Sezonul Pastelui s-a terminat, ce urmează acum?

Calendarul Bisericii lui Cristos se apropie de finalul primei jumătăți. Această primă jumătate începe cu Sezonul Adventului – un sezon de pregătire în vederea întâmpinării Mântuitorului nostru născut la Bethleem – și se termină cu Duminica Cincizecimii, Duminica revărsării Duhului Sfânt asupra Bisericii lui Cristos. După Duminica Cincizecimii, urmează cea de-a doua parte a Calendarul Bisericii lui Cristos, parte cunoscută drept ”timpul Bisericii”. Prima parte a Calendarului Bisericii lui Cristos conține Sezonul Adventului, Sezonul Crăciunului, Sezonul Epifaniei, Sezonul Postului Mare și Sezonul Paștelui. Așa cum deja știm, Sezonul Paștelui este flancat de celebrarea patimilor, a moții, a îngropării Domnului Isus Cristos, urmată de celebrarea învierii glorioase din morți, respectiv de înălțarea la cer, la patru zeci de zile distanță de la înviere. Sărbătoarea Cincizecimii – Rusaliile – este Duminica în care Sezonul Paștelui se încheie.

Întrebarea pe care ne-o punem acum, la finalul acestui minunat sezon din Calendarul Bisericii noastre este următoarea: ”Sezonul Paștelui s-a terminat, ce urmează acum?”

În timp ce cozonacii, oalele înroșite și friptura de miel s-au terminat, Sărbătoarea Învierii Domnului nu se termină o dată cu sezonul Paștelui. Implicațiile învierii Fiului lui Dumnezeu sunt mereu prezente în viața noastră, atingând fiecare aspect al existenței umane și conducând universul într-o nouă direcție uimitoare - cea a noii creații în care Dumnezeu domnește prin Fiul în puterea Duhului Sfânt. Lumea are un Rege veșnic – Domnul nostru Isus Cristos! Așa cum mormântul nu putea să-l țină pe Domnul Vieții, nici Calendarul Bisericii nu poate limita Învierea Domnului Isus Cristos la Sezonul Paștelui sau la o singură duminică. De fapt, Calendarul Bisericii refuză să ne permită pur și simplu să mergem mai departe. „Săptămânile Paștelui” conțin, așa cum am observat deja, șapte duminici, întinzându-se de la Duminica Învierii Domnului Isus Cristos până la Duminica Cincizecimii, sau Duminica Rusaliilor. Sezonul Paștelui culminează cu Duminica Rusaliilor, care nu este alt ceva decât o consecință inevitabilă a lucrării de ispășire a Domnului Isus Cristos și a justificării pe care Mântuitorul a lucrat-o prin moartea și învierea sa.

Pentru un luteran confesional Sezonul Paștelui nu se termină niciodată. De fapt, fiecare duminică readuce în existența noastră Vinerea Mare și Duminica Învierii Domnului, ca o umanitate reînnoită prin Sacramentul Botezului pentru a sărbători trupul și sângele înviat al Mielului lui Dumnezeu care s-a sacrificat pentru noi. În fiecare duminică, luteranul confesional se confruntă cu mărturisirea păcatelor și primește Sfânta Absoluțiune pentru a al aduce înapoi la Sfântul Botez, prin care a fost unit cu moartea și cu învierea Domnului Isus Cristos, după cum citim:

”³ Sau nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? ⁴ Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. ⁵ Căci dacă am fost împreună sădiţi într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere, ⁶ ştiind bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună [cu el], pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, aşa încât să nu mai fim sclavii păcatului, ⁷ fiindcă cel care a murit a fost eliberat de păcat. ⁸ Dar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el, ⁹ ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. ¹⁰ Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăieşte pentru Dumnezeu. ¹¹ Tot aşa şi voi, consideraţi că sunteţi morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (Rom.6,3-11).

Deci, există un sens în care, da, Paștele s-a încheiat în ceea ce privește aniversarea învierii Fiului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Paștele continuă pe tot parcursul Anului Bisericesc și, mai mult, pe parcursul întregii vieți. Creștinii sunt astfel chemați să guste din strălucirea și din gloria Învierii Domnului Isus Cristos în fiecare zi a vieții lor.

Epistolele Noului Testament descriu o mulțime de implicații ale învierii Domnului Isus Cristos, mai ales pentru creștini, deoarece le arată acestora cum trebuie să trăiască în prezent și ce anume le rezervă viitorul. Gândirea convențională a acestei lumi este astfel răsturnată în lumina învierii Domnului Isus Cristos. Din momentul învierii Domnului Isus Cristos lucrurile mai funcționează ca până atunci. Moartea a fost învinsă și Duhul Sfânt a fost revărsat asupra celor botezați, rezultatul fiind nu numai justificarea acelora care altfel ar fi condamnați pe bună dreptate, ci și viața în Duh – adică o nouă etică și un nou mod de a fi om. Se dovedește, așadar, că învierea Domnului Isus Cristos definește ambele dimensiuni ale timpului pentru creștin, cu așteptarea că trăim viitorul umanității înviate și mântuite aici și acum.

Istoricii notează faptul că evreii antici credeau că istoria lumii era împărțită în două perioade, sau „epoci”. Este vorba despre o „epoca actuală”, care este plină de mizerie și suferință, nedreptate și opresiune și o „epoca viitoare”, mai precis un timp în care Dumnezeu își va vărsa judecata asupra tuturor acelor lucruri care înrobesc lumea, va îndrepta totul ceea ce este rău și, în special, își va salva poporul. ”Epoca viitoare” este epoca împărăției, pe care a proclamat-o Domnul Isus Cristos și, mai apoi, Sfinții Apostoli Paul și Ioan. Este o ”epocă viitoare”, care, deși nu este pe deplin prezentă, este totuși experimentată parțial și gradat chiar acum și aici.

Punctul important este că - odată cu învierea lui Isus Fiul - Dumnezeu a oferit o prezentare anticipată a acestui viitor! Dumnezeu a păstrat acest timp sub acoperire, așteptând să o dezvăluie la momentul potrivit. Vestea care circula printre primii creștini a fost că epoca acesta s-a ivit în momentul învierii Domnului Isus Cristos. Și partea uimitoare este că acest lucru s-a întâmplat aici pe Pământ, în mijlocul dimensiunii timpului în care noi trăim. Raiul și Pământul se suprapun în învierea Domnului Isus Cristos, iar acea viață se revarsă acum prin apa botezului în viața celor botezați. Viitorul umanității este ascuns în prezent în Sfântul Botez, Sacramentul în care se distribuie viața învierii iar această viață a învierii nu este doar o cantitate de timp infinit ci, în mod special este o calitate, mai precis este viața divină!

Viața învierii, în care sunt botezați păcătoșii, este - pe lângă moartea Domnului Isus Cristos – și participarea la viața Celui Înviat, aici și acum. Aceasta este viața așa cum trebuia să fie dintotdeauna, viața în sensul său deplin, vibrant, o viață pe care moartea a încercat să o corupă, să o împiedice și să o omoare prin păcat, dar care care a învins păcatul și moartea însăși și este acum oferită oricui crede mesajul Evangheliei lui Cristos. Viața însăși prinde viață, luând forma unei ființe umane, venind în prezentul nostru din eternitatea lui Dumnezeu, venind să ne aducă ”epoca viitoare” a lui Dumnezeu. Numele acelei vieți în persoană este, desigur, Isus Cristos.

Combinarea întrupării, răstignirii și învierii Domnului Isus Cristos înseamnă că prezentul nostru este transformat pentru totdeauna. Fiecare moment pentru creștin este: ”prezentul” acum. Atunci când trăim prin credință în Fiul lui Dumnezeu, viață învierii acestuia rămâne în cei botezați, iar acest lucru se întâmplă acum. Căci ceea ce este adevărat despre Cristosul înviat este valabil și pentru toți aceia care uniți cu el prin Sacramentul Botezului. Există o viață comună pentru cei care sunt în Cristos Isus – acesta fiind rodul de a fi oameni înviați (cel puțin în duh) în aici și acum. O astfel de viață este o viață întotdeauna de credință condiționată de către harul lui Dumnezeu.

Implicațiile etice ale acestui lucru sunt enorme. Creștinii sunt conduși de motive și de un spirit cu totul diferit decât lumea neregenerată. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: ”Să nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte” (1In.3,13). Nu ar trebui să fii consternați pentru că lumea ne urăște deoarece creștinul face parte dintr-o împărăție în care valorile stau în opoziție cu cele ale lumii acestea: dragostea este opusă urii, viață este opusă morții iar lumina este opusă întunericului. În aceeași Epistolă, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: ”Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi” (1In.3,14). Toți cei botezații sunt caracterizați de prezența Duhul lui Dumnezeu, adică a Duhul iubirii, căci Sfânta Scriptură ne spune faptul că ”Dumnezeu este iubire” (1In.4,16). Ceea ce caracterizează viața de înviere este pur și simplu iubirea divină.

Sacramentul Sfântului Botez se dovedește a fi marele factor egalizator al umanității, afectând toate diviziunile demografice și formând o singură familie a lui Dumnezeu din toate popoarele acestei lumi. Impulsul pentru unitate și toleranță nu este Legea sau constrângerea înfricoșătoare, ci mai degrabă este Duhul iubirii oferit celor regenerați prin Sacramentul Sfântului Botez. Un astfel de spirit se manifestă destul de practic – mai precis prin iubirea reciprocă. Legile și poruncile, oricare ar fi acestea, nu pot produce acest lucru. Doar viața învierii poate și face acest lucru special.

Sfântul Apostol Petru privește lucrarea regeneratoare pe care o lucrează Domnul Isus Cristos asupra poporului său și concluzionează astfel:

„voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu]” (1Pt.2,9).

În prezent, omenirea se lasă condusă de către păcat în robia egoismului și a iubirii de sine, captivați de filozofia post-modernă înăbușitoare și de diverse ideologi care o dezumanizează. Dar creștinii au fost aleși să fie scoși din întuneric și să fie mutați în minunata lumină a învierii Domnului Isus Cristos. Astfel, prin Sacramentul Sfântului Botez, creștinul participă la un exod din această lume a păcatului pentru a participa la o societate umană regenerată. Este o societate care nu mai cunoaște diferențe de rase, de sex, de clasă sau de statut. Este o societate în care toți suntem frați și surori și îl avem pe Domnul Isus Cristos ca rege. Este o lume în care oamenii sunt îmbrăcați cu Cristos prin Sfântul Botez ca o consecință a participării la viața și dragostea învierii lui Cristos.

Viața învierii dă oferă în primul rând credință în Domnul Isus Cristos. Acesta este o credință care iubește, deoarece este din Duhul lui Cristos - adică este din acela care este dragostea lui Dumnezeu față de noi și față de frați. Fiecare suflet botezat în Cristos Iisus este astfel chemat, chiar și după Sezonul de Paști, să lupte pentru viața nouă în Duh. Din aceasta rezultă o viață morală radical nouă – o etica a Împărăției lui Cristos. Acesta este noul ”normal” pentru orice creștin. Trebuie să reținem faptul că spiritul nostru a fost înviat în Sacramentul Sfântului Botez într-un mod asemănător cu învierea trupească a lui Domnului Isus Cristos. Noi suntem o nouă creație. De aceea, noi ne comportăm în conformitate cu această reînnoire. Am fost răscumpărați în Cristos iar captivitatea păcatului nu are nicio pretenție asupra noastră. Trăim, așadar, în lumina faptului că Domnul Isus Cristos a înviat din mormânt și, împreună cu el, și spiritul nostru a fost înviat din morți.

Creștinul care s-a ”născut din apă și Duh” (In.3,5) trebuie să trăiască ca un copil al lui Dumnezeu. Întrucât copilul împărtășește caracterul și numele Tatălui, viața creștină trebuie să se conformeze standardului moral al lui Dumnezeu. Dar vestea bună merge mai departe - nu trebuie să o facem prin forța noastră ci ni s-a dat Duhul Sfânt, puterea iubirii, a ascultării, a adevărului și a sfințeniei. Aceasta este o altă consecință glorioasă a Sărbătorii Paștelui. Și mai sunt multe. Atunci când eșuăm de-a lungul fiecărui pas, Domnul Isus Cristos ne oferă harul iertării, reamintindu-ne promisiunile Evangheliei sale, împrospătându-ne cu Sacramentul Euharistiei și mângâindu-ne prin cuvintele Sfintei Absoluțiuni. Aceasta este consecința glorioasă a morții și învierii Domnului Isus Cristos. Dacă vom continua să trăim în felurile noastre anterioare de viață, am neaga valoarea morții și învierii lui Cristos, cu alte cuvinte, am nega realitatea în care am fost restaurați. Amintindu-ne mereu și mereu de Sacramentul Sfântului Botez prin care am fost făcuți ai lui Cristos, avem mereu și mereu puterea, lumina și adevărul Evangheliei, găsind astfel siguranță, speranță, sens pentru viață, rezistență și confort. Ne amintim mereu și mereu de ceea ce Dumnezeu însuși ne-a promis, anume faptul că suntem o nouă creație în Cristos Isus, fiind oameni ai învierii.

Ceea ce contează de acum înainte este să ne ținem ochii ațintiți asupra celui care ne-a răscumpărat, ne-a sfințit și a început deja să ne folosească într-un mod nou, în acord cu etica și scopurile Împărăției lui Dumnezeu. Asta înseamnă pentru cel botezat să creadă în Dumnezeul care l-a înviat pe Domnul Isus Cristos din morți și i-a dat slavă, punându-l în autoritate asupra tuturor lucrurilor. Astfel, viața nouă pe care Cristos ne-a oferit-o în învierea Sa este viața nouă în care am fost botezați, adică o viață de continuă credință în promisiunile lui Dumnezeu.

Dragii mei. Paștele nu s-a terminat! Acesta deoarece Paștele este cu adevărat începutul a ceea ce urmează, Duminica Cincizecimii sau Duminica Rusaliilor și mai apoi Sezonul Trinității.