Ce credeți voi despre Cristos? Matei 22:34-46

Data postării: 02.10.2018 17:36:11

Predică a XVIII-a Duminică după Sfânta Treime, Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, suntem astăzi în cea de-a XVIII-a Duminică din Sezonul Sfintei Treimi. Pentru mine, această Duminică este una cu totul specială pentru că, anul trecut, în cea de-a XVIII-a Duminică din Sezonul Sfintei Treimi am slujit pentru prima dată ca păstor în această Biserică din București. Sigur că datele nu mai corespund, anul trecut, cea de-a XVIII-a Duminică după Sfânta Treime fiind în data de 15 Octombrie. Acest lucru se datorează unui fapt foarte simplu. Sezonul Sfintei Treimi este dependent de sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Sezonul Sfintei Treimi începe în prima Duminică după Duminica Rusaliilor, o altă sărbătoare importantă care este legată de sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos. Duminica învierii Domnului Isus Cristos nu cade de fiecare dată în aceeași zi a anului, ziua variază în fiecare an. Anul trecut, Biserica noastră a sărbătorit Duminica Domnului în data de 16 Aprilie în timp ce anul acesta, Duminica Învierii s-a sărbătorit în data de 1 Aprilie, deci, cu două săptămâni mai devreme. În această Duminică, predica este fundamentată pe pericopa din Matei 22:34-46

Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?" Isus i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău." Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii." Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat: "Ce credeţi voi despre Cristos? Al cui fiu este?" "Al lui David", I-au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: "Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: "Domnul a zis Domnului Meu: "Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale"? Deci dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?" Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări

Dragii mei, așa cum v-am obișnuit, înainte de a intra în detaliile tehnice ale acestui pasaj din Evanghelia Sfântului Apostol Matei, vă voi spune faptul că, din punct de vedere istoric, evenimentele relatate în această pericopă se petrec la scurt timp după ce Domnul Isus Cristos a intrat triumfător în Ierusalim pentru ultima sa săptămână de viață, în scurt timp urmând ca el să fie trădat, arestat, condamnat și executat pe o cruce pentru păcatele noastre. La doar șapte zile distanță, Domnul avea să învie din mormânt împlinind astfel planul de mântuire făcut în sânul Sfintei Treimi încă din veșnicii. Pe tot parcursul misiunii sale, Domnul Isus Cristos a fost mereu pus sub presiune de către farisei și de către liderii poporului evreu care au depus eforturi constante pentru al aduce pe Fiul lui Dumnezeu întrupat la pieire. În această ultimă săptămână din viața Domnului Isus Cristos, aceste atacuri și presiuni s-au întețit foarte mult, liderii iudei depunând eforturi concentrate pentru al determina pe Mântuitorul nostru să facă sau să spună ceva în baza căruia să îl acuze și să obțină condamnarea lui la moarte. Cam acesta este contextul general în care se desfășoară evenimentele relatate de către Sfântul Evanghelist Matei.

Pericopa aceasta este una complexă, aparent formată din două părți fără nici un fel de legătură între ele. În prima parte, unul dintre farisei pune în aplicare un plan de al ispiti pe Domnul Isus Cristos pentru ca acesta să spună o posibilă erezie în baza căreia liderii evrei să îl acuze și să îl condamne. Pentru că fariseii erau niște adevărați studenți ai Legii, ispita întinsă Domnului Isus Cristos vizează chiar Legea lui Dumnezeu. În a doua parte, Isus Cristos este cel care adresează o întrebare fariseilor și îi pune pe aceștia într-o situație foarte dificilă înaintea întregului popor.

Dragii mei, deși aceste două părți care compun pericopa din acesta Duminică par deconectate una de alta, permiteți-mi să vă spun faptul că ambele sunt de spre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. De fapt, toată Scriptura este despre Isus Cristos pentru că nimeni nu îl poate cunoaște pe Dumnezeu în afara revelației pe care o avem în Isus Cristos. Începând din momentul în care Dumnezeu a rostit în Grădina Edenului cuvintele: Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul (Geneza 3:15), Scriptura îl are în centru ei pe Isus Cristos și lucrarea de răscumpărare pe care Mielul lui Dumnezeu a făcut-o pentru ca noi păcătoșii să putem reveni la Dumnezeu și să fim mântuiți. Toată Scriptura are în centru Evanghelia lui Cristos care ne vorbește despre cum Fiul lui Dumnezeu a părăsit gloria cerului, cum a devenit om întrupându-se în pântecul Sfintei Fecioare Maria, cum a trăit și cum a suferit pentru fiecare dintre noi, despre cum a purtat păcatele fiecăruia dintre noi și despre cum a murit pe cruce pentru ca noi să avem iertarea păcatelor și să fim împăcați cu Dumnezeu.

V-am spus asta încă din introducere pentru că îmi doresc foarte mult să privim această pericopă din această perspectivă cristologică. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, vom vedea cât de absurdă este tentativa fariseului de al ispiti pe Isus Cristos. Acest învățător al legii, cu alte cuvinte, acest expert în Legea lui Dumnezeu îi adresează Domnului nostru următoarea întrebare: care este cea mai mare poruncă din Lege?(Matei 22:36). Întrebarea acesta nu are nici un fel de logică deoarece Sfânta Scriptură a Vechiului Testament nu a vorbit absolut niciodată despre o astfel de situație ca o poruncă să fie superioară alteia. Dar, deși Cuvântul lui Dumnezeu nu făcea nici o astfel de clasificare a poruncilor în foarte importante sau mai puțin importante, Fariseii, oameni obsedați la propriu de împlinirea acestei Legi, au făcut o astfel de clasificare a poruncilor. În Talmud de exemplu conținea liste lungi de reguli care mai de care mai importante sau mai puțin importante. Erau legi mari și legi mici, legi fără de care nu se putea trăi în credință și legi care nu necesitau atât de multă atenție. Dar chiar și așa, știm sigur că acest fariseu nu era în mod necesar să afle ce părere are Domnul Isus Cristos de aceste reguli și legi ale fariseilor ci unicul său scop era să îl prindă cu o eventuală afirmație pe baza căruia să în condamne ca eretic și astfel să îl facă urât înaintea poporului și să îl ducă la moarte. Ca atare, am toate argumentele să cred că indiferent pe care lege sau regula ar fi ales-o Isus să o declare ca fiind cea mai mare, aceasta era o capcana iar Isus avea să fie expus ca eretic

Față în față cu acest om atât de meschin, Domnul Isus Cristos reacționează contrar față de foarte mulți dintre oameni. El nu îl mustră pe acest individ pentru scopurile sale ascunse, nici nu caută să îi arate cât de eronată este gândirea lui și cât de rătăcit este de la adevărurile Scripturii. Nici măcar nu îl ignoră pe acest ispititor. Isus Cristos îi dă atenție și îi răspunde la întrebare. În răspunsul rău, Domnul Isus Cristos îl trimite pe acest învățător al Legii chiar la Lege acolo unde citim astfel: Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta (Deuteronom 6:4-5). Despre această afirmație spune Domnul Isus Cristos că este cea mai mare poruncă pentru ca mai apoi să adauge că și a-l iubi pe aproapele tău este o poruncă la fel de mare. Iar apoi, foarte interesant, Domnul Isus Cristos face următoarea afirmație: în aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proroci (Matei 22:40). Pe scurt, Domnul Isus Cristos îi spune fariseului că toate regulile si legile lor se rezumă la aceste două legi foarte clare, să îl iubim pe Dumnezeu și să îi iubim pe aproapele nostru.

Aici pare că prima parte a pericopei se termină și începe o a doua parte,o parte care pare că nici măcar nu se mai desfășoară în aceleași circumstanțe. De data acesta Isus Cristos se află în mijlocul unei adunări a fariseilor și le vorbește despre o altă temă. În aparență pare un total alt subiect, însă în realitate, dragii mei, subiectul este exact același doar că este mult mai îngustat decât în cazul primei părți a pericopei noastre. Prin întrebarea lui: Ce credeţi voi despre Cristos? (Matei 22:42), Mântuitorul nu face alt ceva decât să focalizeze răspunsul dar fariseului cu ocazia anterioară. Totul este despre Cristos. Acesta este cel mai mare adevăr al Sfintelor Scripturi, atât a Vechiului Testament cât și a Noului Testament. Fariseii erau atât de concentrați asupra Legii și a împlinirii ei încât pur și simplu a eșuat în a înțelege marele adevăr al Sfintei Scripturi. Nucleul Sfintelor Scripturi nu este Legea ci este Cristos în Evanghelia sa. Cel mai important nu este să stabilim care este cea mai mare poruncă ci să îl vedem pe Isus Cristos în marea sa lucrare de mântuire.

Dragii mei, vă voi repeta ideea centrală a acestei predici. Toată Scriptura este despre Isus Cristos. Isus Cristos ca Mesia, Mântuitorul lumii, este tema centrală a Cuvântului lui Dumnezeu și toate celelalte aspecte sunt subordonate acestuia. Rolul lor este să ne conducă la o înțelegere completă și corectă a lui Cristos și a ceea ce el a făcut pentru fiecare dintre noi. Despre acesta este vorba de la primul verset al Genezei și până la ultimul verset din Apocalipsa. Scriptura ne prezintă ceea ce spune Dumnezeu cu privire la păcat și cu privire la mântuire. Toate aceste lucruri nu ar avea nici un fel de sens în afara lui Isus Cristos. Fără Isus Cristos, Sfânta Scriptură nu este alt ceva decât o colecție de norme morale și de diverse istorioare ale unor oameni care s-au străduit să trăiască după aceste norme. Fără Cristos nu există decât un mesaj al Legii fără unul al harului iar fariseii nu au cunoscut decât mesajul Legii pentru că au luptat mereu să îl elimine pe Isus Cristos.

Dragii mei, privind la această pericopă, ne este ușor să condamnăm orbirea fariseilor. Este ușor să vorbim despre rătăcirea lor față de Evanghelia Domnului Isus Cristos. Dar cum rămâne cu noi? Ce vom răspunde noi dacă ni s-ar pune astăzi aceeași întrebare: Ce credeţi voi despre Cristos? (Matei 22:42).

Vedeți voi, fariseii nu erau niște oameni ignorați cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei îl studiau asiduu. Zi de zi și clipă de clipă studiau Cuvântul Sfânt. Dar ei s-au limitat doar la partea Legii. Nu au vrut să treacă de această parte. Aceasta era zona lor de confort și aici au preferat să rămână. Dar nici la Lege nu s-au raportat corect pentru că au transformat Legea într-o formă de auto-îndreptățire, Ei nu vedeau faptul că Legea, în realitate îi condamna ca păcătoși și ca încălcători de Lege. Ei nu au văzut în Lege faptul că destinația lor era iadul veșnic datorită eșecurilor lor de a urma voia lui Dumnezeu. Ei au luat doar ceea ce au vrut și au îngropat ceea ce nu le convenea, ceea ce vorbea împotriva lor, ceea ce ăi acuza și îi condamnau.

Dragii mei, care este situația în creștinismul de astăzi? Ce reprezintă Biserica pentru noi? De ce există și de ce avem noi nevoie de Biserică? Vi se pare că schimb subiectul? Vă asigur că nu o fac. Aceasta este doar o aparență. Dar o aparență este și faptul că pericopa noastră conține două povești total independente una de altă. Răspunsul la întrebările anterioare au legătură cu identitatea noastră ca luterani. Teologia Luterană noastră învață faptul că Biserica este locul în care Cuvântul lui Dumnezeu este predicat și Sfintele Sacramente sunt administrate în conformitate cu ceea ce ne învață Sfânta Scriptură. Noi spunem că însuși Dumnezeu este prezent cu noi în liturghia Bisericii și ne slujește cu harul său cel minunat. Cristos este aici cu noi hrănindu-ne cu harul său prin Cuvântul citit și predicat și prin faptul că ne oferă să ne împărtășim din trupul și din sângele său. Aceasta este ceea ce Biserica noastră învață. Pornind de la aceste afirmații, ași vrea să vă răspundeți fiecare în sinea lui ce anume simțiți când veniți la Biserică? Pentru ce veniți la Biserică? Venim noi ca să fim hrăniți de către Cristos cu harul să sau suntem mânați de diverse emoții pentru a ne întâlni cu prieteni, pentru că la Biserică ne simțim bine, pentru că ne place muzica, stilul pastorului etc. Este Isus Cristos preocuparea noastră principala sau altele sunt preocupările noastre la Biserică?

În Sfânta Sa Biserică, Domnul Isus Cristos vine și prin Cuvântul citit, prin Cuvântul predicat și prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos, ne proclamă victoria supra păcatului prin jertfa sa. Isus Cristos a învins păcatul în moartea lui pe Cruce și a adus iertarea păcatelor noastre prin sângele său scurs nevinovat la cruce.

Dragii mei, dacă suntem creștini cu adevărat, viața noastră se concentrează pe Cristos. Scriptura este toată despre Cristos, Biserica este despre Cristos și viața creștinului este Cristos. Totul se concentrează pe Cristos, pe moartea lui pentru păcatele noastre și prin învierea lui pentru răscumpărarea noastră. Viața creștinului este una cristocentrică. De aceea creștinul adevărat nu poate să trăiască deconectat de Biserica lui Cristos. Aici, în Biserica lui Cristos avem altarul și amvonul. Aici Cristos se dă pentru noi în Sacramentul Altarului și în Cuvântul său. Biserica este concentrată pe darurile lui Cristos pentru noi prin care primim harul său salvator. Minunea mântuirii noastre se manifestă în Biserica lui Isus Cristos.

Astăzi mulți creștini vorbesc despre o relație personală cu Dumnezeu și nu mai obișnuiesc să meargă la Biserică. Dar, dragii mei, o relație cu Dumnezeu nu poate să fie în afara Bisericii lui Cristos. Cristos nu poate să fie despărțit de Biserica sa. Cristos este mesajul Evangheliei și realitatea Bisericii. Porunca lui Isus Cristos pentru noi este următoarea: Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28:19-20). Cristos ne cheamă la el în Sfânta Sa Biserică. Totul este despre Cristos. Credeți asta? Credeți că el este aici cu noi deși noi suntem atât de puțini și Biserica este atât de goală. Credeți că el este aici și ne iartă păcatele prin harul său? Că ne hrănește prin Cuvântul său și cu trupul și cu sângele său? Credeți că Isus Cristos este salvarea noastră pe care o experimentăm zi de zi în Biserica lui Cristos? Credeți voi că aici experimentăm deja cerul în care ne vom petrece veșnicia?

Dragii mei, totul este despre Cristos! Cristos este realitatea noastră! El este al nostru în Biserica lui Cristos! Fie ca realitatea lui Cristos să fie prezentă în viața fiecăruia dintre voi și să vă conducă spre Împărăția lui Dumnezeu.

AMIN