Biserica, trupul si mireasa lui Cristos

Data postării: 13.07.2015 10:28:11

In ultimele luni m-am concentrat asupra unor teme teologice care au avut drept scop prezentarea credintei lutherane cu specificul ei. In tot acest timp, in mai multe ocazii am abordat si credinta evanghelica lutherana despre Biserica. Subiectul este insa unul greu de epuizat si din acest motiv suporta numeroase teze. Prezentul dovedeste din ce in ce mai mult cat de importanta este intelegerea doctrinei evanghelice despre Biserica cu atat mai mult cu cat Biserica lui Cristos este in suferinta datorita faptul ca din ce in ce mai multi oamenii gasesc faptul ca prezenta la intalnirea cu Dumnezeu nu mai este un lucru atat de important pentru viata lor.

Doctrina despre Biserica nu este ceva greu de înțeles. Marti Luther a spus în articolele Schmalkalden, "multumesc lui Dumnezeu ca si un copil de șapte ani știe ce este Biserica, adica comunitatea sfintilor si a oilor care aud glasul lui Cristos si il urmeaza pe Acesta”. Deasemenea, Crezul Apostolic, crez acceptat de catre Biserica Evanghelica Lutherana afirma: „cred într-una sfânta Biserică” iar aceata sfințenia ei nu constă din ceremoniile Bisericii ci din faptul ca aceasta este intemeiata pe Cuvântul lui Dumnezeu și fundamentata pe credinta Sfintiilor Profeti si a Sfintilor Apostoli.

Știu că nu surprinde pe nimeni faptul ca afirm ca Biserica lui Cristos nu este reprezentata de o clădire anume. Desigur ca parohiile noastre recunosc si afirma utilitatea cladirii in care are loc inchinarea, loc in care se manifesta o prezență vizibilă a comunitatii în glorificarea lui Dumnezeu, dar clădirea, desi poarta numele de Biserica, nu este, in sinea ei, Biserica lui Cristos. Acesta este doar un instrument pentru manifestarea spirituala a Bisericii. Biserica lui Cristos este poporul ales. Mai precis, Biserica lui Cristos este adunarea celor credincioși.

Un grup de inchinatori care se numește "Biserica" poate conține, de asemenea, necredincioși și fățarnici care se comporta ca si cand ar fi credinciosi dar tagaduiesc voia lui Dumnezeu. Problema cu acest tip de oameni este că ei cred că de multe ori ca au credința adevărata, chiar dacă sunt constienti ca nu iau in serios nimic din ceea ce învață Biserica. Biserica lui Cristos nu conține astfel de ipocriți sau necredincioși. Asta se datorează faptului că apartenența la Biserica lui Cristos este prin credință, prin adevărata credință. Pentru că nu putem sa spunem întotdeauna cine este un credincios adevărat și cine este necredincios ci doar un ipocrit, afirmam ca Biserica lui Cristos ca "invizibila" pentru ochiul uman si „vizibila” pentru Dumenzeu. Credință slabă este dificil de identificat ca fiind credință reală sau ipocrizie. Nimeni, cu excepția lui Dumnezeu care vede adevărul în toate lucrurile, nu isi poate asuma o decizie cu privire la o persoana cu o astfel de credinta. Nu stim daca este un crestin superficial sau unul care urca incet, dar sigur, pe treptele credintei adevarate. Deci, cu multa usurinta, putem sa ajungem sa ne înșelăm. Dumnezeu nu poate, dar Biserica tolerează des necredință și ipocrizia datorita faptului ca nu poate sa cunoasca cu adevarat inima omului. Insa atunci cand Biserica devine conștienta de necredință sau ipocrizie, in mod normal, ea nu ar trebui să le tolereze.

Deoarece spunem ca apartenența la Biserica lui Cristos este prin credința, putem sa spunem ca aceasta apartenența la Biserica este acordata de catre Duhul Sfânt. Credinta este darul lui Dumnezeu, deci si apartenenta la Biserica lui Cristos este darul lui Dumnezeu. Statutul de crestin nu este, prin urmare, limitat la calitatea de membru al unei parohii ci nici limitat la o confesiune! Crestinii adevarati fac parte, cu totii, din Biserica lui Cristos si sunt frati intre ei. Nu există nici o deosebire între noi in ochii lui Dumenzeu, dar, in ceea ce privește această lume, desigur, ca vom observa aceste distincții. Noi, creștinii, trebuie să recunoastem, în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, că aparținem lui Dumnezeu în stare în care El ne-a pus, și să acceptăm cu umilință locul nostru așa cum l-am primit, fara sa cautam sa facem voia noastra in dauna voii lui Dumenzeu. Unii sunt chemați să predice și să învețe în timp ce altii nu sunt. Preotul predică, oamenii aud. Preotul are privilegiul sfânt de distribuire a darurillor lui Dumnezeu, sub forma elementelor Sfantelor Sacramente, oamenii au bucuria și privilegiul de a primi aceste daruri ale lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, la randul nostru, suntem parte din liturgie prin rugaciunile si cantelece pe care le intonam. Fiecare dintre noi avem îndatoririle diferite in Biserica lui Cristos, dar avem în comun toate binecuvântările și darurile lui Dumnezeu.

De asemenea, exista in aceasta lume o distincție între cei care mărturisesc aceeasi credinta cu noi și cei care mărturisesc o credinta diferita sau chiar împotriva credintei noastre, chiar și atunci când toti pretind ca se inchina aceluiași Dumnezeu și au acelasi Mântuitor. Acest aspect este generat de faptul ca oamenii adera la viziuni diferite fata de un subict anume. De exemplu, baptistii afirma faptul că lutherani sunt in eroarea atunci cand afirma prezenta reala și sustin că nu există nici o prezenta a trupului și a sângelui Domnului în Sfantul Sacrament al Altarului ci Sfanta Cina reprezinta doar un simbol, un act de cult ci nu un Sacrament. Presbiterieni si reformatii nu accepta punctul baptist de vedere dar nici pe cel lutheran ci afirma ca Isus Cristos este prezent in Sacrament dar doar in mod spiritual ci nu fizic. Intrebarea pe care o ridic este urmatoare: „poate un creștin credincios sa afirme faptul ca Isus Cristos este un mincinos și astfel sa justifice de ce respinge ceea ce El spune clar în cuvintele de instituire a Sfintei Cine?” Unii spun ca da, iar eu nu pot sa judec credința sau mântuirea lor. Tot ceea ce pot sa fac este sa afirm cu tarie ca mărturisirea lor cu privire la acest subiect nu este una corecta ci una eronata.

Există și alte diferențe doctrinare, unele dintre ale mult mai îngrijorătore decat prezenta reala a Domnului Isus Cristos in Sfanta Cina. În timp ce eu sunt sigur că acestea sunt greșite și ca eu am dreptate, ei, insa, par sigur că eu sunt greșit și ca ei au dreptate. Dacă ne prefacem că diferențele acestea nu exista, nu putem găsi nici un motiv intemeiat pentru a discuta, dar dacă mărturisim cu toată puterea noastră că noi credem ceea ce este adevarat si ca ei sunt pe o cale greșită, poate că vom gasi motive sa putem sa discutam cu ei si sa ii ajutam sa să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu mai clar.

Biserica este o familie. Aceasta afirmatie este foarte adevărata. Noi, credinciosii, am fost adoptati de către Dumnezeu. Isus Cristos a făcut tot ce a făcut și a îndurat toate ororile ca să ne rascumpere din păcat și din moarte, iar în botezul noastru am fost aleși de Dumnezeu și a fost adoptati în familia lui Dumnezeu. Prin naștere, suntem fiii lui Adam, născuti în păcat și robi ai morții și ai corupției. Prin Botez, suntem fii ai lui Dumnezeu, născuți din nou într-o viață nouă și veșnică, curățati de păcat și ridicati in Cristos de la moarte la viață veșnică. Familia noastră, a cărnii, este încă familia noastră în ceea ce privește această lume și această viață, dar apartenența noastră la familia lui Cristos este mult mai semnificativa pentru noi.

Dumnezeu este Tatăl nostru atat datorită dar si datorită alegerii Sale in har, alegere prin care ne-a adoptat în familia Sa cerească și veșnică. Isus Cristos este fratele nostru. El este Domn și Dumnezeu de asemenea. Cristos a ales să devină unul dintre noi și ne susține ca frați ai săi. În fața acestor adevăruri, nu putem face altceva decât sa fim conectati unul la altul. Parohia în care Dumnezeu te-a pus, nu este un accident geografic si nici nu tine de o alegere personală. Dumnezeu te pus acolo pentru a fi o familie cu acele persoane care sunt, de asemenea, membri ai parohiei respective. La fel cum s-ar putea să nu apreciem întotdeauna fiecare membru al familiei noastre de carne, tot asa am putea găsi membri ai familiei noastre adoptive care sa nu ne satisfaca. Dar Isus ne-a dat porunca sa ne iubim unul pe altul ci nu ne-a a spus că trebuie să ne placem unul pe altul, deși, nu de putine ori cele două merg împreună.

Pentru că Dumnezeu ne-a ales să facă parte din familia Lui, este voia Lui ca noi să luam parte la viata Bisericii Sale. Sfanta Scriptura ne învață că Duhul Sfânt ne atrage la auzirea Cuvântului și la închinare. El ne atrage împreună în jurul Cuvântului Său. Duhul Sfant ne spune că nu trebuie să părăsim parohia noastră, cum este "obiceiul unora". El ne-a pus în grupuri, astfel ca noi să putem încuraja unul pe altul în fața provocărilor , El a dat daruri sale fiecarui grup, astfel încât să stea împreună pana cand El se va întoarce pentru a ne aduna împreună si, astfel, sa ne duca acasa.

Biserica este vizibila. O putem vedea.. Biserica este o "ea" pentru că ea este mireasa lui Cristos. Mireasa lui Cristos se adună pentru participa la masa in familie, la Masa Domnului. In acelasi timp, Biserica este invizibilă. Ambele afirmatii sunt adevărate, chiar dacă sună contradictoriu. Dumnezeu este Treime. Isus este atât Dumnezeu cât și om, pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, și totuși, El este doar o singură persoană. În Cristos am fost justificati. Acum suntem „simul justus et peccator”, adica păcătoșii si sfinti in acelasi timp. Biserica, care este creația lui Dumenzeu, este atât fiul cat si mireasa, este vizibila și , in acelasi timp, invizibila în timp și în eternitate. Biserica este mama noastră. Biserica este un mister, este ceva dincolo de raționamentul nostru si totusi ceva pe care Dumnezeu l-a descoperit pentru ca noi să-l cunoastem!

Deci, atunci când te duci la Biserică, în mod deliberat, vei ajunge ceea ce Dumnezeu te-a chemat să fii!

Un articol de Sorin H. Trifa