Predică Joia Mare, 9 04 2020

Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu suntem astăzi în Joia Mare, Joia din Săptămâna Sfântă, ziua în care ne amintim de ultima cină pe care Domnul Isus Cristos a trăit-o în compania Ucenicilor săi cu doar câteva ore înainte de arestarea sa. Este ziua în care Domnul Isus Cristos a instituit Sfântul Sacrament al Altarului sau Sacramentul Sfintei Cine, ziua în care Sfinții Apostoli au mâncat pentru prima data trupul adevărat al Domnului Isus Cristos și au băut pentru prima dată sângele Domnului nostru Isus Cristos. Pentru această zi specială din Săptămâna Sfântă, predica se fundamentează pe textul din Exod 12,1-14.

¹ Domnul le-a zis lui Moise şi lui Áaron în ţara Egiptului: ²,,Luna aceasta să fie pentru voi începutul lunilor; ea să fie pentru voi întâia între lunile anului! ³ Vorbiţi întregii adunări a lui Israél: în ziua a zecea a acestei lunii, fiecare să ia un animal din turmă pentru fiecare casă părintească, un animal din turmă pentru fiecare casă! ⁴ Iar dacă o familie este prea mică pentru un miel, să-l ia împreună cu vecinul cel mai de aproape de casă, după numărul sufletelor; fiecare să socotiţi câţi sunt de trebuinţă ca să mănânce un miel! ⁵ Animalul din turmă să vă fie fără cusur, de parte bărbătească, de un an; să-l luaţi fie dintre miei, fie dintre capre! ⁶ Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi toată adunarea comunităţii lui Israél să-l înjunghie spre seară! ⁷ Să ia din sânge şi să pună pe amândoi uşorii uşii şi pragul de sus al caselor în care îl vor mânca! ⁸ Să mănânce carnea în noaptea aceea; s-o mănânce friptă la foc, cu ázime şi cu ierburi amare! ⁹ Să nu mâncaţi din el nimic crud sau fiert în apă, ci fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele lui! ¹⁰ Să nu lăsaţi nimic din el până dimineaţa; dacă va rămâne ceva din el până dimineaţa, să-l ardeţi în foc! ¹¹ Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului! ¹² Eu voi trece prin ţara Egiptului în noaptea aceea şi voi lovi pe tot întâiul născut din ţara Egiptului, de la om până la animale; voi face judecată împotriva tuturor dumnezeilor Egiptului; eu sunt Domnul! ¹³ Sângele vă va fi semn pe casele în care veţi fi voi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi. Nu va fi între voi nicio rană nimicitoare atunci când voi lovi ţara Egiptului. ¹⁴ Această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre: ca hotărâre veşnică să o celebraţi!

În Sfânta Euharistiei, denumită în Scriptură ”Cina Domnului”, Cristos ne oferă nouă roadele jertfei sale pe cruce. El ne dă să mâncăm adevăratul său trup și să bem adevăratul său sângele, oferindu-se nouă într-un chip viu. Prin faptul că ne dă să mâncăm adevăratul său trup și să bem adevăratul său sânge, Cristos ne leagă de sine. Astfel, spune Cristos: ”Eu sunt pâinea vieţii” iar mai apoi: ”Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (Io.6,48 și 51). Noi mâncăm trupul lui Cristos și bem sângele lui Cristos și viața lui devine viața noastră. Astfel, Cina Domnului are puterea de a ne marca viața pentru eternitate deoarece ea ne livrează viața lui Cristos iar în Cina Domnului noi participăm la masa lui Cristos nu doar ca oaspeți ai săi ci ca parte a familiei sale.

Scriptura, în Exod 12 ne vorbește în detaliu despre prima sărbătorile a Paștelui, moment care a avut loc în ajunul plecării poporului evreu din robia egipteană. Deși vorbim despre o sărbătoare, momentul acela nu a într-unit aproape de loc normele pe care noi le avem în prezent cu privire la o sărbătoare. Despre acea prim celebrare a Paștelui, citim faptul că Domnul le-a dat evreilor următoarele indicații: ”s-o mănânce friptă la foc, cu ázime şi cu ierburi amare!” și mai apoi: ”Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului! ” (Ex.12, 8 și 11). Așa dar, acolo în Egipt, primul Paște a fost o masă tensionată ci nu una de sărbătoare. A fost un moment despre care Scriptura ne vorbește astfel: ”La miezul nopţii, Domnul i-a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraón, care şedea pe tronul său, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. Faraón s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui şi toţi egipténii, şi a fost strigăt mare în Egipt, căci nu era casă în care să nu fie un mort.” (Ex.12,29-30). O mare mulțime de egipteni au pierit în acea noapte. Și ar fi pierit și evreii dacă nu ar fi ascultat porunca Domnului care le spunea astfel: ”Mergeţi şi luaţi miei pentru familiile voastre şi înjunghiaţi [mielul] de Paşte! Să luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele din vas şi să [ungeți] pragul de sus şi cei doi uşori ai uşii cu sângele din vas! Nimeni dintre voi să nu iasă din uşa casei sale până dimineaţa! Domnul va trece ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori ai uşii. Domnul va trece pe lângă intrare şi nu-l va lăsa pe Nimicitor să intre în casele voastre ca să lovească” (Ex.12,21-23). Fără acest sânge stropit pe rama ușii de la intrare în casă, primii născuți ai evreilor ar fi murit negreșit, asemenea egiptenilor, iar jalea ar fi cuprins și poporul evreu. Dar, în locul primului născut al evreilor, Dumnezeu a pus să fie ucis un miel în fiecare familie. Mielul trebuia să moară daca evreii vroiau să trăiască. Astfel, sângele acestei victime complet nevinovate, avea să înlăture moartea și că îi protejeze pe oameni de mânia lui Dumnezeu dar, în același timp, avea să fie vorba și despre o hrană trupească necesară pentru călătoria pe care urmau să o facă. În noaptea aceea Dumnezeu i-a scos pe evrei din țara robiei și s-a îndreptat spre deșert.

Apoi, Dumnezeu a poruncit poporului evreu ca această masă de sărbătoare să fie ținută an de an pentru a le aduce aminte de această eliberare din robia Egiptului. Domnul nostru Isus Cristos s-a supus acestei porunci din partea lui Dumnezeu și a celebrat această sărbătoare specială exact așa cum s-a supus Legii și a ținut inclusiv ziua de Sâmbătă. De fapt, Domnul Isus Cristos a ascultat de Legea lui Dumnezeu în absolut toate detaliile ei. Cu toate acestea, el rămâne sub blestemul Legii, luând asupra lui toate încălcările de Lege pe care noi le-am comis după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2 Cor.5,21). Astfel, Domnul Isus Cristos a devenit: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Io.1,29). Astfel, Sfântul Apostol Paul este complet îndreptățit să vadă adevăratul înțeles al Sărbătorii Paștelui Evreiesc atunci când spune: ”Paştele nostru, Cristos, a fost jertfit!” (1Cor.5, 7).

Dragii mei, Scriptura ne spune faptul că Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, atotputernic și fără început, a devenit om. Întruparea Fiului lui Dumnezeu a avut un singur obiectiv, acela de a deveni ”Mielul lui Dumnezeu”, de a deveni adevăratul miel care trebuia să fie măcelărit în mijlocul poporului pentru a ne elibera din adevărata robie în care toți suntem prinși de către diavol, anume robia păcatului și a morții. Cristos a fost adevăratul miel de jertfă pentru noi. Mieii din jertfele de la Templu doar îl simbolizau pe ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Io.1,29), sângele acestor miei neavând, de altfel, nici un fel de putere de a ne spăla de păcate ci doar să ne trimită cu gândul la promisiunea lui Dumnezeu de eliberare din păcat. Dragii mei. Domnul Isus Cristos a îndurat moartea fizică asemenea tuturor mielelor sacrificați în vechiul Israel. Dar el a făcut ceva mai mult. El a îndurat mai mult decât o moarte fizică. El a îndurat pedeapsa lui Dumnezeu după cum spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Is.53,6). Pe cruce, Domnul Isus Cristos a îndurat mânia iadului la cea mai mare cotă posibilă. De altfel, Sfântul Profet Isaia folosește expresia: ”Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10). Cristos nu doar a murit pe cruce ci el a fost ”zdrobit” îndurând toată plinătatea suferinței iadului. Astfel, dragii mei, putem spune că pe cruce, Cristos a îndurat moartea veșnică ci nu doar moartea trupului. Doar așa putem să înțelegem strigătului plin de disperare: ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mt.27,46). Cristos a experimentat plinătatea Iadului fiind despărțit de Dumnezeu, Tatăl Său.

Spre deosebire de evreii care au sărbătorit primul Paște în Egipt, Cristos nu a fost ocolit de îngerul morții. Dar el a făcut ca îngerul morții să treacă peste casele evreilor. Asta pentru că sângele de pe uși era de fapt sângele lui Cristos, era sângele ”Mielului lui Dumnezeu”. Sângele lui Cristos, dragii mei, a blocat acțiunea îngerului morții asupra noastră. Dar acest lucru s-a făcut prin faptul că Domnul Isus Cristos a fost predat îngerului morții în locul fiecăruia dintre noi. Dacă moartea a trecut peste noi este doar pentru că moartea a fost primită de către Cristos.

De fapt, ceea ce evreii nu au înțeles niciodată și, din păcate și o bună parte dintre creștini, acesta este semnificația Paștelui, adevăratului Paște. Este vorba despre adevărata noastră eliberare din robia crudă a păcatului. Iar această eliberare este una cu adevărat miraculoasă pentru că nu are legătură cu nimic din noi. Sărbătoarea Paștelui așa cum Dumnezeu a poruncit-o în noaptea eliberării poporului evreu din Egipt a ținut până la Cristos. Adică până atunci când simbolul își întâlnea realitate. Mielul jertfit an de an la sărbătoarea Paștelui evreiesc era un simbol sau o reprezentare a adevăratei jertfe pe care Dumnezeu avea să o aducă pentru noi. Despre Cristos, Sfântul Ioan Botezătorul spune în auzul tuturora: ”Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Io.1,29). Dragii mei, în timp ce sărbătorea Pastele evreiesc, în momentul în care simbolul întâlnea realitatea, Domnul nostru Isus Cristos a instituit Cina Domnului iar aceasta a devenit, de atunci în acolo, pentru toată istoria acestei lumi, adevărata Sarbătoare în care Biserica își aduce aminte de minunata și uimitoarea noastră eliberare din păcat pe care Cristos ne-a oferit-o: ”nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge” (Ev.9,12). Astfel, Cina Domnului devine marea Sărbătoare a Bisericii, a poporului lui Dumnezeu în Cristos, așa cum Paștele era sărbătoarea centrală a poporului evreu.

Acum, întorcându-ne la noaptea ultimei cine, vedem faptul că Domnul Isus Cristos spune în modul cel mai clar despre pâine: ”acesta este trupul Meu” respectiv despre sânge: ”acesta este sângele meu”. Vedeți, noi, creștinii luterani confesionali, credem cu tărie că Domnul Isus Cristos a folosit aceste cuvinte în mod uzual ci nu cu un sens ascuns. El nu a folosit aceste cuvinte cu un alt înțeles decât cel absolut obișnuit. Noi nu avem nici un motiv să ne îndoim de corectitudinea acestei afirmații în condițiile în care acest Isus care le rostește nu este alt cineva decât Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Fiind cu totul Dumnezeu adevărat, Isus Cristos avea atotputernicia să împlinească ceea ce zice. Însuși Domnul Isus Cristos ne învață faptul că ”ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” (Lc. 18,27) pentru ca mai apoi să citim atât în Evanghelia Sfântului Apostol Matei cât și în cea a Sfântului Evanghelist Marcu faptul că ”la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Mt.19,26).

Sacramentul Cinei Domnului este împărtășirea noastră cu trupul și cu sângele lui Cristos, împărtășanie despre care Domnul Isus Cristos însuși spune: ”Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (Io.6,53-57). Această împărtășanie are rolul de a ne da viața veșnică îndepărtându-le pe îngerul morții de la noi, după cum ne învață și Micul Catehism al lui Martin Luther când spune: ”Aceste cuvinte ”care se dă și care se varsă pentru voi spre iertarea păcatelor” ne arată faptul că în acest Sacrament, iertarea păcatelor, viața și mântuirea ne sunt date prin aceste cuvinte. Pentru că acolo unde există iertare de păcate, există, de asemenea, viață și mântuire” (MC, Sacramentul Altarului). De asemenea, Cina Domnului este sărbătoarea în care, ori de câte ori o celebrăm, noi ne amintim de tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în și prin Cristos și predăm această lecție copiilor noștri după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El (1Cor.11,26).

Dragii mei, Sacramentul Cinei Domnului este inima Săptămânii Sfinte și inima întregii noastre existențe spirituale. Acest sacrament este inima credinței noastre și inima Liturghiei Bisericii noastre. Venim la Sfânta Biserică pentru a ne împărtăși din harul lui Dumnezeu oferit nouă în Cuvântul Sfânt și în împărtășirea cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos. Închinarea Bisericii noastre noastră nu este pentru al convinge pe Dumnezeu să ne mântuiască. Noi venim la Biserica nu pentru ai oferi ceva lui Dumnezeu ci pentru că Dumnezeu ne oferă harul său prin Cuvânt și prin Sacramente. Noi venim aici pentru a ne împărtăși din harul lui Dumnezeu și pentru ai mulțumi pentru acest har. Dumnezeu este cel care ne-a eliberat din moartea în păcat prin jertfa ”Mielului” care este Domnul nostru Isus Cristos, Fiul celui Preaînalt. Dumnezeu este cel care ne-a eliberat din robia diavolului și tot Dumnezeu este cel care întreține această libertate a noastră, hrănindu-ne în Sfânta sa Biserică, în mod neîncetat, prin Cuvântul Sfânt și prin Sacramentul Cinei Domnului. De aceea, acest lucru este atât de important pentru fiecare dintre noi. De aceea este important să ne împărtășim cu trupul și cu sângele Domnului nostru pentru că doar în Cristos avem iertarea păcatelor și nu este nici un alt nume dat prin care să punem să fim mântuiți!

Amin!