PREDICA PENTRU A XVI-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 27 09 2020

Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această a XVI-a Duminică după Sfânta Treime se fundamentează pe Luca 7,11-17:

”¹¹ Îndată după aceea s-a dus într-o cetate numită Náin. Mergeau împreună cu el discipolii şi o mare mulţime. ¹² Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din cetate era cu ea. ¹³ Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!”. ¹⁴ Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!”. ¹⁵ Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale. ¹⁶ Pe toţi i-a cuprins teama şi-l glorificau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. ¹⁷ Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudéea şi în toată împrejurimea”

Sfânta Scriptură ni-l prezintă pe Domnul Isus Cristos ca fiind un făcător de miracole. O astfel de afirmație nu poate fi deloc contestată deoarece devine evidentă chiar și la o parcurgere superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Prin minunile săvârșite, Domnul Isus Cristos a urmărit să demonstreze oamenilor faptul că Dumnezeu este prezent în creația sa și că lucrează la restaurarea creației. De asemenea, acesta restaurarea a creației este lucrată de către Dumnezeu prin El, cel care este cu adevărat Mesia cel promis de către Dumnezeu prin Sfinții Profeți, după cum ne spune, de exemplu, Sfântul Profet Isaia: ”Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! Vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu! El vine şi vă va mântui” (Is.35,4). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu care: ”nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17) nu va fi împiedicat de absolut nimic în sfânta sa misiune de al răscumpăra pe om din robia păcatului, a morții și a diavolului. Prin minunile sale săvârșite în timpul misiunii sale, Domnul Isus Cristos a adus bucuria vindecării trupești pentru mulți oameni, așa cum vedem scris în Scriptură. Prin jertfa sa pe cruce, Domnul Isus Cristos a restabilit relația eternă cu Tatăl ceresc. Această relație specială nu va mai fi vreodată distrusă. Nici un efort a lui Satan nu va putea face acest lucru. Nici măcar incapacitatea noastră de a crede și de a face voia lui Dumnezeu nu o va distruge. Domnul Isus Cristos este cu adevărat Mesia ce profețit de Scripturi. El este cel care leagă rănile celor suferinzi, este cel care redă vederea celor orbi și cel care învie morții. El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru care a venit să-l elibereze pe om din moartea spirituală în care se află datorită păcatului. Cristos spune: ”Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (In.11,25). Tocmai de aceea totul în Biserica noastră este centrat pe Cristos și gravitează în jurul lui Cristos.

Cristos ne mai spune ceva foarte interesant despre misiunea sa pe pământ. El spune astfel: ”Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie” (Mt.10,34). Domnul Isus Cristos a declanșat o bătălie pe viață și pe moarte în care fiecare dintre noi este angajat. Este o bătălie care are momente vizibile, momente în care se desfășoară la exterior însă, de cele mai multe ori este o bătălie internă, o bătălie care are loc în noi înșine cu noi înșine. Viața noastră devine o luptă cu capcanele mortale ale păcatului. Acestea ne înconjoară și ne asediază din toate părțile. Păcatul aduce moarte iar moartea ne înfricoșează. De aceea, omul păcătos se descoperă fugind și ascunzându-se de Dumnezeu, exact așa cum citim că a procedat părintele nostru Adam: ”Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns” (Gen.3,10). În tot acest tumultul al vieții, în loc să caute adăpost la Dumnezeu, datorită păcatului, omul fuge la diavol, ascunzându-se în minciunile sale și încrezându-se în promisiunile sale false. Pentru că suntem păcătoși, refuzăm să ne golim de noi înșine, de plăcerile noastre deșarte, de gândurile noastre păcătoase, de faptele noastre pline de egocentrism. Nu vrem să mergem la Dumnezeu, de aceea, Dumnezeu a hotărât să vină el la noi, prin Fiul său preaiubit.

Fiul lui Dumnezeu este cel care vine la noi. El vine și ne caută pentru a ne elibera din ghearele morții, după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Așa ajunge Domnul Isus Cristos să o găsească pe această văduvă din Nairn care își ducea fiul spre al înmormânta. Dar moartea nu poate rezista prezenței celui care este: ”învierea şi viaţa” (In.11,25). Moartea se teme de Fiul lui Dumnezeu la fel ca și demonii. Moartea și demonii nu au nici un fel de putere în prezența Domnului nostru Isus Cristos. Pericopa pentru această Duminică ne vorbește despre faptul că Domnul l-a înviat pe acest tânăr și l-a redat mamei sale. Dar este ceva ceea ce Scriptura nu ne spune deloc. Nu știm nimic despre cine era această văduvă și nici despre cum era ea. Aceleași detalii lipsesc și în ceea ce îl privește pe fiul ei. Mai mult, nu vedem niciunde faptul că această văduvă îndurerată ar fi cerut ajutorul Mântuitorului. Tot ceea ce descoperim în această scurtă pericopă este compasiunea Domnului nostru Isus Cristos față de cei aflați în suferința datorită păcatului. Despre moarte, Sfântul Apostol Paul ne dă următorul detaliu: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23). Tot Sfântul Apostol Paul ne spune următoarele cuvinte: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15).

Fiul lui Dumnezeu coborât în lumea noastră, în lumea păcatului, este plin de compasiune pentru cei care sunt aspru suferinzi sub povara înrobitoare a păcatului. Mântuitorul nostru este plin de o compasiune pe care rațiunea noastră nu o poate înțelege absolut deloc. Cristos vine în lumea noastră ca păstorul cel bun, despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune: ”Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (In.10,11). Domnul Isus Cristos nu a venit ca să își judece și să își condamne oile ci, spune Scriptura: ”Eu am venit ca să aibă viaţă şi să [o] aibă din belşug” (In.10,10). De aceea, îl vedem pe Cristos în pericopa noastră atingând racla cu trupul neînsuflețit și redând viața acelui tânăr înrobit de ghearele morții. Domnul nostru Isus Cristos nu a venit pe acest pământ ca să împiedice moartea ci el a venit ca prin moartea sa să învingă moartea pentru totdeauna.

Legea dată de către Dumnezeu prin Moise condamnă ca necurat pe orice om intră în contact cu un mort. Un om care încalcă Legea este un om necurat. Încălcarea legii aduce necurățenie și profanare asupra sinelui. Iar cel care încalcă Legea va suferi pentru consecințele neascultării sale. Pericopa noastră ne dă un detaliu special, spunându-ne astfel despre modul în care Domnul Isus Cristos, marele nostru Preot, a acționat: ”Apropiindu-se, a atins sicriul” (Lc.7,14). De ce un astfel de gest de încălcare intenționată a Legii? Răspunsul îl găsim în cuvintele Sfântului Apostol Paul care spune: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). De asemenea, Sfântul Profet Isaia spune: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4). Cristos nu ne-a răscumpărat din ghearele păcatului, a morții și a diavolii printr-o simplă anulare a acestei robi. El ne-a eliberat din acesta robie învingând lanțurile păcatului și ale morții prin propria sa moarte. Fiul lui Dumnezeu a luat asupra lui păcatul nostru și ne-a transferat nouă sfinția lui. El a luat imperfecțiunea noastră și ne-a dat nouă perfecțiunea lui, a luat de la noi eșecul nostru în a trăi o viață după voia lui Dumnezeu pentru a ne da în schimb perfecțiunea ascultării lui. Atingând racla aceea, Cristos a luat asupra sa moartea pentru ai oferi tânărului viața sa. Lucrurile s-au inversat acum. Tânărul este curat și plin de viață, însă Fiul lui Dumnezeu este impur și va muri pentru impuritatea acesta.

Astfel, dragii mei, victoria lui Cristos asupra morții este prin moarte. Moartea lui Cristos nu este însă sfârșitul ci este începutul unei vieți libere de păcat. Prin moartea lui Cristos a reparat ceea ce Adam a stricat prin neascultarea lui după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”după cum prin greşeala unuia singur condamnarea [a ajuns] la toţi oamenii, tot la fel, prin actul de dreptate al unuia singur, [a ajuns] la toţi oamenii justificarea care dă viaţă. Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi” (Rom.5,18-19).

În pericopa pentru această Duminică îl descoperim pe Domnul Isus Cristos mergând în căutarea văduvei și a fiului său decedat. Dar, Domnul Isus Cristos este viu și ne caută și pe fiecare dintre noi, astăzi. El vine la noi pentru a ne elibera din suferințele noastre, din depresiile noastre, din îngrijorările noastre, din singurătatea noastră și din fricile noastre. Noi suntem păcătoși. Legea lui Dumnezeu ne condamnă ca atare deoarece nici unul dintre noi nu este un împlinitor al Legii ci suntem cu toții niște călcători ai poruncilor lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu ne condamnă la moarte și prin ochii Legii, fiecare dintre noi suntem un mort dus la groapă pentru a fi îngropat.

Dar Domnul Isus Cristos vine și ne atinge pe fiecare dintre noi luând asupra sa toate eșecurile noastre. El ne atinge în apa botezului nostru iar Sfântul Apostol Paul spune: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,17). În apa Botezului, Cristos ne dezbracă de imperfecțiunile noastre, care sunt îngropate împreună cu el, și ne îmbracă în perfecțiunea lui pentru ca, spune Sfântul Apostol Paul: ”după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. Căci dacă am fost împreună sădiţi într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere” (Rom.6,4-5).

Domnul Isus Cristos vine și ne atinge pe fiecare dintre noi cu trupul și cu sângele său pe care noi le primim în gura noastră atunci când ne împărtășim cu pâinea și cu vinul în Sacramentul Euharistiei. În pâine și în vin Cristos vine la noi pentru a ne ierta de păcatele noastre și pentru a ne da viața veșnică, după cum el însuși spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (In.6,54-56).

Domnul Isus Cristos vine și ne atinge cu iubirea și iertarea sa atunci când, în urma confesării păcatelor noastre, din gura păstorului auzim cuvintele de iertare. Aceste cuvinte de absoluțiune sunt aceleași cuvinte pe care Domnul Isus Cristos le-a spus văduvei din pericopa noastră: ”Nu plânge!” (Lc.7,13). Știind că cel care ne iartă păcatele este Cristos însuși, nu mai avem nici un motiv să plângem și nici să fim speriați. Cristos este cu noi și pentru noi și, spune Epistola către Evrei: ”nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. Aşadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit!” (Ev.4,15-16).

Dragii mei, va veni un moment în care, pentru ultima dată, fiecare dintre noi va auzi cuvintele: ”îţi zic, scoală-te!” (Lc.7,14). Aceea este ziua glorioasă a învierii pentru viața veșnică. Este ziua din care păcatul nu ne va mai chinui niciodată și nici o lacrimă nu se va mai ivi în ochii noștri. Este ziua mari noastre uniri cu Cristos pentru veșnicie, o unire care vine prin jertfa lui Cristos la cruce. Va fi ziua în care noi vom înceta să mai fim niște copii ai lui Dumnezeu aflați în pribegie ci ne vom întoarce în casa Tatălui nostru pentru eternitate. Dar până atunci, Cristos ne vindecă suferințele prin Cuvântul său și prin Sfintele Sacramente, împărtășite în Sfânta sa Biserică, acolo unde cerul coboară pe pământ și ne îmbracă în toată gloria sa, deși ochii noștri nu au încă puterea să vadă acest lucru.

Amin!