Credinta catolica a Bisericii Evanghelice Lutherane

Data postării: 11.09.2014 12:37:22

Reformatorii lutherani din Secolul al XVI-lea nu au fost noste inovatori sectari care au avut intentia de a crea o nouă biserică. Mai degrabă, ei au recunoscut, și s-au bucurat în continuitatea lor cuBiserica Sfintilor Apostolilor și a părinților bisericii antice. Reformatorii știau faptul că Cristos a promis să păstreze Biserica lui, până la sfârșitul veacurilor, și în istoria Bisericii ei au observat faptul că, "în scopul de a păstra Evanghelia printre oameni, El pune in mod vizibil mărturia Sfinților împotriva suprematiei diavolului; în slăbiciunea noastră El isi expune puterea lui. Pericolele, ostenelileși predicile Sfantului Apostol Pavel, ale Sfantului Atanasie, ale Sfantului Augustin, și ale altor invatatori ai bisericii sunt lucrari sfinte, adevărate sacrificii plăcute lui Dumnezeu, prin care Cristos l-a infrant pe diavol și l-au dus departe de credincioși. "(Apologia Mărturisirii de la Augsburg IV: 189-90). Reformatorii au aprobat si adoptat fără rezerve crezurile ecumenice ale Bisericii facandurmătoarea declarație: "Imediat după vremea apostolilor - de fapt, deja în timpul vieții lor - învățători falși și eretici au invadat biserica. Împotriva acestora, Biserica a formulat vechile simboluri(care sunt sumarizate si reprezinta confesiuni explicite), care au fost acceptate ca reprezentand in mod unanim si catolic, sumarizarea credinței creștină și declarate drept confesiuni adevărate ale Bisericii, și anume: Crezul Apostolilor, Crezul de la Niceea, și Crezul Atanasian. Ne angajăm față de acestea, și respingem prin intermediul acestora toate ereziile și învățăturile care au fost introduse în Biserica lui Dumnezeu. (Formula Concordului, Rezumat, Regula si Norma:3).

Reformatorii au fost convinsi de faptul ca scrierile profetice și apostolice ale Vechiului și Noului Testament reprezinta singura regulă și unica normă prin intermediu căreia toate doctrinele și invataturile, deopotrivă, trebuie să fie evaluate și judecate, și, prin urmare, au fost de acord cu Sfântul Augustin, care afirma faptul ca nu ar trebui să existe supunere fata de episcopi în cazul în care acestia greșesc sau dacă invata sau cer ceva contrar Sfintelor Scripturi" (Rezumat, Regula si Norma:1; Marturisirea de la Augsburg XXVIII, 28). Reformatorii acceptau faptul că părinții Bisericii au fost oameni care "ar putea sa rătăceasca și să fie înșelați", și deaceea "scrierile Sfinților Părinți arată că acestia au construit, uneori, ca un fir de par pe temelia lui Cristos (Apologia Mărturisirii de la Augsburg XXIV:95 si VII/VIII:21). Dar ei credeau, de asemenea, că exista cărți utile și bune, cum ar fi cele care contin interpretări ale Sfintei Scripturi si care apara adevarul in fata erorilor, și expun curat diverse articole doctrinare, afirmand ca acestea "nu ar trebui cu siguranță să fie respinse sau ignorate” (Formula Concordului, Declarația Masiva, Regula si Norma:10). Astfel, aceste "scrieri ale teologilor antici, dar și moderni, indiferent de numele lor, nu trebuie să fie puse pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură”, dar ele pot și ar trebui să fie primite drept " martori despre mordul in caredoctrina a profeților și apostolilor a fost păstrata în vremurile post-apostolice" (Formula Concordului, Rezumat, Regula si Norma:2). In conformitate cu acest principiu, reformatorii au putut să spune ca aceste scrieri "nu învață nimic despre păcatul originar care sa fie în contradicție cu Sfanta Scriptura sau cu Biserica, dar au facut curățenie și au adus la lumina învățăturile importante ale Sfintelor Scripturi care au fost pervertite prin argumentele sofistice de teologilor moderni" (Apologia Mărturisirii de la Augsburg II:.32). În ceea ce privește "articolul fundamental" al credinței creștine, reformatorii au afirmat, de asemenea, urmatoarele: "ceea ce am spus este de acord cu Sfintele Scripturi profetice și apostolice, cu Sfinții Părinți Ambrozie, Augustin, și multi altii, și cu întreaga Biserică a lui Cristos, care mărturisește cu siguranță că Isus Cristos este reconciliator și justificator" (Apologia Mărturisirii de la Augsburg IV: 389). Asadar, era clar pentru reformatorii că Dumnezeu a conservat mijloacele sale de har in Biserica, afirmand ca "Dumnezeu a confirmat Botezul prin darul Duhului Sfânt, așa cum au afirmat unii părinți ai Bisericii , cum ar fi Sfântul Bernard, Ioan Husși alții "(Catehismul Mare IV:50)

In Marturisirile de Credinta Lutherane din secolul al-XVI-lea apar o serie de citate din scrierile părinților Bisericii. Acesti părinți ai Bisericii – vobitori de limba latină sau greacă, apartinand de Biserica antică sau de cea medievală - sunt într-un sens foarte real niste contribuabilii la teologia Reformei Protestante inca din perioada pre-Reformei. Prezența acestor fragmente patristice în CarteaConcordului validează afirmația confesională conform căreia „nu există nimic în învățătură ortodoxa lutherană care sa se abata de la invatatura Sfintelor Scripturi sau de la invataturile Bisericii Catolice sau Biserica de la Roma, în măsura în care Biserica veche a cunoscut aceste invataturi, iar lutherani nu sunt in disidență față de Biserica Catolică în nici un articol de credință ci ei omit doaracele abuzuri doctrinare care sunt noi fata de Biserica primara" (Marturisirea de la Augsburg, epilog la XXI:1 si prolog la XXII:1)

Un articol de Sorin H. Trifa