Doctrina lutherană despre Dumnezeu

Așa cum deja am mai afirmat, tot ceea ce omul cunoaște despre Dumnezeu a fost revelat de către Dumnezeu însuși. Această revelație a avut loc în creație, sau în natură și în Sfânta Scriptură. În legătură cu acest lucru, teologia luterană confesională afirmă faptul că Dumnezeu s-a revelat și poate fi cunoscut pe cale naturală și pe cale supranaturală.

Prin mijloace naturale, omul știe că Dumnezeu există, că este omnipotent, etern și că El a creat și păstrează această lume în care ne desfășurăm existența. Cunoașterea naturală vorbește despre Dumnezeu ca stabilind diferența între ceea ce este bine și ceea ce este rău. Gnosticii și ateii au multe explicații de găsit pentru a infirma existența lui Dumnezeu chiar și atunci când se uzează doar revelația acesta naturală.

De asemenea, Biserica Lutherană Confesională crede și învață faptul că Dumnezeu poate să fie cunoscut de către om prin intermediul Legii pe care Dumnezeu însuși a pus-o în inima fiecărui om în parte. Prezența acestei Legi în inima omului face ca fiecare persoană în parte să aibă, chiar și într-o formă foarte diluată, ideea de judecată la care Dumnezeu îl va supune la finalul existenței.

Despre această cunoaștere naturală a lui Dumnezeu, teologia luterană confesională afirmă că stă la baza drepturilor civile, a legilor civile dar și la tinerea în frâu a actelor criminale și anti-sociale. De asemenea, ea este un argument solid împotriva ateismului.

Din păcate, în mod special datorită păcatului care a afectat capacitatea naturală a omului de a înțelege chestiunile spirituale, revelația naturală a lui Dumnezeu, deși vorbește despre Dumnezeu, nu spune nimic despre salvarea omului din păcat. Revelația naturală este o expunere a Legii și, în consecință, ea vorbește doar despre condamnare ci nu despre salvare.

Omul îl poate cunoaște pe Dumnezeu ca salvator doar din revelația specială. Această cunoaștere specială a lui Dumnezeu este o cunoaștere supranaturală. Este vorba despre revelația lui Dumnezeu în Isus Cristos așa cum o găsim în Sfânta Scriptură. Această cunoaștere supranaturală a lui Dumnezeu nu are nici un fel de alte surse decât Sfânta Scriptură, așa cum am văzut in capitolul anterior.

Pentru al înțelege pe deplin pe Dumnezeu, așa cum este el prezentat în Sfânta Scriptură, singurul mod prin care îl putem cunoaște corect pe Dumnezeu, trebuie să abordăm una dintre cele mai speciale doctrine creștine, doctrina despre Sfânta Treime.

Biserica Lutherană Confesională crede și învață faptul că Dumnezeu este unul în esență iar în această esență unică există trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fiecare dintre aceste trei persoane ale Sfintei Treimi este Dumnezeu adevărat, posedând întreaga esență divină fără însă ca aceasta să se multiplice sau să se dividă. Cu alte cuvinte, fiecare persoana a Sfintei Treimi posedă întreaga divinitate ci nu doar anumite porțiuni din acesta. Prin afirmația ”fără multiplicare” învătăm faptul că nu există trei seturi distincte de atribute divine care să aparțină un set Tatălui, un set Fiului și un set Duhului Sfânt ci exista un singur set de atribute divine care aparține în mod complet și în același timp fiecăruia dintre cele trei persoane. În Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt posedă toți, în totalitate, aceeași esență divină și aceleași atribute, fără nici un fel de deosebire.

Doctrina despre Sfânta Treime este sumarizată în următoarea definiție: tres personae, una essentia divina, individua, unus Deus. Conform acestei definiții, în Sfânta Trinitate este o persoană a Tatălui, o persoană a Fiului și o persoană a Duhului Sfânt. Aceste trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, posedă acceași sibstanță divină fiint egali în glorie, eternitate și putere. Exact așa cum este Tatăl este și Fiul și Duhul Sfânt, așa cum este Fiul este și Tată și Duhul Sfânt respectiv așa cum este Duhul Sfânt este și Tatăl și Fiul. Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și Duhul Sfânt este Dumnezeu. Totuși, nu vorbim despre trei dumnezei ci despre un singur Dumnezeu. În Sfânta Treime vorbim despre un singur Dumnezeu în trei persoane în unitate, fără a a amesteca persoanele și fără a separa substanțele.

Cuvântul ”esență” folosit pentru Dumnezeu semnifică natura divină cu toate atributele ei, în care există ca una, adică în unitate totală, cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Termenul acesta se aplică lui Dumnezeu într-un singur sens. Când vorbim despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt noi nu ne referim la o noțiune abstractă ci la o noțiune concretă. Esența reprezintă acel lucru care aparține celor trei persoane divine în una singură.

Când folosim termenul ”persoană” cu privire la Dumnezeu, ea, de asemenea este aplicată într-un singur sens. Când afirmă că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei persoane, teologia luterană confesională respinge toate erorile dogmatice care spun că ar fi vorba de fapt de niște energii sau despre niște calități diferite ale aceleași persoane, afirmând că este vorba despre trei identități raționale. Pe de altă parte, teologia luterană confesională neagă faptul că ar fi vorba despre trei esențe diferite sau de trei Dumnezeu distincți și afirmă faptul, în condițiile în care este vorba despre trei individualități raționale, Tatăl nu este Fiul și nici Duhul Sfânt, Fiul nu este nici Tatăl și nici Duhul Sfânt iar Duhul Sfânt nu este nici Tatăl și nici Fiul. Cu toate acestea, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au aceeași esență divină, fiind un singur Dumnezeu.

Biserica Lutherană Confesională respinge orice învățătură care neagă cele afirmate anterior, considerând erezi învățăturile avansate de arianism, monarhianism, sabelianism, unitarianism sau teologia modernă liberală.

Biserica Lutherană Confesională este conștientă de faptul că rațiunea umană tinde, în mod natural, spre o poziție unitariană, anti-trinitariană, sau spre o poziție triteistă. Rațiunea umană nu poate să pătrundă cu logica naturală această doctrină fundamentală a Bisericii lui Cristos. Cum această doctrină este mai presus de rațiunea naturală a omului, noi, luteranii confesionali afirmăm faptul că nu există nici un fel de contradicție între unitatea lui Dumnezeu și învățătura despre Sfânta Treime.

Deși vorbim despre trei peroane distincte într-o singură esență divină, persoane egale din toate punctele de vedere, Sfânta Scriptură ne vorbește de o singură distincție soteriologică care se bazează pe faptul că Fiul este din Tatăl iar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul. Sfânta Scriptură ne spune că prima persoană a Sfintei Treimi este Tatăl, a doua persoană este Fiul iar a treia persoană este Duhul Sfânt.

Sfânta Treime ne este clar revelată în paginile Noului Testament acolo unde citim despre botezul Domnului nostru Isus Cristos dar și în benedicția dată de către Sfântul Apostol Paul care, inspirat, spune astfel:

”Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin” (2 Cor.13,14)

Obiecției anti-trinitarienilor conform căreia în Vechiul Testament se vorbește despre un singur Dumnezeu, Biserica Lutherană Confesională învață faptul că există dovezi ale Sfintei Treimi și în această Scriptură. De exemplu, o primă dovadă este pasajul din primul capitol al cărții Geneza acolo unde numele lui Dumnezeu este un plural ci nu un singular:

”Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ” (Gen.1,26)

De asemenea, tot în cartea Genezei, Dumnezeu vorbește despre Dumnezeu astfel:

”Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer” (Gen.19,14)

Alte pasaje similare din Vechiul Testament, pasaje care sunt un argument solid pentru susținerea doctrinei Sfintei Treimi sunt Psalmul 2:7; primele două capitole ale cărții Geneza; 2 Samuel 23:2; Psalmul 33:6; Isaia 33:22 și 48:16-7; Numeri 6:24-26 și altele.

Toate aceste pasaje demonstrează faptul că și Vechiul Testament conține doctrina Sfintei Treimi în același mod în care ea este prezentată în cărțile Noului Testament.

Sfânta Scriptură îl descrie pe Dumnezeu ca fiind existența supremă sau esența supremă. Această esență are o serie de caracteristici sau atribute. Revelându-se omului, Dumnezeu împrumută limbajul uman, raportându-se la modul de înțelegere a omului, beneficiarul revelației.

Sfânta Scriptură ne vorbește despre Dumnezeu ca justificând omul păcătos prin har și care îi condamnă pe cei necredincioși. De aceea, avem de-a face atât cu dragostea infinită a lui Dumnezeu dar și cu mânia lui. Teologia luterană confesională și Biserica Lutherană Confesională mărturisesc și învață faptul că un dumnezeu care să justifice omul nu pe baza harului ci pe baza meritelor nu există.

Atributele lui Dumnezeu, pentru o mai simplă înțelegere, se împart în două mari categorii. Biserica Lutherană Confesională vorbește despre atribute negative și atribute pozitive. Termenii au un total alt înțeles decât acela clasic. Atributele negative sunt acele tipuri de atribute care arată imperfecțiunea omului în comparație cu perfecțiunea lui Dumnezeu. Ele reprezintă acele atribute care nu se întâlnesc decât în Dumnezeu, nici un om nefiind caracterizat de astfel de atribute. În contrast, atributele pozitive sunt acele atribute care îl descriu pe Dumnezeu în perfecțiunea lor dar, într-o anumită formă, ele se regăsesc și în om.

O primă expunere o vom face pe acele atribute care îl descriu exclusiv pe Dumnezeu, ele nefiind caracteristice nici unei creaturi.

Un prim atribut despre care vom vorbi este unitatea divină. Conform acestui atribut, Dumnezeu este unul singur. Unitatea lui Dumnezeu, așa cum deja am mai afirmat, este una absolută și, de asemenea este una exclusivă deoarece fără acest atribut, Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Un alt atribut din această categorie este simplitatea divină. Acest atribut ne descoperă un Dumnezeu care este adevărat și necompus din materie. Subzistența lui Dumnezeu nu este una natura ci un cu totul supranaturală.

Apoi, ni s-a revelat faptul că Dumnezeu este imuabil. Imuabilitatea este acel atribut exclusiv al lui Dumnezeu care arată faptul că Dumnezeu nu se schimbă în timp ci rămâne același. Dumnezeu nu face obiectul schimbării așa cum este omul. Din acest motiv, Dumnezeu este incoruptibil. În conformitate cu acest atribut, Biserica Lutherană Confesională crede și învață faptul că in Deum nulla cadit mutatio.

Infinitatea este un alt atribut care îl caracterizează exclusiv pe Dumnezeu. Creatorul nostru nu este mărginit de nici un fel de granițe așa cum este omul mărginit la trup, la spațiu, la timp și la orice alte aspecte. Dumnezeu este infinit în materie de spațiu, timp, înțelepciune, dragoste, putere etc.

Strâns legat de atributul infinității, teologia luterană confesională ne învață faptul că Dumnezeu este caracterizat de imensitate. Conform acestui atribut, Dumnezeu nu poate fi măsurat. Dumnezeu nu poate să fie cuprins în totalitatea lui.

Dumnezeu este etern. Eternitatea este acel atribut care ne vorbește despre faptul că Dumnezeu nu are nici început și nici sfârșit. El vine din eternitate și merge în eternitate. Timpul nu își pune amprenta asupra existenței lui.

Biserica Lutherană Confesională crede și învață faptul că Dumnezeu nu este dependent de absolut nimic din ceea ce se află în afara lui. Acest lucru îl face să fie radical diferit față de orice ființă creată dar, de asemenea, îl face de necuprins de rațiunea ființelor create, oricât e mult ar performa aceasta.

Despre Dumnezeu, Biserica Lutherană Confesională crede și predă faptul că este omniprezent. Acest lucru înseamnă că Dumnezeu este pretutindeni în același timp. Fiind infinit, nemăsurat, etern, independent de spațiu și de orice alt lucru din exterior, Dumnezeu poate să fie prezent în același timp oriunde. Acest lucru este valabil în esența lui Dumnezeu. Toată divinitatea poate să fie prezență oriunde în același timp. Cu toate că este prezent oriunde, în orice loc, Dumnezeu rămâne transcendent. Astfel, această omniprezență nu trebuie să fie înțeleasă într-un sens panteist. Dumnezeu este peste tot dar el nu se confundă sub nici o formă cu locul sau obiectul respectiv. De asemenea, este important să afirmăm faptul că această omniprezență are loc fără o multiplicare a lui Dumnezeu, fără extensie, fără contracție și fără amestecare. Cu alte cuvinte, în omniprezența sa, Dumnezeu este prezent pretutindeni în același timp în plinătatea dumnezeirii sale cu toate atributele care caracterizează divinitatea sa. Această afirmație este una deosebit de importantă și trebuie reținută deoarece ea ne va ajuta să înțelegem o altă învățătură fundamentală a Bisericii Lutherane Confesionale, mai precis doctrina despre Sfânta Euharistie.

Am parcurs atributele care îl caracterizează exclusiv pe Dumnezeu și nu se regăsesc sub nici o formă în ființele create, indiferent că vorbim despre îngeri, oameni sau animale. Acum vom trece în revistă atributele pozitive ale lui Dumnezeu, atribute care pot să fie regăsite, într-o oarecare măsură și în ființele create, dar pe care Dumnezeu le are într-un mod diferit de ființele create, așa cum vom vedea foarte clar.

Dumnezeu este viață. Dumnezeu este întotdeauna activ. În mod particula, spre diferență de alte ființe create, Dumnezeu are viața în sine. El nu a primit viața din altă parte. El este efectiv cauza vieții oricărei ființe. În contrast, spunem faptul că Dumnezeu este nemuritor tocmai pentru ca el este viața în sine.

Dumnezeu este caracterizat de atributul cunoașterii. Deși oamenii au și ei un astfel de atribut, cunoașterea lui Dumnezeu este una completă, fără limite. Dumnezeu cunoaște toate lucrurile indiferent dacă ele sunt trecute, prezente sau viitoare. Cunoașterea lui Dumnezeu cuprinde totul și este infailibilă. Acestă cunoaștere nu implică însă păcatul. Ea nu are legătură cu cauza păcatului.

Un alt atribut al lui Dumnezeu este înțelepciunea. Dumnezeu este cel care dispune și ordonează toate lucrurile în cel mai admirabil mod posibil de la început și până la final. Atât creația cât și salvarea omului din păcat sunt rezultate ale înțelepciunii divine.

Dumnezeu are voință. Sfânta Scriptură afirmă faptul că Dumnezeu este inteligent. El are suveranitatea absolută și este independent de absolut orice lucru exterior. Din punct de vedere al omului, Dumnezeu este de neatins și de neînțeles și la fel de nepătrunsă este și voința lui Dumnezeu exceptând voința revelată.

În Sfânta Scriptură, în ceea ce privește voința lui Dumnezeu distingem două aspecte importante. O voință primară este aceea conform căreia, Dumnezeu dorește ca toți păcătoșii să fie mântuiți. Voința secundară este ca cei care disprețuiesc și resping harul lui Dumnezeu să fie condamnați pentru păcatele lor. Astfel, voința lui Dumnezeu este atât irezistibilă cât și rezistibilă. Voința lui Dumnezeu este irezistibilă atunci când este asociată cu suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Însă ea este rezistibilă atunci când este asociată cu harul salvator. Oamenii se pot opune dorinței lui Dumnezeu de ai salva din păcat. De asemenea, avem de-aface cu o voință revelată, o voință pe care Dumnezeu ne-a împărtășit-o în Sfânta Scriptura dar și cu o voință ascunsă, o voință pe care omul, oricât ar îndrăzni, nu poate să o pătrundă.

Un alt atribut al lui Dumnezeu este sfințenia. Sfânta Scriptură de spune faptul că Dumnezeu este Sfânt. Dumnezeu este sfânt. Sfințenia lui Dumnezeu contrastează cu starea de păcat în care se află omul făcând incompatibilă o relatie naturală între cei doi.

De asemenea, Dumnezeu este just, corect. Dumnezeu este drept în tot ceea ce face. Dumnezeu nu acționează decât în conformitate cu propria lui perfecțiune cerând de la om ceea ce este drept. Dumnezeu dorește ca toți oamenii să se conformeze cerințelor expuse în Legea sa eternă. Trebuie să adăugăm ca dreptatea lui Dumnezeu este de două mari tipuri, o dreptate a Legii care condamnă păcatul dar și o dreptate a Evangheliei care a fost asigurată de jertfa înlocuitoare a lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat. Acesta din urma este esența credinței creștine deoarece vorbește despre salvarea omului din păcat și din moarte.

Un atribut important al lui Dumnezeu care este direct legat de cel prezentat anterior este acela conform căruia Dumnezeu nu rostește decât adevărul. Din acest motiv, Biserica Lutherană Confesională crede și predă faptul că Dumnezeu este infailibil. El nu poate să mintă ci spune absolut întotdeauna adevărul. Astfel, noi avem toată siguranța în a avea încredere în el și în harul lui.

Puterea este un alt atribut al lui Dumnezeu. Conform acestui atribut, Dumnezeu poate să ducă la îndeplinire absolut orice spune și plănuiește. De asemenea, acesta atribut reprezintă un confort pentru cei credincioși deoarece ei știu faptul că Dumnezeu își va îndeplini negreșit promisiunile făcute.

Un ultim atribut pe care îl vom avea în vedere este bunătatea. Dumnezeu este bun! Acesta este unul dintre mesajele principale ale Sfintelor Scripturi. Bunătatea lui Dumnezeu este una perfectă și este în acord cu perfecțiunea lui absolută. Spre deosebire de oameni, Dumnezeu este bun în sine însuși fără a face ca bunătatea să depindă de ceva anume.

Această expunere a atributelor lui Dumnezeu nu este nici pe departe una completă și nici una detaliată din punct de vedere teologic. De altfel, așa cum am afirmat în prolog, scopul acestei lucrări nu este să facă o analiză teologică și nici nu este o cercetare academică ci își dorește să îl familiarizeze pe cititor cu ceea ce crede și învață Bisericile Lutherane Confesionale, cu accentul pus pe Biserica Lutherană Confesională din România.