Ganduri despre doctrina lutherana a vocatiei

Data postării: 22.07.2015 07:37:41

Martin Luther, marele reformator al Bisericii lui Cristos, a crezut si afirmat că Dumnezeu creează și alimentează credința prin darurile speciale oferite, în mod specific, prin Sfanta Sa Biserica. Aceste daruri unice se mai numesc si mijloacele harului. Cuvântul lui Dumneze, sau Sfanta Scriptură predicata în Biserica este unul dintre mijloacele harului. Acest Cuvânt Divin constă din doua mari mesaje: un mesaj de judecată care ne confruntă cu păcatul nostru (Legea) și un mesaj de har și libertate care aduce viață, mântuire și împlinire (Evanghelia). În scopul de a le proclama în mod corespunzător voia lui Dumenzeu, Biserica Evanghelica Lutherana nu îndrăznește să le separate sau sau le confunde intre ele. Sfintele Sacramentele sunt, deasemena, mijloace ale harului. Ele sunt, în esență, Cuvântul in forma vizibila adresat credincioșilor individuali. Evanghelicii Lutherani afirma existenta a doua sacramente, Sfantul Botez și Sacramentul Sfantului Altar (Euharistia, Sfanta Cina sau Sfanta Impartasanie impreuna cu spovedania aferenta).

Un Sacrament constă din două părți, un element pământesc (apă, pâine, vin), care este semnul vizibil și Cuvântul, care este atât o porunca cat și o promisiune din partea lui Dumnezeu. În Sfantul Botez, apa devine dătătoare de viață deoarece Cuvântul lui Dumnezeu se adaugă la elementul vizibil, pentru că insusi Cristos a poruncit Botezul și pentru că acesta are loc in numele lui Dumnezeu Triunic, Tatăl, Fiul și Duhul Sfant. Martin Luther insistă, prin urmare, că, atunci când oamenii sunt botezați, ei nu sunt botezați de o ființă umană ci preotul care botează, este, pur și simplu, un instrument al lui Dumnezeu. Astfel, botezul este lucrarea unilaterala a lui Dumnezeu ci nu una umana.

Copiii și adulții sunt candidati pentru Botez. Când copiii sunt botezați, ei primesc darul credinței în și prin Botez. Când adulții, care sunt deja credincioși, sunt botezați, botezul întărește credința lor, deoarece este un mijloc al harului. Toți cei care sunt botezați primesc astfel o nouă identitate prin intermediul careia ei știu a cui sunt și cine sunt. Ei sunt copii ai lui Dumnezeu si membri ai trupului lui Cristos, care este Sfanta Sa Biserica. Identitatea lor este una clara si dureaza atata timp cat credinta lor este vie. Sfantul Botezul este un eveniment care are loc o singura dată in viata credinciosului, indiferent de varsta, și el nu poate sa fie repetat. Când credincioșii strabat drumul lor de credință, ei isi aminteasc necontenit de faptul că sunt botezați, si astfel isi reamintesc promisiunile lui Dumnezeu cu privire la iertarea pacatelor si la mostenirea vietii vesnice. Totul începe cu Sfantul Botez pentru că în Botez credinciosii primesc identitatea lor ca fii si fiice ai lui Dumnezeu, și beneficiile botezului sunt o resursă spirituala zilnica pentru fiecare dintre ei. Pentru că le dă identitatea, botezul are, de asemenea, un impact special pentru fiecare aspect al vieții lor, aceasta deoarece in viața lor de zi cu zi , ei vor reflecta cine sunt cu adevarat.

Acum este important să se analizeze mai bine ce înseamnă să fii un copil al lui Dumnezeu și o persoană credincioasa și modul în care acest aspect impacteaza identitata si modul de viata a unui om. Martin Luther pune accentul pe faptul ca un credincios traieste in fiecare clipa „coram Deo”, adica in prezenta lui Dumnezeu. Prin credință, credincioșii sunt strâns uniti cu Cristos, care este Răscumpărătorul lor (uniunea mistica). Cristos a castigat eliberarea lor iar acesta libertatea este asigurată atunci când ei sunt uniti cu Rascumparatorul lor, iar această unitate este posibila doar prin credință. Deoarece oamenii care au credință sunt liberi in Cristos, nimic nu mai poate dăuna vietii lor spirituale, nici măcar păcatul deoarece, in Cristos, ei au fost eliberati de acesta. Ei pot, prin credința lor, depăși toate forțele care încearcă să-i conducă departe de Dumnezeu. Prin Botez, credinciosii au devenit preoți și fac parte din preoția tuturor credincioșilor. Acestia sunt, prin urmare, indreptatiti pentru a se ruga unul pentru altul și pentru a se învata reciproc lucruri sfinte.

Dar care sunt consecințele acestei libertatati in Cristos? Cu ce ​​scop sunt eliberati creștinii? Ce înseamnă să trăiești zilnic în prezența lui Dumnezeu? Interesant, și in acelasi timp, destul de logic, creștinii sunt eliberați pentru a fi supusi lui Dumnezeu. În timp ce libertatea caracterizează relația lor cu Dumnezeu, crestinii traiesc o relatie speciala cu alte ființe umane și cu restul creației. Credința le da puterea să facă tot felul de fapte bune. Acest lucru înseamnă, în cele din urmă, că aceasta credința le da puterea de al imita pe Cristos, prin urmare, creștinii au privilegiul de a trăi ca El, și anume, în folosul comunitatii din care provin. Ca urmare, viața creștină este o viață de credință activă. Dar cum creștinii trăiesc astfel de vieți de credinta? Doctrina lui Martin Luther despre vocației răspunde la acesta întrebare.

Inainte de a intra in amanuntele teologiei lutherane, este important să definim ceea ce se înțelege prin termenul „vocație”. Vocația nu se referă numai la profesiile sau locurile de muncă pe care oamenii le desfășoară sau intenționează să le desfasoare, deși ele sunt, de asemenea, incluse în acest concept. Reformatorul Martin Luther insistă ca toate celelalte roluri, responsabilități și chemări pe care ființele umane le au în viață sunt, la randul lor, vocații. Astfel, sa fi soție sau soț, fiică sau fiu, un cetățean, un membru al unei comunitati, un student, etc, sunt toate vocații. Fiecare vocatie este caracterizata de propriile ei responsabilitati specifice. Martin Luther vede existenta mai multor „mosii” care pot sa fie temporare (laice) sau vesnice (spirituale). Credinciosul are, astfel, responsabilitati atat in fata lui Dumnezeu cat si in fata societatii in care isi traieste viata de zi cu zi.

Fiecare om are de la Dumnezeu o vocatie prin care isi aduce aportul pentru ca societatea sa poata functiona atat spiritual cat si politic, economic, cultural sau chiar militar. Exista oameni pe care Dumnezeu ii cheama si ii echipeaza pentru a activa in societatea laica si oameni pe care Dumnezeu ii cheama si ii echipeaza pentru slujirea in Sfanta Sa Biserica. Cu toate aceastea, fiecare credincios are responsabilitati in „ambele imparatii”. Omul lui Dumnezeu este un am credintei si aceasta credinta trebuie sa se reflecte in devotamentul fata de Dumnezeu, devotament care se reflecta inclusiv in activitatea laica a celui credincios. In concluzie, un om isi traieste credinciosia atat timp cat acesta isi practica vocatia ca pentru Dumnezeu ci nu ca pentru oameni. Cand un credincios se achita de obligatiile sale familiare, profesionale sau civice, el isi indeplineste practic o datorie fata de Dumnezeu si isi manifesta astfel credinta. Martin Luther le amintește creștinilorcă toate chemările pe care acestia le au în viață sunt ocazii de a sluji lui Dumnezeu. Viața creștină, la care credincioșii sunt chemați în Botezul lor, este o viață de credință, de iubire si de fapte bune. Este o viață „coram Deo”, o viata trăita în prezența lui Dumnezeu și reflectă viața lui. O astfel de viață nu este deloc ușoara dar este o viață binecuvântată de catre Dumnezeu.

Cum știm care este vocația noastră? Strict vorbind, o vocația este un dar dat de catre Dumnezeu, care ne "cheamă" la exercitarea respectivei vocatii pentru gloria Lui si pentru sustinerea societatii. Talente, abilitățile și înclinațiile sunt parte acestei chemari din partea lui Dumnezeu. Vocatia incepe de la lucrurile marunte, si nu de putine ori neplacute, si ajunge pana la lucruri majore, apreciate la scara larga. Indiferent despre care dintre acestea vorbim, crestinul protestant este o persoana care le va pune in practica cu credinciosie fiind convins ca ceea ce face este spre gloria lui Dumenzeu si in sprijiunul aproapelui Sau. Deaceea, in natiunile protestante nu exista meserii rusinoase sau lipsite de glorie ci toate sunt apreciate atat timp cat sunt practicate cu dedicare si profesionalism. Vocatiile sunt multiple in viata omului. Un barbat poate sa fie in acelasi tip sot, tata, fiu, frate, angajat, sef cat si un membru al comunitatii in care isi traieste viata. Acest barbat trebuie sa isi traieasca toate aceste roluri cu dedicare ca pentru Dumnezeu. Fiecare vocatie are propriile ei limite si metode de punere in practica.

O alta caracteristica caracteristica a doctrinei vocatiei la protestanti este aceea ca omul nu mai este „unul bun la toate”. Omenii devin profesionisti in ceea ce fac si astfel se dezvolta conceptul de „omul potrivit la locul potrivit”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este cel care stabileste locul potrivit pentru fiecare om si il inzestreaza pe acesta cu toate abilitatile si cunostintele necesare exercitarii respectivei vocatii. In felul acesta, in natiunile protestante, s-a dezvoltat o diviziune a muncii la fiecare nivel. Astfel, de exemplu, vocatia de instalator a devenit foarte importanta deoarece instalatorul este apelat ori de cate ori este necesara interventia lui. Profesorii, medicii, psihologii, managerii sau inginerii sunt oameni inzestrati de catre Dumnezeu cu toate abilitatile si cunostintele astfel incat sa rezolve probleme care fac obiectul activitatii lor. Dar, acelasi lucru se poate spune si despre soferi, zugravi, mecanici auto, macelari, casieri, bagatori la raft sau agricultori. Fiecare dintre acesti oameni sunt pusi si inzestrati de catre Dumnezeu pentru meseria pe care o practica si datoria lor este sa practice aceasta meserie cu credinta, ca pentru Dumenzeu. Protestanti sunt educati sa apeleze la „specialisti” ori de cate ori se confrunta cu astfel de necesitati ci nu sunt invatati sa isi rezolve singuri problemele.

Vocatia se reflecta insa foarte si in rolurile non-profesionale ale vietii. Rolul de sot sau sotie, de tata sau mama, de fiu sau fiica, de frate sau sora, etc, toate acestea sunt extrem de importante in viata crestinilor protestanti. Este insa foarte important sa afirmam ca nici una dintre vocatii nu trebuie dusa la extrema astfel incat sa afecteze restul de roluri pe care crestinul le are de indeplinit. Astfel, vocatiile profesionale nu trebuie sa afecteze vocatia de sot sau de parinte. Crestinul protestant, desi isi practica meseria cu cea mai mare dedicare, nu trebuie sub nici o forma sa isi neglijeze vocatiile legate de familie. Familia este cel mai important lucru primit din partea lui Dumnezeu si obligatiile crestinului protestant fata de familia sa nu trebuie sa fie neglijate.

Un alt aspect important este ca fiecare om are un rol de slujire in Biserica lui Cristos. Nu toti oamenii sunt chemati si inzestrati sa fie preoti, insa fiecare om este inzestrat sa isi aduca aportul, intr-un fel sau altul, la viata Bisericii. Preotul este chema la lucrarea de predicare, de invatare si de administrarea sacramentelor, Dumnezeu însuși in timp ce laici, prin vocatiile lor, sunt chemati sa isi aduca aportul la administrarea Bisericii, sa cânte în cor sau sa se implice in diverse programe sau activitati organizate de catre Biserica și, altfel, fiecare sa isi foloseasca darurile în slujba bisericii.

In concluzie, vocatia se reflecta in fiecare sfera a vietii crestinului protestant. Faptul ca ne facem datoria la locul de munca, mergem la Biserica, mergem la cumpărături, suntem cetățeani buni, ne petrecem timpului cu familia, desi par ca fiind o "rutina obișnuită", toate acestea sunt sferele în care Dumnezeu este la lucru, prin mijloace umane. Fie ca vorbim despre profesia pe care o practica, fie ca vorbim despre rolul nostru in familie, fie ca vorbim despre rolul nostru in societate, doctrina vocatiei ne caracterizeaza viata de zi cu zi pentru ca Dumnezeu este prezent in viata noastra zi de zi si noi suntem stran uniti in Cristos.

Doctrina vocatiei asa cum a fost ea dezvoltatata in teologia lutherana si mai apoi, preluata de catre alti reformatori precum Jean Calvin, a condus la o emancipare aparte a societatii protestante din Europa si din intreaga lume. Chiar si astazi, sustin o serie de sociologi, se poate trasa o linie de demarcatie clara care sa desparta natiunile protestante de cele care au adoptat o alta forma de crestinism. Germania, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Danemarca, Tarile Baltice si o parte din Elvetia, sunt tari, in mare parte, lutherane. Anglia etse o natiune anglicana (o forma de protestantism). Scotia, Tara Galilor, o parte din Olanda si din Elvetia sunt natiuni reformate (calvine sau presbiteriene). Statele Unite ale Americii si alte tari, in special cele care au fost sub dominatia Imperiului Britanic (Canada, Austalia, Noua Zeelanda etc), sunt natiuni dominate de protestantism, fie ca vorbim despre lutheranism, despre presbiterianism sau anglicanism fie ca vorbim despre baptism. Nu este dificil sa vedem care este starea acestor natiuni care, timp de sute de ani, au trait si s-au dezvoltat avand ca motor aceasta doctrina a vocatiei. Chiar si despre regiunea istorica a Transilvaniei putem sa spunem ca inca mai poarta urmele si influenta civilizatiei protestante, atat a celei lutherane, sasesti, in sud si la nord, cat si a celei reformate maghiare. Cunoscutul sociolog Max Weber afirma, de exemplu, ca natiunile protestante (lutherane si reformate) sunt superioare din punct de vedere socio-economic natiunilor dominate de romano-catolicism si, cu atat mai mult, acelor natiuni dominate de ortodoxia rasariteana. Acest lucru deoarece doctrina vocatie spune ca fiecare protestant trebuie sa isi faca datoria acolo unde a fost chemat si pus de catre Dumnezeu nu ca pentru oameni ci ca pentru Dumnezeu, indiferent de munca pe care o are de facut. Pentru Martin Luther, diferentierea oamenilor in clase sociale si ocupatii este un rezultat direct al vointei lui Dumnezeu, iar perseverenta individului in locul si limitele pe care i le atribuie Dumnezeu era o indatorire religioasa. Acesta este motivul care a determinat o etica a muncii complet diferita in cadrul natiunilor protestante fata de restul natiunilor crestine. Etica muncii protestante afirma ca omul trebuie sa depuna cel mai bun efort in activitatea pe care o are si, deasemenea, afirma ca banii castigati nu trebuie sa fie cheltuiti in mod necalculat, acest lucru reprezentand un pacat. Risipa de resurse si imbuibarea este vazuta de protestanti ca reprezentand o deviere de la doctrina sanatoasa a vocatiei. Respectul fata de munca, indiferent in ceea ce consta aceasta, este o caracteristica a vocatiei protestante. Un zugrav este la fel de important ca un manager deoarece activitatea fiecaruia isi are o importanta mare in bunul mers al societatii daca aceste profesii sunt practicate cu maxim de responsabilitate si professionalism.

Un articol de Sorin H. Trifa