ce înțelegem prin ”confesional” atunci când vorbim despre biserica lutherană confesională

La accesarea site-ul www.bisericalutherana.ro găsiți scris faptul ca învățăturile promovate de către Biserica Lutherană Confesională se fundamentează pe Sfânta Scriptură, în spiritul simbolurilor curentului luteran al Reformei din Secolul al XVI-lea. Documentele de credință pe care se fundamentează Biserica Lutherană Confesională sunt: Micul Catehism al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Mărturisirea de Credință de la Augsburg sau Confesiunea Augustina (1530), Apologia Mărturisirii de Credință de la Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536), Tratat despre Puterea și Primatul Papei (1537) si Formula Concordiei (1577). Simbolurile ecumenice ale credinței creștine promovate de către Biserica Lutherană Confesională sunt: Crezul Apostolic, Crezul Niceo-Constantinopolitan si Crezul Athanasian. Biserica Lutherană Confesională consideră ca misiune sfântă, primită de la Domnul nostru Isus Cristos, propovăduirea corectă, completă și din convingere a Evangheliei și promovare confesionalismului luteran așa cum este el expus în Cartea Concordiei (1580) din Secolul al XVI-lea.

De ce este oare atât de importantă această precizare? În primul rând deoarece lumea creștină din Romania - chiar și familia Bisericilor declarate protestante - nu este aproape deloc la curent cu ceea ce înseamnă spiritualitatea Luterană, fiind în pericolul de a confunda conceptul de ”luteran” cu termenul simplu de “evanghelic” specific Bisericilor Baptiste, Penticostale sau Creștine după Evanghelie din Romania, Biserici cunoscute - mai mult sau mai puțin corect - sub numele de “pocăiți” sau “Biserici Neo-protestante”. Acesta este motivul pentru care este foarte important să înțelegem ce este un creștin luteran confesional și ce este o Biserică Lutherană Confesională. O Biserică Lutherană Confesională deși se fundamentează în învățătura Sfintelor Scripturi este o Biserica diferita din punct de vedere al istoriei, dogmaticii și închinării de Bisericile Evanghelice sau Neo-protestante.

Așadar, ce înseamnă să fi luteran confesional? Mai întâi de toate, a fi luteran confesional înseamnă a recunoaște faptul că Sfântă Scriptură este cu adevărat și în totalitate Cuvântul lui Dumnezeu căruia trebuie să îi se supună absolut orice autoritate spirituală. Confesiunile Lutherane de credință enumerate mai sus și care compun Cartea Concordiei (1580) nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu ci sunt niște scrieri ale oamenilor credincioși prin care aceștia și-au rezumat credința si, ca atare, ele însele trebuie să se supună autorității Sfintei Scripturi. Dacă Sfântă Scriptură este adevărata apriori, Confesiunile Luterane de credință sunt adevărate exclusiv în lumina Sfinte Scripturi de care sunt total dependente și cărora le sunt subordonate.

O întrebare foarte justificată este dacă sunt necesare aceste confesiuni pentru viața creștină. Răspunsul la o astfel de întrebare îl putem da aducând în memoria cititorilor un episod din tumultoasa istorie a Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea. În anul 1529, reformatorul german Martin Luther și reformatorul elvețian Huldrych Zwingli s-au aflat față în față la Colocviu de la Marburg în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la doctrina Sacramentului Euharistiei (sau Sfântă Cină), doctrină expusă într-un mod detaliat în Articol X al Mărturisirii de Credință de la Augsburg (sau Confesiunea Augustana). În cadrul discuțiilor cei doi teologi au folosit Sfântă Scriptură pentru ași susține pozițiile dogmatice doar că Martin Luther afirma doctrina prezentei reale a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în Sfanta Euharistiei pe când Huldrych Zwingli afirma faptul că Cina Domnului este doar un act de cult fără să existe nici un fel de prezență a lui Isus Cristos, nici fizica dar nici spirituală. Marea majoritate a învățătorilor falși pretind faptul că urmează învățătura Sfintei Scripturi. Încă de la începutul Bisericii lui Cristos, adevărații învățători ai Sfintei Scripturi au considerat ca necesară expunerea publică a credinței lor tocmai pentru a se detașa de acei învățători falși care răstălmăceau învățătura Sfintei Scripturi pentru ca aceasta să pară că susține ereziile lor. Acest lucru nu trebuie să ne surprindă în condițiile în care însuși Satana a apelat la Sfântă Scriptură atunci când a îndrăznit să îl ispitească pe Domnul Isus Cristos (vezi Lc.4,10). Luteranii confesionali sunt acei creștini care se bazează pe Sfântă Scriptură dar care, spre deosebire de alți creștini, își fac publică credința în Confesiuni și resping în mod explicit și public erorile care amenință adevărul lui Dumnezeu.

Biserica lui Cristos și-a redactat primele confesiuni de credință încă din primele trei secole de existență. Controversele cristologice din acea perioadă a condus la elaborarea a trei mărturisiri de credință cunoscute sub denumire de crezuri sau simbolurile ecumenice. Vorbim aici despre: Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea si Crezul Athanasian. Peste secole, Biserica lui Cristos, în controversele cu cei care doreau înăbușirea Reformei Lutherane, a elaborat încă un set de mărturisiri de credință, mult mai amănunțite decât crezurile ecumenice, mărturisiri de credință care, în anul 1580 au format ceea ce se numește: Cartea Concordiei (1580). Prin aderarea la aceste mărturisiri de credință din Secolul al XVI-lea, o Biserică atesta faptul că își însușește învățătura dogmatică a Reformei Lutherane și, deși are Sfântă Scriptură ca unic fundament, respectiva Biserica adopta credința Lutherană spre deosebirea de credința predicată de către reformatorii Huldrych Zwingli și Jean Calvin dar și spre deosebire de învățăturile predicate de către Mișcările Anabaptiste.

Noi, lutherani confesionali, admitem încă din start faptul ca toate mărturisirile de credință ale Bisericii noastre sunt scrise de către oameni și ele nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Spre diferență de Sfântă Scriptură care are autoritatea supremă, este infailibilă și inerantă în tot ceea ce spune, mărturisirile de credință care compun Cartea Concordiei (1580) nu au autoritate supremă în Biserică si nici nu sunt infailibile și inerante. Luteranii confesionali continuă să subscrie la Cartea Concordiei (1580) în ciuda faptului că documentele de credință care o compun nu sunt infailibile cu atât mai mult cu cât ei sunt conștienți că nu subscriu la punctul de vedere academic al acestor lucrări ci la cel profund spiritual. Posibilele erori istorico-lingvistice existente în Cartea Concordiei nu îi slăbesc acesteia calitatea de rezumat autentic al credinței Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea. Din contră, acest fapt dovedește faptul că, spre deosebire de Sfântă Scriptură, Cartea Concordiei nu este infailibilă sau ineranta, fiind rezultatul efortului teologic uman ci nu rezultatul inspirației divine. Pe scurt, atunci când luterani subscriu la învățătură cuprinsă în Cartea Concordiei, ei nu le declară pe acestea ca fiind autoritatea finală în materie de credință ci le afirmă doar ca pe un rezumat a ceea ce ei cred bazându-se pe Sfântă Scriptură, autoritatea supremă în materie de credință, închinare și viețuire creștină, inerantă și infailibilă datorită faptului că reprezintă revelația personală a lui Dumnezeu pentru om. Practic, subscrierea la mărturisirile de credință cuprinse în Cartea Concordiei, reprezintă întotdeauna subscrierea la învățăturile cuprinse în Sfânta Scriptură. Luteranii confesionali au datoria să respingă orice învățătură cuprinsă în mărturisirile de credință în Cartea Concordiei dacă acestea nu ar fi în armonie cu învățătura Sfintelor Scripturi.

Mărturisirile de credință sunt acceptate drept declarații de credință și, desigur că pentru a face parte din Biserica Luterană Confesională, subscrierea mărturisirile de credință cuprinse în Cartea Concordiei este obligatorie. Exista un factor istoric care însă trebuie remarcat și comentat pe scurt. Este vorba despre faptul ca, dintre cele șapte mărturisiri de credință care formează Cartea Concordiei (1580), Mărturisirea de Credință de la Augsburg (sau Confesiunea Augustana) pare a se evidenția mult mai mult în Bisericile Lutherane Confesionale și pe acceptarea acestei mărturisiri se pune accentul cel mai mult atunci când o persoana dorește sa fie confirmată ca luteran. Acest lucru nu înseamnă că restul de mărturisiri nu sunt relevante ci doar faptul ca Mărturisirea de Credință de la Augsburg are o greutate istorica ceva mai însemnată iar ea este utilizata de către Bisericile Lutherane Confesionale drept un rezumat a celorlalte învățături.

Astăzi, din păcate, sub influența nefastă a modernismului și postmodernismului, tot mai multe voci din marea familie luterană afirmă faptul ca mărturisirile de credință din Cartea Concordiei (1580) reprezintă doar un răspuns teologic oferit unor probleme spirituale care afectau Biserica în Secolul al XVI-lea. Prezentul nu mai necesita subscripția la aceste învățături deoarece Biserica nu mai întâmpină aceleași probleme. Sunt creștini luterani, care afirma ca Biblia este pe deplin accesibilă și cunoscută în prezent și că omenirea are atât de multe resurse spirituale la dispoziției încât nu mai este necesară subscripția la anumite mărturisiri de credință învechite. Astăzi, dintr-o grava eroare, Cartea Concordiei (1580) este văzută, cel mai adesea, ca o respectabilă munca a reformatorilor din Secolul al XVI-lea, documente care mai au doar o însemnătate istorico-culturală, fără a mai avea însă vreo importanță teologică aparte pentru Biserică.

Noi, cei care chiar aderam la credința predicată în Cartea Concordiei (1580) susținem faptul că Mărturisirile Luterane de Credință din Secolul al XVI-lea au limitările lor, de aceea aderarea la aceste mărturisiri nu înlătură necesitatea creștinului de a studia cu râvna Evanghelia lui Cristos și teologia luterană. Existe suficiente capitole teologice care nu sunt abordate în cadrul acestor mărturisiri de credință. Din acest motiv spunem că Mărturisirile de Credință din Cartea Concordiei (1580) nu au aceeași greutate teologic-spirituală cu Sfântă Scriptură. Este adevărat faptul că aceste mărturisiri de credință nu reprezintă o exprimare completă a teologiei luterane ci sunt doar niște răspunsuri aduse unor controverse care au marcat Reforma Luterană. Dar, oare, acest lucru înseamnă că Bisericile Luterane nu mai trebuie să subscrie la aceste mărturisiri? Sunt ele cu adevărat depășite? Noi, luteranii confesionali, răspundem faptul că ele sunt cât se poate de actuale și că Biserica lui Cristos trebuie să subscrie la aceste mărturisiri și în prezent. Reformatorii din Secolul al XVI-lea au fost acuzați de faptul că au creat o Biserica nouă. Din acest motiv, luteranii au fost nevoiți să își explice și să își expună public credință pentru a arata faptul că ei nu sunt niște inventatori de credințe ci niște reformatori ai creștinismului. S-a schimbat acest lucru astăzi? Mai este de actualitate învățătura care spune faptul că Isus Cristos este prezent cu trupul și cu sângele său în Sacramentul Euharistiei? Mai este de actualitate învățătura care spune faptul că Isus Cristos a murit ca înlocuitor al nostru? Justificarea numai prin credință a devenit o învățătură perimată pentru prezent? Botezul pruncilor mai este de dorit în prezent? Oricât de limitate din punct de vedere istoric și teologic ar putea să fie considerate Mărturisirile de Credință din Cartea Concordiei (1580), ele rămân pentru credincioșii luterani niște rezumate sincere cu privire la mărturia Sfintei Scripturi cu privire la păcat și har, Lege si Evanghelie, viața și activitatea Domnului Isus Cristos, pocăință, credință și fapte precum și la multe alte învățături. Subscriind la aceste învățături noi îl onorăm și îl slăvim pe Dumnezeul nostru cel atotputernic. Toți acei oameni care se pretind că sunt luterani dar nu adera la Mărturisirile Luterane de Credință nu fac decât să fie niște amăgitori care produc confuzie în Biserica lui Cristos.

Ca o concluzie la cele afirmate până la acest punct, spunem faptul că Mărturisirile Luterane de Credință cuprinse în Cartea Concordiei (1580): Micul Catehism al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Mărturisirea de Credință de la Augsburg sau Confesiunea Augustana (1530), Apologia Mărturisirii de Credință de la Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536), Tratat despre Puterea și Primatul Papei (1537) și Formula Concordiei (1577) reprezintă niște martori ai învățăturilor Sfintelor Scripturi așa cum sunt ele înțelese de către Biserica lui Cristos. Aceste documente nu sunt sursa doctrinelor Luterane deoarece numai Sfântă Scriptură ocupă acest loc ci ele sunt doar niște rezumate ale învățăturilor pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni le-a revelat. Din acest motiv, deși nu sunt inspirate sau infailibile, Mărturisirile Luterane de Credință nu sunt non-biblice ci, din contra, ele se sprijină pe Cuvântul Sfânt în toate afirmațiile pe care le fac. Aceste documente nu sunt menite să înlocuiască Sfintele Scripturi ci ele sunt o expunere a credinței luterane conform Scripturilor deoarece strămoșii noștri din Secolul al XVI-lea nu au predicat nici un fel de învățătură care să se împotrivească Cuvântului Sfânt ci întreaga lor credință s-a bazat pe ceea ce spune Sfântă Scriptură. Pentru acest lucru ei au fost gata să își sacrifice inclusiv viața.