De ce unii și nu alții?

Una dintre cele mai importante întrebări care afectează creștinismul este următoarea: ”de ce unii oamenii sunt mântuiți iar alții nu?. De ce unii și nu alții, ”cur alii, alii non”? pare să fie una dintre cele mai grele întrebări la care trebuie să răspundă teologia creștină. De altfel, această întrebare poartă în limba latină denumirea de ”crux theologorum”, tradus în limba română cu expresia ”crucea teologului”, deoarece este cu adevărat o piatră de încercare pentru orice teolog. Este un adevărat test pentru orice teolog deoarece întrebarea aceasta îl forțează pe teolog să lase Scriptura să vorbească acolo unde înțelepciunea umană nu poate să pătrundă.

Sfânta Scriptură ne învață în paginile ei trei doctrine fundamentale pentru credința creștină. Însă există o mare problemă cu aceste trei învățături. Problema este că acestea par a nu se lega împreună, par a nu se afla în consens una cu alta. De aceea, față în față cu aceste învățături, mintea umană este ispitită mereu și mereu fie să renunțe la una dintre aceste învățături în favoarea celorlalte două sau să modifice conținutul acestor învățături ale Scripturii. Cele trei învățături despre care am pomenit sunt următoarele:

Harul universal este acea învățătură fundamentală a Sfintei Scripturi care spune faptul că Domnul Isus Cristos s-a jertfit pe cruce pentru păcatele tuturor oamenilor iar harul câștigat de către Mântuitorul nostru prin această jertfă este oferit de către Dumnezeu tuturor oamenilor. Pentru că nu doresc să vă răpesc prea mult timp, vă voi cita doar trei versete din Sfânta Scriptură cu privire la acest subiect:

”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16)

”Domnul nu întârzie [împlinirea] promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la mântuire” (2Pet.3,9)

”El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (1In.2,2)

O a doua învățătură fundamentală a Cuvântului lui Dumnezeu este aceea care spune că mântuirea este exclusiv prin har. Martin Luther a exprimat această învățătură prin expresia ”sola gratia”. Această doctrină spune faptul că mântuirea este în întregime opera lui Dumnezeu și că omul nu contribuie cu absolut nimic la mântuirea sa. Iată ce spune Sfânta Scriptură în acest sens:

”prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Ef.2,8-9)

Cea de-a treia învățătură fundamentală pe care Cuvântul lui Dumnezeu o predă este aceea care spune faptul că nu toți oamenii vor fi mântuiți ci unii dintre ei vor merge în iadul cel veșnici. Despre această doctrină a iadului veșnic citim în Cuvântul lui Dumnezeu astfel:

”fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul din afară. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor” (Mt.8,12)

”le va spune celor de la stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui!” (Mt.25,41)

Așa dar, avem de-a face cu trei învățături importante ale Scripturii: harul universal sau ispășirea universală, mântuirea numai prin har și realitatea faptului că unii oameni vor merge pentru veșnicie în iad. Nu este deloc dificil pentru noi să acceptăm faptul că aceste trei învățături sunt predate de către Cuvântul lui Dumnezeu și nici cu faptul că ele sunt adevărate. Dificultatea apare atunci când încercăm, prin intermediul rațiunii, să le punem împreună și să găsim o explicație. Dilema majoră care se naște este următoarea: ”Dacă Dumnezeu vrea salvarea tuturor oamenilor iar Cristos a murit pentru toți oameni și Dumnezeu oferă roadele mântuitoare ale acestei jertfe doar prin har tuturor oamenilor, de ce nu vor fi toți oamenii mântuiți?”. Pornind de la această întrebare, creștinismul de fragmentează și oferă răspunsuri diferite, alterând sau chiar negând una dintre învățăturile fundamentale despre care tocmai v-am vorbit. Haide-ți să vedem despre ce este vorba.

O parte a creștinismului vine și raționează în felul următor. Este adevărat faptul că unii oameni vor ajunge în iad. De asemenea, acești creștini susțin faptul că mântuirea este oferită omului de către Dumnezeu exclusiv prin har, fără aportul faptelor. Pentru a răspunde dilemei, acești creștini vin si neagă prima învățătură fundamentală, anume afirmația conform căreia Cristos a murit pentru toți oameni iar ispășirea adusă de jertfa sa la cruce este una universală. Logica acestor creștini care sunt cunoscuți sub numele de ”calviniști” spune că Dumnezeu oferă mântuirea prin har dar pentru că Domnul Isus Cristos nu s-a jertfit pentru toți oameni ci doar pentru cei aleși, atunci este evident faptul că cei pentru care Cristos nu a murit vor ajunge în iad deoarece aceștia nu au parte de harul lui Dumnezeu. Din fericire însă, afirmațiile calvinismului la acest capitol sunt eronate și reprezintă o încălcare gravă a ceea ce Dumnezeu ne învață în Cuvânt.

Față în față cu această dilemă, o altă grupare din creștinism – poate cea mai numeroasă – va raționa în următorul fel. Ei voi aproba învățătura care spune că nu toți oamenii vor fi mântuiți ci unii vor ajunge în iadul veșnic. De asemenea, această grupare majoritară, va accepta drept corectă învățătura care spune faptul că Domnul Isus Cristos s-a jertfit pentru păcatele întregii lumi iar Dumnezeu vrea, negreșit, mântuirea tuturor oamenilor ci nu doar a unei grupe de aleși. Atunci unde este problema de vreme ce nu toți oamenii sunt mântuiți? Din partea lui Dumnezeu pare totul făcut. Dacă din partea lui Dumnezeu nu este nici o problemă, atunci această problemă trebuie să fie la om. Teologii acestei grupări a creștinismul afirmă faptul că omul este liber să coopereze cu Dumnezeu în mântuire. Astfel, oamenii care sunt mântuiți sunt aceia care acceptă oferta de mântuire a lui Dumnezeu și care cooperează cu acesta în procesul de mântuire. Gruparea acesta poartă numele de ”sinergiști” și, așa cum am mai spus, sunt cea mai numeroasă grupare din creștinism. Sinergismul este o învățătură caracteristică atât Bisericii Romano-Catolice și Bisericilor Ortodoxe dar și pentru numeroase culte neo-protestante. Chiar și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se încadrează la acest capitol chiar dacă teologia ei neagă existența fizică a iadului veșnic. Sinergismul vede problema mântuirii în relație cu liberul arbitru al omului, acesta fiind liber și capabil să aleagă cooperarea cu Dumnezeu sau să o respingă. Astfel, raiul aparține celor care se silesc să coopereze cu Dumnezeu în mântuire iar iadul veșnic este destinația acelora care – în baza liberului arbitru – refuză relația aceasta de cooperare cu Dumnezeu. Din nefericire, marea majoritate a creștinilor – mai precis aceia care sunt adepții sinergismului – sunt într-un mare întuneric spiritual deoarece neagă învățătura Scripturii care ne spune faptul că omul este mântuit prin har – sola gratia – fără aportul vreunei fapte, adică fără să fie necesară colaborarea omului cu Dumnezeu.

O ultimă grupare creștină – de altfel și cea mai puțin numeroasă dar foarte vocală în port-modernism – vine și neagă realitatea iadului veșnic. Această grupare afirmă faptul că Domnul Isus Cristos a murit pe cruce făcând ispășire pentru păcatele întregii omenirii iar Dumnezeu oferă omului această mântuire exclusiv prin har. În consecință, această grupare care poartă denumirea de ”universaliști” vor spune faptul că toți oamenii vor fi în cele din urmă mântuiți și nici unul nu va ajunge în iadul veșnic. Biserica Unitariană promovează o astfel de învățătură nefericită însă universaliștii sunt prezenți și în rândul Bisericii Romano-Catolice și a Bisericilor Protestante respectiv Neo-protestante, inclusiv în rândul Bisericilor Luterane Liberale care formează Lutheran World Federation. Este evident faptul că și o astfel de învățătură este contrară Cuvântului lui Dumnezeu care vorbește explicit despre realitatea iadului veșnic.

Față în față cu realitatea prezentată mai sus, se naște întrebarea: ”cum putem totuși să armonizăm, să punem împreună, aceste trei învățături?”. De asemenea, nu avem cum să nu întrebăm: ”Care este răspunsul Bisericilor Lutherane Confesionale la această problemă?”

Primul lucru pe care vreau să îl spun răspicat este acela că Bisericile Lutherane Confesionale - asemenea Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea – crede și mărturisește toate aceste trei adevăruri exprimate de către Sfânta Scriptură. Noi – luteranii confesionali – credem faptul că Domnul Isus Cristos s-a jertfit la cruce pentru păcatele tuturor oamenilor, de aceea, credem că ispășirea este una universală ci nu este una limitată la un anumit grup de oameni. Credem că mila lui Dumnezeu este una universală și Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți ci nu dorește doar ca o parte dintre aceștia să meargă în Împărăția Cerurilor în timp ce alții să experimenteze chinurile eterne ale iadului. La acest capitol ne diferențiem radical de calvinism și respingem eroarea acestuia care învață faptul că ispășirea lui Cristos se rezumă doar la un anumit grup de oameni. Luteranii confesionali îmbrățișează teologia Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea care învață faptul că mântuirea este exclusiv prin har ci nu prin vreo formă de cooperare între om și Dumnezeu, oricât de infimă ar fi aceasta. Teologia luterană confesională, asemenea teologiei luterane din Secolul al XVI-lea, învață faptul că mântuirea omului este pe deplin – de la debut și până la finalizare – opera ”monergică” (adică unilaterală) a lui Dumnezeu, acesta justificându-l pe om nu în baza vreunui merit personal ci exclusiv în baza satisfacției pe care Cristos a adus-o prin jertfa sa la cruce. În cele din urmă, luteranii confesionali aprobă, cred și învață despre realitatea iadului veșnic, afirmând faptul că unii oamenii vor fi salvați iar alții vor experimenta iadul veșnic. De altfel, Bisericile Lutherane Confesionale admit faptul că toate cele trei afirmații ale Cuvântului lui Dumnezeu – ispășirea universală, mântuirea doar prin har și realitatea iadului veșnic - sunt învățături adevărate care trebuie crezute de orice creștin. Alterarea sau îndepărtarea oricăreia dintre aceste trei adevăruri fundamentale reprezintă o abatere de la Cuvântul lui Dumnezeu și o distorsionare a adevărului revelat de către Dumnezeu în Scriptură.

Mai rămâne să răspundem la o întrebare cu adevărat specială: ”De ce unii și nu alții?”sau ”cur alii, alii non?”. Din perspectiva calvinismului răspunsul la această întrebare constă în alegerea pe care Dumnezeu a făcut-o cu privire la cine să fie mântuit și cine nu deoarece Dumnezeu nu a vrut ca toți oamenii să fie mântuiți ci doar o parte dintre aceștia. Astfel, cei aleși beneficiază de ispășirea lui Cristos în timp ce aceia care vor ajunge in iad sunt cei pentru a căror păcate nu s-a făcut ispășire. Sinergismul va afirma faptul că răspunsul la această întrebare este dat de alegerea omului. Omul este cel care, pe baza liberului arbitru, poate și trebuie să accepte oferta de mântuire a lui Dumnezeu și să colaboreze cu acesta până la final. Cei care, în baza liberului arbitru, îl aleg pe Cristos și depun efortul de a colabora prin sfințenie cu Dumnezeu, sunt mântuiți. Cei care eșuează la acest capitol, vor ajunge în iad. Nu cred că are nici cel mai mic sens să dăm atenție erorii promovate de către universaliști deoarece am stabilit deja că Scriptura învață despre realitatea iadului veșnici în care vor fi pedepsiții o parte dintre oameni.

Scriptura învață însă un lucru complet diferit iar Bisericile Lutherane Confesionale cred cu tărie acest lucru. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață faptul că mântuirea omului este în totalitate opera lui Dumnezeu și este în mod complet dependentă de Dumnezeu. În același timp, la fel de adevărat este și faptul că omul ajunge în iad, condamnate pentru păcatele sale, exclusiv în baza propriilor alegeri și decizii. Așa dar, condamnarea în chinurile iadului este opera exclusivă a omului care prin păcatele sale s-a pus sub blestemul Legii lui Dumnezeu. Afirmațiile acestea sunt susținute de către Cuvântul lui Dumnezeu care spune astfel:

”Ești ruinarea ta, Israél, căci ai fost împotriva mea, [împotriva] ajutorului tău” (Os.13,9)

În acest text putem distinge faptul că puterea de mântuire este în Dumnezeu însă cel care ajunge în iadul veșnic este acela care, prin propria alegere, se împotrivește lui Dumnezeu.

Dragii mei, știu că mă veți mustra pentru faptul că nu am răspuns propriu-zis la întrebarea care stă la baza acestui comentariu video: ”De ce unii și nu alții?”. Realitatea este că nu știu răspunsul la această întrebare iar Biserica Lutherană Confesională nu are un răspuns la această întrebare. Eu nu am un răspuns și, la rândul ei, Biserica Lutherană Confesională nu are un răspuns pentru simplu motiv că însuși Cuvântul lui Dumnezeu nu ne oferă un răspuns. Totuși, Scriptura abordează această temă extrem de arzătoare a predestinării. O puteți parcurge dacă veți citi Epistola Sfântului Apostol Paul către Romani, în mod special capitolul nouă.

Important este ca noi să rămânem doar la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne spune fără a încerca să pătrundem mai adânc folosindu-ne de rațiune. De altfel, toate erorile despre care am vorbit anterior au ca sursă faptul că omul a încercat să explice în mod rațional ceea ce Dumnezeu nu ne-a explicat. Acest lucru nu înseamnă că nu există un răspuns la întrebarea: ”De ce unii și nu alții?” ci înseamnă doar că noi, oamenii, nu avem acces la acest răspuns. De asemenea, trebuie să reținem faptul că ori de câte ori omul a încercat să forțeze un răspuns rațional la această întrebare, ereziile au început să se țină lanț. Iată ceea ce spune Sfântul Apostol Paul cu privire la întrebarea: ”De ce unii și nu alții?”:

”cine eşti tu, omule, ca să faci obiecţii lui Dumnezeu?” (Rom.9,21)

Pentru ca mai apoi, Sfântul Apostol Paul să facă următoarea afirmație cutremurătoare:

”O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale! Într-adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul lui? Sau cine i-a dat lui mai întâi ca să i se dea înapoi?”. Căci toate vin de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin” (Rom.11,33-36)

Față în față cu întrebarea: ”De ce unii și nu alții?”, Biserica Lutherană Confesională nu caută un răspuns asemenea calvinismului, sinergismului și universalismului. Biserica Lutherană Confesională stă pe loc și alege să îl creadă pur și simplu pe Dumnezeu în ceea ce spune chiar dacă, din punct de vedere rațional, afirmațiile lui Dumnezeu revelate în Sfânta Scriptură par să nu poată sta împreună. Biserica Lutherană Confesională mărturisește ceea ce Dumnezeu ne învață în Sfânta Scriptură și crede tot ceea ce Dumnezeu ne învață în Sfânta Scriptură. Biserica Lutherană Confesională se bucură de revelația lui Dumnezeu și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru acesta.

În încheiere, nu avem răspunsul la întrebarea: ”De ce unii și nu alții?”. Avem însă clar afirmată în Scriptură învățătura despre ispășirea universală lucrată de către Domnul Isus Cristos în jertfa sa, avem clar afirmată în Scriptură învățătura despre mântuirea numai prin har și avem clar afirmată în Scriptură învățătura despre realitatea iadului veșnic. Aceste învățături nu găsesc o cale rațională de armonizare dar ele îi au în mijlocul lor pe Domnul Isus Cristos care spune:

”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt.11,28)

Viața noastră veșnică nu vine prin răspunsul la întrebarea: ”De ce unii și nu alții?” ci vine prin credința în promisiunea lui Dumnezeu care spune că suntem mântuiți prin ceea ce Domnul Isus Cristos a făcut pentru noi, mai precis:

”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15)