PREDICA PENTRU Vinerea Bună, VINEREA DIN SĂPTĂMÂNA SFÂNTĂ, 2 04 2021

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Astăzi, în mila lui Dumnezeu, creștinii care urmează calendarul liturgic apusean comemorează ultima zi din viața Domnului nostru Isus Cristos, zi care ne amintește de trădarea, arestarea, condamnarea și răstignirea Domnului pe cruce. În urmă cu aproape două mi de ani, această zi de vineri s-a încheiat cu așezarea în mormânt a trupului Domnului nostru Isus Cristos. Ziua acesta de vineri poartă mai multe denumiri, fiecare fiind legată de tradiția regiunii în care este folosită. În regiunea României există două denumiri uzate mai des, Vinerea Mare, de altfel cea mai des folosită și Vinerea Neagră. În afara României, cu precădere în vestul Europei și în Statele Unite se folosește denumirea de Vinerea Bună. Vinerea acesta este o zi de doliu pentru Biserică, din acest motiv, după cum deja ați observat, culoarea liturgică este culoarea neagră iar doliul se regăsește în vestimentația clericală și este vizibil pe altar. Predica din această zi specială este fundamentată pe Isaia 53.

” ¹ Cine a crezut în ceea ce ne-a fost anunţat? Şi cine a cunoscut braţul Domnului?² S-a înălţat ca o mlădiţă înaintea lui şi ca o rădăcină, dintr-un pământ uscat. Nu avea formă şi nici frumuseţe ca să o privim, nici înfăţişare ca să o dorim.³ Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă.⁴ Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit.⁵ Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi.⁶ Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor.⁷ Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura.⁸ A fost luat cu violenţă şi judecat; cât despre generaţia lui, cine se gândeşte? A fost şters de pe pământul celor vii, pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit.⁹ Mormântul lui a fost cu cei nelegiuiţi, cu cel bogat a fost în moartea lui, deşi nu făcuse nicio violenţă şi nu fusese înşelăciune în gura lui.¹⁰ Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă; când sufletul şi-l va pune ca jertfă pentru vinovăţie, va vedea o descendenţă care-şi va lungi zilele şi dorinţa Domnului, prin mâna lui, va avea succes.¹¹ Din truda sufletului său va vedea şi va fi satisfăcut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor.¹² De aceea, îi voi face parte cu cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, pentru că şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numărat împreună cu cei nelegiuiţi. Dar el purta păcatul multora şi mijlocea pentru cei nelegiuiţi.”

Dragii mei, în această zi cu totul specială, ași vrea să vă îndrept atenția spre o relatare specială a Scripturii pe care o găsim în Faptele Apostolilor la capitolul 8. Acolo ni se povestește despre Sfântul Diacon Filip căruia Dumnezeu însuși îi spune: ”Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalím la Gáza, care este pustiu!” (Fapte 8,26). Aici, Duhul lui Dumnezeu îi cere lui Filip să se apropie de carul unui înalt demnitar etiopian și să poarte o discuție extrem de interesantă cu acesta. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că acest entiopian se întorcea de la Templul din Ierusalim unde se închinase lui Dumnezeu și, pe drum, stând în carul său, se străduia din răsputeri să înțeleagă ceea ce Sfântul Profet Isaia scrie în capitolul 53 a cărții sale. Diaconul Filip aude aceste lucruri și astfel are loc un dialog interesant între cei doi după cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca: ”El l-a întrebat: „Înţelegi ce citeşti?”. El i-a răspuns: „Cum aş putea, dacă nimeni nu mă îndrumă?”. Şi l-a rugat pe Fílip să urce şi să se aşeze lângă el” (Fapte 8,30-31).

Dragii mei, după ce Diaconul Filip s-a urcat în carul etiopianului, acesta din urmă avea să îi pună cea mai importantă întrebare teologică, anume ”despre cine vorbeşte profetul aici: despre el însuşi sau despre un altul?” (Fapte 8,34). Această întrebare este deosebit de importantă deoarece ea are legătură cu modul în care citim Scriptura și cu modul în care înțelegem Scriptura. Iar Sfântul Diacon Filip i-a oferit acestui om cheia pentru a înțelege corect ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu învață, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca: ”deschizându-şi gura, Fílip a început de la Scriptura aceasta să-i anunţe vestea cea bună despre Isus.” (Fapte 8,35).

Pasajul pe care demnitarul etiopian în cerceta îl găsim în Isaia 53, și este un pasaj care ne vorbește, profetic, despre Isus Cristos și jertfa sa pentru noi. De fapt, întreaga Scriptură ne vorbește despre Isus Cristos și despre modul în care în și prin Cristos, Dumnezeu a dus la îndeplinire planul mântuirii noastre.

Dragii mei, deși trăim în mijlocul unei populații care se declară creștină, din ce în ce mai mult este prezentă ideea că evenimentul pe care îl amintim noi în Vinerea neagră a fost un hazard al istorie. Mai precis faptul că Isus din Nazaret, prin învățătura și faptele sale, a atras asupra lui ura liderilor evrei care au pus la cale uciderea sa și, pentru al vedea pe acest om ucis, au apelat la justiția romană. Astfel, nu puțini sunt aceia, chiar și în rândul teologilor post-moderni, care cred că moartea lui Isus din Nazaret a fost rezultatul unor conjuncturi nefavorabile lui.

Contrar însă acestei păreri, Sfânta Scriptură ne învață faptul că evenimentele din Vinerea Neagră de acum aproximativ două mii de ani au fost parte au unui plan bine pus la punct chiar de către Dumnezeu. Cuvintele Sfântului Apostol Petru sunt relevante în acest sens, el spunând: ”în adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău” (Fapte 4,27-28). De asemenea, ar fi foarte naiv din partea noastră să credem că Domnul Isus Cristos a fost surprins de astfel de evenimente, după cum cred unii creștini astăzi. Din contră, pe Mântuitorul nostru îl vedem în mai multe ocazii spunându-le ucenicilor săi despre ceea ce avea să se întâmple cu el la Ierusalim Astfel, chiar dacă moartea Domnului Isus Cristos a fost rezultatul efortului depus de către liderii evrei și, de asemenea, a fost rezultatul cruzimii justiției romane, toată această suferință îndurată de către Mântuitorul nostru și inclusiv moartea lui a fost rezultatul unui plan divin pe care Isus Cristos l-a urmat întocmai.

Cuvintele Sfântului Profet Isaia studiate de către demnitarul etiopian sunt o dovadă clară în acest sens. Sfântul Profet Isaia a scris aceste rânduri cu opt sute de ani înainte ca ele să se împlinească în Vinerea mare. Pentru a înțelege însă corect motivul pentru care acum aproximativ 2000 de ani a existat o astfel de zi trebuie să înțelegem de ce anume Isus Cristos a murit în locul nostru. Sfântul Profet Isaia spune: ”El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Is.53,4-5). Vedem în aceste două versete faptul în suferința și în moartea lui, Cristos a suferit pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, adică pentru păcatele fiecăruia dintre noi.

Dragii mei, lumea post-modernă este caracterizată de hiper-umanism, considerând faptul că omul este bun în sinea lui și capabil prin propria voință și prin propria putere să asculte de Dumnezeu. Din păcate, multe Bisericii care se numesc creștine, predică astăzi o astfel de învățătură. Această teologie modernă rătăcește însă grav de la învățătura Sfintei Scripturi. Din Epistola pe care Sfântul Apostol Paul a adresat-o creștinilor din Roma aflăm contrariul la ceea ce creștinismul modern învață. În acest sens, Cuvântul Sfânt ne spune următoarele: ”nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar”. (Rom.3,9-12). Conform cuvintelor Sfântului Apostol Paul, noi toți suntem păcătoși. Ca să înțelegem acest lucru este suficient să ne punem viața de zi cu zi față în față cu Legea lui Dumnezeu. Dacă privim la standardele societății post-moderne, este posibil ca imaginea noastră să fie una chiar foarte bună, dar ori de câte ori ne vom privi viața prin Legea lui Dumnezeu, vom înțelege faptul că suntem niște oameni foarte păcătoși. Dragii mei, însă lucrurile nu sunt așa simple, suntem păcătoși și gata. Lege care ne descoperă ca fiind păcătoși este cea care ne și condamnă datorită păcatului nostru. Legea ne spune astfel: ”blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Gal.3,10). Sfântul Apostol Paul ne explică foarte clar care este acest blestem al Legii prin afirmația: ”plata păcatului este moartea” (Rom. 6,23). Așadar, datorită păcatului, fiecare om este sub condamnarea pe care Dumnezeu a rostit-o în dreptul primilor noștri părinți atunci când ei au călcat porunca lui Dumnezeu în grădina Edenului: ”te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Gen.3,19). Așadar, conform Cuvântului Sfânt, omul nu este bun ci este o ființă păcătoasă, fără nicio o frică de Dumnezeu iar Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că: ”mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor” (Rom.1,18).

Acestea fiind spuse, dragii mei, haideți să înțelegem de ce a existat în istorie Vinerea pe care o comemorăm astăzi. Sfânta Scriptură ne spune că în marea sa dragoste, Dumnezeu, încă din veșnicii, a decis ca omul să fie salvat de la acest destin înfiorător în Iadul cel veșnic. Dumnezeu este acela care a hotărât ca Fiul Său, cel despre care Sfântul Apostol Ioan spune: ”toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Io.1,3), să se întrupeze și, trăind o viață fără de păcat, să împlinească Legea lui Dumnezeu. Apoi, deși desăvârșit în ceea ce privește Legea, Fiul lui Dumnezeu avea să ia asupra sa toate păcatele noastre, punându-se astfel pe sine însuși sub blestemul Legii după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal.3,13). În felul acesta, purtând asupra lui toate păcatele noastre, după cum ne spune și Sfântul Profet Isaia: ”Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Is. 53,6), Isus Cristos a devenit cel mai mare păcătos, primind pedeapsa pe care Legea o cere pentru păcat, adică moartea. Datorită păcatelor noastre, ne spune Sfântul Profet Isaia, Domnul Isus Cristos: a fost ”străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Is.53,5). Purtând asupra lui toate păcatele și nelegiuirile noastre, Domnul Isus Cristos a obținut iertarea păcatelor noastre. Sfântul Profet Isaia spune astfel: ”pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Is.53,5). Dragii mei, noi nu meritam nimic din toate aceste lucruri. De altfel, în timp ce Cristos trecea prin toate aceste suferințe pentru noi, Sfânta Scriptură ne spune faptul că: ”noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui” (Is.53,6). Jertfa lui Cristos pentru păcatele noastre a avut loc în timp ce noi ne trăiam păcatele noastre fără să ne pese de nimic sfânt după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8).

Dragii mei, este foarte clar faptul că moartea Domnului Cristos nu a fost un accident ci a fost parte a planului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Cristos a trecut prin toată suferința în locul nostru și a murit pentru noi. Acesta se traduce prin faptul că noi trebuia să suferim ceea ce el a suferit pentru că noi suntem cei care am comis toate acele păcate pe care Cristos le-a purtat pe cruce în locul nostru. Sfântul Profet Isaia îl descrie pe Domnul Cristos astfel: ”dispreţuit, părăsit, om al durerii, obişnuit cu suferinţa, pedepsit, lovit de Dumnezeu, smerit, străpuns și zdrobit”. Toate aceste lucruri au fost suferite de către Fiul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Pentru ca noi, niște ignoranți cu privire la Dumnezeu, spune Sfântul Profet Isaia: ”Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10).

Iubiți credincioși, astăzi comemorăm cel mai dureros moment pe care istoria acestei lumi l-a înregistrat vreodată. Comemorăm momentul în care, datorită păcatului nostru, Cristos a fost zdrobit pe cruce pentru iertarea noastră. Nu uitați, dragii mei, pentru iertarea noastră, Dumnezeu însuși și-a vărsat mânia pe care noi o meritam pe Fiul său cel sfânt și preaiubit. Astăzi ne amintim de ziua în care cerul s-a întunecat de durere iar pământul, cutremurându-se el însuși, l-a primit pe creatorul său într-un mic mormânt. Cristos a coborât în mormânt pentru ca noi să ieșim din mormântul nostru! Cristos a murit pentru ca noi să trăim! Prin moartea lui Cristos, noi am primit viața! Prin moartea lui Cristos, din dușmani ai lui Dumnezeu, noi am fost făcuți fiii lui Dumnezeu. Iar Sfântul Apostol Paul ne spune: ”și, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos” (Rom.8,17)

Amin!