Speranţă pentru viitorul tău, Matei 2,13-23

Data postării: 08.01.2020 17:43:12

A doua Duminică după Crăciun, Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În această zi ne aflăm în cea de-a doua și ultima Duminică a sezonului de Crăciun, sezon care a început pe 25 Decembrie, o dată cu sărbătoarea nașterii Domului Isus Cristos și se va termina mâine, 6 Decembrie, o dată cu Sărbătoarea Epifaniei Domului Isus Cristos, zi care va da startul celui de-al treilea sezon al anului, Sezonul Epifaniei. Predica din această Duminică este fundamentată pe Matei 2,13-23.

”¹³ După ce au plecat ei, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosíf, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Iród are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!”. ¹⁴ Sculându-se, [Iosíf] a luat copilul şi pe mama lui în [timpul] nopţii şi a plecat în Egipt. ¹⁵ A rămas acolo până la moartea lui Iród, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. ¹⁶ Atunci Iród, văzând că că a fost înşelat de magi, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleém şi în toate ţinuturile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul precis pe care îl aflase de la magi. ¹⁷ Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremía care zice: ¹⁸ „Un strigăt s-a auzit în Ráma. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu [mai] sunt”. ¹⁹ După ce a murit Iród, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosíf, în Egipt, ²⁰ şi i-a spus: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui şi mergi în ţara lui Israél, pentru că au murit cei care căutau [să ia] viaţa copilului!”. ²¹ Sculându-se, [Iosíf] a luat copilul şi pe mama lui şi a intrat în ţara lui Israél. ²² Auzind că Arheláu domnea în Iudéea în locul tatălui său, Iród, s-a temut să meargă acolo. Fiindu-i revelat în vis, s‑a dus în părţile Galileii ²³ şi a venit să locuiască în cetatea numită Nazarét, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: „Se va chema Nazarinean”.”

Dragii mei, în Sfânta Evanghelie, Sfântul Apostol Matei ne spune astfel: ”un strigăt s-a auzit în Ráma. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu [mai] sunt” (Mt.2,18). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că împăratul Irod, în încercarea sa de a curma viața Mântuitorului nou născut, a ordonat uciderea tuturor pruncilor băieți mai tineri de doi ani din Bethleem după cum citim: ”Iród, văzând că că a fost înşelat de magi, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleém şi în toate ţinuturile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul precis pe care îl aflase de la magi” (Mt.2,16). Dar Fiul lui Dumnezeu întrupat a scăpat de această plasă diabolică întinsă de dușmanii săi. Pentru a scăpa cu viață, Fiul lui Dumnezeu a fost dus în Egipt, țara sclaviei și a infanticidului. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne relatează astfel: ”iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosíf, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Iród are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!”. Sculându-se, [Iosíf] a luat copilul şi pe mama lui în [timpul] nopţii şi a plecat în Egipt” (Mt.2,13-14). În acest timp, citim faptul că femeile din Bethleem își plângeau copiii uciși de către soldații nemilosului Irod.

Viața oricărui om este una pline de surprize. Multe dintre acestea sunt plăcute și dorite. Dar, din păcate, viața ne pune față în față cu ceea ce numim surprize neplăcute și nedorite. În această categorie introducem întotdeauna evenimente precum pierderea cuiva drag - fie că ne referim la părinți, copii, bunici, frați, soți sau prieteni apropiați – sau evenimente care ne pot marca profund și pe termen lung precum un divorț, un accident, pierderea unui loc de muncă sau falimentul. Toate aceste evenimente ne marchează existența și au drept consecință transformarea vieții noastre într-una în care nu mai vrem nici un fel de mângâiere ci dorim să ne consumăm în liniște sau chiar în singurătate durerea care s-a abătut asupra noastră.

Dragii mei, în pericopa din această a doua Duminică după Crăciun, pasajul care spune ”un strigăt s-a auzit în Ráma. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu [mai] sunt” este luat din Cartea Sfântului Profet Ieremia de la capitolul 31. După acest verset, mai precis versetul 15, Dumnezeu spune prin gura Sfântului Profet Ieremia astfel: ”opreşte-ţi glasul din plâns şi ochii din lacrimi, pentru că este o răsplată pentru lucrările tale [...] Există o speranţă pentru viitorul tău” (Ier.31,16-17). Revenind la pericopa noastră, ne pune întrebarea: De ce oare ar refuza Rahela această mângâiere oferită de către Dumnezeu la pierderea fiilor ei în condițiile în care avea această promisiune a lui Dumnezeu dată prin Sfântul Profet Ieremia? Dragii mei, este posibil ca unul dintre răspunsuri la această întrebare să fie acela că, uneori, fiii și fiicele Evei își doresc cu egoism să trăiască în tristețe și în depresie. Din păcate, păcatul este vinovat în viața fiecăruia dintre noi de pervertirea disciplinei de a ne continua viața după ce trăim o astfel de tragedie. În astfel de situații nefericite, aproape fiecare dintre noi dovedește a avea o maturitate emoțională echivalentă unui copil de maxim cinci ani care alege să stingă televizorul și să nu mai urmărească animația preferată atunci când mama lui Bambi moare.

Dragii mei, ași vrea să vă reamintesc faptul că Dumnezeu ne-a dat numeroase lucruri bune și el ne ține viața fiecăruia dintre noi în mâna lui. Cine este oare acela care îndrăznește să refuze acest minunat confort oferit de către Dumnezeu chiar și atunci când trecem printr-o experiență cumplit de dureroasă? Cine este oare acela care va întoarce spatele soției, copiilor, vecinilor sau prietenilor pentru egoismul proprie sale suferințe, chiar și când acestea sunt pe deplin justificate? Oare lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a oferit, mai precis familia noastră, relațiile cu semenii noștri, vocația noastră, nu sunt binecuvântări valoroase pentru noi? Suntem oare noi suficienți de înțelepți încât să credem că noi suntem aceia care dețin răspunsurile la întrebările vieții? Dragii mei, un prim pas important pe care trebuie să îl face pentru a beneficia de confortul oferit de către Dumnezeu este acela de a ne opri din acest drum al egoului, un drum care întotdeauna ne conduce spre groapa morții. De ce? Pentru ca tristețea noastră și incapacitatea noastră de a primi și de a ne bucura de mângâierea lui Dumnezeu ne vor distruge de fiecare dată, Și, din păcate, nu ne distruge doar pe noi ci, o dată cu noi, îi distruge, de multe ori iremediabil, și pe toți aceia pe care ii iubim. Acest lucru nu îl spun ca pe un slogan. Este deja dovedit faptul că incapacitatea unor oameni de a situații de acest gen a condus la o adâncire și mai mare în dramă, experimentând alte tragedii precum divorțul, alcoolismul și chiar sinuciderea.

Dragii mei, în viața fiecărui om care suferă, indiferent de motivul suferinței, trebuie să vină momentul în care să accepte mângâierea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu însuși ne spune: ”Există o speranţă pentru viitorul tău” (Ier.31,17).

Dragii mei, acest mesaj de mângâiere a lui Dumnezeu este valabil pentru fiecare dintre noi astăzi, acum, în a doua Duminică după nașterea Domnului Isus Cristos. Este momentul ca noi să încetăm ne mai jelim ca niște oameni care nu mai au nici un fel de speranță pentru viitor. Dragii mei, Scriptura ne spune faptul că ceea ce Dumnezeu ia, tot Dumnezeu readuce. În Cuvântul lui Dumnezeu descoperim această speranță: ”fiii tăi se vor întoarce între hotarele tale” (Ier.31,17). Da. Poate că în prezent este tristețe multă, pentru unii este doliu, iar oamenii sunt victime ale durerii și ale suferinței. Dar există o diferență enorm între creștinul care suferă și restul lumii. Credința în promisiunea lui Dumnezeu este cea care face ca un creștin să nu sufere ca unul care nu crede în Dumnezeu și nici un fel de speranță. Speranța noastră este Domnul Isus Cristos însuși despre care Scriptura ne spune faptul că nu a rămas exilat în Egipt ci s-a întors după cum spune Cuvântul: ”din Egipt l-am chemat pe fiul meu” (Mt.2,15). Domnul Isus Cristos a ieșit din țara robie și a făcut acest lucru nu pentru a trăi o viață de glorie ci pentru a merge la cruce. Cristos a aprins această speranță în fiecare dintre noi deoarece el a murit și a înviat din morți. Așa cum Dumnezeu însuși a promis, copii aceștia uciși în Bethleem s-au întors la mamele lor. Acești copii trăiesc pentru că Isus Cristos, Domnul și mântuitorul nostru, trăiește. Iar această reuniune a acestor copii cu mamele lor în Împărăția lui Dumnezeu este una perfectă și una pentru eternitate, nemaiexistând nimic care să o perturbe. Ei nu se vor mai despărți niciodată și fericirea lor va fi una veșnică după cum însuși Sfântul Apostol Paul spune: ”consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare ” (Rom.8,18).

Știu că astfel de evenimente, precum cele relatate în pericopa noastră, întristează teribil și produc dureri sfâșietoare. Dar noi, creștinii, avem promisiunea primită la Botezul nostru care spune: ”Cine va crede şi va fi botezat se va mântui” (Mc.16,16). De asemenea, noi, creștinii, avem promisiunea pe care Dumnezeu ne-o face atunci când ne împărtășim cu sacramentul trupului și sângelui lui Cristos despre care el însuși spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Io.6,54). Poate că aceste promisiuni sunt mult prea mici pentru problemele și durerile cu care vă confruntați unii dintre voi. Poate că promisiunea iertării și a mântuirii nu are încă puterea de a înlătura durerea, tristețea, îndoielile și temerile cu care vă confruntați. Dar un creștin credincios este acela care are credința că aceste promisiuni ale lui Dumnezeu se vor împlini în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Noi suntem chemați de către Dumnezeu la credință în Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos și, de asemenea, suntem chemați să ne trăim viața prin credință în Cuvântul lui Dumnezeu ci nu prin ceea ce vedem sau simțim. Domnul Isus Cristos însuși spune: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.4,4). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi suntem neprihăniți înaintea lui Dumnezeu datorită jertfei Domnului nostru Isus Cristos. Astfel, noi ne trăim viața în așteptarea momentului în care vom fi cu Cristos în Împărăția sa și ne vom reuni cu toți cei dragi nouă pentru viața veșnică pentru că acest lucru ni l-a promis Dumnezeu însuși. Iar în Împărăția lui Dumnezeu nu va mai fi nici o durere și nici un eșec pentru niciunul dintre noi.

Ași vrea, dragii mei, să aruncați o privire la harta care prezintă drumul pe care evreii l-au parcurs după ieșirea din Egipt pentru a ajunge în țara promisă de către Dumnezeu. Veți constata faptul că drumul acesta pare să meargă, încă de la început, într-o direcție opusă tării promise. Dar Dumnezeu a fost acela care i-a condus pe evrei în Canaan pe acest drum întortocheat. Dumnezeu ne conduce spre împărăți sa în același mod și pe noi. Nu de multe ori trăim senzația că Dumnezeu ne-a uitat. Mai mult, nu de puține ori credem că lui Dumnezeu nu îi pasă de suferința noastră sau, mai rău, că își găsește plăcere să ne lase să suferim. Dar acest idei sunt toate eronate. Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom.8,28).

Dragii mei, vestea acestei a doua Duminici după nașterea Domnului nostru isus Cristos este că Dumnezeu a promis că ne va duce pe toți acasă, acolo în Împărăția sa cea veșnică, după cum însuși Domnul Isus Cristos a spus: ”Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu. Şi unde mă duc eu, voi ştiţi calea” (Io.14,1-4).

Dragii mei, băieții din Bethleem au murit în noaptea aceea pentru ca Isus să scape și pentru ca la maturitate să moară, la rândul său, pentru fiecare. Martiriul Domnului Isus Cristos pe cruce i-a eliberat pe acești copilași de păcatele lor, de durerile lor și i-a dus în viața veșnică. Dumnezeu însuși a dat viața Fiului său la cruce pentru viața noastră. Dumnezeu știe foarte bine cum este să pierzi pe cineva pe care îl iubești cu toată ființa ta. Dumnezeu este cel care a îndurat strigătul sfâșietor al Fiului său aflat în agonia morții: ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mt.27,46). Fiul lui Dumnezeu a fost așezat fără viață în mormânt iar Dumnezeu a suferit toate aceste lucruri de dragul nostru, pentru ca noi, părinții noștri, copiii noștri, frații noștri, să putem să biruim moartea și să avem viață veșnică. Începând cu învierea lui Cristos moartea nu mai este o sperietoare. De ce, pentru că viața noastră a fost umplută cu Cristos după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. Căci dacă am fost împreună sădiţi într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere” (Rom.4,3-5)

Aceasta este viața noastră în Isus Cristos. Suntem încă victimele durerilor și a suferințelor dar știm, prin credință, faptul că Domnul Isus Cristos a trăit pentru noi, a suferit moartea pentru noi, a înviat pentru noi, s-a înălțat la cer pentru a mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Mai mult, Domnul Isus Cristos a promis că va veni să ne ia în Împărăția lui Dumnezeu unde nu va mai fi nici urmă de durere ci vom avea parte de fericire veșnică. Aceasta este mângâierea pe care Dumnezeu ne-o dă, aceasta este speranța pe care Dumnezeu ne-o dă. Cristos trăiește, Cristos ne reconstruiește, Cristos ne eliberează din robia păcatelor și a suferințelor noastre. El ne întărește, ne iartă, ne iubește și ne conduce în Împărăția lui Dumnezeu unde vom fi alături de cei dragi nouă într-o bucurie veșnică. Domnul Isus Cristos, mort și înviat ne spune fiecăruia dintre noi: ”opreşte-ţi glasul din plâns şi ochii din lacrimi, pentru că este o răsplată pentru lucrările tale [...] Există o speranţă pentru viitorul tău” (Ier.31,16-17).

Amin!