuta intenția ca Dieta Imperial să se întâlnească în Augsburg, in data de 8 aprilie, cu scopul de a discuta și decide diverse probleme foarte importante. Deși aceste scrisori au fost formulate într-un limbaj pacificator, invitația la Dieta de la Augsburg a fost primita cu suspiciune de către prinții protestanți. Philip de Hesse a ezitat să participe la Dieta, dar Johannes, printul Elector al Saxoniei, care a primit si el invitația de a participa la Dieta, le-a cerut lui Martin Luther, Justus Jonas, Johannes von Bugenhagen și Philip Melanchton să se întâlnească în Torgau unde sa alcătuiască un rezumat al credinței luterane, rezumat care să fie prezentat înaintea participanților la Dieta de la Augsburg.

Acest rezumat a primit numele de "Articolele de la Torgau". La 3 aprilie, printul elector al Saxoniei și reformatorii au plecat de la Torgau și a ajuns la Coburg, la 23 aprilie. Reformatorul Martin Luther a fost nevoit sa rămână in Coburg deoarece el continua sa se afle sub Edictul de la Worms (1521), conform căruia era condamnat in calitate de eretic si oricine il întâlnea il putea ucide fara a urma sa răspundă in fata legii. Grupul de evanghelici a ajuns la Augsburg in data de 2 mai 1530. In acest timp, Philip Melanchton, dat o forma finala Articolelor de la Torgau, forma pe care Martin Luther a aprobat-o la Coburg in 11 mai 1530.

La 23 iunie 1530, forma finală a textului a fost adoptat în prezența lui printul Elector al Saxoniei si a lui Philip de Hesse iar dupa citirea in fata celor prezenți, Mărturisirea a fost semnat de către intreaga delegatie a evanghelicilor. În timpul Dietei de la Augsburg, mai multe orase-stat din Germania si-au exprimat, de asemenea, acordul lor cu privire la aceasta mărturisire.

Împăratul Carol al V-lea a ordonat ca aceasta mărturisire de credința Lutherană sa fie prezentata in cadrul sesiunii Dietei de la Augsburg din data de 24 iunie 1530. Cu aceasta ocazie, prinții evanghelici au cerut ca mărturisirea lor să fie citita în public, însa împăratul a refuzat acesta cerere, facondu-se eforturi pentru a preveni citirea publică a documentului. Cu toate acestea, principii luterani au declarat că nu vor lua parte la Dieta de la Augsburg daca nu li se va permite citirea publica a documentului. Pentru a evita ca mărturisirea de credința evanghelica sa fie citita in prezenta multor oameni, împăratul a hotărât ca aceasta sa fie prezentata intr-o capela micuța a Palatului Episcopal al orașului Augsburg, in loc ca acest lucru sa se facă in sala spațioasă in care se desfășurau sesiunile Dietei.

La 25 iunie 1530, Marturisirea de Credinta Lutherană a fost citita atât in limba latina cat si in limba germana de către doi reprezentanți ai luteranilor, Christian Beyer si Gregor Brueeck. Citirea documentului a durat aproximativ doua ore după care, cate o copie a mărturisirii, in limba germana si in limba latina au fost oferite Împăratului Carol al V-lea. După terminarea Dietei de la Augsburg, aceasta mărturisire de credință luterană a fost tipărita si făcută public sub denumirea de Mărturisirea de Credință de la Augsburg sau Confesiunea Augustana.

Confesiunea Augustană reprezintă o mărturisire de credință aparținând unei Bisericii trinitariene, adică unei Biserici care îl mărturisește pe Dumnezeu ca fiind unul în trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Primul capitol este dedicat doctrinei Sfintei Treimi. Biserica Lutherană Confesională se dezice de orice curent eretic anti-trinitarian. Confesiunea Augustană afirmă corupția nativă și ereditară a individului, punând accentul pe faptul că omul natural este o persoană fără credință în Dumnezeu și înclinat spre păcat. El este incapabil să facă voia lui Dumnezeu, lucru pe care nici măcar nu îl dorește. Confesiunea Augustană mărturisește credința în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ea vorbește despre întruparea acestuia din Sfânta Fecioară Maria, despre uniunea hypostatică a celor două naturi în Cristos - natura umană și cea divină - și despre rolul de reconciliator al Domnului și Mântuitorului nostru. Aceasta secțiune este urmată de afirmarea doctrinei despre justificarea numai prin credință, doctrină fundamentală pentru Biserica Lutherană Confesională. Confesiunea Augustană este fermă la acest capitol. Ea afirmă faptul că omul este mântuit exclusiv în și prin Isus Cristos fără nici un aport personal al omului. Confesiunea Augustană afirmă faptul că Dumnezeu a instituit mijloacele harului, care sunt Cuvântul Sfânt și Sfintele Sacramente. Luteranii cred faptul că faptele bune sunt un rod al credinței și al mântuirii omului ci nu motivul acestora. Biserica lui Cristos este instituită de către însuși Dumnezeu și ea este fundamentată pe porunca de a predica Evanghelia lui Cristos și de a administra Sfintele Sacramente. În Articolul IX se vorbește despre Sacramentul Sfântului Botez, despre necesitatea acestuia în mântuirea omului și despre botezul nou-născuților și al pruncilor, în general. Articolul X dezbate credința cu privire la Sacramentul Sfintei Cine, afirmându-se prezența reală a trupului și sângelui Domnului nostru Isus Cristos, în, cu și sub, elementele vizibile ale acestui Sacrament, pâinea și vinul. Zece ani mai târziu, în 1540, acest articol a fost alterat de către Philip Melanchton luând naștere un alt document numit Confesiunea Augustană Variata. Modificarea acesta a fost respinsă de cea mai mare parte a luteranilor din Secolul al XVI-lea. Confesiunea Augustană afirmă faptul că confesare și absoluțiune - mărturisirea păcatelor și primirea iertării pentru păcate - trebuie păstrată și practicată de către Biserica Lutherană. Penitentul nu trebuie să își mărturisească absolut toate păcatele comise. Acest lucru este imposibil din moment ce omul în sine este corupt și incapabil să distingă în mod clar binele de rău. Pocăința este un proces care constă în părerea de rău față de păcatele comise dar și de primirea prin credință a mesajului mântuitor al Evangheliei lui Cristos. Această promisiune se regăsește în Cuvântul lui Dumnezeu și în Sfintele Sacramente, acestea fiind văzute ca mijloacele harului.

Pentru Biserica Lutherană Confesională , slujirea reprezintă un lucru foarte serios și, din acest motiv, Confesiunea Augustană se concentrează pe acele persoane chemate să predice Cuvântul lui Dumnezeu și să administreze Sfintele Sacramente. Slujirea acesta nu poate să fie făcută fără ca persoana să primească o chemare pentru această slujbă. Confesiunea Augustană vorbește despre importanța sărbătorilor religioase în viața Bisericii lui Cristos. Despre guvernele civile se predă învățătura conform căreia acestea sunt instituite ca parte a lucrării de providență a lui Dumnezeu. Creștinii sunt liberi să slujească atât în guvern cât și în armată cu condiția ca această slujire să fie făcută prin și în ascultare de voia lui Dumnezeu.

Confesiunea Augustană, mărturisește credința în revenirea în glorie a Domnului Isus Cristos pentru a aduce învierea morților și pentru a judeca lumea. Despre cei credincioși și evlavioși ni se spune că vor avea parte de fericirea veșnică în timp ce nelegiuiții vor fi chinuiți pentru veșnicie. Confesiunea Augustană respinge învățătura conform căreia ar exista un mileniu în care Cristos va împărăți înainte de învierea morților. Ea afirmă faptul că omul nu posedă o voință liberă după căderea în păcat, nefiind astfel capabil să decidă corect în aspecte spirituale. Credința este un mister și este opera exclusivă a lui Dumnezeu în viața omului. Cu alte cuvinte, omul poate - din punct de vedere civil - să fie neprihănit, însă el nu posedă neprihănirea din punct de vedere spiritual. Confesiunea Augustană afirmă faptul că nu Dumnezeu este autorul păcatului ci omul a devenit păcătos prin faptul că a încălcat porunca lui Dumnezeu.

Articolul XX este cel mai lung articol al Confesiunii Augustană. În cadrul acestuia este dezbătută credința Lutherană despre faptele bune și despre rolul acestora în mântuirea omului. Faptele bune nu sunt condamnate în sinea lor ci sunt încurajate. Confesiunea Augustană afirmă faptul că acestea nu sunt reprezentative pentru mântuire. Mântuirea este numai prin credință, independent de faptele omului. După această secțiune urmează un articol care tratează credința Lutherană cu privire la sfinți, afirmând că aceștia sunt niște exemple de credință creștină la care trebuie să luam aminte dar sunt complet neimplicați în procesul mântuirii noastre.

Începând cu Articolul XXII, Confesiunea Augustană expune o serie de reforme aduse unor elemente teologice romano-catolice pe care le consideră o abatere de la Cuvântul lui Dumnezeu. Se afirmă faptul că sacramentul Sfintei Cine trebuie administrat cu ambele elemente, atât pâine cât și vin. Apoi, Confesiunea Augustană susține faptul că preoții trebuie să își întemeieze familii, neexistând nici un fel de argument biblic în favoarea celibatului. De asemenea, tot în această secțiune este condamnată și utilizarea liturghiei pentru câștiguri lumești. Confesiunea Augustană afirmă necesitatea mărturisirii păcatelor dar susține faptul că această confesare nu trebuie sa inducă anxietate pentru creștin. Iertarea lui Cristos este oferită pentru toate păcatele ci nu doar pentru acelea pe care omul și le amintește și le poate mărturisi înaintea pastorului. Confesiunea Augustană condamnă tradițiile referitoare la mâncare care sunt văzute ca un mod de obținere a favorului lui Dumnezeu în vederea mântuirii. Cu privire la viața monahală, se afirmă faptul că nici un om nu poate să atingă puritatea spirituală nici în izolare și nici în societate, deoarece perfecțiunea spirituală nu este legată de acțiunea omului. În final, Confesiunea Augustană afirmă că preoții și episcopii nu au nici un fel de har suplimentar față de credincioși și că singura lor putere oferită prin Sfânta Scriptură este aceea de a predica, de a învăța și de a administra Sfintele Sacramente.

Un an mai târziu, după ce Confesiunea Augustană a fost respinsă de către Carol al V-lea, romano-catolicii au pregătit o contra mărturisire numită Augustanae Confessionis Responsio. Cu această ocazie, Philip Melanchton a adus o dezvoltare la Confesiunea Augustană în anul 1531. Acesta a primit denumirea de Apologia Confesiunii Augustana sau Apologia Mărturisirii de Credință de la Augsburg. Această lucrare dezbate aceleași teme din Confesiunea Augustană, ținând însă cont de răspunsul romano-catolicilor și insistând în a contra-argumenta acest răspuns.