Viata lui Martin Luther, de la Wittenberg la Worms (1512-1521)

Activitatea de profesor la Wittenberg a debutat cu o serie de prelegeri teologice anticipate pe Cartea Psalmilor (1513-1514), Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani (1515-1516), Epistola Sfantulu Apostol Pavel catre Galateni (1516-1517) si Epistola catre Evrei (1517-1518). Spre slava lui Dumnezeu, doua dintre aceste pretioase documente pentru studiul teologiei Reformei Protestante exita traduse si in limba romana. Prelegerile tinute in acesta perioada demostreaza faptul ca Martin Luther se afla intr-un proces de transformare si ca se detasase de gandirea scolastica oferind o interpretare din perspectiva biblica diferita de cea oferita de traditia Bisericii Romano-Catolice. Tinand cont de acest lucru, avem fundamentul sa afirmam faptul ca reforma teologica a lui Martin Luther nu a fost un eveniment spontan, nu a avut loc peste noapte, ci a fost un proces complex dezvoltat pe o perioada de mai multi ani.

In aceasta perioada, Martin Luther, pe langa munca academica a prelut si responsabilitatea de predicator la parohia Bisericii din Castelul Wittenberg. Aceasta imbinare de eforturi a facut ca Martin Luther sa se dezvolte ca teolog si ca slujitor iar in anul 1514 deja era principalul predicator al orasului Wittenberg. Predicile lui Martin Luthera erau cat se poate de ancorate in realitate, fara patos retoric, fiind pline de experiente din viata reala. Pe langa interpretarea Sfintelor Scripturi, lui Luther ii facea o mare placere sa memoreze pasaje din Biblie si sa lucreze la materiale catehice, lucru care va prezenta un imens avantaj pentru viitor.

In anul 1515, papa Leon al X-lea a reinviat un obicei destul de raspandit in Evul Mediu desi necanonizat de catre Biserica. In ciuda tuturor problemelor cu care lumea crestina din apusul Europei se confrunta, puterea papala nu trebuia sa scada in intensitate. Pentru asi intari suprematia asupra Bisericii, papalitatea a hotarat sa construiasca sau sa renoveze o serie de edificii in Vatican, edificii care sa vorbeasca atat prezentului cat si posteritatii despre grandoarea si opulenta Bisericii Romano-Catolice. Cum visteria Vaticanului era din ce in ce mai goala datorita conflictelor armate pe care le sponsoriza dar si datorita jafului aflat la ordinea zilei, Papa de la Roma se afla intr-un impas greu de depasit in realizarea palnurilor sale de maretie. Deaceea, pentru a face rost de banii necesari contructiri bazilicii Sfantul Petru din Roma, papa Leon al X-lea readuce in actualitate un sistem abuziv de stoarcere a resurselor financiare avand ca obiectiv afectarea sentimenteleor religioase ale populatiei. Cu aceasta ocazie se pun in vanzare celebrele indulgente. Acestea erau niste documente bisericesti prin intermediul carora se garanta celui care le achizitiona iertarea tuturor pacatelor comise pana la data respectiva. Indulgentele au fost trimise spre vanzare in Europa iar o buna parte din populatie a gasit ca binevenita o astel de initiativa sfanta si nu este de mirare cunoscand deja sumbra perspectiva asupra vietii existenta la aceea data. Ulterior, pentru a mai stoarce finantele populatiei, indulgentelor le-a fost extinsa puterea ajungandu-se ca acestea sa garanteze iertatea tuturor pacatelor, trecute, prezente sau viitoare indiferent de gravitatea acestora. Iertarea putea sa fie achizitionata nu numai in dreptul platitorului ci si pentru oricare alta persoana, inclusiv pentru decedati. Prin intermediul indulgentelor, prezenta in chinurile Purgatoriului putea sa fie complet eliminata sau, in cel mai rau caz, mult diminuata, in functie de gravitatea pacatelor comise de persoana in numele careia sa facea achizitia. Cum la acea vreme aproape fiecare cetatean al Europei avea cel putin o persoana draga decedata, fie mama sau tata, sot sau sotie, frate sau sora sau copii, ecoul acestei masinarii de escrocat din punc de vedere spiritual era unul inimaginabil. Mii de oameni se inghesuiau sa cumpere aceste indulgente cheltuind chiar si ultima resursa necesara hranei zilnice.

Din Wittenberg, multi dintre membrii parohiei lui Martin Luther s-au deplasat la Magdeburg pentru a putea profita de ocazia achizitionarii unei astfel de indulgente. Documentul papal conferea celui care il achizitiona un fals sentiment religios de siguranta cu privire la mantuire. Indignat cu privire la aceasta consecinta, Martin Luther si-a exprimat ingrijorarea de la anvonul Bisericii sale si si-a canalizat studiile tocmai pentru a intelege mai bine acest subiect legat de justificarea credinciosului si despre iertarea pacatelor. Afundat in studiul Sfintei Scripturi, Martin Luther a inteles ca salvarea nu poate sa fie una atat de ieftina incat sa fie obtinuta prin intermediul achizitionarii unei indulgente. Viitorul reformator incepea sa inteleaga faptul ca mantuirea este obtinuta de Cristos si oferita omului pacatos in dar de catre un Dumnezeu iubitor. Tot ceea ce trebuia omul sa faca ara aceea ca trebuia sa isi puna inima goala la picioarele lui Cristos si sa primeasca din mana Acestuia darul salvarii. Luther a inceputa sa inteleaga ca omul nu are nevoie de interactioneze cu minutioasele si impovaratoarele ceremonii ale Bisericii menite sa il conduca pe om la mantuire. Problema mantuirii nu era intre om si Biserica ci intre om si Dumnezeu. Acest moment era cu adevarat revolutionar pentru spiritualitatea crestina si l-a marcat definitiv pe calugarul aflat acum la Wittenberg care experimenta pentru prima data emotia nasterii din nou, a convertirii la adevarata credinta in Cristos. In astfel de conditii in care mantuirea reprezenta un dar din partea lui Dumnezeu, un har, o gratuitate, Martin Luther intelegea cat se poate de clar ca Biserica Romano-Catolica savarsea un mare abuz atunci cand cauta sa vanda aceasta mantuire si cauta beneficiu financiar de pe urma acesteia. Incet, incet, Martin Luther se transforma vizibil dintr-ul fiul devotat al Bisericii Romano-Catolice in cel ce avea sa devina cel mai mare oponent al abuzurilor savarsite de aceasta.

In astfel de circumstante, Martin Luther s-a revoltat vizibil impotriva abuzurilor care caracterizau Biserica Romano-Catolica. Privitor la comerul cu indulgente, Luther a redactat o scrisoare adresata Arhiepiscopului de Mainz, Albert von Brandenburg, prin intermediul careia nu critica indulgentele in sine ci, mai degraba, deplangea modul total nespiritual in care acestea erau promovate si avertiza asupra efectului nefast pe care acestea le aduceau in viata spirituala a crestinului. Principala obiectie a viitorului reformator era aceea ca oamenii deveneau din ce in ce mai putin constienti de pacatul lor si de gravitatea acestuia si, deasemenea, deveneau din ce in ce mai putin constienti ca iertarea se afla unilateral in puterea lui Dumnezeu. Pentru ca nu a primit atentia cuvenita cu privire la problemele ridicate, Martin Luther s-a hotarat sa convoace o dezbatere publica cu privire la aceasta problema arzatoare pentru Biserica si, in consecinta, la data de 31 Octombrie 1517 a tintuit pe usa Bisericii din Wittenberg un document continand nouazeci si cinci de teze pe care dorea sa le aduca la cunostinta publica. Spre surprinderea lui Martin Luther, cele nouazeci si cnci de teze s-au raspandit cu mare iuteala in toata Germania. Aceasta perioada marcheaza inceputul unei activitati fara precedent al tanarului calugar si profesor de teologie din Wittenberg.

Atitudinea lui Martin Luther nu putea sa treaca neobservata la Roma desi, initial, aceasta a fost considerata doar o cearta intre niste calugari din Germania.

La inceputul verii anului 1518, ca urmare a propunerii lui Martin Luther de a se organiza o dezbatere pe tema indulgențelor, Ordinul Augustinian, de care apartinea Martin Luther in calitate de calugar, a solicitat o dispută oficială la care vor participa conducerea ordinului, în fata carora Martin Luther sa isi poata sustine pozitia exprimata in cele nouazeci si cinci de teze. Disputa a avut loc în cadrul reuniunii a Ordinului Augustinian de la Heidelberg, în aprilie 1518 si a primit denumirea de „Disputa de la Heidelberg”. Adversarii lui Martin Luther au fost plini de speranta ca preotul din Wittenberg ar urma sa fie redus la tăcere, dar Johannes Staupitz s-a asigurat ca Martin Luther avea sa beneficieze de echitabilitate, deoarece el ra, în general, in acord cu pozitia viitorului reformator. În cadrul disputei, Martin Luther a prezentat o "teologie a crucii", spre deosebire de o "teologie de gloriei" prezentata de adversarii sai. Disputa are, in multe privinte, o rezonanta istorica mai importanta decat cele noua zeci si cinci de teze deoarece aceasta scoate in evidenta o maturizare teologica a calugarului din Wittenberg si o detasare de gandire medievala romano-catolica. Disputa de la Heidelberg i-a adus lui Martin Luther o prima victorie in mod special prin faptul ca a reusi sa aduca de partea sa mai multi teologi importanti din Germania printre care Martin Bucer, Johannes Brenz si Erhard Schnepf. Concluzia trasa de adversarii lui Luther, in frunte cu Johannes von Eck, profesor de teologice la Ingolstadt si unul dintre principalii oponenti ai lui Martin Luther, a constat in o noua dezbatere între el și sustinatorii opiniilor lui Luther, dezbatere care a avut loc la Leipzig in anul 1519, disputa pe care o vom detalia ulterior.

In vara anului 1518, la Roma a fost deschiu un proces impotriva lui Martin Luther in care acesta era acuzat oficial de erezie. Situatia parea fara speranta pentru reformatorul german si pentru sustinatorii lui. Cel mai probabil, Roma avea sa il excomunica pe Martin Luther si, mai apoi, sa ii interzica activitatea de predicare in toata Germania. Fata in fata cu aceasta situatie delicata, Martin Luther a solicitat sprijinul printilor germani pentru ca acestia sa il sustina inaintea imparatului Sfantului Imperiu Roman. Unul dintre cei mai importanti printi care a raspuns pozitiv la solicitarea lui Luther a fost printul elector al Saxoniei, Frederick cel Intelept. Acest suport primit de catre Martin Luther avea sa se dovedeasca a fi unul dintre cele mai favorabile si unul dintre elementele care au influentat cel mai mult succesul Reformei Protestante din Germania. Fara suportul lui Frederick cel Intelept, cel mai probabil, reformatorul ar fi sfarsit rapid in flacarile rugului asemenea altor pre-reformatori.

In mod concret, primul beneficiu primit de catre Martin Luther a fost acela ca aliatul sau, Frederick cel Intelept, i-a cerut Papei ca reformatorul sa fie examinat in Germania ci nu la Roma unde, cel mai probabil, Luther ar fi fost trimis la rug. In consecinta, din dorinta de a nu intra in conflict cu cel mai puternic si cel mai influent print al Germaniei, Papa a cerut organizarea unei Diete la Augsburg in luna octombrie a anului 1518, in cadrul careia sa se dezbata problema lui Luther. Discutiile au fost conduse de catre legatul papal Cajetan, un calugar dominican foarte educat si care a primit imputernicirea papala de al readmite pe Martin Luther in Biserica daca acesta avea sa se dezica de toate invataturile propagate incapand din octombrie 1517. In ciuda presiunilor facute de reprezentantii Papei, Martin Luther a ramas ferm in credinta sa si, prin urmare, cardinalul Cajetan i-a cerut lui Frederick cel Intelept sa il extradeze pe ereticul Luther la Roma pentru a fi judecat pentru erorile propagate. In providenta lui Dumnezeu, printul elector a ramas si el ferm pe pozitie si a refuzat cererea lui Cajetan. La randul sau, Frederick cel Intelept a cerut ca Martin Luther sa fie judecat in Germania de catre un tribunal format din teologi impartiali. Reprezentantii Bisericii Romano-Catolice nu au putut accepta o posibila infrangere si au facut tot ceea ce era necesar pentru ca dezbaterea cu ereticul german sa continue.

In vara anului 1519, teologul romano-catolic Johannes von Eck a initiat o noua dezbatere cunoscuta sub numele de „Disputa de la Leipzig” desfasurat in perioada iunie-iulie la Castelul Pleissenburg în Leipzig.desfasurata in perioada iunie-iulie la Castelul Pleissenburgdesfasurat in perioada iunie-iulie la Castelul Pleissenburg în Leipzig.. In cadrul acestor discutii, la care Martin Luther initial nu a participat, a fost vizata problema indulgentelor pentru ca mai apoi sa se axeze pe primatul papal. Ajuns la Leipzig, Martin Luther a sustinut faptul ca papa nu este infailibil ba mai mult el a si demostrat faptul ca poate sa greseasca si a dat ca exemplu decizia luata la Conciliul de la Konstanz (1414-1418) de al executa prin ardere pe rug pe Jan Hus. In urma Disputei de la Leipzig, Martin Luther a castigat simpatia mai multor umanisti printre care cel mai important a fost Erasmus von Rotterdam, chiar daca ganditorul olandez nu s-a solidarizat oficial cu reformatorul german. Cu toate aceste, Johannes von Eck a reusit sa obtina declararea invataturilor lui Martin Luther ca fiind eretice cu toate ca sub nici o forma nu putem sa afirmam ca romano-catolicul ar fi „castigat” in cadrul acestei dispute teologice. In urma dezbaterii de la Leipzig, Papa Leon al X a impus cenzura asupra invataturilor si asupra scrierilor lui Martin Luther si l-a amenintat pe reformator cu excomunicarea din Biserica Romano-Catolica daca acesta nu renunta la a le mai sustine.

Anul 1520 este remarcabil datorita lucrarilor pe care Martin Luther le scrie. In „Von den guten Werken” (in limba romana: „Despre faptele bune” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca), reformatorul dovedeste faptul ca se axeaza pe o critica teologica care are drept scop reinoirea Bisericii pe baza invataturilor Sfintei Evanghelii. Autorul expune invataturile Reformei Protestante pornind de la interpretarea celor zece porunci. Miezul acestei lucrari este ideea ca doar credinta este capabula sa implineasca poruncile lui Dumnezeu datorita faptului ca prin credinta Dumnezeu ofera omului libertatea de a face fapte bune.

O a doua lucrare importanta aparuta in anul 1520 este „An den christlichen Adel deutscher Nation von des christlichen Standes Besserung” (in limba romana: „Discurs catre nobilimea germana” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca), lucrare in care Martin Luther se concentreaza pentru ai determina pe nobilii germani sa participe la o reforma a crestinismului. Reformatorul neaga pretentiile la suprematie universala a papei si ataca divizare nescripturala a crestinismului intre laici si preoti. Aceasta lucrare a fost un adevarat succes literar la vremea respectiva fiind tiparit in nu mai putin de patru mii de exemplare in doar cateva zile.

O a treia lucrare aparuta in anul 1520 este „Von der babylonischen Gefangenschaft der Kirche” (in limba romana: „Despre robia babiloniana a Bisericii” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca). Aceasta este o lucrare un pic diferita fata de cele precedente deoarece se adreseaza unui public educat din punct de vedere teologic. Martin Luther face o analiza sistematica a doctrinei Sfintelor Sacramente. Reformatorul german trateaza amanuntit fiecare sacrament al Bisericii Romano-Catolice expunand motivele pentru care Reforma Protestanta aproba ca sacramente doa Botezul, Sfanta Impartasanie si spovedania pe care o leaga de Euharistie. Deasemenea, Martin Luther face lumina cu privire la Sacramentul Sfantului Botez si cu privire la Sacramentul Sfintei Impartasanii eliminand toate acele elemente care otravisera aceste mijloace ale harului in perioada Evului Mediu. Prin intermediul acestei lucrari, Luther nu a intentionat sub nici o forma sa profaneze Biserica ci scopul sau a fost acela de a o reforma. Dupa ce a analizat aceasta teza a lui Martin Luther, umanistul olandez Erasmus von Rotterdam a remarcat faptul ca ruptura dintre Reforma Protestanta si Biserica Romano-Catolica a devenit imposibil de vindecat.

Tot in anul 1520, Martin Luther publica lucrarea „Von der Freiheit eines Christenmenschen” (in limba romana: „Despre libertatea crestinului” publicata de catre editura Logos, Cluj Napoca) in cadrul careia reformatorul portretizeaza relatia sanatoasa pe care crestinul trebuie sa o traiasca cu Dumnezeu. Prin credinta, Dumnezeu ii face pe crestini sa fie liberi de propriile lor eforturi de justificare si ii echipeaza pentru a putea servii aproapelui lor. Pe scurt, crestinii liberi sunt caracterizati de dragoste fata de aproapele lor.

Scrierile lui Martin Luther nu au fost primite in mod uniform in Germania. Desi ele aveau un succes cu totul neasteptat, a existat si o impotrivire serioasa fata de acestea. De exemplu, Universitatile din Köln si din Lowen le-au condamnat cu fermitate ca fiind eretice. Cu toata opozitia intampinata, era din ce in ce mai clar faptul ca Biserica Romano-Catolica nu se mai confruntase, in toata istoria ei, cu o opozitie atat de puternica si de bune fundamentata. In toata aceasta perioada, devenea evident faptu ca opozitia dovedita de romano-catolici il convingeau din ce in ce mai mult pe Martin Luther cu privire la vocatia lui de reformator al Bisericii lui Cristos.

La Roma, actiunile si scrierile lui Martin Luther au provocat o furie fara precedent si l-au convins pe Papa Leon al X-lea sa apeleze la arma letala a Bisericii Romano-Catolice, excomunicare. Papa avea puterea sa il condamne pe Martin Luther la mania vesnica a lui Dumnezeu prin scoaterea acestuia in afara Bisericii si a mantuirii care se afla in mainile acesteia. La 15 Iunie 1520, Papa Leon al X-lea emite celebra bula „Exurge Domine” (Scoală Doamne) prin care critica un numar de patruzeci și unu de afirmații extrase din cele noua zeci si cinci de teze dar si din scrierile ulterioare ale lui Martin Luther și il amenința pe reformator cu excomunicarea dacă, într-o perioadă de șaizeci zile, nu va retracta aceste invataturi. Martin Luther a primit o copie oficială, purtand sigiliul papal, la începutul lunii octombrie 1520. La început, reformatorul s-a îndoit cu privire la veridicitatea copiei și a crezut ca este vorba despre un fals. Cu toate acestea el a comentat că bula nu este altceva decat lucrarea lui anticrist, indiferent de originea sa, in teza intitulata „Adversus Execrabile Antichristi Bullam” (Împotriva Bulei Execrabile a lui Antihrist) iar la 10 Decembrie 1520 a ars o copie a bulei papale in public.

Eforturile reformatoare ale lui Martin Luther nu au atras atentia doar in cadrul Bisericii Romano-Catolice. In anul 1520, Frederick cel Intelept a primit o vizita neasteptata din partea imparatului Sfantului Imperiu Roman, Carol al V-lea. Unul dintre motivele acestei vizite era ingrijorarea imparatului cu privire la Martin Luther. Carol era un sustinator declarat al Bisericii Romano-Catolice dar era doar un tanar de nouasprezece ani, lipsit de tact si de experienta in dialog. Nu i-a fost deloc greu lui Frederick cel Intelept, un maestru al politicii, sa il convinga pe tanarul imparat ca Martin Luther nu trebuie nicidecum predat autoritatilor din Roma ci ca reformatorul at trebui, cel putin pentru inceput, anchetat cu privire la opiniile sale revolutionare in cadrul unei viitoare diete imperiale, ocazie cu care imparatul ar putea sa se edifice cu privire la punctele principale din teologia calugarului din Wittenberg.

Dat fiind ca Martin Luther nu a retractat nimic din ceea ce afirmase in perioada 1517-1520, la 3 ianuarie 1521, papa a emis bula „Decet Romanum Pontificem” prin intermediul careia il declara pe reformatorul german ca fiind oficial eretic si il excomunica din Biserica Romano-Catolica. Un legat papal a purtat bula de excomunicare prin teritoriile germane cu scopul de a imprastia teroare in randul celor care il simpatizau pe Martin Luther. Papa ii ameninta cu excomunicare pe toti aceia care indrazneau sa il sustina sau se aliau in orice fel cu reformatorul german. In mod surprinzator insa, cu cat legatul papal inainta inspre nord, cu atat mai multa impotrivire gasea in randul populatiei germane. Sute de copii ale bule de excomunicare au fost arse sau aruncate in rauri. Roma constanta cu stupoare ca germanii erau puternic atasati de reformatorul lor din Wittenberg.

La 6 Martie 1521, tinand cont de sfaturile primite de la Frederick cel Intelept, Carol al V-lea il cheama pe Martin Luther sa isi sustina punctul de vedere la Dieta Imperiala de la Worms incepand cu luna ianuarie 1521, avand garantia imparatului ca nu va fi in nici un fel de pericol. Martin Luther avea la dispozitie sase luni pentru asi sustine punctul de vedere, timp suficient sa isi sistematizeze sistemul teologic si sa porneasca in lugul drum catre dieta imperiala. Calatoria lui Luther catre Worms s-a transformat intr-o adevarata procesiune, reformatorul fiind primit ca un erou in fiecare cetate prin care trecea. Luther era, el insusi, surprins de enorma popularitate de care se bucura in randul germanilor, lucru care se transforma intr-o mare incurajare pentru el. In providenta lui Dumnezeu, drumul acesta spre Worms ii oferea lui Martin Luther minunata ocazie de a predica Evanghelia foarte multor germani insetati dupa Adevar in Biserici care deveneau supra-aglomerate.

In data de 16 Aprilie 1521, Martin Luther a intrat in localitatea germana Worms ca sa apară în fața Dietei Imperiale, fiind insotit de profesorul Jeromee Schurff. Despre ceea ce s-a intamplat la Worm si dupa, va vom expune in urmatorul articol.