Noi gânduri despre Cuvântul lui Dumnezeu

Pentru a înțelege în mod corect doctrina biblică a Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să ne focusăm pe cuvintele care deschid Evanghelia Sfântului Apostol Ioan:

”la început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (In.1,1)

și mai apoi, citim:

”și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl” (In.1,14).

Sfântul Apostol Ioan folosește un limbaj asemănător și în debutul primei sale Epistole acolo unde ne spune:

”ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții - pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată - deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos” (1In.1,1-3).

Vedem faptul că în ambele pasaje, Sfântul Apostol Ioan îl numește pe Isus Cristos ca fiind ”Cuvântul”, lucru care, cel puțin la prima vedere pare destul de straniu deoarece nu este un lucru obișnuit să de gândim la ”Cuvânt” ca fiind o persoană. În mod normal, prin ”cuvânt” înțelegem o combinație de sunete pe care le înțelegem ca atare. Sunetele formează cuvinte iar aceste cuvinte, în funcție de cultură, au o însemnătate anume pentru individ. Cu siguranță însă nu suntem deloc obișnuiți ca ”Cuvântul” să fie o persoană după cum Sfântul Apostol Ioan afirmă. Acest ”Cuvânt”, ne spune Sfântul Apostol Ioan, există din eternitate cu Dumnezeu. De fapt, acest ”Cuvânt” este Dumnezeu. Apoi, aflăm faptul că acest cuvânt s-a întrupat devenind om și trăind printre noi. Este interesant faptul că Sfântul Apostol Ioan a văzut ”Cuvântul” devenit om cu proprii lui ochi și, de aceea, mărturia lui este una de încredere. În conformitate cu afirmațiile Sfântului Apostol Ioan, Cuvântul lui Dumnezeu este o persoană, o persoană pe care Sfinții Apostoli o identificau cu însuși Dumnezeu, care este cu Dumnezeu Tatăl din veșnicie, dar care:

”când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Gal.4,4).

În ziua Cincizecimii (Rusalii), citim despre ucenici astfel:

”toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte 4,31).

Ce este acest ”Cuvânt al lui Dumnezeu”? Sfinții Apostoli au predicat cu toții faptul că Isus Cristos a venit să salveze lumea prin viața, moartea și învierea sa. Sfântul Apostol Paul le spune evreilor din Antiohia Pisidiei faptul că:

"Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă” (Fapte 13,46).

Cuvântul acesta reprezintă mesajul despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în și prin Isus Cristos. Acest mesaj a fost purtat pretutindeni de către ucenicii lui Cristos. Aceștia au vorbit pretutindeni despre lucrurile pe care le-au văzut și le-au auzit personal, trimițând în permanență la Isus Cristos ca Mântuitor și spunând:

”crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit tu și casa ta" (Fapte 16,31).

Isus însuși ne-a spus că privind la El, noi îl vedem pe Tatăl și faptul că ceea ce El ne spune reprezintă cuvintele Tatălui (vezi Ioan 14:9 și 24).

Chiar înainte de nașterea lui Isus, Dumnezeu, spune Scriptura:

”a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri” (Ev.1,1).

Vechiul Testament abundă în dovezi în acest sens. Termenul ”cuvânt” în limba ebraică (דָּבָר‎ dabar) apare în Vechiul Testament de cinci sute de ori. În aceste scrieri ale Vechiului Testament, Dumnezeu este evidențiat ca un Dumnezeu care vorbește, un Dumnezeu care comunică cu creaturile sale, un Dumnezeu care se revelează în moduri accesibile înțelegerii umane pentru ca aceștia să îl poată înțelege. Vechiul Testament ne spune faptul că Dumnezeu:

”a vorbit [...] în multe rânduri și în multe chipuri” (Ev. 1,1).

Înainte de căderea în păcat, Dumnezeu a vorbit nemijlocit cu Adam (Geneza 2:16-17), apoi, după cădere, El a vorbit cu Noe (Geneza 6:13) și, mai apoi, cu Avraam (Geneza 12:1-3). Prin rugul în flăcări, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise (Exod 3:4-6), apoi, la Muntele Sinai, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise și i-a dat acestuia două table de piatră:

”scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ex.31,18).

În alte ocazii, Dumnezeu a vorbit cu Moise ”gură către gură” (Numeri 12:8). Iosua a făcut o copie a cuvintelor lui Moise și, de asemenea, el a făcut:

”un legământ cu poporul [..și...] a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu” (Ios. 24.25-26).

După moartea lui Iosua, Dumnezeu a ridicat în Israel pe Judecători care au prefațat lucrarea Sfinților Prooroci. Regele David, în timp ce fugea de Împăratul Saul, a cântat astfel:

”Duhul Domnului vorbește prin mine, și cuvântul Lui este pe limba mea” (2Sam.23,2).

Dumnezeu a vorbit apoi prin Sfinții Prooroci după cum Sfântul prooroc Amos își începe profeția: ”așa vorbește Domnul” (Amos 1:3). O caracteristică aparte a Vechiului Testament este aceea că Dumnezeu s-a revelat prin cuvintele unor oameni care, în ciuda faptului că ei rostesc aceste cuvinte, recunosc că acestea vin exclusiv de la Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este nici mai mult și nici mai puțin decât ”respirația” lui Dumnezeu, este ceea ce Dumnezeu a vorbit în mod direct oamenilor aleși de el. De aceea, ceea ce acești oameni aleși au vorbit sau au scris reprezintă, în totalitate, ceea ce Dumnezeu a spus. Fie că Dumnezeu a vorbit direct, fie că s-a folosit de agenți umani, puterea Cuvântului este aceeași. Cuvântul lui Dumnezeu exprimă ceea ce Dumnezeu ne spune indiferent de maniera în care acesta ajunge la noi, aceeași putere pe care a avut-o la creațiune. De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu își împlinește întotdeauna scopul. Prin Sfântul Prooroc Isaia, Dumnezeu ne spune:

”căci, după cum ploaia și zăpada se coboară din ceruri și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa și cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele” (Is.55,10-11).

Până la acest moment ne-am focusat pe Cuvântul încarnat, pe Domnul Isus Cristos, și pe modul în care acest Cuvânt a fost revelat de către Dumnezeu în mod direct sau prin persoane alese special. Întrebarea care se pune acum este: mai ne vorbește Dumnezeu în prezent? Și dacă o mai face, când și cum o face? O altă întrebare care se naște este, de data aceasta legată de Sfânta Scriptură. Este Sfânta Scriptură în totalitatea ei cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptură doar conține în paginile ei Cuvântul lui Dumnezeu alături de cuvintele celor care au scris-o?

Cel mai simplu mod în care putem să definim Sfânta Scriptură este să spunem despre ea că este o colecție de documente cu care Biserica Creștină se identifică și pe care le consideră ca fiind sacre. Fiecare dintre aceste documente sau cărți au un autor uman care a scris în anumite circumstanțe istorice și culturale, autori care au avut un fond educațional diferit și, de asemenea, abilități și stiluri literare diferite. Mai trebuie să remarcăm faptul că acești oameni aveau statut social diferit, de la împărați și erudiți până la pescari și păstori de oi. Atât Vechiul cât și Noul Testament prezintă caracteristicile unor scrieri ocazionale, pregătite să răspundă unor situații istorice precise. Avem de-a face cu o varietate de stiluri literare, proză, poezie, relatări istorice, proverbe, parabole, rugăciuni, imnuri, scrisori, legăminte, crezuri religioase, predici dar și adevărate tratate teologice. Nu există nici un paragraf în Sfânta Scriptură care să afirme faptul că scriitorii umani ar fi primit de la Duhul Sfânt un vocabular sau o gramatică cerească ci, din contră, acești oameni au utilizat un vocabular și o gramatică specifică contextului istoric, cultural și lingvistic din care proveneau. Exista, de asemenea, suficiente dovezi care atestă faptul că cel puțin o parte autorii umani ai Sfintei Scripturi au făcut cercetări suplimentare și au avut surse adiacente pentru redactarea scrierilor lor. Nu există nici un fel de dovadă care să susțină faptul că aceste scrieri au fost redactate in ceruri și apoi coborâtă la oameni prin Duhul Sfânt.

De-a lungul secolelor, creștinii au considerat Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu și și-au fundamentat învățătura pe aceste scrieri. Pană pe la jumătatea Secolului al XVIII-lea, virtual, toți creștinii care au adoptat credința Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea credeau cu tărie faptul că Vechiul Testament și Noul Testament reprezintă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Dar mai putem să vorbim despre acest lucru și în prezent? Din nefericire, cei mai mulți dintre creștini răspund astăzi negativ la această întrebare. Ba mai mult, Sfânta Scriptură este obiectul a numeroase atacuri critice care pun la îndoială inspirația, ineranța și autoritatea acestor cărți sfinte considerate pentru cel puțin optsprezece veacuri ca fiind Cuvântul Sfânt. Din păcate, multe Bisericii așa numite Protestante – printre care și multe Biserici care au pretenția ca sunt Luterane - au adoptat o atitudine critică a Sfintelor Scripturi și nu le mai privește ca pe un fundament al gândirii și credinței lor. Metoda criticii istorice care a debutat pe la jumătatea Secolului al XVIII-lea, a declarat faptul că Sfânta Scriptură este exclusiv un produs uman și, în consecință, aceasta trebuie studiată exclusiv ca oricare alt document uman. Fiind declarate drept un produs uman, Sfânta Scriptură este văzută ca o lucrare care conține erori și care nu este demnă de încredere. Concluzia finală a acestei teologii liberale, dezvoltate începând cu Secolul al XVIII-lea, este că Sfânta Scriptură nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Teologii liberali reiau întrebarea diavolului cu care a adus neamul omenesc în robia păcatului:

”oare a zis Dumnezeu cu adevărat?” (Gen.3,1).

Afirmațiile teologiei liberale care consideră Sfânta Scriptură drept un produs exclusiv uman nedemn de încredere, sunt contrazise de însăși afirmațiile Sfintei Scripturi. Atât Vechiul Testament cât și Noul Testament afirmă faptul că sunt mai mult decât un produs uman. Autorii umani ai Sfintei Scripturi își identifică scrierile cu Cuvântul lui Dumnezeu și nu văd nici o contradicție în acest lucru. Acest lucru este atât de bine concluzionat de către Sfântul Apostol Paul care afirmă că:

”toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Tim.3,16).

Cuvântul tradus în limba română pentru ”insuflat” este cuvântul ”θεόπνευστος” (theopneustes) din limba greacă, cuvânt care înseamnă, literar, ”respirat” sau ”vorbit”. Cu alte cuvinte, afirmația Sfântului Apostol Paul poate sa fie tradusă astfel: ”toată Scriptura este vorbită de Dumnezeu”. Sfântul Apostol Petru confirmă și el acest lucru atunci când spune despre autorii Sfintelor Scripturi că:

”oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt”(2Pet.1,21).

Și Sfântul Apostol Paul afirmă, în acord cu Sfântul Apostol Petru faptul că aceste scrieri sunt:

”nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt” (1Cor.2,13)

Concluzia unanimă a scrierilor din Vechiul Testament și Noul Testament este aceea că aceste scrieri sunt inspirate divin. Nu de puține ori, scriitorii Noului Testament au afirmat faptul că anumite evenimente din viața lui Cristos sunt rezultatul împlinirii profețiilor din Vechiul Testament. De asemenea, citim faptul că Vechiul Testament a fost scris pentru instruirea noastră ceea ce face ca Vechiul Testament să transmită un adevăr unic. Domnul Isus Cristos spune faptul că:

”Scriptura nu poate fi desființată” (In.10,35).

Aceasta a fost și concluzia Bisericii Creștine din primele veacuri iar această concluzie a fost susținută de însăși promisiunea lui Isus Cristos care spune:

”Măngâietorul, adică Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (In.14,26).

De aceea, Biserica lui Cristos a fost, secole de-a rândul convinsă de faptul că Sfintele Scripturi sunt Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Oricine afirmă faptul că aceste scrieri conțin erori se află în opoziție clară față de toate afirmațiile Sfintei Scripturi.

Dar, oare nu este o eroare în sine să afirmi că Sfintele Scripturi sunt Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu doar pentru că ele însele afirm acest lucru? Afirmațiile Sfintelor Scripturi conform cărora aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu sunt pentru creștini o mărturisire de credință și aceștia acceptă faptul că Sfintele Scripturi sunt inspirate de către Dumnezeu. Credincioșii adevărați nu simt nevoia să dovedească acest lucru, acest lucru deoarece ei se bazează, prin credință, în promisiunile lui Isus Cristos și în puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este cel care mărturisește despre inspirația și ineranța Sfintelor Scripturi. Sfânta Scriptură este strâns legată de Isus Cristos și ea nu poate să fie despărțită de credința în Isus Cristos care, așa cum am văzut, este Cuvântul lui Dumnezeu devenit trup. El este cheia care deschide revelația scrisă a lui Dumnezeu iar acestă cheie le lipsește dușmanilor Cuvântului lui Dumnezeu. Prin faptul că noi avem încredere în Cristos, acest lucru ne face să ne încredem și în faptul că Sfintele Scripturi sunt Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, deoarece acestea, spune însuși Domnul Isus Cristos:

”mărturisesc despre Mine” (In.5,39).

Isus Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Cristos este centrul credinței noastre, în El,

”făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt "da"; de aceea și "Amin" (2Cor.1,20).

Aceste promisiuni ne spun faptul că Sfânta Scriptură este inspirată de către Dumnezeu și ea este:

”de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire” (2Tim.3,16).

Prin această Sfântă Scriptură, în Isus Cristos, noi suntem:

”zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Ef.2,20)

iar, mai apoi:

”voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Ef,1,13).

Prin puterea acestui Cuvânt, Duhul Sfânt lucrează și astăzi în toți aceia care cred:

”nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești” (Ef.1,19-20).

Aceasta este vestea cea bună a lui Dumnezeu pentru copiii săi.