Mesaj PENTRU SĂRBĂTOAREA CrăciunULUI, 24 12 2020

Mâine, marea majoritate a creștinilor, indiferent de denominația din care fac parte – cu unele excepții - vor sărbători Crăciunul. Spun însă acest lucru cu suficiente rezerve deoarece, în realitate, din ce în ce mai puțini creștini mai cunosc adevărata semnificație a Crăciunului, cei mai mulți asociind data de 25 Decembrie cu venirea unui celebru și simpatic bătrânel din Laponia, bătrânel care într-o singură noapte reușește miracolul de a aduce cadouri pentru o buna parte din locuitorii acestei planete, miracol care, cel puțin aparent, în inima a sute de milioane de creștini devine mai intens decât miracolul produs la Bethleem - o neînsemnată localitate din Iudeea - în urma cu mai bine de doua mii de ani.

Știm deja din experiență faptul că ajunul Crăciunului reprezintă o zi extrem de agitată pentru fiecare om în parte. Goana după cadouri, gătit, curtenie, ultimele retușuri, toate acestea preocupă și ocupă aproape în totalitate timpul creștinului. Din acest motiv, înregistrarea acesta nu o să caute să vă răpească din timpul prețios ci doar va încerca să ofere o raza de binecuvântare cu privire la marea sărbătoare pe care urmează să o celebrăm. Pentru ca nu doresc sa lungesc înregistrarea aceasta, am decis să nu o transform într-o analiză a numeroaselor superstiții și erori - chiar erezii - care însoțesc sărbătoarea Crăciunului în ciuda faptului ca ne auto-intitulam creștinii, ci voi căuta sa ne reportăm in minunata istorie a întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru Mântuirea poporului Sau.

Pentru mintea umană, istoria Crăciunului începe cu mai bine de doua mii de ani în urmă, în Bethleemul din Iudeea, o mica localitate aflata în mijlocul Palestinei, regiune care la vremea respectiva reprezenta o mica palma de pământ răufamat din Imperiul Roman. Pentru Dumnezeu însă, istoria Crăciunului începe din veșnicie, în taina Sfintei Treimi, atunci când timpul nu exista iar noi existam doar în planul lui Dumnezeu. Atunci, în vremurile pe care noi nu le putem pătrunde sau cuprinde cu mintea noastră limitată, înainte de creația acestei lumi pe care noi o cunoaștem pentru ca existam în ea și înainte ca păcatul sa fi devenit stăpânul ei, Dumnezeu, în planul Său veșnic a hotărât ca Fiul Sau - Dumnezeu adevărat, Lumină din Luminăn - să devină om pentru salvarea creaturilor din robia păcatului. Cum s-a făcut acest lucru? Cum oare a fost posibil ca Dumnezeu cel atotputernic să coboare din cer și să devină un bebeluși neajutorat?

Înainte să vedem cum s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, vă voi râpi câteva minute pentru a înțelege de ce a fost necesar ca la Bethleem să se nască pruncul sfânt. Totul a început în urmă cu multă vreme, atunci când, la scurt timp de la creație, omul - cea mai însemnată creatură a lui Dumnezeu - a hotărât, prin proprie putere, să se despartă de Creatorul său prin inculcarea singurei porunci pe care o primise de la Dumnezeu. Creatorul i-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, să nu mănânce din rodul unui singur pom din mulțimea de arbori roditori aflați în Grădina Edenului. Deși era înconjurat de un belșug greu de descris și de estimat, omul nu a rămas lipit de Creatorul său ci a preferat să dea crezare ispititorului, diavolul sau Satana, dușmanul lui Dumnezeu și tatăl păcatului. Omul a dorit rodul pomului interzis și a suprimat astfel glasul lui Dumnezeu dând libertate propriilor pofte. Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul a devenit total rupt de Creatorul său, ajungând în robia diavolul, devenind astfel, la rândul său, dușmanul lui Dumnezeu. Prin căderea în păcat, omul nu doar a trecut printr-o fază de neînțelegere cu Dumnezeu ci a devenit din fiu al lui Dumnezeu un fiul al Diavolului. Pe drept cuvânt, Domnul Isus Cristos le spunea contemporanilor săi astfel: “voi aveți ca tată pe diavolul” (In.8,44). Omul a devenit dușmanul lui Dumnezeu și a ajuns mort în păcat.

Ce înseamnă mort în păcat? Nu înseamnă doar că omul comite păcate, cu voia sau fără voia lui și astfel el este în conflict cu Legea lui Dumnezeu ci înseamnă că omul nu poate să nu comit păcat. Înseamnă că omul este inclinat doar spre păcat și nici nu dorește și nici nu mai poate să facă fapte plăcute lui Dumnezeu. Omul nu se mai poate împăca prin sine însuși cu Creatorul său deoarece, odată cu încălcarea primei porunci, omul a devenit incapabil și nedoritor să împlinească vreo poruncă divină. Această stare de rebeliune, vinovăție și de dușmănie este moștenită de fiecare fiu al lui Adam, astfel încât nu a existat, nu există și nici nu va exista vreun om care să fie în voia lui Dumnezeu și care să caute să împlinească Legea lui Dumnezeu. Toți oamenii, indiferent de vârstă, de rasă, de statut social, de intelect sau de religie, toți sunt păcătoși și nu au puterea și nici dorința de a se întoarce la Dumnezeul lor. Într-o singură propoziție, după căderea lui Adam, toți oamenii au ca destinație iadul și mânia lui Dumnezeu.

Pentru ce s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu? Tocmai pentru ca starea de vrăjmășie a omului cu Dumnezeu să fie înlăturată. Pentru că omul nu este capabil și nici nu intenționează prin sine să se împace cu Dumnezeu, aceasta împăcare trebuia să vină exclusiv din partea lui Dumnezeu. Dar nici acest lucru nu se putea face “bătând din palme”. Legea lui Dumnezeu fusese încălcată si această încălcare cerea moartea păcătosului. Omul păcătos trebuia să sufere mânia eternă a lui Dumnezeu. Atât de grav este păcatul pe care noi ăl vedem ca fiind neînsemnat în viața noastră. Păcatul primește revărsarea mâniei veșnice a lui Dumnezeu. Acest lucru nu putea să se schimbe pentru că încălcarea Legii lui Dumnezeu are consecințe veșnice ci nu doar pe moment.

Taina cea mare a dumnezeirii cuprinde inclusiv acest aspect special. Dumnezeu, înainte de crearea lumii, deci, implicit înainte de căderea omului în păcat, a hotărât să împace lumea cu sine prin Fiul Său. Încă din veșnicie, în sfatul tainic al Sfintei Treimi, s-a hotărât ca Fiul lui Dumnezeu să devină om și împlinind fără nici un fel de eroare Legea lui Dumnezeu, să poarte păcatele lumii astfel încât mânia lui Dumnezeu să se reverse asupra lui și ea să fie îndepărtată de la omul păcătos. În acest fel, omul păcătos avea să fie împăcat cu Dumnezeu la inițiativa lui Dumnezeu ci nu din proprie inițiativă. Este important să afirmăm faptul că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a devenit Mântuitorul nostru la Cruce, atunci când a plătit efectiv pentru păcatele omenirii, ci din veșnicii, atunci când și-a asumat acest rol în planul lui Dumnezeu.

Întruparea lui Isus Cristos la Bethleem, în esență, constă în miracolul prin care în Fiul lui Dumnezeu plinătate lui Dumnezeu a intrat într-o legătură indisolubilă cu natură umană. Fiul lui Dumnezeu a devenit om adevărat. Însă trebuie să amintim faptul că umanitatea lui Cristos a fost în permanență unită cu divinitatea acestuia, beneficiind în permanență de toate atributele și slava divinității Sale. Cristos nu a încetat sub nici o formă să fie Dumnezeu atunci când a devenit om. Acest lucru este cu adevărat o taină de nepătruns pentru mintea umană. Cum a devenit Dumnezeu om? Oricât de mult vom încerca să găsim o explicație nu vom face decât să stăm în afara acestei mari taine sfinte. Ceea ce știm din Sfânta Scriptură este ca Fiul lui Dumnezeu a devenit Dumnezeu-om la Bethleem, din Sfânta Fecioară Maria în urmă cu mai bine de două mii de ani. Atunci, Fiul lui Dumnezeu s-a dezbrăcat de slava veșnică și a luat chip de rob și a trăit supus și în ascultate încă din prima sa clipa de viață. A trecut prin toate suferințele și nevoile pe care le are un om, ba mai mult, a trăit momente mult mai intense de umilință și de lipsuri pentru ca el nu a venit în lumea noastră ca o “vedeta” ci ca un “rob”.

Chiar și dacă se întrupa și se năștea în palatele împărătești ale momentului, chiar dacă se năștea în plină glorie omenească la Roma sau la Ierusalim; chiar dacă tot pământul l-ar fi aclamat la momentul nașterii sale; chiar dacă ar fi fost culcat în paturi fine și în camere luxoase; chiar dacă ar fi fost îngrijit cu atenție de sute de oameni pregătiți in acest sens; Fiul lui Dumnezeu tot s-ar fi întrupat intr-o stare de umilință în comparație cu gloria cerească pe care a lăsat-o în urmă. Cu atât mai mult, Fiul lui Dumnezeu, în planul lui Dumnezeu, a ocolit gloria omenească și s-a născut în niște condiții inferioare chiar și pentru oamenii de rând ai momentului. S-a născut într-un adăpost de animale iar alături i-au fost doar iubitorii săi părinți. Nimeni în afară de Sfântul Iosif și de Sfânta Fecioară Maria nu au asistat la acest moment colosal din istoria umanității. Un moment care, în loc să fie îmbrăcat în glorie, a fost acoperit, în mod voluntar, cu smerenie. Îngerii din ceruri au cântat glorie lui Dumnezeu pentru miracolul din Bethleem însă pe pământ, acolo unde Fiul lui Dumnezeu se născuse, nimeni nu a băgat de seama acest eveniment.

Acest prunc mic, total neajutorat, care doarme în ieslea grajdului din Bethleem, este Fiul lui Dumnezeu. Ele este Mântuitorul nostru încă din acel stadiu de nou-născut. Plinătatea lui Dumnezeu se afla în acel prunc abia născut. Dumnezeu este cu noi în acel prunc din Bethleem. La Bethleem, pentru mântuirea noastră, Dumnezeu doarme intr-o iesle. O, cât de mare este taina lui Dumnezeu! Cat de mare este Dumnezeul nostru! Cerul întreg a cântat: „Glorie lui Dumnezeu in cerurile preaînalte și pace pe pământ!“.

Versetele care deschid Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, sub inspirația Duhului Sfânt, sunt ca o drama muzicală sublimă. Duhul Sfânt îl inspira pe Sfântul Apostol să scrie despre o tema care are adânci legături cu sărbătoarea care urmează să o trăim mâine. Sfântul Apostol Ioan ne vorbește despre faptul că micuțul din ieslea Bethlehemului este Dumnezeu întrupat; acest copilași fiind exact cel care a creat toate lucrurile văzute și nevăzute. Acest copil este cel care a fost încă de la început cu Dumnezeu, Cuvântul care este Dumnezeu. Copilul din Bethleem își are obârșia în vremea veșniciei. El a fost de la început cu Dumnezeu și toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El. Nimic din ceea ce este Fiul lui Dumnezeu în ceruri nu lipsea din acest umil prunc neajutorat.

Prin nașterea sa umilă la Bethleem, Fiul lui Dumnezeu a făcut primul pas către Cruce. Cristos a copilărit în virtutea crucii; și-a trăit adolescența și tinerețea în virtutea crucii. A trăit umil, împlinind in viața lui voia lui Dumnezeu și purtând povara păcatului lumii. Acesta este pruncul din Bethleem, cel ce poarta povara mea și povara ta, povara întregii lumi. Puțini au fost cei care au înțeles la acel moment acest lucru. Dumnezeu le-a descoperita aceasta taină imensă unor neînsemnați păstori din apropierea staulului. Ei au văzut bucuria îngerilor și au înțeles faptul că pruncul umil este Mântuitorul lui Israel. De aceea ei nu au greșit când s-au închinat lui. Nu au greșit pentru că pruncul acela era Dumnezeu în plinătatea divinități și cum Dumnezeu cere închinare și pruncului din Bethleem trebuia să i se aducă închinare. Înțelepții de la răsărit, niște străini de poporul Israel, au fost si ei luminați de către Duhul Sfânt să îț caute și să i se închine Fiului lui Dumnezeu.

Acum, pentru că nu vreau să vă mai rețin din timpul investit în pregătirea marii sărbători a Crăciunului, vreau să vă reamintesc faptul că Isus Cristos a venit în lume la ai săi dar oamenii nu l-au primit. Cat de trist trebuie să fie acest moment pentru omul căzut în păcat. Creatorul lumii a venit în lume pentru a salva omul din păcat iar omul păcătos avea să nu îl primească ci să îl respingă. Cam așa se întâmpla și astăzi. Milioane de oameni se pregătesc să sărbătoreasca Crăciunul respingându-l pe Cristos din ea. Isus, pruncul sfânt din Bethleem, abia dacă mai are loc pe lângă puternicul și mult iubitul Moș Crăciun. Cați dintre noi mai înțeleg și mai predau învățătura nașterii Domnului Isus Cristos? Natura umană păcătoasă iese iar la putere și in acest an, transformând Crăciunul într-o sărbătoare în care Fiul lui Dumnezeu este doar un străin.

Totuși, pentru cei care îl văd pe Cristos la iesle, pentru toți care văd că Fiul lui Dumnezeu s-a născut în această minunată zi, Dumnezeu ne spune ca le-a dat dreptul să fie copii ai săi. Da! Toți cei care cred în Cristos sunt fii ai lui Dumnezeu, pentru că în ziua de Crăciun, Domnul Isus Cristos a făcut primul pas spre cruce, spre împăcarea noastră cu Dumnezeu și pentru mântuirea noastră. Fiul lui Dumnezeu a devenit om în lumea noastră pentru ca noi să devenim fiii lui Dumnezeu, în Împărăția Cerurilor.

Fie ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze această sărbătoare!