Detalii despre doctrina luterană a Botezului

Dramatica poveste a lui Noe și experiența potopului din vremea sa au fost mereu prezente în mințile oamenilor pe parcursul secolelor. Pictorii au expus în culori această poveste a judecății lui Dumnezeu, producătorii de film au găsit această relatare ca fiind de dorit pentru un film de succes iar dramaturgii au folosit povestea potopului pentru a evidenția una dintre cele mai mari dileme ale umanității. Povestea potopului din timpul lui Noe l-a inspirat însă și pe Sfântul Apostol Petru atunci când a evidenția actul salvării lui Noe pentru a explica salvarea pe care Dumnezeu o oferă în sacramentul botezului după cum citim:

”în zilele lui Nóe, pe când se construia arca în care puţini, adică opt suflete, au fost salvate prin apă. ²¹ Aceasta este o imagine a Botezului care vă salvează acum pe voi nu ca o ştergere a necurăţiei trupului, ci ca o invocare de la Dumnezeu a unei conştiinţe curate prin învierea lui Isus Cristos” (1Pet.3,20-21).

Sfânta Scriptură, de la cartea Genezei și până la cartea Apocalipsei, ne vorbește despre rebeliunea omului împotriva lui Dumnezeu, rebeliune ca a adus asupra umanități distrugere și moarte. Prin păcatul săvârșit de către Adam și Eva în Gradina Edenului, dar și prin păcatele pe care omul le comite de atunci și până în prezent, fiecare ființă umană se află într-o stare de dușmănie cu Creatorul său. Iată ceea ce afirmă Sfântul Apostol Paul atunci când le scrie credincioșilor din Roma:

”prin împietrirea ta şi prin inima ta nepocăită, îţi aduni mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Rom.2,5).

Despre această poziționare a omului împotriva lui Dumnezeu ne vorbește și Sfântul Apostol Ioan astfel:

”va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei lui, şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea îngerilor celor sfinţi şi înaintea Mielului” (Apoc.14,10).

Dar, în același timp în care Sfânta Scriptură ne pune față în față cu mânia lui Dumnezeu, tot ea ne revelează harul și mila lui Dumnezeu pentru copiii săi. Găsim aceasta revelație a harului lui Dumnezeu chiar în povestea potopului. Dumnezeu a hotărât pedepsirea omenirii prin potop, însă Noe și familia lui au fost binecuvântați de harul lui Dumnezeu. Noe a construit arca folosindu-se de planurile făcute de însuși Dumnezeu, care i-a descris exact cum trebuie construită această barcă de salvare. Nimic din ceea ce a reprezentat arca salvării nu a fost în afara planului lui Dumnezeu si nici nu a reprezentat, câtuși de puțin, o inițiativă inginerească a omului.

Salvarea de moartea prin potop a fost valabilă pentru orice om. Dumnezeu nu i-a favorizat pe unii în timp ce pe alții i-a abandonat. Orice om era deschis și orice om care era interesat de ceea ce Noe predica, putea să fie salvat. Din nefericire - așa cum se întâmplă și astăzi cu învățătura despre mântuirea prin botez - contemporanii lui Noe nu au luat în serios avertizările primite de la acesta și au considerat faptul că mânia lui Dumnezeu, distrugerea lumii prin potop și posibilitatea salvării prin intrarea în barca pe care Noe o construia erau toate un non-sens. În afara lui Noe și a celor din familia lui, nimeni nu s-a mai implicat în construirea bărcii de salvare și nimeni nu a dat atenție avertismentelor transmise de către Dumnezeu timp de zeci de ani prin predicarea lui Noe. Atunci când arca a fost finalizată, Dumnezeu însuși a închis ușa de la intrare și a sigilat-o. Arca lui Noe nu avea nici un fel de cârmă sau vreun alt fel de sistem de ghidare. Noe nu avea nici o posibilitate să conducă aceasta ambarcațiune. Salvarea lui și a familiei sale a fost întotdeauna, de la început și până la final, exclusiv în mâna lui Dumnezeu. Folosindu-se de arcă, Dumnezeu l-a dus pe Noe dintr-o lume dominată de păcat într-o lume nouă.

La fel ca și în zilele lui Noe, Dumnezeu continuă să ofere o barcă de salvare în care să poată intra toți cei păcătoși și care să îi poarte pe aceștia în siguranță prin judecata lui Dumnezeu care are loc peste lumea păcătoasă. Sfântul Apostol Petru ne spune în cadrul primei sale epistole faptul că, așa cum arca a fost folosită în timpul lui Noe pentru salvare, astăzi:

”icoana aceasta închipuitoare va mântuiește acum pe voi, si anume botezul” (1Pet.3,21).

Prin apa botezului, Dumnezeu ne trece din nou dintr-o lume a păcatului într-o creație nouă în Cristos.

Creștinii au parte de acest har al lui Dumnezeu care se regăsește în botez de mai bine de două mii de ani. Miliarde de oameni, de orice vârstă, au fost botezați în această perioadă. Totuși, astăzi există numeroase Bisericii care susțin că își au originea în Reforma Luterană din Secolul al XVI-lea dar care nu vor să înțeleagă cât de multe binecuvântări se ascund în botez, respingând promisiunea de mântuire pe care acesta o conține. În Secolul XXI, o bună parte dintre Bisericile Protestante consideră salvarea oferită prin botez drept un non-sens. Acești sceptici din prezent nu văd apa botezului ca fiind cu nimic mai specială decât este roua care uda iarba in fiecare dimineață. Apa botezului nu este văzută decât ca o apa obișnuită. Ei nu mai văd nimic în apa botezului deoarece, cei mai mulți dintre ei, nu mai consideră faptul că sunt supuși mâniei lui Dumnezeu. Răspunsul luteran cu privire la apa botezului îl găsim în Micul Catehism al lui Martin Luther acolo unde citim următoarele:

”nu este numai apă simplă, ci este apă cuprinsă în porunca lui Dumnezeu și legată de cuvântul lui Dumnezeu”.

Acesta este răspunsul corect! Această simplă apa a botezului este conectată, este legată, de promisiunea lui Dumnezeu cel atotputernic și de Cuvântul său dătător de viață. Lucrul acesta nu trebuie să fie greu de înțeles dacă admitem faptul că toate elementele vieții noastre stau constate la puterea lui Dumnezeu. O țară este prosperă doar pentru că Dumnezeu o face așa, soarele răsare și ne încălzește doar pentru că Dumnezeu îl pune să facă acest lucru. Dumnezeu este guvernatorul absolut al acestei lumi. Nimic din această lume nu poate exista în afara puterii lui Dumnezeu, de aceea citim în Sfânta Scriptură faptul că:

”în El avem viața, mișcarea și ființa” (Fapte 17,28).

Sfântul Apostol Paul a găsit foarte necesar să reamintească celor din Corint întrebarea:

”ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” (1Cor.4,7).

Această întrebare este valabilă și astăzi pentru aceia care consideră faptul că venirea la Dumnezeu este inițiativa lor personală, fiind fundamentată pe propria lor voință. Sfinții Apostoli insistă pe faptul că numai Dumnezeu care a creat cerurile și pământul, care a creat viața și ființa umană, poate să ne salveze prin apă. Dacă eșuam în a vedea faptul că numai lucrarea lui Dumnezeu este cea care ne salvează ci nu aportul omului, vom ajunge în nebunia de a respinge promisiunea lui Dumnezeu de răscumpărare.

De fiecare dată când diavolul ne ispitește cu scopul de a ne face să ne îndoim de faptul că apa botezului este conectată cu promisiunea lui Dumnezeu, cu Cuvântul său, noi trebuie să apelăm la ceea ce Sfânta Scriptură ne spune în mod clar. Vechiul Testament, de exemplu, ne spune faptul că în armata Siriei exista un general pe nume Naaman. Acesta era bolnav de lepră. Prin intermediul unei fetițe adusă în sclavie din Israel, acest general a aflat că în țara evreilor ar exista un om, un profet, care ar putea să îi vindece boala. Generalul a hotărât să meargă la acest om despre care i se vorbise pentru a vedea dacă poate să găsească astfel vindecarea mult dorită. Profetul Elisei, căci despre acesta vorbise tânăra evreică, i-a spus lui Naaman să intre și să se spele în apele râului Iordan de șapte ori. Militarul a luat inițial în râs soluția propusă de proorocul Elisei, așa cum și astăzi sunt numeroși aceia care iau în derâdere faptul că botezul are puterea de a vindeca. Naaman a afirmat faptul că existau numeroase râuri în Siria în care ar fi putut să se îmbăieze dacă aceasta este soluția de vindecare. Desigur că avea dreptate. Nu apa Iordanului în sinea ei a avut puterea să îl vindece de lepră. Apa din râul Iordan nu era deloc diferită de apa care curgea în râurile din Siria. Naaman a fost vindecat de lepra doar datorită faptului că apa Iordanului a fost conectată cu Cuvântul lui Dumnezeu și astfel, dintr-o apă banală a unui râu s-a transformat într-o apă vindecătoare, cu totul și cu totul specială (1 Regi 5:1-14).

Exact la fel stau lucrurile și cu apa botezului. Despre acest fapt, reformatorul Martin Luther spunea faptul că:

”nu este nimic altceva decât o apă divină, nu că apa în sine este mai specială decât oricare apă, ci Cuvântul lui Dumnezeu care este legat de aceasta o face specială” (Marele Catehismul al lui Martin Luther).

Sfânta Scriptură ne spune lămurit, în mai multe locuri, faptul că acest Cuvânt al lui Dumnezeu nu reprezintă o serie de sunete venite de la Dumnezeu ci, în realitate, el reprezintă însăși prezența lui Dumnezeu. Pentru ca însuși Dumnezeu ne poruncește botezul, El însuși s-a legat pe sine cu această apă a botezului pentru a împlini voia lui.

Ceea ce probabil surprinde pe mulți este faptul că Sfânta Scriptură nu intră în detalii cu privire la modul în care se făcea botezul, mai precis la modul în care apa trebuie aplicată celui care se botează. Cuvântul grecesc ”βαπτίζω” (baptizo) are multiple înțelesuri și nu poate să fie rezumat doar la imersiunea completă. De exemplu, Sfântul Evanghelist Marcu folosește acest cuvânt atunci când se referă la spălarea mâinilor, când spune:

”când [se întorc] de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică (βαπτίσωνται); mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea (βαπτισμοὺς) paharelor, a oalelor şi a [vaselor] de bronz”(Mc.7,4).

Martin Luther afirmă faptul că:

”actul sau ceremonia este aceasta, că suntem scufundați sub apă, care trece peste noi, iar apoi suntem scoși afară din nou. Aceste două părți, să fie scufundat în apă și tras afară din nou, semnifică puterea și efectul Botezului, care nu este nimic altceva decât moartea vechiul Adam și după aceea învierea omului nou, ambele trebuie să continue în toată viața noastră, astfel încât o viață cu adevărat creștină nu este nimic altceva decât un botez de zi cu zi” (Marele Catehism IV:65).

De aceea, cel mai important lucru îl reprezintă puterea efectivă a botezului ci nu modul în care apa este aplicată în actul botezului.

Sfânta Scriptură ne învață faptul că toți oamenii sunt născuți păcătoși, după cum citim:

”în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:7).

Orice nou-născut are nevoie de o nouă relație cu Dumnezeu. Din punct de vedere spiritual, orice persoană, indiferent de vârstă, este infectată de păcat. Acest lucru este valabil indiferent de vârstă, origini, statut social, educație etc. Nici o persoană nu este exceptată de la nevoia de a se naște din nou. Dar omul păcătos este sclavul păcatului, după cum citim:

”dorinţa trupului este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate” (Romani 8:7)

Din acest motiv omul total neajutorat în ași schimba viața spirituală și condiția înaintea lui Dumnezeu, după cum citim:

”Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre” (Efeseni 2:1).

În ciuda afirmațiilor clare ale Sfintelor Scripturi, chiar si cei care au pretenția despre sine că sunt religioși nu reușesc să înțeleagă faptul că trăiesc în sclavia păcatului. Un astfel de exemplu este Nicodim, un teolog din timpul Domnului Isus. Acesta a venit la Mântuitor într-o noapte pentru a discuta cu acesta diverse aspecte religioase. A fost însă șocat să îl audă pe Isus Cristos spunându-i că:

”dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (In.3,3).

Isus Cristos învăța lucruri care veneau într-o opoziție totală cu ceea ce predau teologii evrei. Imediat, conform gândirii firești, Nicodim s-a întrebat ce anume poate să facă el în acest sens, cum poate el reveni în pântecul mamei sale. A primit însă răspunsul că nimic din ce poate el să facă nu poate produce această naștere din nou ci că numai Dumnezeu poate să facă acest miracol. Viața și salvarea vin mereu doar de la Dumnezeu neputând fi produse de către om. Dumnezeu Duhul Sfânt este unicul care ne poate naște din nou, iar Isus afirmă în mod clar faptul că:

”dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (In.3,5).

Nu este nici un fel de dubiu asupra faptului ca Isus Cristos promite faptul ca Duhul Sfânt acționează în apa botezului.

Citind despre modul miraculos în care Dumnezeu a călăuzit Biserica lui Cristos în primele decenii, putem să înțelegem deslușit puterea botezului de a da o nouă viața. De exemplu, în predica ținută în ziua Cincizecimii, cunoscută ca ziua de Rusalii, Sfântul Apostol Petru spune următoarele:

”fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2,38).

Înțelegem faptul ca Duhul Sfânt este cel care conectează pe fiecare credincios cu Isus Cristos, iar acest lucru este făcut prin intermediul botezului. Cu o altă ocazie, Sfântul Apostol Ioan se referă la Isus Cristos ca la mirele Bisericii iar Duhul Sfânt este acela care conectează mireasa, Biserica, cu mirele (Ioan 3:29; Efeseni 5:32; 1 Petru5:26 și Apocalipsa 21:2).

Prin botez, Duhul Sfânt continuă să adauge membrii la Biserica lui Cristos exact așa cum o făcea și circumcizia, aspect despre care citim astfel:

”Tot în el aţi fost circumcişi, dar nu cu o circumcízie făcută de mână omenească, ci prin dezbrăcarea de trupul de carne, prin circumcízia lui Cristos. Înmormântaţi fiind împreună cu el prin Botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morţi” (Col. 2,11-12).

Botezul este un mijloc al harul prin care Dumnezeu creează o viață nouă în om, după cum citim:

”Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,5)

De asemenea, botezul este o spălare care regenerează omul, după cum spune Sfântul Apostol Paul:

”el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt” (Tit 3,5).

Botezul este actul prin care Isus Cristos își reunește familia, după cum citim:

”noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh” (1 Cor.12,13).

De aceea, botezul este parte a existenței și misiunii Bisericii lui Cristos după cum însuși mântuitorul poruncește spunând:

”duceți-va și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui si al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt.28,19).

Prin botez, Duhul Sfânt începe în om lucrarea de sfințire, o lucrare care se întinde pe tot cuprinsul vieții, învățându-l pe om cum să umble pe urmele lui Cristos.

Cristos a făcut ca binecuvântarea mântuirii să fie disponibilă pentru toată lumea. Dumnezeu nu face distincție între oameni atunci când oferă acest dar (Is.46.4; Lc.18:15-16; In.4,7 și Fapte 10,28). Când Dumnezeu ne oferă acest dar, nu face nici cea mai mică discriminare posibilă, indiferent de vârsta omului, cu alte cuvinte, această binecuvântare este valabilă și pentru nou-născuți.

Copiii noștri se nasc cu toții în păcat după cum Sfânta Scriptură afirmă (Ps.51,5) și au, în consecință, nevoie de salvare. În acest caz, botezul primește o semnificație deosebită. Cum nu pot să răspundă fizic la predicarea Cuvântului, ei trebuie aduși în apa botezului sub puterea Duhului Sfânt. Acest lucru nu este un non-sens deoarece Sfânta Scriptură ne spune despre Sfântul Ioan Botezătorul că:

”se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale” (Lc.1,15).

Prin botez, Pastorul cel Bun își caută oaia pierdută. Nu oaia își caută păstorul ci invers.

Toți aceia care vin la credință o fac pentru că Dumnezeu i-a supus în dragostea sa. Credința și salvarea reprezintă un dar al lui Dumnezeu și sunt prezente în individ doar ca rezultat al activității tainice pe care Duhul Sfânt o face, după cum citim:

”vă fac cunoscut că nimeni care vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Anatema să fie Isus!” şi nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1Cor.12,3).

Isus Cristos spune clar acest lucru atunci când afirmă că:

”nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți si să aduceți rod” (In.15,16).

Pentru a întării faptul că nu exista vreo colaborare a omului cu Dumnezeu în această direcție, Sfântul Apostol Paul ne spune că:

”pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenita, a murit pentru cei nelegiuiți” (Rom.5,6).

Orice ființă umană este complet neajutorată și complet dependentă de Dumnezeu, atât adulții cât și nou născuții. Omul este murdărit complet de păcat (Is.64,6) dar Dumnezeu vine și îl curăță prin apa botezului. Atât adulții cât și pruncii, bogații și săracii, cei sănătoși cât și cei bogați, bărbații cât și femeile, toți sunt subiecții acestei întrebări:

”ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” (1Cor.4,7).

De aceea, credința îl salvează doar pe acela care se odihnește în meritele lui Cristos. Credința, fie că vorbim despre adult, fie că vorbim despre infanți, nu este generată de voința umană ci este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. De aceea este plin de sens să spunem faptul că și pruncii noștri au credință. De aceea, atunci când ne botezăm pruncii, acesta este un act vizibil al faptului că Dumnezeu pune dragostea lui nemeritată în copilul nostru neajutorat. Acest lucru este amintit de către Isus Cristos atunci când ne spune că:

”dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Mt.18,3)

Cum botezul nu este repetabil (Ef.4,5) este evident faptul că el are efect pe tot parcursul vieții. Din acest punct de vedere putem să comparăm botezul cu căsătoria. Căsătoria este un ceremonial care reprezintă numai începutul vieții de familie. Ea pune bazele unei relații pe toată durata vieții unui om.

Noi facem parte dintr-o lume plină de necredincioșie, o lume care aleargă necontenit după împliniri temporare, după salariu, după faimă, după avere, de aceea trebuie să existe un lucru care să ne aducă mereu aminte despre faptul că aparținem lui Cristos. El este Domnul domnilor și Regele regilor. El este mai presus de orice stăpânire. Prin botez, Dumnezeu ne-a oferit o coroană specială făcându-ne membrii ai familiei regale, după cum Sfântul Apostol Petru ne spune:

”voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1Pet.2,9).

Ori de câte ori necazurile vieții vin peste noi, trebuie să ne aducem aminte de faptul că aparținem lui Dumnezeu care ne-a înfiat prin botez, după cum citim:

”nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8,39).

Oricât de departe de Dumnezeu ne vor conduce situațiile în care vom cădea în păcat, botezului nostru ne amintește faptul că suntem conectați cu Isus Cristos, Mântuitorul nostru care a murit pentru păcatele noastre. Chiar dacă ne simțim singuri și izolați de lume, prin botez suntem într-o eternă părtășie cu Dumnezeul nostru minunat. La glorioasa zi a revenirii Domnului și a învierii noastre, noi cei credincioși vom pași alături de Mântuitorul nostru în viața veșnică. Știm acest lucru deoarece avem promisiunea lui Dumnezeu în botezul nostru. Avem Cuvântul care ne spune:

”Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa” (Apoc.3,11).