PREDICA PENTRU A DOUA DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 26 06 2022

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din A Doua Duminică după Sfânta Treime este din Luca 14,15-24:

” ¹⁵ Când a auzit acestea, unul dintre cei care erau la masă i-a spus: „Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!”. ¹⁶ Dar el i-a zis: „Un om a făcut un ospăţ mare şi i-a chemat pe mulţi, ¹⁷ iar la ora ospăţului l-a trimis pe servitorul său să spună celor pe care îi chemase: «Veniţi, deja este gata!». ¹⁸ Dar, unul după altul, au început toţi să se scuze. Primul i-a spus: «Mi-am cumpărat un ogor şi e necesar să merg să-l văd. Te rog, primeşte scuzele mele!». ¹⁹ Un altul a spus: «Am cumpărat cinci perechi de boi şi merg să-i încerc. Te rog, primeşte scuzele mele!». ²⁰ Iar un altul i-a spus: «Tocmai acum m-am căsătorit şi nu pot să vin». ²¹ Întorcându-se, servitorul a spus acestea stăpânului său. Atunci, stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a spus servitorului: «Mergi îndată pe străzile şi pe uliţele cetăţii şi adu-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi!». ²² Servitorul i-a spus: «Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi încă mai este loc». ²³ Atunci, stăpânul i-a zis servitorului: «Ieşi pe drumuri şi cărări şi constrânge-i să intre, pentru ca să mi se umple casa! ²⁴ Căci vă spun că niciunul dintre oamenii care fuseseră chemaţi nu va gusta din cina mea»”

Dragii mei, avem înaintea noastră una dintre cele mai frumoase pilde pe care Domnul Isus Cristos le-a rostit. Este o pildă minunată deoarece ea ne vorbește despre banchetul escatologic din Împărăția Domnului nostru Isus Cristos și despre modul minunat în care Dumnezeu aduce în împărăția sa: ”pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi” (Lc.14,21).

Nu este greu să înțelegem faptul că fiecare dintre noi facem parte dintre acești nefericiți pentru că păcatul este cel care ne-a sărăcit spiritual, jefuindu-ne de dreptatea cu care Dumnezeu ne-a creat; ne-a ”orbit” spiritual astfel încât nu mai avem puterea să îl vedem pe Dumnezeu și ne-a lăsat ”șchiopi” spiritual astfel încât nu mai avem puterea de al urma pe Dumnezeu. Astfel, nici unul dintre noi nu suntem vrednici să stăm: ”la masă în împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc.14,15) deoarece păcatul nostru ne-a înstrăinat de Dumnezeu iar păcatul atrage asupra noastră blestemul și condamnarea lui Dumnezeu după cum citim: ”Blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26).

Dragii mei, pilda aceasta ne spune deslușit faptul că nici unul dintre noi nu participă la banchetul lui Dumnezeu pe baza meritelor sale. De altfel, toți aceia care fuseseră inițial invitați la nuntă sunt cei care au refuzat să. În textul Evangheliei noastre ni ne spune astfel: ”constrânge-i să intre” (Lc.14,23). Cuvintele acestea ne spun faptul că inițiativa participării noastre la Împărăția lui Dumnezeu nu ne aparține.

Inițiativa participării noastre la Împărăția lui Dumnezeu vine din afara noastră. Noi suntem în împărăția lui Dumnezeu doar pentru că Duhul Sfânt, prin predicarea Evangheliei, ne-a ”născut din nou”. Nașterea acesta din nou nu este produsul alegerii noastre și nici al efortului nostru ci este o adevărată luptă prin care Duhul Sfânt, prin predicarea Evangheliei, zdrobește și cucerește inima noastră, o eliberează din robia păcatului, a morții și a diavolului și o face o inimă doritoare de viață sfântă.

Am putea spune faptul că nașterea din nou este un fel de ”abuz” al lui Dumnezeu asupra omului păcătos, asupra acelui om despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”Înaintea ochilor lor nu există frică de Dumnezeu” (Rom.3,18). Domnul nostru Isus Cristos însuși folosește imaginea unui aparent abuz atunci când spune cuvintele: ”cum ar putea cineva să intre în casa unui [om] puternic şi să-i ia bunurile, dacă nu l-ar lega mai întâi pe cel puternic? Atunci îi va prăda casa” (Mt.12,29). Astfel, predicând Legea și Evanghelia, Domnul Isus Cristos vine și invadează împărăția diavolului, îl învinge, îl leagă și îi ia ceea ce acesta, prin minciună, pretinde că îi aparține, adică pe noi.

Nașterea din nou este unul dintre marile paradoxuri ale credinței creștine deoarece vorbește despre o viață care începe prin moarte după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Cele două verbe importante folosite aici de către Sfântul Apostol Paul: ”συνετάφημεν” respectiv ”ἠγέρθη” sunt verbe care indică pasivitatea subiectului în acțiune. Cu alte cuvinte, subiectul este victima acțiunii. În nașterea din nou noi suntem ”îngropați” și suntem ”înviați” de către Dumnezeu. La inițiativa lui Dumnezeu și prin puterea lui Dumnezeu. Conform cuvintelor Sfântului Apostol Paul, noi suntem pasivi în acestă naștere din nou.

Pasivitatea noastră în intrarea în împărăția lui Dumnezeu este evidențiată în pilda noastră de verbul: ”ἀνάγκασον” tradus în limba română prin cuvântul: ”constrânge-i”. Acesta este un verb activ iar un verb activ implică o acțiune a unui subiect activ asupra unui element pasiv. În mântuirea noastră Dumnezeu este mereu cel activ iar noi suntem mereu cei pasivi. El face iar noi primim. De aceea, dragii mei, noi nu ne mântuim ci noi suntem mântuiți. Mântuirea nu este despre ceva ce noi facem ci este exclusiv despre ceva ce noi primim. Și primim mântuirea ca niște cerșetori care zac pe drumul prăfuit al vieții.

Acum, dragii mei, prezența noastră la banchetul escatologic al Domnului Isus Cristos implică purtarea unei haine speciale de banghet. Găsim acest detaliu în pilda relatată de către Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în Evanghelia sa la capitolul 22 unde ni se spune despre ”haina de nuntă” (Mt.22,11). Hainele acestea de nuntă nu au fost aduse sau cumpărate de către cei: ”săraci, infirmi, orbi şi şchiopi” ci sunt veșminte pe care ei le-au primit de la organizatorii nunții prin ceea ce teologie Lutherană numește: ”marele schimb”. Mai precis, haina aceasta albă, haina de nuntă, este de fapt haina neprihănirii lui Cristos.

Niciodată nu vom nega faptul că prezența noastră înaintea lui Dumnezeu ca fiii și fiice este numai prin jertfa lui Cristos, numai prin har și numai prin credință; niciunul dintre noi neavând prin sine însuși o haină de nuntă deoarece pe fiecare dintre noi păcatul l-a lăsat dezbrăcat și mort la marginea drumului după cum foarte frumos îl descrie Domnul nostru Isus Cristos în pilda Samariteanului Milostiv pe omul care călătorea de la Ierusalim la Ierihon spunând: ”a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort” (Lc.10,30).

Aceasta este cea mai clară icoană a omului păcătos. Este tabloul perfect al fiecăruia dintre noi în acestă lume. Prin păcat omul a fost golit de neprihănire cu care Dumnezeu l-a îmbrăcat la creațiune după cum citim că s-a întâmplat în Grădina Edenului după căderea în păcat a lui Adam: ”li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi” (Gen.3,7). Păcatul ne-a lăsat dezbrăcați. Nu de hainele ci de dreptate căci înainte de a fi păcătoși, spune Scriptura: ”bărbatul şi femeia lui, erau goi, dar nu se ruşinau” (Gen.2,25).

Legea lui Dumnezeu ne vorbește absolut permanent despre rezultatul păcatului nostru și despre starea noastră de păcătoși spunându-ne: ”iudeii, şi grecii sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este drept nici măcar unul” (Rom.3,9-10). Păcatul aduce asupra noastră sentimentul de rușine. Legea ne face să ne fie rușine de noi înșine. În schimb însă, Evanghelia este cea care ne vorbește despre: ”marele schimb”.

Evanghelia ne vorbește despre modul în care noi am fost îmbrăcați în neprihănirea lui Cristos după cum citim: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Este important însă să nu uităm faptul că acest ”schimb” mai implică ceva. Implică un schimb real adică un schimb la propriu ci nu la figurat. Implică faptul că Domnul Isus Cristos s-a pus în locul nostru la propriu, adică într-un sens cu adevărat literar. Domnul Isus Cristos a luat asupra lui haina noastră murdărită de păcat și a mers îmbrăcat cu haina noastră murdară înaintea lui Dumnezeu după cum citim: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor.5,21).

Dragii mei, mântuirea noastră este fundamentată pe ceea ce am putea numi un ”banchet soteriologic” . Un banchet în care s-a întâmplat ceea ce citim în pilda acesta, așa cum este ea relatată de către Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Dacă noi auzim astăzi cuvintele lui Dumnezeu care spun: ”Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii!” (Mt.25,34) este doar pentru că acum aproximativ două mii de ani, la marginea Ierusalimului, Fiul lui Dumnezeu însuși a auzit cuvintele lui Dumnezeu care spun: ”Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor” (Mt.22,13).

Cristos s-a dezbrăcat de haina dreptății sale și ne-a dat nouă această haină a dreptății sale pentru ca noi să putem intra și să ne putem bucura la banchetul lui Dumnezeu. Dacă el nu ne-ar fi dat haina neprihănirii lui în botezul nostru noi înșine am fi sfârșit în ”întuneric de afară” acolo unde citim faptul că este: ”plânset şi scrâşnirea dinţilor” (Mt.22,13). Dar, pentru că ne-a îmbrăcat pe noi cu haina sa, Cristos a venit înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat cu haina păcatului nostru. Știm foarte bine din Scriptură faptul că nici un păcătos nu poate sta înaintea lui Dumnezeu fără să audă cuvintele pline de groază care spun: ”Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?” (Mt.22,12).

Acest banchet escatologic despre care citim în Evanghelia Sfântului Luca dar și în Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, un banchet în care ”săracii, infirmii, orbii şi şchiopii” sunt la masa lui Dumnezeu și se bucură de belșugul mântuirii îmbrăcați în neprihănirea perfectă a lui Cristos există doar pentru că a existat banchetul mântuirii noastre la care Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, a venit nu ca să se bucure de gloria cerească ci a venit ca să fie: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Este acel banchet în care Fiul lui Dumnezeu avea să fie înjunghiat pentru păcatele noastre după cum citim: ”Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit!” (1Cor.5,7).

Dacă astăzi noi, toți cei născuți din nou din apă și din Duh suntem cu adevărat ”o singură turmă şi un singur păstor” (In.10,17) este deoarece Fiul lui Dumnezeu a devenit pentru noi: ”Mielul care a fost înjunghiat” (Apoc.5,12). Este pentru că, spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10). Noi suntem la banchetul Împărăției lui Dumnezeu și avem dreptul și puterea de a ne adresa lui Dumnezeu cu cuvintele: ”Abbá, Tată!” (Rom.8,15) doar pentru că la cel mai îngrozitor banchet la care universul acesta a fost martor, Fiul lui Dumnezeu, pironit în agonia morții între cer și pământ a strigat: ”Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mt.27,46).

În acest fel, Dumnezeu însuși a făcut ca cel care era neprihănit să fie declarat și condamnat ca păcătos iar în schimb, cei păcătoși să fie declarați drepți și răsplătiți cu viață veșnică, împlinind cuvintele care spun: ”Astfel, ultimii vor fi primii, iar primii [vor fi] ultimii” (Mt.20,16). Dumnezeu și-a împlinit iubirea sa față de omul păcătos, față de cei ”săracii, infirmii, orbii şi şchiopii”, prin acest ”mare schimb”. Acesta nu este un schimb metaforic. Nu este alegorie. Este realitate istorică. Este ceva de a lăsat cerul plin de uimire și a prăbușit iadul pentru totdeauna. Acesta deoarece fiecare dintre piroanele cu care Domnului Isus Cristos ”era străpuns pentru nelegiuirile noastre” (Is.53,5) acolo pe cruce s-au înfipt în capățâna dușmanului, ”şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea” (Apoc.12,9).

Marele schimb a adus asupra noastră pacea lui Dumnezeu pentru că Scriptura ne spune prin gura Sfântului Profet Isaia astfel: ”Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5). Domnul Isus Cristos, cu adevărat, a băut potirul amar păcatelor noastre umplându-l apoi cu sângele său care ne aduce viață veșnică după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54).

Să fi cu adevărat Lutheran înseamnă să crezi că fundamentul mântuirii tale este acest ”mare schimb”, înseamnă a crede cuvintele Sfântului Apostol Paul care spun: ”Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi – ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus, ca să arate în veacurile care vin bogăţia nesfârşită a harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să umblăm în ele.” (Ef.2,4-10).

Amin