Despre comuniunea celor doua naturi in Cristos

Data postării: 12.08.2014 09:39:50

(De Communione Naturarum)

O discuție specială despre comuniunea celor doua naturi in Cristos (communio naturarum) a devenit foarte necesară deoarece atât reformați cat și romano-catolicii recunosc, într-adevăr, ouniune a naturii umane a lui Cristos cu logos-ul, dar neagă o comuniune directă si reala a celor doua naturilor, una cu cealalta. În timp ce ei recunosc unio personalis, resping communio naturarum. Opoziția lor față de doctrina din urmă, cu toate ca aceasta se fundamenteaza pe ceea ce Scriptura ne învață cu mare claritate, se bazează pe o axioma raționalista: "finitul nu este capabil de ainfinitului." (Finitum non est Capax Infiniti).

Teologul reformat Danaeus afirma urmatoarele: "Nimic din ceea ce este adecvat și esențial pentru Divinitatea nu poate în nici un fel să fie comunicat unui lucru creat, așa cum este natura umană asumată de Cristos." (Pieper, Christ. Dogmatic, II, 135 și urm.). Insistența pe acest principiu a teologilor calvinisti este atât de categorica incat s-au detasat de teologia lutherana care, pe baza Sfintelor Scripturii, afirmă communio naturarum, si au adoptat eutichianismul, care sustine amestecarea celor două naturi.

Cu toate acestea, în procesul de negarea a communio naturarum, reformați și romano-catolicii se contrazic și isi neaga propria doctrina privitoare la uniunea personală. În cazul în care „finitul este incapabil sa cuprinda infinitul”, atunci, într-adevăr, unirea naturii umane cu persoana logosului (uniune personală) este imposibila, din moment ce persoana Fiului lui Dumnezeu este la fel de infinit precum este natura Sa divină. Cu alte cuvinte, in astfel de situatii nu poate exista o unire personală. Apoi, de asemenea, întruparea Fiului lui Dumnezeu, trebuie să fie negata ca fiindimposibila, deoarece aceasta constă, în esență, în unirea lui Dumnezeu cu omul. Prin urmare, daca intentioneaza sa fie consecvenți, reformații și romano-catolicii trebuie sa respinga întreaga taina a evlaviei care afirma ca "Dumnezeu Sa arătat în trup" (1Tim.3:16). Doctrina comuniunii celor doua naturi in Cristos decurge direct din cea a unio personalis, astfel încât acestea să fie stau impreuna, fie cad împreună.

Erorile reformatilor și cele ale romano-catolice sunt îndreptate, de asemenea, împotriva Sfintei Scripturi. Comuniunea dintre cele două naturi ale lui Cristos se dovedește (1) de la pasajegenerale, cum ar fi Ioan 1:14; Evr.2:14-15, etc, pasaje care arată clar că Fiul lui Dumnezeu a devenit trup astfel ca natura Sa divină se afla intr-o adevărata comuniune cu natura umană; (2) lapasaje speciale, cum ar fi Col. 2:3-9: "În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii".

Din aceste pasaje învățăm urmatoarele aspecte importante despre aceasta doctrina:

(1) Că natura divină a intrat într-o uniune adevărată și reală cu natura umană, deoarece plinătatea Dumnezeirii locuiește în Cristos in mod trupesc. Pe aceasta baza, Hollaz scrie: "Comuniunea naturilor în persoana lui Cristos reprezinta o participare reciprocă a naturilor divine și umane ale lui Cristos, prin care natura divină a logosului care a devenit participanta la natura umană, străbate, locuiește, și îsi insușește natura umană, care devine astfel participant la natura divina "(Doctrina Theol., p.316 și urm.).

(2) Că în Cristos nu este vorba despre o simplă aproprierea a celor două naturi, ci de cea mai profunda si intima întrepătrundere, deoarece natura divină pătrunde natura umană la fel casufletul pătrunde corpul.

(3) Că, în ciuda acestei foarte intime întrepătrundere nu există nici un fel de amestec sau schimbare a celor două naturi, deoarece plinătatea Dumnezeirii locuiește în natura umană. Persoanele Trinității se intrepătrund reciproc, fără amestec, precum sufletul locuiește în organism, fără amestec, astfel încât pătrunde carnea în așa fel încât nici una dintre naturi nu este amestecatăcu cealaltă.

(4) Că natura divină nu trebuie să fie concepută ca extinzandu-se dincolo de om, deoarece plinătatea Dumnezeirii locuiește în trup. Cu alte cuvinte, la fel cum sufletul este în trupul viu ci nudincolo de acesta, la fel logosul este în trup, astfel încât nu este dincolo de sau în afara acestuia.

(5) Că aceasta comuniune dintre cele două naturi în Cristos este una inseparabila, deoarece acestea sunt unite permanent, astfel încât acestea sunt întotdeauna reciproc prezente una in alta. Prin urmare, doctrina comuniunii celor doua naturi, asa cum este ea pedata de către teologii lutherani, este cu adevărat scripturală.

Quenstedt prezintă aceasta doctrina, după cum urmează: "comuniunea celor doua naturi reprezinta participarea și combinația cea mai intima a naturii divine a logosului și natura umanăasumată prin care logosul prin cea mai intima si profunda întrepătrundere populeaza și isi însușește natura umană, in mod personal unita cu El, care se afla intr-o intercomunicare reciproca ". (DoctrinaTheol, p.310). Aceasta prezentare este una opusa doctrinei sustinute de Zwingli (Nestorianism) si pe care Quenstedt o descrie după cum urmează: "[Noi condamnăm] antitezacalvinistilor, dintre care unii învață că aceasta este doar persoana logosului, [...] Astfel, ei inventează o uniune dubla, mediata și imediata, spunând că naturile sunt unite, nu imediat, ci prin intermediul persoanei logosului" (Doctrina.Theol., p.316)

Teologii reformați aduc obiecții cu privire la comuniunea celor doua naturi, pe motiv că, în acest caz, natura umană a lui Cristos trebuie să fie conceputa ca fiind "foarte larga", deoarece, in mod contrar, aceasta nu a putea sa fie prezenta pretutindeni impreuna cu natura divină (extensie locală). Intr-adevăr, în acest caz nu ar putea fi considerată ca fiind o natura umană adevărata in toate aspectele, deoarece natura umana este incapabila de proprietățile care ii sunt atribuite. Ca răspuns la această obiectie, teologii lutherani afirma că natura umană a lui Cristos nu a fost extinsfizic prin incarnare, ci ea este omniprezenta impreuna cu natura divină (Mat.28:20), nu printr-o extensie locală, ci printr-un mod aparte de prezență (Ioan 20:19-26; Luca 24:31) în virtutea uniriipersonale. Atunci cand teologii reformați afirma ca acest lucru este imposibil fără distrugerea naturii umane, teologii lutherani răspund că Sfânta Scriptură ne învață acest lucru ca fiind un un fapt (Ioan 1:14; Matei 28:18-20), fiind un mare mister (1Tim.3:16), și că, prin urmare, această doctrină nu trebuie negata, ci crezuta. Din nou, în cazul în care reformatii afirma că natura umană a lui Cristos a primit o serie de daruri finite dar extraordinare (dona finita extraordtinaria) dar nu daruri cu adevarat divine (dona. divina), lutheranii le reamintesc faptul ca exista pasaje in Sfanta Scriptura care atesta faptul ca au fost atribuite daruri divine naturii umane (1Ioan 1:7; Mat.9:6; Ioan 5:27; Mat.28:18-20). În timp ce natura umană cuprinde sfera actus naturales (a mânca, a bea, suferință, moarte, etc), aspecte care sunt comune tuturor oamenilor, ea cuprinde, de asemenea, si actus personales (iertarea păcatelor, judecata, etc), care suntrezultatul direct al comuniunii sale intime cu natura divină.

Precum uniunea personala, doctrina comuniunii celor doua naturi este dovedită prin afirmatii cu caracter personal precum "Dumnezeu este om" și "Omul este Dumnezeu", aceste afirmatii marturisind o comuniune reală a celor doua naturi în Cristos. Obiecția ridicata de zwinglieni (nestorieni), conform careia aceste afirmatii personale privitoare la comuniunea celor doua naturinaturi (quoad communionem naturarum), sunt doar niste afirmatii nominale (propositiones verbales, propositiones tropicae), teologii lutherani răspund că, în acest caz întrupare, uniunea personală, șitoate doctrinele Scripturii cu privire la persoana lui Cristos trebuie să fie considerată ca fiind nominale, adica figurative, deci trebuie sa le abandonam.

Împotriva eutichianismul și a nestorianismului, Formula Concordului (VIII, Art.13) declară astfel: "Cele două naturi s-au unit nu ca două plăci care sunt lipite împreună, dar care nu au nici o comuniune una pe alta" (împotriva nestorianismului), si, desemenea "cele doua naturi s-au unit nu ca un amestec sau o egalizare a naturilor, ca atunci când o bautura este facuta din miere și apă, dar care nu mai este miere pură și nici apă pura, ci devine o bautura amestecata" (împotriva eutichismului), ci ca "sufletul și trupul, focul și fierul, care au comuniune unele cu altele, o comuniune care nu poate fi exprimata insa în cuvinte simple, dar care este adevărata si reala"

Împotriva erorile sustinute de calvinisti (Nestorianisti) si romano-catolici, dar si a erorilor sustinute de eutihianisti, dogmaticienii lutherani s-au rezumat la a descrie permeabilitate celor două naturi după cum urmează: (1) Este cea mai perfecta si cea mai intima (intima et perfectissima). (2) natura divină pătrunde natura umana iar trupului asumat este complet pătruns de natură divină; (3) este inseparabila (4) este fără confuzie, amestec, sau schimbarea, astfel încât cele două naturi ale lui Cristos sunt unite în mod continuu și nu sunt niciodată în afara reciproc (nuspiam ultra, nuspiam suplimentar).

Un articol de Sorin H. Trifa