Paradoxul ”Simul Iustus et Peccator” și Liturghia Bisericii

Starea de peccator, sau păcătos, a omului nu este doar o simplă afirmație filozofică, nu este o teorie ci este o realitatea de vieții de zi cu zi a fiecărui om. Păcatul nu reprezintă o caracteristică teoretică a omului ci o afectare efectivă a naturii umane în cele mai profunde aspecte ale acesteia. Cum păcatul și starea de peccator reprezintă o stare reală a omului, și harul lui Dumnezeu trebuie să se manifeste în mod fizic în dreptul omului. Remediul pentru un păcat vizibil, real, nu este un har teoretic ci unul care se manifesta la fel de vizibil ca și păcatul. Omul trăiește realitatea păcatului în mod practic și, din acest motiv, harul lui Dumnezeu se manifestă în viața omului peccator tot într-un mod practic. Din acest motiv, pentru a face ca omul peccator să fie iustus (drept sau sfânt), Dumnezeu a ales să se folosească de mijloacele harului. Mai mult decât atât, Dumnezeu a ales să manifeste acest har, prin mijloacele harului, în Biserica lui Cristos. Din acest motiv, locul unde omul se întâlnește în modul cel mai complet și corect cu realitatea simul iustus et peccator (sfânt și păcătos în același timp) este Biserica lui Cristos. În afara Bisericii lui Cristos omul poate avea o oarecare înțelegere asupra acestei realități paradoxale însă numai în Biserică el poate experimenta în mod absolut acest paradox al existenței sale.

Biserica Luterană Confesională – mai precis acea Biserică Luterană din prezent care a subscris la valorile teologice și liturgice ale Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea – afirmă faptul că Biserica lui Cristos este cea care spune omului povestea lui Dumnezeu. Acest lucru special Biserica îl face în cadrul Sfintei Liturghii. Dumnezeu nu lăsat ca teologia sau filozofia să poarte harul lui Dumnezeu către omul păcătos. Acest rol, în viziunea teologiei luterane confesionale, îl joacă exclusiv Biserica lui Cristos. Din păcate, în prezent, majoritatea luteranilor și-au pierdut identitatea teologică cu privire la Biserica și la rolul acesteia în mântuire datorită unui motiv aparte. Cei mai mulți dintre ei sunt confuzi cu privire la locul unde îl pot întâlni și îl pot primi pe Isus cu adevărat. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că mișcarea pietistă și teologia liberală, prin ideile susținute, au condus la deteriorarea semnificativă a rolului pe care Biserica lui Cristos îl are în mântuirea omului și a modului în care omul se întâlnește cu propria sa realitate de simul iustus et peccator.

Mișcarea pietistă a predat faptul că omul nu se întâlnește cu Cristos în Biserică ci mai de grabă într-o relație personală dintre om și Dumnezeu, o relație mediată în general de către emoțiile și sentimentele individului. Pe de altă parte, teologia liberală a îndreptat spiritualitatea luterană din Secolul al XVI-lea spre un raționalism excesiv, argumentând că principiile creștine nu trebuie să fie acceptate fără a avea un suport rațional concret. Ambele curente au afectat grav Bisericile Luterane, făcând ca liturghia luterană și valorile sacre ale acesteia să fie radical reformulate. O altă mișcare care și-a pus amprenta la deteriorarea din prezent a valorilor Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea a fost cripto-calvinismul. Sub asediul cripto-calvinismului, a pietismului și a teologiei liberale, cele mai multe dintre Bisericile Luterane din prezent sunt doar niște palide umbre ale Bisericii Luterane de acum cinci sute de ani. Acest lucru nu este însă valabil și în dreptul Bisericilor Luterane Confesionale. Acestea au subscris la învățătura pe care a predat-o Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea, revenind inclusiv la valorile liturgice ale acestei Biserici. Astfel, Bisericile Luterane confesionale au readus în actualitate Liturghia reformată de către Martin Luther la începutul celui de-al treilea deceniu al Secolului al XVI-lea, Calendarul Bisericii cu sezoanele și cu sărbătorile lui, vestimentația clericală, arta și arhitectura Bisericească și obiectele liturgice din Secolul al XVI-lea.

Despre Martin Luther, teologia și istoria a reținut, pe drept cuvânt, faptul că a fost unul dintre cei mai mari teologia ai creștinismului. Ceea ce se cunoaște însă mai puțin este faptul că Martin Luther a fost foarte interesat de latura pastorală și liturgică a Reformei din Secolul al XVI-lea. Luther a fost foarte interesat nu numai de modul în care omul îl înțelege pe Dumnezeu din punct de vedere rațional ci și de modul în care omul îl percepe și îl trăiește pe Dumnezeu la nivel practic. Martin Luther a înțeles perfect faptul că omul experimentează starea de peccator la nivel practic ci nu doar teoretic, de aceea, pentru a deveni iustus, omul trebuie să experimenteze mântuirea oferită de către Dumnezeu la nivel practic ci nu doar teoretic. Astfel, reformatorul german a insistat să afirme faptul că omul se întâlnește cu mântuirea în liturghia Bisericii deoarece aici omul își descoperă condiția reală și tot aici omul îl descoperă pe Cristos în calitate de Mântuitor.

Martin Luther nu a fost doar un reformator al teologie ci și un reformator al liturghiei Bisericii. Nu a fost niciodată intenția lui Martin Luther sau a altor reformatori luterană să abolească închinarea liturgică a Bisericii, așa cum au procedat reformatorii elvețieni – reformații - și reformatorii anabaptiști. Reforma Luterană nu a îndepărtat închinarea liturgică și nici celelalte elemente care caracterizează închinarea liturgică a Bisericii. Tot ceea ce reformatorii luterani au făcut a fost ca această închinare liturgică să fie curățată de ceea ce ei credeau că este corupt. De aceea, luteranii confesionali din prezent, asemenea luteranilor din Secolul al XVI-lea, afirmă faptul că liturghia Bisericii lor este una în conformitate cu învățătura predată de către Sfânta Scriptură și în consonanță cu Biserica Apostolică și Biserica Sfinților Părinți.

Așa cum deja am mai afirmat, Biserica este cea care spune povestea lui Dumnezeu, iar această poveste spusă de către Biserica este o poveste de încredere. Acest lucru deoarece Biserica Luterană Confesională afirmă faptul că liturghia este modul prin care Cristos vine în mod direct, fizic, în Biserica sa pentru a oferi harul său tuturor acelora care, deși se află în stare de peccator caută Împărăția lui Dumnezeu. Conform teologiei luterane din Secolul al XVI-lea, Cristos este prezent în Biserica sa prin Cuvântul citit și predicat și, de asemenea, el este prezent cu adevăratul său trup și cu adevăratul său sânge – același trup care a stat pe cruce și același sânge care s-a scurs prin rănile Mântuitorului – în Sfânta Euharistie.

În liturghia ei, Biserica Luterană Confesională mărturisește faptul că cerul și pământul se unesc în Isus Cristos prin faptul că Fiul lui Dumnezeu vine noi oferindu-ne iertarea păcatelor, viață și mântuire. În liturghia Bisericii, luteranii credincioși iau parte la masa lui Cristos despre care vorbesc Evangheliile. Prin Liturghia ei, prin Kyrie și Gloria, prin Sanctus și Agnus Dei, Biserica lui Cristos proclamă dragostea răscumpărătoare a lui Dumnezeu unei lumi aflate în haos spiritual.

Deși Biserica Luterană a fost îndelung atacată de către Bisericile provenite din Reforma Radicală pentru că a păstrat o bună parte din închinarea liturgică a Bisericii Romano-Catolice, luteranii confesionali afirmă că au făcut acest lucru deoarece această închinare liturgică este una cât se poate de conformă cu Sfintele Scripturi. Cu toate acestea, mulți dintre luterani – în special din rândul celor care fac parte din Bisericile Luterane apostaziate - nu înțeleg care este rostul liturghiei în viața Bisericii. Liturghia este modalitatea prin care Cristos este prezent în mod fizic în Biserica sa împlinind promisiunea pe care a făcut-o sfinților săi ucenici înainte de înălțarea sa la ceruri când a spus:

”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt. 28,20).

Liturghia vorbește lumii despre modul în care Cristos este disponibil pentru lume prin intermediul Sfintei sale Biserici. Prezența lui Cristos este singurul lucru care are puterea să schimbe omul, să schimbe cultura și să schimbe societatea. Iar această prezență are loc în liturghia Bisericii. Numai prin participarea la liturghia Bisericii omul poate să fie schimbat și poate să revină în lume într-o stare diferită față de cea a lumii acesteia.

Liturghia ne vorbește despre modul de viață pe care Dumnezeu îl vrea de la noi. Liturghia este cea care oferă omului un reper trainic în această direcție. Este vorba despre un reper prin intermediul căruia omul reușește să înțeleagă cu adevărat care este situația lui în această lume și înaintea lui Dumnezeu și, de asemenea, să îi este prezentat unicul reperul pentru salvarea sa din această situație. În liturghie omul este hrănit cu Cristos atât fizic cât și spiritual deoarece păcatul îl afectează pe om atât fizic cât și spiritual. Astfel, în și prin Cristos, omul primește iertarea păcatelor sale și viața veșnică. Liturghia este cea care ne reamintește în permanență despre faptul că lumea a fost creată și recreată în Isus Cristos. Liturghia ne spune povestea noastră, de la căderea în păcat și până la salvarea în Cristos, povestea care ne expune faptul că noi suntem păcătoși și iertați, sau justificați, în același timp.

Liturghia luterană confesională nu este legată de cultura modernă ci este legată exclusiv de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin Cuvântul citit și predicat, rugăciunile și cântările liturgice, cuvintele de instituire ale Sfintei Euharistii, rugăciunile sacramentale și imnurile liturgice, liturghia luterană reflectă o Biserică formată de Cristos și ancorată în Cristos.

Liturghia Bisericii este locul în care omul se întâlnește în modul cel mai clar cu paradoxul simul iustus et peccator care îi caracterizează viața de zi cu zi. Aici, prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, citit și predicat, omul se întâlnește cu realitatea Legii lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu scoate la iveală păcatul omului și îl condamnă la mânia lui Dumnezeu. Nici un fel de altă sursă nu îl poate informa pe om mai clar și mai obiectiv cu privire la starea de peccator. Cuvântul lui Dumnezeu aduce alinarea sufletului care se descoperă în realitatea de peccator prin aceea că îi oferă Evanghelia lui Cristos. În Evanghelia lui Cristos noi ne întâlnim cu realitatea de iustus. Evanghelia ne spune calea prin care noi am devenit iustus din peccator, și anume prin jertfa Fiului lui Dumnezeu întrupat. Teologia luterană confesională afirmă faptul că omul este declarat iustus exclusiv atunci când crede mesajul Evangheliei lui Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu, care conține Legea și Evanghelia într-o distincție clară și absolut necesară, se adresează omului la nivelul rațiunii. Păcatul afectează radical rațiunea omului de aceea și harul trebuie să lucreze la nivelul rațiunii. Cuvântul lui Dumnezeu este mijlocul prin care Dumnezeu comunică omului faptul că este peccator și iustus în același timp. În Cuvântul lui Dumnezeu, Legea lui Dumnezeu care îi spune omului peccator :

”Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici sclavul lui, nici sclava lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!” (Ex. 20,17)

se întâlnește cu Evanghelia lui Cristos care îi spune:

”Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi” (Rom. 8,1-4)

Omul nu este însă peccator doar la nivel de rațiune ci și la nivelul trupului. Sfântul Apostol Paul observă în mod excelent această realitate a omului peccator atunci când afirmă următoarele:

”[...] noi ştim că Legea este spirituală, însă eu sunt din carne, vândut sclav păcatului. Căci ştiu ce fac: nu săvârşesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. Acum însă nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau. Aşadar, dacă ceea ce nu vreau, aceea fac, nu mai sunt eu cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. Prin urmare, găsesc Legea aceasta [în mine]: când vreau să fac binele, mi se prezintă răul pentru că după omul lăuntric îmi găsesc plăcere în Legea lui Dumnezeu; dar văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prin Legea păcatului care este în mădularele mele. Om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom. 7, 14-24)

Din acest motiv, Dumnezeu oferă omului peccator harul său în mod fizic. În Sfânta Euharistie, omul relaționează fizic cu harul lui Dumnezeu. În Sfânta Euharistie, Domnul Isus Cristos nu este prezent spiritual – așa cum este în Cuvânt – ci este prezent fizic, cu trupul și sângele său - același trup care a trăit pe acest pământ și a fost răstignit și același sânge care s-a scurs din rănile provocate de cruce. Astfel, trupul și sângele uman care sunt peccator sunt făcute iustus prin trupul și sângele lui Cristos. Mântuirea omului nu a rămas la nivel de teorie. Sfântul Apostol Ioan ne spune faptul că

”Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (In 1,14)

Cuvântul a luat formă fizică pentru a salva omul dintr-un păcat care l-a afectat fizic. Dumnezeu dă păcatului un răspuns pe măsură. Păcatul este o realitate fizică și, din acest motiv, harul trebuie să fie o realitate fizică de asemenea. Astfel, Dumnezeu ne oferă harul său în mod fizic prin Sfânta Euharistie, atunci când omul peccator devine iustus prin faptul că mănâncă în mod fizic trupul și sângele lui Cristos. Cristos însuși ne spune foarte clar:

”Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In. 6,48-51)

În Liturghia luterană a Sfintei Euharistii, omul peccator, omul mort în păcat, se întâlnește cu însuși Cristos care este pâinea vieţii, cu acea pâine pe care, dacă o mănâncă cu credință, va trăi veșnic. Viața veșnică este posibilă numai pentru cei care sunt iustus ci nu pentru cei care sunt peccator. Aici este locul unde ochii omului se deschid pentru ca el să înțeleagă complet și corect paradoxul acesta minunat al credinței creștine, anume că omul este păcătos și justificat în același timp.

Întâlnirea omului cu harul lui Cristos în Sfânta Liturghie este perfect exemplificat de către Sfântul Apostol Luca în relatarea sa despre călătoria pe care Domnul Isus Cristos o face împreună cu doi ucenici spre Emaus. Finalul Evangheliei Sfântului Ucenic Luca este unul remarcabil în acest sens, la fel cum, privitor la simul iustus et peccator sunt Epistolele Sfântului Apostol Paul către Romani și Galateni. Pe drumul către Emaus, Domnul Isus Cristos călătorește cu doi dintre ucenicii săi, aceștia din urmă fiind complet abătuți și dezamăgiți de modul umilitor în care cel pe care ei îl vedeau ca fiind salvatorul lui Israel a fost ucis la Ierusalim. Acestora, Domnul Isus Cristos le predică Cuvântul lui Dumnezeu și îi învață ceea ce acesta afirmă. Scriptura spune că le-a vorbit din Cuvânt ”începând de la Moise şi toţi profeţii” (Lc. 24,27). Conform profesorului dr. Arthur Just, expresia acesta arată faptul că Isus le-a predica Legea lui Dumnezeu care vorbește în mod clar despre starea de peccator a omului cât și Evanghelia care vorbește despre faptul că omul peccator devine iustus prin jertfa lui Cristos pe cruce. Acesta din urmă a fost mesajul purtat de către poporul evreu de către profeții lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Luca ne spune că predicarea lui Cristos le-a aprins inima ucenicilor dar aceștia continuau să nu îl recunoască pe Cristos. Apoi, Sfântul Evanghelia Luca ne spune ceva absolut uimitor cu privire la rolul Sfintei Euharistii în viața omului:

”[…] pe când stătea la masă cu ei, [Isus] luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut” (Lc. 24,30-31)

Împărtășindu-se din trupul și din sângele Domnului, ucenicilor li s-au deschis ochii și l-au recunoscut pe Cristos.

Această lungă paranteză ne arată modul minunat în care Dumnezeu ne oferă harul său minunat pentru ca omul să fie simul iustus et peccator. Pentru că simul iustus et peccator este o realitate a vieții omului ci nu doar un concept, justificarea oferită de către Dumnezeu este, de asemenea, una reală ci nu doar un concept. Omu relaționează cu această salvare reală oferită de către Dumnezeu prin har în Sfânta Liturghie, acolo unde Biserica urmează exemplul Domnului Isus Cristos în experiența drumului spre Emaus, predicându-l pe Cristos și oferindu-l pe Cristos în mod fizic, prin trupul și sângele Mântuitorului spre iertarea păcatelor tuturor acelora care se împărtășesc din el.

Bisericile Luterane Confesionale văd liturghia ca fiind locul unde raiul coboară pe pământ. liturghia nu este ceva ceea ce Dumnezeu are nevoie ci este ceea ce omul are nevoie în această viață. Liturghia este nu ceea ce face omul pentru Dumnezeu ci ceea ce Dumnezeu face pentru om pentru mântuirea acestuia. Liturghia este slujirea pe care Dumnezeu ne-o acordă fiecăruia dintre noi prin iertarea păcatelor. De aceea, Bisericile Luterane Confesionale afirmă faptul că Liturghia este contextul în care Dumnezeu lucrează mântuirea noastră. Acest lucru este valabil deoarece, pentru luteranii confesionali, Liturghia reprezintă prezența lui Dumnezeu în Cristos pentru mântuirea noastră. Dr. Arthur Just observă acest lucru și afirmă faptul că Liturghia este expresia supremă a justificării omului în Cristos.

În cadrul Liturghiei, doctrina despre simul iustus et peccator este perfect adusă în realitate. În liturghie, omul își mărturisește starea de păcat și păcatele afirmând faptul că este peccator și că merită pedeapsa veșnică a lui Dumnezeu. De asemenea, omul care admite starea de peccator pentru sine admite suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Ascultând Evanghelia lui Cristos, citită și o predicată, omul aude vestea salvării pe care Dumnezeu ne-o oferă în Cristos. În liturghie, omul îl glorifică pe Dumnezeu pentru acest har nemaivăzut. De aceea, pentru un luteran, participarea la Liturghie înseamnă împlinirea poruncii de al iubi pe Dumnezeu mai presus de orice.

Spre deosebire de înțelegerea altor protestanți, pentru luteranii confesionali, al aduce pe un om la Cristos este sinonim cu al aduce la Biserica lui Cristos pentru a lua parte la Liturghie, locul unde omul se întâlnește în mod practic cu paradoxul simul iustus et peccator. Cuvântul lui Dumnezeu, citit și predicat în carul Liturghiei, și administrarea Sfintei Euharistii este modul prin care Dumnezeu face ca omul peccator să fie schimbat în omul iustus. Peccator este starea omului în acest trup și în această lume a păcatului. Iustus este starea pe care omul o are în Cristos manifestat în Biserica Sa prin Cuvânt și Sacramente. Liturghia este mereu despre prezența misterioasă și salvatoare a lui Cristos iar acest lucru îl aflăm în citirea și predicarea Cuvântului și în împărtășirea cu adevăratul trup și sânge a lui Isus Cristos.

Liturghia luterană confesională transmite omului adevărul despre paradoxul simul iustus et peccator. Teologia nu poate să fie separată de om ci teologia ca să fie vie trebuie să coboare la om. Locul în care teologia coboară în viața omului este Biserica lui Cristos și, în mod special, Liturghia. Dumnezeu nu a emis nici un fel de învățătură doar pentru ca acesta să rămână la nivel de teorie. Învățătura creștină a fost dată pentru ca omul să o practice în viața sa. Biserica este locul unde omul înțelege că este peccator prin sine însuși, că este iustus prin Cristos și că viața lui este trăită în paradoxul simul iustus et peccator până când omul se va dezbrăca de acest trup al păcatului, fie prin moarte, fie prin schimbarea care va avea loc la revenirea lui Cristos. În cer, omul va fi în sfârșit, doar iustus, o dată cu acest trup dispărând orice urmă de peccator iar omul credincios va înceta să mai fie simul iustus et peccator.