Circumcizia Domnului nostru Isus Cristos, Luca 2:21

Data postării: 01.01.2019 10:08:35

Predică Tăierea Împrejur a Domnului Isus Cristos, 1 Ianuarie, Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În acesta zi binecuvântată ne aflăm în prima Duminică după nașterea Domnului nostru Isus Cristos. A trecut o săptămână de la acest eveniment care a marcat întreaga lume. După nașterea lui Isus Cristos la Bethleem, lumea acesta nu a mai fost niciodată la fel cum era înainte de întruparea Domnului. Săptămâna acesta care s-a scurs a fost marcată de trei comemorări importante pentru Biserica noastră. În data de 27 Decembrie, Biserica noastră l-a comemorat pe Sfântul Diacon Ștefan. Este vorba despre o zi tristă deoarece ne-am amintit de martirajul acestui sfânt, primul creștin care a plătit cu viața pentru credința sa fiind ucis cu pietre de către evrei după ce l-a mărturisit pe Isus Cristos ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Această comemorare a martirajului Sfântului Diacon Ștefan este urmată, pe 27 Decembrie, de comemorarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, un creștin care, deși nu a suferit moartea de martir, a suferit foarte mult pentru credința lui. În data de 28 Decembrie, Biserica Luterană comemorează iar o zi foarte tristă. Este vorba despre Sfinții Inocenți. Ne amintim de demența regelui Irod care, în dorința lui de al distruge pe Împăratul Iudeilor de curând născut, a ordonat uciderea tuturor pruncilor băieți din Bethleem cu o vârstă mai mică de doi ani. Tragedia acesta a adus o baie de sânge în micuțul orășel al lui David.

Dragii mei, în antichitate exista o vorbă care spunea că dacă vrei să găsești o Biserică Creștină este suficient să pășești pe urmele de sânge lăsate de către martirii ei. Din acest punct de vedere, săptămâna care precede Sărbătoarea Nașterii Domnului este caracterizată de vărsare de sânge. Acest lucru ne dovedește faptul că lumea acesta nu îl iubește pe Cristos și nici Biserica lui ci depune toate eforturile necesare pentru distrugerea lor.

În această primă zi a anului nou, la 1 Ianuarie, ne amintim de un alt eveniment care a fost caracterizat de vărsare des sânge, doar că într-un alt mod. În Evanghelia Sfântului Ucenic Luca la capitolul doi, versetul douăzeci și unu (Luca 2:21) citim astfel: când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.

Această vărsare de sânge care a avut loc la tăierea împrejur a Domnului Isus Cristos a fost una diferită de un martiraj așa cum am văzut în cazul Sfântului Ucenic Ștefan sau a Sfinților Inocenți. Ne aducem aminte faptul că Dumnezeu i-a dat Sfântului Patriarh Avraam următoarea poruncă: la vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău. Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic. Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu (Geneza 17:12).

Așadar, la vârsta de opt zile, fiecare prunc de parte masculină din rândul evreilor trebuia să fie supus acestui act sacru al tăierii împrejur sau, dacă nu, el trebuia să fie ucis. Tăierea acesta împrejur despre care vorbim reprezintă un semn făcut în carnea pruncului, un act care, întotdeauna, era însoțit de sângerare. Tăierea împrejur reprezenta actul intrării pruncului în legământul făcut de Dumnezeu cu poporul Israel. Pe lângă această importanță majoră, tăierea împrejur reprezenta imaginea moștenirii păcatului de la tată la fiu. Tăierea împrejur reprezenta un semn al faptului ca toți suntem concepuți într-o natură păcătoasă și, fără o eliberare din această stare de robie în păcat, fiecare dintre noi este sortit condamnării veșnice. Sângerarea produsă în momentul circumciziei amintește despre jertfa Mântuitorului promis de către Dumnezeu pentru salvarea descendenților lui Avraam. Cu toate că au fost tăiați împrejur, poporul evreu nu a ținut însă legământul ci s-au dedat la închinarea la alți zei, inima lor rătăcindu-se de Dumnezeul cel adevărat.

În tradiția evreiască, momentul tăierii împrejur era și momentul în care pruncul își primea numele. În acest fel el devenea un membru complet al comunității primind semnul legământului dar și un nume prin care se identifica în cadrul poporului evreu sau poporul legământului. În tot acest ritual complex singurul care nu avea parte de bucurie era chiar sărbătoritul. El era prea mic pentru a putea să înțeleagă semnificația momentului pe care îl trăia, în schimb, singurul lucru pe care el îl simțea era durerea pricinuită de circumcizie. Pentru pruncul de opt zile, totul se reducea la suferință și la sângerare. Deși despre tăierea împrejur a Domnului nostru Isus Cristos nu avem nici un fel de detaliu în afară de faptul că ni se spune că Domnul a fost supus acestui ritual, găsim detalii despre modul în care acesta avea loc dacă citim relatarea Sfântului Evanghelist Luca cu privire la tăierea împrejur a Sfântului Ioan Botezătorul. Despre acest eveniment citim astfel:în ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: "Nu. Ci are să se cheme Ioan." Ei i-au zis: "Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta."Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: "Numele lui este Ioan." Şi toţi s-au minunat (Luca 1:59-63). Vedem așadar, faptul că în tradiția poporului evreu, tăierea împrejur și primirea numelui erau evenimente legate și care se desfășurau simultan.

Maine, 1 Ianuarie, ne vom afla la exact opt zile de la nașterea Domnului care a fost sărbătorită la 25 Decembrie. Este ziua în care Domnul nostru, un prunc de doar opt zile, conform poruncii lui Dumnezeu, a fost tăiat împrejur și a primit numele Isus, un nume care, în traducere înseamnă: Dumnezeu mântuiește. Numele acesta a fost unul ales de către însuși Dumnezeu ci nicidecum alegerea Sfintei Fecioare Maria sau a Sfântului Iosif, soțul ei. Ne aducem aminte de faptul că atunci când Sfânta Fecioară a fost vizitată de către Sfântul Arhanghel Gabriel pentru ai aduce vestea că îl va purta în pântec pe Fiul lui Dumnezeu, acesteia i s-au spus următoarele cuvinte: iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus (Luca 1:31). Explicația pentru acest nume o primește Sfântul Iosif, soțul Sfintei Fecioare căruia Sfântul Înger îi vorbește astfel: Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale (Matei 1:21).

Dragii mei, numele în vechiul Israel avea însemnătatea lui aparte. Acest lucru nu mai este valabil în prezent. În perioada aceea numele avea o semnificație specială. pentru a înțelege semnificația numelui purtat de către mântuitorul nostru, trebuie să ne aplecăm un pic asupra limbii pe care o vorbeau evreii în acea perioadă. În limba din acel timp, numele dat Fiului lui Dumnezeu întrupat a fost IOȘUA. Acest nume înseamnă Dumnezeu mântuiește. Acest nume face trimitere la experiența pe care Sfântul Profet Moise a trăit-o atunci când a ajuns față în față cu tufișul care ardea. Dumnezeu care se manifesta înaintea Sfântului Profet Moise arăta spre salvarea poporului Israel din robia Egiptului. Isus este cel care ne salvează din robia păcatului. De aceea, în ebraică, numele Mântuitorului ne vorbește despre misiunea lui în această lume. În limba greacă, numele Ioșua a devenit Isus. Cu toate că în limba română, de exemplu, numele Isus nu are nici un fel de însemnătate specială, pentru fiecare dintre noi, cei credincioși, este valabilă însemnătatea pe care numele o avea în ebraică, mai precis Dumnezeu mântuiește.

Numele Isus ne vorbește despre faptul că Dumnezeu s-a coborât pentru a ne salva din robia păcatului. El este Mesia, Mântuitorul lumii, sămânța promisă Sfântului Patriarh Avraam. Ca Dumnezeu care salvează, Isus trebuia să fie perfect din toate punctele de vedere. El trebuia să trăiască și să împlinească cerințele Legii lui Dumnezeu printr-o ascultare perfectă. Pentru a fi Mântuitorul nostru, Isus trebuia să fie fără nici un păcat. Pe de altă parte, doar o ascultare perfectă de Legea lui Dumnezeu nu era suficientă pentru mântuirea noastră. Păcatele omului nu se șterg printr-o ascultare de Lege. Legea nu mântuiește ci ea ne evidențiază păcatul. Ascultând în mod perfect de Lege, Isus s-a dovedit ca fiind fără păcat, deci nu se afla sub mânia lui Dumnezeu, sub robia păcatului și sub stăpânirea morții datorită propriului său păcat. Doar așa El a putut să ia asupra lui păcatele noastre și să primească pedeapsa pentru acestea din partea lui Dumnezeu. El s-a supus mâniei lui Dumnezeu nu pentru păcatul lui ci pentru păcatul nostru, după cum ne spune Sfântul profet Isaia: El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi (Isaia 53:5). Acolo, pe cruce, transformat în blestem datorită păcatelor fiecăruia dintre noi, se vede în mod clar semnificația numelui Isus, Dumnezeu mântuiește. Sfântul Apostol Paul vorbește foarte frumos despre acest lucru atunci când spune Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi (Coloseni 3:13).

Vedeți, dragii mei, circumcizia sau tăierea împrejur a Domnului nostru Isus Cristos se încadrează în această ascultare perfectă a lui Isus de Legea lui Dumnezeu. Întrupându-se ca un fiu al poporului lui Israel, Isus a devenit prin tăierea împrejur un membru al legământului pe care el însuși l-a făcut cu poporul Israel. Deși nu avea nevoie de această circumcizie, el s-a supus acestui act sângeros și dureros doar pentru a putea să fie Dumnezeu care mântuiește, printr-o ascultare perfectă de propria sa Lege. Tăindu-se împrejur, Domnul nostru a devenit un fiu al omului. A devenit membru al comunității noastre umane. Tăierea împrejur a Domnului Isus Cristos prefigurează sacrificiul său pe cruce. Aceasta ne vorbește despre faptul că Isus Cristos avea să salveze lumea prin sânge, prin suferința și prin moartea sa pe cruce. Prin moartea lui Cristos, inima noastră a fost circumcisă, păcatul fiind tăiat și aruncat afară. Vechiul legământ este înlocuit de promisiunea lui Cristos de iertare a păcatelor și de salvare prin propriul său sânge care s-a vărsat pentru noi. Cristos își împlinește făgăduința mântuitoare și vine la noi cu trupul și cu sângele sau prezente în pâinea și sângele cu care ne împărtășim la Altar spre iertarea păcatelor noastre și mântuirea noastră. Noi, prin sângele lui Cristos, suntem moștenitorii vieții veșnice și ai Împărăției lui Dumnezeu.

Dragii mei, în această lume păcătoasă, fiecare an începe cu vărsare de sânge. Biserica lui Cristos nu poate exista fără această vărsare de sânge la care a fost supus Mântuitorul nostru la opt zile de la naștere. Această vărsare de sânge ne arată faptul că el este Dumnezeu care mântuiește. Astfel începe fiecare an pentru noi, cu Dumnezeu care mântuiește. Cel care s-a născut la Bethleem, cel care s-a vărsat sângele la opt zile de la naștere prin tăierea împrejur este cel care avea să sufere și să își verse sângele pe crucea de la Golgota pentru ca noi să avem păcatele iertate, să avem viață și mântuire. El este acela care, după trei zile a înviat din morți, s-a înălțat la ceruri și stă la dreapta Tatălui mijlocind pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Această vărsare de sânge ne amintește faptul că Fiul lui Dumnezeu a fost un om real, asemenea nouă. El s-a făcut asemenea nouă pentru ca prin El noi să devenim fii ai lui Dumnezeu după cum Sfântul Apostol Paul le spune credincioșilor din Roma: Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am căpătat împăcarea (Romani 5:8-11).

Amin!