Predica pentru Schimbarea la Față a Domnului, A treia Duminică după Epifanie, 24 01 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Fiul Domnul nostru Isus Cristos. În această Duminică, Bisericile Luterane care urmează Calendarul Liturgic Istoric al Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea, celebrează Schimbarea la Față a Domnului Isus Cristos. Predica pentru această Duminică se fundamentează pe Matei 17,1-9.

”¹ După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt ² şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. ³ Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilíe, care vorbeau cu Isus! ⁴ Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilíe”. ⁵ Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este plăcerea mea; ascultaţi de el!”. ⁶ Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. ⁷ Dar, venind Isus şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!”. ⁸ Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur.⁹ Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Este din ce în ce mai evident pentru fiecare dintre noi faptul că astăzi creștinismul nu mai este deloc la modă. Unul dintre cele mai importante motive pentru care credința creștină nu mai este atractivă este acela că ea sfidează, nu de puține ori, rațiunea umană. Relatările Sfintelor Scripturi generează foarte des un zâmbet sfidător din partea necredincioșilor deoarece aceștia consideră Scriptura ca fiind o colecție de mituri care nu se mai pot plia pe inteligența acestui veac. Poate că acest lucru nu ne rănește chiar atât de mult pentru că ne amintim faptul că Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd” (1Cor.1,18). Cu adevărat grav este faptul că în prezent, din ce în ce mai multe Biserici care se numesc Creștine au aceeași atitudine față de Sfintei Scripturi. Credința Sfinților Apostoli este astăzi nepopulară și abandonată de multe Biserici Creștine. Mulți creștini consideră că dacă punem accentul pe Sfânta Scriptură și pe credința strămoșilor noștri suntem înguști, demodați, stricți și rigizi. Pentru acești oameni, doctrinele creștine nu mai au valoare, mărturisirea păcatelor nu mai este o practică a Bisericii deoarece în această lume post-modernă dacă vorbești despre păcat se consideră ca jignești și judeci; închinarea istorică s-a schimbat într-una modernă și antrenantă iar Bisericile nu mai sunt un loc sacru unde omul se întâlnește cu sfințenia lui Dumnezeu ci un loc de distracție unde creștinii vor să se simtă bine fără să fie împovărați cu ceea ce Dumnezeu cere de la ei. Așa dar, cel puțin creștinismul conservator nu mai este deloc popular în lumea actuală.

În această Duminică doresc să vă vorbesc despre un eveniment aparte, despre ceea ce un grup de trei ucenici ai Domnului Cristos au experimentat atunci când l-au însoțit pe Mântuitorul nostru pe un munte pe care tradiția îl numește ”Muntele Tabor” și pe care Sfântul Apostol Petru îl numește ”muntele sfânt” (2Pet.1,18). Schimbarea la Față ne spune faptul că Isus cel născut la Bethleem din Sfânta și Binecuvântata Fecioară Maria este cu adevărat gloriosul Fiul al lui Dumnezeu. Domnul a găsit însă de cuviință să ascundă această glorie veșnică astfel încât, în această lume, el a arătat ca un om umil ci nu ca Dumnezeu adevărat. Slava lui Dumnezeu a fost ascunsă în Isus Cristos iar Dumnezeu a ales ca Fiul Său să arate ca un om obișnuit, ca un om în care nimic nu părea special. Sfântul Profet Isaia ne spune astfel: ”Nu avea formă şi nici frumuseţe ca să o privim, nici înfăţişare ca să o dorim” (Is.53,2). Fiul lui Dumnezeu a trăit și lucrat pe acest pământ fără să fie observat ca Dumnezeu adevărat și veșnic. Atotputernicia lui era ascunsă de slăbiciunea umană. Dumnezeu, în marea lui înțelepciune, a ales să ascundă victoria asupra păcatului, a morții și a diavolului într-o formă de înfrângere. În Isus Cristos, oamenii au văzut doar un om care nu avea unde ”să își plece capul” (Lc.9,58). Au văzut doar un om înfrânt, neputincios, suferind, condamnat, batjocorit și ucis pe o cruce. Totuși, în ciuda acestui tablou, Domnul Isus Cristos le spunea oamenilor următoarele: ”De aceea mă iubeşte Tatăl, pentru că îmi dau viaţa pentru ca s-o iau din nou. Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou” (In.10,17-18). Mai mult, atunci când atârna pe cruce, zdrobit de suferință, complet înfrânt, acest Isus și-a dat ultima suflare proclamând victoria împotriva păcatului, a morții și a diavolului prin cuvintele: ”τετέλεσται” (tetelestai) traduse prin ”s-a sfârșit” sau ”s-a împlinit” (In.19,30). În moartea plină de umilință a Fiului Său, Dumnezeu a ascuns iertarea păcatelor noastre și victoria fiecăruia dintre noi asupra păcatului, a morții și a diavolului.

Schimbarea la față a Domnului nostru Isus Cristos pe Muntele Tabor a reprezentat o înlăturare temporară a acestui văl care acoperea divinitatea veșnică a Fiului lui Dumnezeu iar trei dintre ucenicii Săi - Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacov - au avut posibilitatea să vadă gloria cerească a Mântuitorului. Ei au avut binecuvântarea să vadă ceea ce toți ceilalți nu aveau cum să vadă privindu-l pe Isus din Nazaret. La Schimbarea la Față, Dumnezeu a oferit omului o privire asupra a ceea ce natura noastră păcătoasă nu poate vadă prin propria ei putere.

Dragii mei, Scriptura ne învață faptul că nu îl putem cunoaște pe Dumnezeu altfel decât prin Isus Cristos. Cei mai mulți oameni moderni neagă această afirmație exclusivistă. Credința cea mai comună astăzi este aceea că toate credințele duc cumva la Dumnezeu sau că fiecare credință îl prezintă pe Dumnezeu dar din perspective diferite. În mod contrar, Sfânta Scriptură ne spune că acest lucru este fals! Ea ne spune că la Dumnezeu se poate ajunge exclusiv prin Cristos. Sfântul Apostol Petru este foarte tranșant atunci când spune ”nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”(Fapte 4,12). O astfel de afirmație contrazice creștinismul modernă și este declarată de acesta ca fiind o viziune îngustă în comparație cu emanciparea culturală și intelectuală a societății prezente.

Dar Sfânta Scriptura ne spune că Dumnezeu a găsit de cuviință să reveleze aceste adevăruri cerești pentru ca oamenii să le primească prin credință ci nu prin înțelepciunea acestei lumi după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice” (1Cor.1,27). Dumnezeu s-a revelat apelând la credința celor slabi ci nu la rașiunea celor învățați.

Una dintre marile mistere ale Schimbării la Fața a Domnului Isus Cristos este acela că El a ales ca la această minunată Epifanie să participe doar trei dintre Sfinții săi Apostoli ci nu toți doisprezece. Acest lucru a născut foarte multe speculații în sânul creștinismului. Vedeți, în Vechiul Testament, pentru a atesta un lucru era necesară mărturia a doi sau trei oameni. Lucrul acesta este valabil și în Biserica Apostolică. Sfântul Apostol Paul îl îndeamnă pe Sfântul Ucenic Timotei astfel: ”Să nu primeşti [nicio] acuzaţie împotriva unui prezbíter decât dacă vine de la doi sau trei martori!” (1Tim.5,19). Este posibil ca Domnul Isus Cristos să îi fi ales pe cei trei Sfinți Apostoli pentru ca atunci când acest eveniment avea să fie povestit lumii, autenticitatea lui să fie garantată de către acești trei martori, iar oamenii să creadă cele relatate de către aceștia.

Evenimentul Schimbării la Față ne este relatat de toți cei trei evangheliști sinoptici, Sfântul Apostol Matei și Sfinții Ucenici Marcu și Luca. Dar, ce au văzut acolo, pe Muntele Tabor, cei trei Sfinți Apostoli care l-au însoțit pe Domnul Isus Cristos? Scriptura ne spune că: ”și s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina” (Mt.17,2). Literalmente, Sfântul Apostol Matei ne spune faptul că Isus a apărut înaintea Apostolilor într-un mod diferit decât cel uzual. El nu s-a transformat în altă ființă. Aflăm că Isus a rămas același ca formă. Trăsăturile sale trupești nu s-au schimbat deloc. Schimbarea a constat în faptul că Isus a început să strălucească deoarece această slavă a Fiului lui Dumnezeu care până atunci fusese ascunsă de firea umană era acum vizibilă în deplinătatea ei. Puritatea, sfințenia și atotputernicia lui Dumnezeu erau acum vizibile pe deplin în Cristos. Isus era revelat pe vârful Muntele Tabor în calitatea sa de Creator, de Stăpân al tuturor lucrurilor, Dumnezeu mai presus de toate. El stătea acolo ca Domn al vieții, ca: ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Fiul lui Dumnezeu, a câștigat mântuirea noastră luând parte la planul de mântuire făcut în taina Sfintei Treimi încă din veșnicie. El este cel care atât de mult a iubit această lume încât și-a părăsit gloria cerească pentru a veni în umilința acestei lumi pentru salvarea noastră, a celor care îl uram, îl batjocoream și, așa cum ne spune Sfântul Profet Isaia, nu vedeam în el decât un: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă” (Is.53,3). El este cel a cărui dragoste pentru noi a fost atât de mare încât a ales ca el însuși să devină păcat pentru noi, pentru ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu după cum citim: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el.” (2Cor.5,21)

Gloria acesta pe care cei trei Sfinți Apostoli au văzut-o pe Muntele Tabor este slava mântuirii noastre. Acest lucru reiese din întâlnirea și discuția purtată de către Domnul Isus Cristos cu Sfinții Profeți Moise și Ilie. Sfântul Evanghelist și Ucenic Luca ne dezvăluie faptul că aceștia: ”vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim” (Lc.9,31). Sfinții Profeți Moise și Ilie reprezintă Legea și Profețiile care se împlinesc în Isus Cristos, Mântuitorul nostru. Cei trei vorbeau însă nu despre Lege ci despre mesajul Evangheliei care este despre sacrificiului pe care Cristos avea să în aducă pentru mântuirea omul păcătos aflat sub blestemul Legii.

Apoi, citim faptul că cei trei au fost umbriți de un nor strălucitor. Dumnezeu Tatăl, însuși, era acolo pe vârful Muntelui Tabor. Isus, Fiul lui Dumnezeu, era în părtășie intimă cu Dumnezeu Tatăl pe tot parcursul misiunii sale pe acest pământ. Dumnezeu Tatăl revelează misterul lui Isus din Nazaret spunând cu gura lui: ”Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” (Lc.9,35). Aceste cuvinte au mai fost auzite o dată la Botezul Domnului Isus Cristos. Atunci, Dumnezeu Tatăl îl revela pe Isus Cristos gată să își înceapă lucrarea pe acest pământ de predicare a Evangheliei în vederea salvării omului. Acum, la Schimbarea la Față, același Dumnezeu Tatăl îl revelează pe Isus Cristos gată să încheie misiunea acesta de salvare a omului păcătos prin jertfa sa pe cruce, acolo unde avea să primească pedeapsa pentru toate păcatele lumii. Astfel, aceste cuvinte ne mângâie, pentru că ele ne amintesc faptul că Isus Cristos a luat asupra lui întreaga judecată a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre pentru ca astfel să împartă cu noi propria lui sfințenie și astfel să avem parte de viața veșnică.

O ultimă problemă pe care o ridică această relatare a Schimbării la Față este legată de faptul că Domnul Isus Cristos le-a cerut celor trei ucenici, care au fost martori ai acestei experiențe remarcabile, următoarele: ”Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!” (Mt.17,9). De ce oare acest lucru? Vedeți, Sfântul Evanghelist Luca ne spune faptul că după evenimentul Schimbării la Față: ”Când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalím” (Lc.9,51). Astfel, Domnul avea să parcurgă ultima etapă din planul de mântuire. El era gata să meargă la cruce unde să împlinească scopul pentru care s-a întrupat la Bethleem. Urmau clipe grele, dificile. Isus Cristos avea să fie batjocorit, umilit, avea să se confrunte cu trădarea oamenilor, cu arestarea, cu suferința și, în cele din urmă cu moartea. Isus nu a vrut ca epifania sa de pe Muntele Tabor să fie cunoscută înainte de înviere pentru ca ucenicii săi să nu fie puși într-o confuzie probabil greu de depășit. Ei nu înțelegeau aproape deloc misiunea lui Cristos, anume faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ca să fie ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In.1,29). Înainte ca ei să afle despre Schimbarea la Față era necesar ca ei să înțeleagă misiunea lui Cristos iar acest lucru s-a întâmplat abia după învierea Domnului Isus Cristos.

Dragii mei, evenimentul Schimbării la Față precede momentul în care Cristos și-a îndreptat pașii spre Ierusalim. De acum, doar câteva săptămâni îl mai despărțeau de jertfa sa pe cruce. Domnul Isus Cristos avea să se aducă pe sine ca jertfă pentru păcatele noastre împlinind profeția care spune: ”El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Is.53,4-5). Astfel, Cristos este salvarea noastră, Mântuitorul nostru, cel care ne-a adus iertarea păcatelor și viața veșnică, eliberându-ne de sub blestemul Legii și din robia păcatului, a morții și a diavolului prin jertfa sa.

Amin!