Despre comunicarea atributelor in Cristos

Data postării: 19.09.2014 12:04:05

De Communicatione Idiomatum

Având în vedere că uniunea personală nu poate fi perfectă și permeanta (perichoristic) fără participarea tuturor proprietăților, adica comunicarea atributelor (communicatio idiomatum), ale celor două naturi în Cristos ca rezultat necesar al uniunii personale. În cazul în care Fiul lui Dumnezeu si-a asumat în persoană adevărata Sa natura umană, El si-a asumat, de asemenea, si proprietăți care aparțin naturii umane (de exemplu acele proprietati precum: a fi o creatură, să se nască, să sufere, să moară, etc). Toți cei care neagă comunicarea atributelor trebuie sa neagă, de asemenea, si uniunea personală, sau misterul extrem de important care afirma ca Cuvântul s-a făcut trup.

Hollaz descrie comunicarea de atribute (communicatio idiomatum) astfel: "Comunicarea de atribute este participarea adevărata și reală a proprietăților naturilor divine și umane care rezultădin unirea personală în Cristos, Dumnezeu-omul, care se exprimată astfel in ambele naturi". Prin termenul „proprietăți”, care este folosit aici în sensul său mai larg, se înțelege nu numai referirea la acele proprietăți naturale în sine, ci, de asemenea, la modul prin care aceste proprietăți se exercită.

În timp ce idiomata celor două naturi se refera la legatura dintre caracteristicile cele două naturi (Cristos-Dumnezeul-om), noi nu afirmam faptul că proprietățile unei naturi devin, natural, proprietatile celeilalte naturi (Dumnezeu nu este muritor, omul nu este etern). Prin unirea personala, cele două naturi nu sunt modificate în substanță, ci fiecare își păstrează idiomata esențiala sauidiomata naturala. Acest adevăr va fi explicat in amanunt mai târziu.

Când vorbim despre "caracteristicile naturii divine" ne referim la termeni precum „Dumnezeu”, „Fiul lui Dumnezeu”, „logos-ul”, etc. Atunci când vorbim despre "caracteristicile naturii umane", ne referim la termeni cum ar fi „omul”, „Fiul Omului”, „fiul Mariei”, etc. Atunci când vorbim de "caracteristicile persoanei", sau caracteristicile ambelor naturi, ne referim la termeni precum „Cristos”, „Mesia”, „Emanuel”, etc, termeni care semnifică în mod corespunzător o persoana care constă din două naturi.

Deși fiecare adevăr care vor fi stabilit in cadrul conceptului de "Comunicare a atributelor" este deja cuprins în doctrina uniunii personale, vom trece in revista învățăturile Sfntei Scripturicu privire la acest aspect in cadrul a trei sectiuni distincte, pentru că doctrina comunicării atributelor pote fi intleasa mult mai ușor in antiteza cu erorile existent si pe care le vom putea fi respinsemai eficient. Prin urmare vorbim de trei genuri de comunicare a atributelor.

Primul gen de comunicare a atributelor

(Genus Idiomaticum)

Despre primul gen de comunicare a atributelor, Hollaz afirma după cum urmează: "primul genul de communicatio idiomatum constă în faptul că proprietățile care tin in mod spcific de natura divina sau natura umană sunt cu adevărat și intr-utotul atribuite întreagii persoane a lui Cristos, caracterizat prin fiecare natura sau prin ambele naturi”. O serie de pasaje ale Sfintei Scripturi vorbesc despre particulatitatile ale naturilor atribuite la intreaga persoana: Fapte 3:15: "Ati răstignit pe Domnul Slavei"; Evrei 13:8: "Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci"; Ioan 8:58: "Înainte de Avraam, Eu sunt", etc.

Prima genul de comunicare a atributelor isi intareste importanța prin faptul că erorile din toate timpurile provin din interpretarea greșita a acelor pasaje din Sfanta Scripturia in care i se atribuie particularitati ale naturii umana si particularități divine pentru întreaga persoana a lui Cristos. Astfel, erorile au constat in special in negarea idiomatei unor proprietati apartinand naturii umane cum ar fi "nasterea", "suferinta" sau "moartea", poate fi transmise în mod corespunzător Fiului lui Dumnezeu. Nestorius a obiectat față de învățătura Bisericii creștine prin care Fecioara Maria a fost numit „theotokos” sau "Mamă de Dumnezeu". Zwingli a recurs la o figura de stil pentru a exclude pe Fiul lui Dumnezeu din suferința și moartea lui Cristos. Potrivit Zwingli, a afirmatia "Cristos a suferit" trebuie inteleasa doar prin "natura umană a suferit" iar expresia "trupul mea este cu adevarat o hrana" trebuie inteleasa prin "natură mea divină este într-adevăr o hrana". Pe scurt, atât Nestorie cat și Zwingli au negat faptul că "sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat" (1 Ioan 1:7), cu alte cuvinte, au negat faptul că suferința și moartea lui Cristos au reprezentat suferința și moartea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Sfanta Scriptura afirmă foarte clar faptul ca Fiul lui Dumnezeu a fost nascut de o femeie (Galateni 4:4), a suferit și a murit (1 Corinteni 2:8) și aceast aspect este foarte important prin faptul că se afirma clar faptul ca Dumnezeu a suferit și a murit pentru noi si ca sângele lui Cristos are puterea de a ne curăți depăcat (1 Ioan 1:7). Sfânta Scriptură atribuie astfel intregii persoane a lui Cristos ambele tipuri de proprietăți, atat cele divine cat și cele umane, deși în astfel de cazuri, se desemnează natura în conformitate cu care proprietatea în cauză este atribuită întreagii persoane: "Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru, nascut din sămânța lui David, după trup" (Romani 1:3). Uneori, proprietățile suntbazate pe caracteristici ale naturii divine (Fiul lui Dumnezeu, Domnul slavei, Printul vietii), uneori pe caracteristici ale naturii umane (Fiul lui David, Fiul Omului), și, uneori, pe caracteristici aleambelor naturi (Cristos, Immanuel, Domnul nostru Isus Cristos), dar toate aceste atribute sunt întotdeauna considerate ca aparținând in intregime lui Cristos.

In acest mod Sfanta Scriptură ii atribuie lui Cristos caracteristici precum eternitatea (Ioan 8:58; Luca 3:23; Ioan 1:14 si 18; Rom 8:32) dar si nașterea, in temporalitate, din Fecioara Maria(Gal.4:4; Luca 1:35 si 2:7); omnisciența (Ioan 21:17 si 2:24 -25) dar și cunoștințe limitate (Luca 2:52; Marcu 13:32); omnipotență (Matei 28:18; Marcu 4:39) da și putere limitată (Ioan 18:12); viață, intr-un mod esențial și absolut (1 Ioan 1:2; Ioan 10:18 si 5:26) dar și moartea și învierea (Matei 16:21; 1 Corinteni 2:8; Fapte 3:15). Ambele tipuri de atribute, divine și umane, aparțin lui Cristos în mod egal și cu adevărat, pentru că ambele naturi, divină și umană, apartin in mod egal si cu adevărat lui Cristos. Cu toate acestea, trebuie sa accentuam faptul ca atributele divine ii apartin lui Cristos în natura Sa divină, în timp ce atributele umane ii aparțin Lui în natura Sa umană, așa cum Sfanta Scriptura indică în mod clar.

Când se descrie lucrarea de răscumpărare a lui Cristos, este de preferat să se folosească expresiile concrete: "Fiul lui Dumnezeu a suferit și a murit" în loc de cele abstracte: "Divinitatea a suferit și a murit", deoarece acestea din urma pot fi luate în sensul de Theopassianism (invatatura care afirma ca Dumnezeu insusi a murit pe cruce). Cu toate acestea, înțelesi corect, acești termenipot fi justificati. Martin Luther și dogmaticienii lutherani din secolul al XVI-lea le-au utilizat în mod frecvent cu sensul de "Divinitatea în trup" sau "plinătatea Dumnezeirii”. Trebuie sa accentuam fapul că dogmaticienii lutherani nu au sustinut niciodata faptul că Dumnezeu, în natura Sa, poate sa sufere și sa moara. Ci ceea ce eu au învățat este faptul că Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, care este Dumnezeu adevărat și om adevărat, a suferit și a murit în conformitate cu natura Sa umana.

Va urma...

Un articol de Sorin H. Trifa