Lutheranismul despre unirea hypostatica

Data postării: 04.08.2014 06:34:58

Dumnezeu este în orice moment activ în esență și prezent în toate creaturile (Ier. 23:23-24.; Efes. 4:10) și acestei unire cu Dumnezeu Triunic, toate lucrurile create ii datoreza subzistența lor (Fapte 17:28; Col.1:16-18). Această unire a fost numit în mod potrivit uniunea generală (unio generalis), deoarece cuprinde toate lucrurile existente, însuflețite și neînsuflețite, raționale șiiraționale, din toata creatia. În plus față de această uniune, Scriptura ne învață despre existenta unei uniri speciale (unio specialis, unio spiritoolis), și anume, unirea cea plina de har al lui Dumnezeu Triunic cu credincioșii (unio mystica), prin care comuniunea sfinților este templul viu, spiritual, lui Dumnezeu (Ioan 14:23; 1Cor.3:16; 6:17-19; Efes.1:22-23). În al treilea rând, Sfânta Scriptură ne învață despre o uniune sacramentală (unio sacramentalis), prin care trupul și sângele lui Cristos sunt într-adevăr și în mod substanțial prezente la Sfanta Cina și sunt distribuite șiprimite în, cu, și sub pâinea și vinul.

Intre aceste uniuni distingem uniunea personala (unio personalis), prin care divinitatea și natura umană a lui Cristos sunt, in modul cel mai intim, unite în singura persoană, cea a lui Dumnezeu-om (unire ipostatică, unio hypostatica). Hollaz definește uniunea personala astfel: "Uniunea personală este conjuncția celor două firi, divină și umană, trăind într-o ipostază (persona)) aFiului lui Dumnezeu si care produce o comuniune reciprocă și indisolubilă a celor două naturi. "(Doctr.Theol.,Pg.96). Această uniune personală a avut loc atunci când, la întruparea Sa, logosul si-a asumat natura umană în Persoana Sa divină (actus unitionis) in care Cristos cel întrupat este Dumnezeu-om pentru totdeauna intr-o persoană nedivizată și indivizibilă (status unionis). Aceasta este"taina evlaviei" despre care Sf. Pavel mărturisește că este "mare" (1Tim.3:16) sau miracolul tuturor veacurilor.

Uniunea personală este dovedită incontestabil de afirmatiile personale (propositiones personales) despre care Scriptura vorbeste foarte clar, si în care, cu referire la întruparea lui Cristos se spune că Dumnezeu este omul și omul este Dumnezeu (Matei.16:13-17: Fiul Omului este Fiul Dumnezeului celui viu; Luca 1:31-32: Fiul Mariei este Fiul Celui Prea Înalt; Ier. 23:5-6). Acesteafirmatii cu caracter personal pot fi explicate doar pe baza faptului că divinul și natura umană sunt atât de intim și permanent unite în persoana lui Cristos, incat El este, în același timp, Dumnezeuadevărat și om adevărat.

Unirea personala, sau hypostatica, adica uniunea celor două naturi în Cristos este unica neexistand nici o altă uniune a lui Dumnezeu cu omul de genul acesteia care există în Cristos. Acesta poate fi oarecum ilustrata prin unirea sufletului și a trupului în om, dar acest exemplu este doar in parte asemanator cu uniunea personală, deoarece, în timp ce putem spune că în Cristos, Dumnezeu este om și omul este Dumnezeu, nu putem spune că în om sufletul este trupul sau trupul este suflet.

În timp ce, pe baza Scripturii, Biserica învață unirea personală a celor două naturi în Cristos, ea respinge in mod categoric (1) eroarea de Eutich (monofizitismul), care sustine că unireaaceasta a constat intr-un amestec din cele două naturi, o confuzie sau o conversie dintr-o natura în alta (unio per mixtionem et conversionem), astfel că, printr-un astfel de amestec sau de conversie, a rezultat o a treia natura (tertium quiddam) (2) eroarea de N estorius, care, deși a sustinut o legatura intre cele două naturi, totuși le-a considerat ca fiind separate (două plăci lipite una de alta), negând astfel uniunea personală și în special comuniunea naturilor și comunicarea de atribute (Maria nu este teotohos, nascatoare de Dumnezeu). Împotriva acestor două erori s-a exprimat Sinodul de la Calcedon (451) care a declarat astfel: "Noi mărturisim pe unul și același Isus Cristos, Fiul și Domnul, singurul născut, în două naturi, fără amestec, fără schimbare (împotriva lui Eutich), fără diviziune, fără separare (împotriva lui Nestorie)". Eroarea lui Nestorie a fost, ulterior, promovata de reformatorul elvetian Huldrych Zwingli care a învățat ca „Ori de câte ori Scriptura spune că Cristos a avut de suferit, trebuie să citiți: doar natura umana avut de suferit”.

În respingere erorii lui Eutich precum și a lui Huldrych Zwingli (eroarea nestoriană) dogmaticienii lutherani afirma urmatoarele: Cele două naturi în Cristos sunt unite in mod (1)inconvertibil (împotriva lui Eutich) (2) de neconfundat (cele două naturi nu au fost amestecate într-o a treia natura, împotriva lui Eutich), (3) inseparabil și neîntrerupt (împotriva lui Nestorie), cu alte cuvinte, cele două naturi în Cristos nu sunt separate de nici un fel de interval, fie el de timp sau loc. Unirea hypostatica nu s-a dizolvat în moarte (timp), nici in logos-ul de după încarnareaoriunde acesta a fost prezent în afara trupului. După întruparea, Fiul lui Dumnezeu este întotdeauna și pretutindeni Filius Dei incarnatus (Ioan 1:14; Col. 2:9; Rom. 5:10)

În opoziție cu toate erorile, antice și moderne, Biserica Evanghelica Lutherana mărturisește că uniunea personala:

(1) Nu este o uniune nominala (unio nominalis) ca si cand Fiul Omului ar fi fost Dumnezeu doar cu numele (Deus nuncupativus) ci Cristos este cu adevărat Dumnezeu (Ioan 10:30), astfelcă uniunea personala este una reala (unio realis). În timp ce unitarieni sunt dispuși sa apeleze la Cristos ca la Dumnezeu (Ritschl: "Pentru noi Cristos are valoarea lui Dumnezeu, prin urmare, în timp ce această atribuire a divinității lui Hristos nu este o judecată adevărată" sau Harnack: "Hristos poate fi numit Fiul lui Dumnezeu, pentru că El a dat oamenilor paternitatea lui Dumnezeu"), ei neagă cu înverșunare faptul că El este Dumnezeu, de facto.

(2) Nu este o uniune naturala (unio naturali), cum ar fi cea a sufletului și a trupului, care au fost create una pentru alta. Uniunea personală nu este o uniune fireasca, din moment ce uneșteintim și inseparabil pe Creator cu creatura, Dumnezeu-om, într-o singură persoană (ens increatum et creatum).

Această unire este, prin urmare, una de neînțeles pentru rațiunea umană (1Tim.3:16). Pentru o a face oarecum de înțeles pentru mintea umană, unii teologi scolastici au afirmat că Fiul lui Dumnezeu a fost unit cu natura umană prin intermediul sufletului (mediante anima) ​​deoarece numai în acest fel două ființe imateriale (Dumnezeu și sufletul sunt ambele spirit) pot fi unite. Sufletuleste la fel de mult o creatură precum este si trupul astfel încât marea problema legata de modul cum Dumnezeu ar putea fi unit cu o creatură într-o singură persoană nu este rezolvată. Acest punct de vedere este unul nescriptural deoarece în timp ce Cristos, prin moartea, s-a dat duhul (Matei 27:50; Marcu 15: 37; Ioan 19:30), astfel că uniunea naturala (unio naturalis) dintre suflet și trup a încetat, uniunea personala nu a încetat (Rom.5:10 - moartea lui Cristos a fost moartea Fiului lui Dumnezeu). Din acest motiv, unirea cu caracter personal nu poate fi o uniune fizică, sau o uniremediante anima.

(3) Nu este o uniune accidentala (unio accidentalis), ca atunci când două plăci sunt lipite împreună sau un corp uman este îmbrăcat într-o haină. O uniune accidentală nu alatura două lucruriîntr-un singur într-o manieră asemanatoare uniunii personale care unește cele două naturi într-o singură persoană. Cand doua lucruri se alătura în mod accidental unul dintre acestea poate sa fierănit, iar celălalt nu, în timp ce natura umană în Cristos a continuat sa fie unita cu divinul chiar si atunci când natura umană a suferit, a sângerat și a murit. Teologia lutherana afirma ca Fiul lui Dumnezeu a suferit, si-a vărsat sângele, și a murit conform Sfintei Scripturi (1 Ioan 1:1-7; 1Cor. 2:8; Fapte 20:28).

(4) Nu este o una sustentativa (nuda sive) sau o uniune datorata unei simple prezențe divină, prin care Dumnezeu este prezent în, și susține, toate creaturile (Col.1:17; Fapte 17:28). Este adevărat ca natura divină a susținut natura umana în marea suferință prin care a trecut Cristos (Matei 26:42), dar esența acestei uniunii personale nu constă într-un act de susținere, ci mai degrabă în cea mai intimă unire dintre cele două naturi în persoana lui Cristos. Creaturi nu sunt asumate în Dumnezeire în ciuda prezenței si a sustinerii din partea lui Dumnezeu ci prin unirea personala, natura umană a lui Cristos a fost primita în persoana Fiului lui Dumnezeu.

(5) Nu o unio essential is sive commixtiva,, o uniune esențiala prin care unirea personala a celor două naturi s-a facut într-o singură natură sau esență (Eutichianism).

Având în vedere acuzatia ridicata împotriva lutheranilor conform careia teologia acestora amesteca cele două naturi (conversio aut confusio aut exaequatio), Formula Concordului a respinsîn mod expres această acuzație eronată, Afirmand (Thor. Decl.,VIII, 62 f.): "Nu exista nici un fel de conversie, confuzie, sau egalizare a naturilor în Cristos sau a proprietăților lor esențiale pentru afi menținute sau admise”

(6) Nu o unio per adoptionem, o uniune prin adopție (Adopționism), prin care Isus Cristos, in natura umană a fost declarat a fiu al lui Dumnezeu a adoptat Fiul (Filius Dei adoptivus). Adopționismul este o formă de nestorianism și presupune existenta a două persoane în Cristos, una divină și una umana, aceasta din urma fiind adoptată în mod divin. În opoziție cu această eroare,dogmaticienii lutherani învață că Isus Cristos în natura Sa umană este "Fiul născut al lui Dumnezeu," sau „Fiul lui Dumnezeu, prin nașterea Lui” (Filius Dei natus vel ab ipsa nativitate).). Întruparea nu a constat intr-o adoptare a unei persoane umane de către Dumnezeu, ci in asumarea naturii umane în persoana logosului.

Eutichianismul și nestorianismul (zwinglianismul) sunt încercări de a reda misterul întrupării, care este inteligibil rațiunii umane, fie prin amestecarea, fie prin separarea celor două naturi. Din nefericire cele două erori anuleaza unirea hypostatica si, la o analiza completa, nega ispășirea înlocuitoare a lui Cristos (satisfactio vicaria), deoarece răscumpărarea din pacat poate fi efectuatădoar de către Dumnezeu-om. Eutichianismul și nestorianismul conduc la unitarianism (modernism) care are la baza la eroarea care afirma ca Isus Cristos a fost doar un simplu om.

Același lucru poate fi spus si despre kenoticism, sau doctrina conform careia Fiul lui Dumnezeu la întruparea s-a golit pe Sine Însuși de atributele Sale divine precum omnipotența, omniprezența și omnisciența sau de conștiință și personalitate sa divină. Prin această auto-limitare a Fiului lui Dumnezeu, taina întrupării poate, într-adevăr, sa fie explicata, dar costul teologic este unul imens pentru ca, in realitate, acesta doctrina nega divinitatea lui Cristos. Căci dacă Dumnezeu si-ar fi pus deoparte atributele Sale divine, El si-ar fi pus deoparte esența Sa divină și ar fi devenit astfel o ființă schimbatoare, care nu poate sa fie cu adevărat Dumnezeu.

Așa cum am respinge eroarea denumita kenoticism trebuie să respingem, de asemenea, si eroarea cunoscuta sub numele de autohypostasism. Aceasta erezie afirma ca Fiul Omului a reprezentat o persoană separată care s-a unit treptat cu persoana divină sau chiar a rămas separa cu totul. Dacă acest lucru ar fi adevărat, Cristos ar fi doar un simplu om în care Dumnezeu a lucratîntr-o măsură extraordinară fata de alti oameni. Dacă s-ar adopta autohypostasismul, uniunea hypostatica ar urma sa fie abandonata si s-ar ajunge la negarea absolută a dumnezeirii lui Cristos.

Misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu nu poate fi explicat prin intermediul ratiunii; acesta trebuie să fie crezut in totalitate sau sa fie respinse in totalitate. Din acest motiv, privitor la uniunea hypostatica, la fel ca si cu toate misterele revelației divine, teologul se află la o răscruce de drumuri. El trebuie să aleagă fie calea credinței creștine si sa accepte astfel uniunea hypostatica, fie sa aleaga calea necredințe pagâne.

Un articol de Sorin H. Trifa