PREDICA PENTRU NAȘTEREA DOMNULUI, Crăciunul, 24-25 12 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica este fundamentată pe Ioan 1,1-14:

” ¹La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. ²Acesta era la început la Dumnezeu. ³Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. ⁴În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, ⁵iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. ⁶A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. ⁷Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. ⁸Nu era el lumina, ci [a venit] să dea mărturie despre lumină. ⁹[Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. ¹⁰Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. ¹¹A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. ¹²Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, ¹³care nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. ¹⁴Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.”

Parcurgând Evangheliile Noului Testament este foarte simplu să observăm faptul că Sfântul Evanghelist Luca ne dă detaliile necesare cu privire la evenimentele care au marcat nașterea Domnului Isus Cristos la Betleem acum aproximativ două mii de ani. În cel de-al doilea capitol din Evanghelia sfântului Luca descoperim cu Sfânta Fecioară Maria, împreună cu soțul ei Sfântul Iosif, au călătorit la Betleem pentru a se înscrie în cadrul recensământului poruncit de către autoritatea imperială după cum citim: ”În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cézar Augúst ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirínius era guvernator al Síriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa” (Lc.2,1-3). Apoi, Sfântul Luca ne spune astfel: ”Iosíf a urcat din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numeşte Betleém, întrucât era din casa şi din familia lui Davíd, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui” (Lc.2,4-5). Conform Cuvântului lui Dumnezeu, acolo la Betleem, Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Isus, fiul său. Evenimentul acesta care a marcat definitiv istoria omeniri a fost însoțit de o manifestare a cerului pe acest pământ, îngerii lui Dumnezeu aducând vestea nașterii lui Mesia unor păstori, după cum citim: ”Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte! ” (Lc.2,10-14).

În timp ce Evanghelia Sfântului Luca ne prezintă detaliat evenimentul nașterii Domnului Isus Cristos la Betleem acum aproximativ două mii de ani, Evanghelia Sfântului Apostol Ioan ne relatează întruparea Fiului lui Dumnezeu dintr-o perspectivă a unei bătălii cosmice. Sfântul Apostol Ioan nu amintește nici măcar un singur detaliu pe care îl găsim în Evanghelia Sfântului Luca. Nu o găsim pe Sfânta Fecioară Maria, nu îl găsim pe Sfântul Iosif, nu găsim Betleemul transformat într-un loc aglomerat datorită recensământului, nu îi găsim pe păstorii de pe dealurile Betleemului și nici pe Sfinții Îngeri care au proclamat întruparea Fiului lui Dumnezeu. Evanghelia Sfântului Apostol Ioan începe spunându-ne: ”La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (In.1,1). Cuvântul etern al lui Dumnezeu, ὁ Λόγος, era cu Dumnezeu iar Sfântul Apostol Ioan ne spune faptul că el este cel prin care creația a fost adusă la existență, după cum citim: ”Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (In.1,3-4). Aceste cuvinte ne vorbesc despre o armonie perfectă a lucrurilor. De altfel, despre acesta armonie perfectă ne vorbește Scriptura și în primul capitol al Cărții Geneza, acolo unde citim astfel: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune” (Gen.1,31). Și așa ar fi trebuit să rămână lucrurile, ”foarte bune”, însă ceva a stricat toată această ordine, făcând ca toate aceste lucruri bune să devină corupte în profunzimea lor după cum citim: ”Domnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare şi că toate gândurile plănuite de inima lui erau rele tot timpul” (Gen,6.5). Însă Dumnezeu nu a abandonat omenirea în robia păcatului, a morții și a diavolului ci Evanghelia ne prezintă promisiunea mântuirii în cuvintele: ”Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen.3,15). Astfel, pentru a împlini această promisiune a lui Dumnezeu, despre ὁ Λόγος, Cuvântul etern și atotputernic al tatălui despre care ni se spune: ”Acesta era la început la Dumnezeu” (In.1,2), cel care era cu Dumnezeu și era Dumnezeu, a devenit ceea ce nu era la început după cum citim: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In.1,14).

Creația perfectă a lui Dumnezeu a fost coruptă de păcatul venit în lume prin rebeliunea lui Satana. Seduși de minciuna diavolului care spune: ”Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen.3,5), protopărinții noștri – Adam și Eva – au răspuns prin neascultare de Legea lui Dumnezeu care, prin cuvintele: ”din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci” (Gen.2,17) cerea ascultare de porunca Legii care spune: ”Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” (Mc.12,30). Prin păcat, întreaga creație a trecut de la lumină la întuneric și de la viață la moarte după cum citim: ”În sudoarea frunţii tale vei mânca pâine până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,19). Dumnezeu ne-a creat prin Cuvântul său pentru viață și lumină însă noi, prin păcat am ales întunericul și moartea după cum ne spune Sfântul Apostol Ioan: ”oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (In.3,19).

Dragii mei, acesta este motivul pentru care noi celebrăm Crăciunul. Celebrăm Crăciunul pentru că, spune Sfântul Apostol Ioan: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17). Crăciunul ne vorbește despre Fiul lui Dumnezeu, ὁ Λόγος, care a venit în această lume ca să fie lumina care luminează în întunericul acestei lumi. Astfel, spune Sfântul Apostol Ioan: ”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In.1,14).

Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a ne smulge din robia păcatului, a diavolului și a morții pentru a ne reuni în planul nemuritor pentru care Dumnezeu ne-a creat, după cum citim: ”celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In.1,12). Fiul etern al lui Dumnezeu a devenit om asemenea nouă, în lumea noastră ca să fie cel care să ne aducă de la întuneric la lumină după cum citim: ”eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In.8,12) respectiv să ne aducă de la moarte la viață după cum citim: ”Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică” (In.6,47).

Dragii mei, noi am devenit copii ai lui Dumnezeu deoarece Dumnezeu însuși a devenit copilul unei femei. Dar a devenit copilul unei femei pe cale supranaturală după cum citim: ”nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut” (In.1,13). La Betleem, Sfânta Fecioară Maria a conceput un copil fără păcat și fără genealogie, un prunc care a fost om dar care a fost Dumnezeu adevărat după cum citim: ”În el locuieşte toată plinătatea dumnezeirii, trupeşte” (Col.2,9). La Betleem, Dumnezeu nu s-a schimbat în om ci el a devenit om prin întrupare. Cu alte cuvinte, umanitatea a fost asumată, adăugată la ceea ce el deja era, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Fiul lui Dumnezeu și-a asumat natura umană în pântecul Sfintei Fecioare Maria pentru a deveni unul asemenea nouă, după cum spune Evanghelia prin gura Sfântului Apostol Paul: ”Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea” (Gal.4,4-5). Cristos s-a născut ca om din om, prin puterea Duhului Sfânt pentru ca astfel să se pună pe sine sub Lege, să împlinească Lege prin ascultarea sa și, în același timp, luând asupra lui toate păcatele noastre, spune Sfântul Apostol Paul: ”s-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre ca să ne scoată din lumea prezentă, după voinţa lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru” (Gal.1,4). Sfântul Apostol Paul explică foarte detaliat cu a fost posibil ca Dumnezeu să ne răscumpere din robia păcatului, a morții și a diavolului, spunându-ne: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). Acest lucru s-a întâmplat pentru că, spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Cest lucru a fost posibil deoarece Fiul lui Dumnezeu a devenit om adevărat și astfel el este și va rămâne pentru eternitate Dumnezeu-om. Ca om, Fiul lui Dumnezeu a preluat viața omului, a trăit ca un om și a împlinit Legea lui Dumnezeu din postură de om după cum spune însuși Ponțiu Pilat: ”să ştiţi că nu găsesc în el nicio vină!” (In.19,4). Ca om, Fiul lui Dumnezeu a putut să sufere mânia lui Dumnezeu pe cruce datorită păcatelor noastre și astfel să ne elibereze din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Dragii mei, Betleemul este pasul spre Golgota. Este locul un Dumnezeu s-a născut cu adevărat din pântecul Sfintei Fecioare Maria ca Dumnezeu-om pentru a schimba destinul acestei lumi păcătoase. Betleemul este începutul suferinței lui Dumnezeu întrupat pentru salvarea acestei lumi păcătoase. Este începutul sfârșitului pentru Satana și pentru robia pe care a adus-o asupra acestei lumi prin păcat. La Betleem vine în lumea noastră cel care este: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29). Isus din Nazaret - născut la Betleem din Sfânta Fecioară Maria prin Duhul Sfânt – este sămânța femeii despre care Dumnezeu a promis în grădina Edenului că îl va învinge pe diavol după cum citim: ”Cum însă copiii au în comun acelaşi sânge şi aceeaşi carne, tot astfel a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie” (Ev.2,14-15).

Dragii mei, mai presus de bucuriile temporare pe care sărbătoarea Crăciunului le aduce în casele și inimile noastre pentru că avem parte de daruri, de reunirea familiei și de vacanță, Crăciunul este despre gloria dăruirii de sine a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin întruparea Fiului său care s-a jertfit pe cruce pentru păcatele fiecăruia dintre noi. Este vorba despre victoria lui Dumnezeu asupra păcatului, a morții și a diavolului pentru că este vorba despre Dumnezeu Emanuel, despre: ”Dumnezeu cu noi” (Mt.1,23). În Cristos, Dumnezeu este cu noi și pentru noi, el este lumina și viața noastră, este cel care ne-a legat înapoi cu Dumnezeu după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abbá, Tată!” (Rom.8,15). Astfel, prin Cristos, în Botezul nostru, noi am devenit fiii și fiice ai lui Dumnezeu și avem împreună cu Sfântul Apostol Paul credința care spune: ”sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8,38-39).

Amin!