predica pentru a șasea duminică după sfâta Treime, 7 07 2024
”20 Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă acolo darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban.”
”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt.5,20). Această afirmație este una cutremurătoare deoarece Domnul Isus Cristos însuși ne spune faptul că dacă vrem să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu atunci pietatea noastră trebuie să fie cu mult mai presus de cea a celor care erau la vremea respectivă considerați ca fiind cei mai pioși oameni.
Despre ce fel de dreptate vorbește de fapt aici Dumnezeu? Este vorba despre acea dreptate pe care Legea lui Dumnezeu o cere de la orice om prin cuvintele care spun: ”iar voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt” (Lev.22,26). Dumnezeu vrea de la noi o ascultare externă de litera Legii. Acesta este, cu siguranță, dreptatea de care dădeau dovadă fariseii. Totuși, Dumnezeu nu vrea de la om doar o sfințenie externă. Vrea mult mai mult. Vrea și o sfințenie internă, a inimii.
Ceea ce fariseii au omis în efortul lor de a atinge dreptatea cerută de Dumnezeu, este faptul că Dumnezeu nu cere doar niște fapte externe sau doar o raportare externă la Lege ci el cere ca inima omului să fie eliberată de orice fel de nelegiuire și să fie supusă Legii cu totul. Dar tot Dumnezeu este cel care vine și ne taie orice elan prin cuvintele care spun prin gura Sfântului Profet Ieremia: ”mai înşelătoare decât toate este inima şi de nevindecat: cine poate s-o cunoască?” (Ier.17,9).
Legea lui Dumnezeu cere o inimă în care să nu existe ură, să nu existe adulter, să nu existe minciună, să nu existe revoltă față de autorități, o inimă în care să nu se nască pofte necurate și așa mai departe. Aveți însă idee unde putem să găsim o astfel de inimă? Sfântul Apostol Paul spune: ”nu este drept nici măcar unul” (Rom.3,10.) Iar concluzia nu poate fi decât cea trasată de către Sfântul Apostol Paul care spune:”porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a descoperit că este spre moarte. Căci păcatul, găsind o ocazie prin poruncă, ne-a înşelat şi, din cauza ei, ne-a ucis” (Rom.7,10-11).
Privind la cuvintele Domnului nostru Isus Cristos nu putem decât să exclamăm împreună cu Sfinții Apostoli: ”Atunci, cine se poate mântui?” (Mt.19,25). Dacă cel care vrea să fie mântuit trebuie să întreacă sfințenia arătată de către farisei ”cu mult”, atunci cuvintele Domnului Isus Cristos nu mai pot fi sub nicio formă o veste bună pentru noi deoarece acestea nu doar că nu ne deschid ușa Împărăției lui Dumnezeu ci, mai mult, cuvintele acestea închid etern ușa mântuirii deoarece prin intermediul lor, Dumnezeu ne cere ceea ce este imposibil pentru om. Chiar Domnul Isus Cristos adaugă, spunând: ”Pentru oameni acest lucru este imposibil” (Mt.19,26).
Tot ceea ce am spus până acum este foarte adevărat. Dar nu este adevărul complet. Legea este doar o parte de adevăr. Este adevărul care ne spune ceea ce Dumnezeu cere de la fiecare dintre noi. Este adevărat faptul că acolo unde citim: ”Atunci, cine se poate mântui?” (Mt.19,25) Domnul răspunde spunând: ”Pentru oameni acest lucru este imposibil” (Mt.19,26), Acestea sunt cuvintele Legii. Dar, tot acolo, Mântuitorul nostru adaugă cuvintele Evangheliei care spun: ”dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile” (Mt.19,26). Dacă pentru omul păcătos este absolut imposibil să dezvolte o dreptate care să o întreacă pe cea a fariseilor, acest lucru nu este imposibil pentru Dumnezeu.
Evanghelia este cea care vine și ne spune faptul că: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In,3,17). Cristos nu a venit să ne împovăreze și mai rău sub blestemul Legii ci să ne elibereze de sub blestemul acesta după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: „Blestemat oricine este atârnat pe lemn” (Gal.3,13).
Vestea cea bună a Evangheliei ne spune faptul că: ”Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc.19,10). Și a făcut acest lucru prin ceea ce Biserica noastră numește: ”marele schimb”. Adică, Fiul Omului nu a venit ca să ne arate care este dreptatea pe care Dumnezeu o cere de la noi prin Lege ci a venit să ofere soluția salvării tocmai acelora incapabili de a împlini dreptatea lui Dumnezeu în inima lor.
Fiul lui Dumnezeu vine în lumea noastră ca să ia asupra lui ceea ce este al nostru și pentru a ne da ceea ce este a lui. El ne spune: ”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt.11,28). Toți trudim ca să atingem această dreptate care întrece cu mult dreptatea fariseilor și toți suntem împovărați de eșecul nostru. Aceasta nu este o soluție. Ci soluția este cea oferită de către Dumnezeu în cuvintele care spun: ”Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos” (Ef.2,4-5).
Fiul lui Dumnezeu ne-a dezbrăcat de haina păcatului nostru pe care a luat-o asupra lui și ne-a îmbrăcat pe fiecare dintre noi cu sine însuși, oferindu-ne nouă sfânta și perfecta sa dreptate după cum citim: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Astfel, Cristos ne-a oferit ”odihna” sa sfântă și nepieritoare.
Acolo, pe cruce, unde Isus Cristos a fost pus ca un criminal, Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa lui Dumnezeu, blestemul Legii, pentru fiecare dintre aceste păcate, pentru fiecare dintre noi. Aceasta este o parte din ceea ce este ”marele schimb”. Iată ce spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8).
Apoi, Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Acesta este ”Marele Schimb”. Cristos, în moartea și în învierea lui, i-a de la noi ceea ce este al nostru, adică păcatul și moartea, și ne dă nouă ceea ce este a lui, adică o viață nouă în dreptatea lui prin înviere.
Iar viața celui cu care Cristos a făcut ”Marele Schimb” este o ”viață nouă”. Este o viață diferită de viața cea veche. Este o viață despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal.2,20). Cristos trăiește în mine și prin acesta eu sunt îmbrăcat pe deplin cu acea dreptate care ”întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor” (Mt.5,20).
Dreptatea care întrece dreptatea fariseilor nu este, așadar, dreptatea pe care o dă Legea ci este dreptatea pe care Dumnezeu o pune în dreptul nostru atunci când noi credem mesajul Evangheliei lui Isus Cristos. Atunci când credem că Fiului lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți, noi primim din partea lui Dumnezeu o dreptate care o întrece pe cea a fariseilor și astfel putem să mergem, în și prin Cristos, în împărăția lui Dumnezeu ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.
Nu faptele noastre de ascultare față de Lege sunt biletul nostru spre Împărăția lui Cristos ci credința noastră în promisiunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin Fiul său, Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos. Aceasta este vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos, că Dumnezeu ne-a împăcat cu sine în Isus Cristos și el nu mai privește la păcatele noastre după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”eu sunt cel care şterg greşelile tale de dragul meu şi de păcatele tale nu-mi voi mai aduce aminte” (Is.43,25) ci privește la dreptatea lui Cristos care ”întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor” (Mt.5,20).
Amin!