predica pemntru prima duminică după sfânta treime, 19 06 2022

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din Prima Duminică după Sfânta Treime este fundamentată pe 1 Ioan 4,16-21 unde citim astfel:

”Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. ¹⁷ Prin aceasta se desăvâşeşte iubirea în noi: să avem încredere în ziua judecăţii, căci aşa cum este el, aşa suntem şi noi în lumea aceasta. ¹⁸ În iubire nu există frică; dimpotrivă, iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica presupune pedeapsă, iar cine se teme nu este desăvârşit în iubire. ¹⁹ Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi. ²⁰ Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu” şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. ²¹ Avem această poruncă de la el: cine-l iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe fratele său!”

Există multă confuzie astăzi cu privire la ce este iubirea. Dragostea nu este doar dorință sau atracție. Putem dori ceea ce nu iubim. Veți auzi adesea o persoană spunând că iubește un anume „celălalt”, când, de fapt, ea își dorește doar lucrurile pe care le poate obține de la „celălalt” pentru propriul beneficiu. Acest tip de dragoste narcisistă caracterizează multe dintre relații de astăzi. Am întâlnit mulți bărbați tineri care nu se pot dedica unei anumite femeie pentru că nu este deloc interesat să o cunoască. Astfel de bărbați nu o doresc ca persoană, ci ei doresc doar lucrurile pe care cumva cred că le merită. Dar dragostea nu se aplică la lucruri ci la oameni, la suflete vii.

Dragostea nu este despre ceea ce primim de la alți oameni, ca și cum prietenii și vecinii noștri ar fi niște bunuri sociale. Dragostea este întotdeauna o dăruire a noastră către alții. Este întotdeauna o acțiune și implică întotdeauna un sacrificiu. Dragostea nu-i folosește niciodată pe ceilalți ca mijloace pentru atingerea unui scop, ci își găsește întotdeauna adevărata plăcere în acțiunea sacrificială. Ai putea spune că atunci când iubim, „rămânem” în persoana pe care o iubim ci nu suntem pur și simplu în trecere.

Dacă vrei să știi ce este iubirea cu adevărat, gândește-te la iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubire. Iar dragostea cu care Dumnezeu ne iubește definește pentru noi cea ce este iubirea. Dragostea lui Dumnezeu este fapta lui Dumnezeu. Mai exact, este dăruirea lui Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat” (In.3:16). Dumnezeu ne iubește dându-ni-l nouă pe Fiul său. El îl trimite pe Fiul său să facă sacrificiul perfect pentru păcat, un păcat pe care l-am moștenit de la primii noștri părinți și continuăm să-l comitem în fiecare zi – păcat care ne desparte de Dumnezeu și aduce judecata asupra noastră. Domnul Isus Cristos a întruchipat dragostea lui Dumnezeu în tot ceea ce a făcut, pentru că în tot ceea ce a făcut, el a acționat în numele nostru. Nu a făcut nimic pentru el însuși. El ne-a iubit atât de mult, încât a rămas cu noi, ca să rămânem și noi în El. Înlăturând judecata lui Dumnezeu, Isus a devenit sursa întregii iubiri. În afară de faptul că Dumnezeu acționează în iubirea sacrificială a Fiului Său, nu există dragoste în lume despre care să vorbim.

Desigur, dacă credem că nu avem niciun păcat de mărturisit și dacă nu recunoaștem că L-am jignit pe Dumnezeu prin orice am făcut sau am lăsat nefăcut, atunci nu ne vom mărturisi păcatele lui Dumnezeu și nici nu ne vom uita lui Isus ca izvor al iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne considerăm ca fiind buni și sfinți, atunci nu este nevoie să ne întoarcem la Domnul Isus Cristos și să căutăm în El ceea ce ne lipsește foarte mult. Dar dacă amărăciunea, ura, războiul, adulterul, furtul și calomnia care provoacă atâta mizerie în lume își au adevărata lor sursă în aceste inimi ale noastre și cu siguranță o au, atunci nu vom găsi acolo capacitatea de a iubi.

De fapt, suntem cu toții prea capabili de păcat și de ură pentru a iubi pe oricine în afară de noi înșine. Cuvântul spune astfel: „Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu” (Rom.7,18). Dar lipsa noastră de abilitate nu ne desparte de sursa iubirii. Sfântul Apostol Ioan scrie doar cu câteva versete înainte de a începe textul nostru: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In,4,10). În Cristos este iubirea. În el, prin el și datorită lui, Dumnezeu te iubește. În El, prin El și datorită Lui, noi ne iubim aproapele.

Nu trebuie să bagatelizăm iubirea. Punând accentul pe iubire înseamnă a pune accentul pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire. Dumnezeu nu aprobă păcatele lumii. Mulți oameni vorbesc despre iubire ca și cum ar fi vorba despre toleranță. Acest sentiment vine dintr-o desconsiderare totală față de suferințele Domnului Isus Cristos. Priviți însă la Domnul Isus Cristos, autorul și desăvârșitorul credinței noastre, care se roagă în Grădina Ghetsimani cu picuri de sudoare care se transformă în picături de sânge. Acesta este Domnul Isus Cristos în care noi credem, pe care îl predicăm și pe care îl mărturisim. Și ce face Domnul Isus Cristos? Se roagă pentru ucenicii Săi și pentru noi, ca să fim una, să ne iubim unii pe alții așa cum El și Tatăl sunt una.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune în prima sa epistolă astfel: „În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi noi suntem datori să ne dăm vieţile pentru fraţi” (1In.3,16). Dumnezeu ne iubește într-un mod în care numai El poate și ne iubește atât de profund încât doar crucea poate explica această dragoste. Această iubire este una desăvârșită pentru că Isus a înălțat paharul mâniei lui Dumnezeu împotriva neascultării noastre și i-a băut toată amărăciunea acestuia. În aceasta constă mântuirea noastră veșnică și comuniunea noastră cu Dumnezeu și cu frații și surorile noastre, anume în faptul că Domnul Isus Cristos a golit acest pahar al păcatelor noastre și l-a umplut din nou, picătură cu picătură, cu sângele prin care ne-a răscumpărat, astfel încât de câte, noi bem acest pahar împreună, proclamând moartea Domnului nostru Isus Cristos până va veni el. Aceasta este cea mai profundă expresie a iubirii pe care o avem unul pentru celălalt.

Atunci când dragostea este desăvârșită cu noi, spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, noi avem încredere să stăm înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății. Și din moment ce știm că Dumnezeu nu ne condamnă, cum ne-am putea teme de judecata altcuiva de pe pământ? Dacă cel care ține întreaga lume în mâinile sale și conduce întregul univers prin puterea sa, ne iubește și de dragul Domnului nostru Isus Cristos, atunci nu avem absolut nimic de care să ne temem vreodată. Sfântul Apostol Paul le scrie creștinilor din Roma astfel: ”Aşadar, ce vom spune cu privire la acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică!” (Rom.8:31-33).

De aceea noi Îl iubim pe Dumnezeu. Și dacă Îl iubim pe Dumnezeu, îi iubim și pe frații și surorile noastre. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune astfel: ”Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu” şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. Avem această poruncă de la el: cine-l iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe fratele său” (1In.4,20-21)

Dragostea nu înseamnă doar ceva verbal. Dragostea este o acțiune. Putem vorbi despre ceea ce nu putem vedea, dar nu putem face nimic în privința asta. Nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Nu-i putem oferi ceea ce are nevoie pentru că, de fapt, el nu are nevoie de nimic. Nu-l putem lipsi de nimic din ceea ce are pentru că el deține totul chiar și după ce a dat totul. Dar frații și surorile voastre au numeroase nevoi. Și au foarte multe de pierdut. Și, luând din ceea ce Dumnezeu însuși ne oferă, prin credința în sângele Domnului nostru Isus Cristos, noi înșine avem multe de dat aproapelui nostru.

Noi, creștinii avem același Tată. El este Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, iar Domnul Isus Cristos este fratele nostru. De asemenea, noi creștinii avem aceeași mamă. Ea este Sfânta Biserică Creștină în a cărei comuniune am fost cu toții botezați. Când Îl iubim pe Domnul Isus Cristos noi îi iubim și pe cei pe care îi iubește Domnul Isus Cristos, adică pe Tatăl și pe mama sa, pe frații și surorile sale și pe toți cei ce fac voia Tatălui Său. În toate relațiile noastre, începem și terminăm cu Domnul Isus Cristos. El este Dumnezeul nostru. Când Îl iubim pe Domnul Isus Cristos noi Îl iubim pe Dumnezeu. Domnul Isus Cristos este fratele nostru. Când Îl iubim pe Domnul Isus Cristos noi îl iubim pe fratele nostru. Orice facem în dragoste pentru frații și pentru surorile noastre, noi facem pentru Dumnezeu. Când acoperim rușinea semenilor noștri creștini, când vorbind bine despre ei și atunci când căutăm ce este mai bun în ei și îi iertăm când ne fac rău, atunci noi îl iubim pe Domnul Isus Cristos însuși.

A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a-i iubi pe copiii lui Dumnezeu. Aceasta este bucuria părtășiei creștine pe care o avem chiar și atunci când nu o simțim. Așa că ne rugăm ca Dumnezeu să reînnoiască în noi un duh drept, un spirit de curaj și de stăpânire de sine, să smulgă toată ura din inimile noastre și să-și unească Sfânta sa Biserica în dragoste desăvârșită.

Amin.