Domnul este Păstorului cel bun, Ioan 10:11-16

Data postării: 07.05.2019 07:09:57

Duminica Misericordias Domini, a treia Duminică după învierea Domnului, Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila bunului Dumnezeu, ne-am regăsit în Casa Domnului pentru Duminica Misericordias Domini, a treia Duminică după învierea Domnului nostru Isus Cristos. Denumirea acestei duminici vine de la traducerea în limba latină a Psalmului 32, 5 unde ni se spune astfel ”Misericordia Domini plena est terra”. În limba română, această propoziție este tradusă astfel: ”pământul este plin de bunătatea Domnului”. Această a treia Duminică după învierea Domnului Isus Cristos mai este cunoscută și sub numele de Duminica Păstorului cel Bun. Suntem în sezonul Paștelui, un sezon care se întinde pe șapte Duminici, încheindu-se cu sărbătoarea Cincizecimii sau a Rusaliilor, sărbătoare care în acest an cade la data de 9 Iunie. Predica din această Duminică este din Ioan 10:11-16.

”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor”

Dragii mei, așa cum deja ne-am obișnuit cu privire la cuvintele sau faptele Domnului nostru Isus Cristos, și această minunată pericopă din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan poate fi considerată din două direcții, ca învățătură cu privire la Dumnezeu pentru credința noastră și ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu. Pericopa acesta ni-l prezintă pe Domnul nostru Isus Cristos ca fiind ”păstorul cel bun”, Domnul Isus Cristos însuși prezentându-se astfel: ”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10,11). Domnul Isus Cristos este singurul care își dă viața pentru poporul său. Sfânta Scriptură ne învață în mod clar faptul că nici un alt om, nici un sfânt, nici măcar un înger, nu poate să împlinească mântuirea omului din păcatul care l-a pus pe om în robia diavolului și în moarte. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață faptul că doar Cristos este mântuitorul nostru din păcat iar această salvare a noastră din robia păcatului a fost obținută de Cristos prin propria sa moarte ca jertfă pentru păcatele noastre. Scriptura ne învață faptul că această lucrare aparține exclusiv ”Păstorului cel bun”. Absolut nimeni alt cineva nu își poate asuma această lucrare și nici nu o poate imita măcar. Suferințele oricărui om, chiar și a acelora care sunt considerați ca fiind cei mai mari sfinți ai omenirii, nu se compară și nici măcar nu se apropie câtuși de puțin de suferințele îndurate pentru noi de către Domnul Isus Cristos. Sfântul profet Moise, Sfântul împărat David și Sfinții Apostoli, de exemplu, au fost niște oameni proeminenți ai credinței. Ei au fost cu adevărat niște ”păstori” ai poporului lui Dumnezeu, lideri și apărători ai credinței. Ei au predicat și apărat adevărul revelat de către Dumnezeu în Sfintele Scripturi. Pentru credința lor și pentru dedicarea lor în slujba lui Dumnezeu acești oameni au suferit prigoniri multiple, unii sfârșindu-și existența pe acest pământ prin martiraj. Dar nimic din aceste lucruri pe care acești mari oameni ai credinței le-au făcut nu se compară cu ceea ce Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, a făcut pentru noi. Sfântul Apostol Paul ne vorbește astfel: ”când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege” (Gal. 4, 4). Doar Domnul Isus Cristos este cel care și-a dat viața pentru ”oile sale” chiar dacă și alți oameni ai credinței au plătit cu viața lor pentru această credință în Dumnezeu. Doar în Isus Cristos, prin jertfa lui pe cruce, pentru oricine crede în El există salvare din robia păcatului, a diavolului și a morții. De dragul ”turmei sale”, Domnul nostru Isus Cristos a instituit Biserica sa pentru ca aceasta să poarte în întreaga lume acest minunat mesaj al Evangheliei. De asemenea, Domnul Isus Cristos l-a dat pe Duhul Sfânt Bisericii sale pentru ca acesta să o întărească și să o apere de-a lungul timpului de atacurile furioase ale diavolului și slujitorilor acestuia.

Dragii mei, toate acestea nu pot fi împlinite de nimeni altcineva. Nici un om, oricare ar fie el, nici patriarhi, nici profeți, nici apostoli, nici alți sfinți ai Bisericii, nici un pastor, oricare ar fi el, nu pot face ceea ce Domnul Isus Cristos a făcut, face și va face pentru Sfânta sa Biserică. De aceea, Domnul nostru Isus Cristos este un ”păstor” diferit de toți ceilalți ”păstori ai Bisericii”. De fapt, rolul celor care au fost chemați să fie ”păstori ai Bisericii lui Cristos” au ca rol să hrănească turma lui Dumnezeu din Cuvântul lui Dumnezeu și să o conducă la ”adevăratul păstor” care este Domnul nostru Isus Cristos. Chiar dacă mulți dintre păstorii Bisericii își fac datoria cu multă implicare, predică adevărul lui Dumnezeu cu credincioșie, îi îmbrățișează pe credincioșii Bisericii cu dragostea lor și, de ce nu, unii ajung chiar să își de viața pentru Biserica lui Cristos, nici unul dintre acești păstori nu este ”păstorul cel bun”. Cristos spune că oile nu sunt ale acestor ”păstori” oricât de devotați ar fi aceștia pentru turma încredințată lor. Cristos este singurul care s-a sacrificat pe sine pentru oile lui.

Dragii mei, eu nu voi nega faptul că nu există creștini care și-au sacrificat viața pentru a mărturisi adevărul lui Dumnezeu. Astfel de oameni au existat, există și vor exista până la finalul istoriei. Oamenii aceștia au preferat să își dea viața decât să pervertească doctrina pură a Bisericii lui Cristos. Dar mai mult decât atât, nici unul dintre ei nu a putut să facă vreodată.

Dragi mei, deși astăzi Biserica lui Cristos, în multe locuri, nu mai suferă persecuții fizice – cum este cazul în România - ea este însă sub un permanent asediu din partea diavolului. Turma lui Cristos este mereu sub asediul ”lupilor” care sunt diavolul și cei care îl urmează în ascultare. Biserica lui Cristos este mereu sub asediul unor învățături false care au scopul de a otrăvi credința cea adevărată. Acest asediu nu are ca scop distrugerea trupului nostru ci, mai grav, distrugerea sufletului nostru.

Dragii mei, scăparea din acest asediu al diavolului nu depinde de noi. Nu depinde de faptele noastre, de dreptatea noastră, nici măcar de modul în care noi împlinim în viața noastră Legea lui Dumnezeu. Da, Legea lui Dumnezeu nu are nici un fel de implicații în această direcție. Legea lui Dumnezeu nu face decât să ne împovăreze cu realitatea păcatului nostru dar nu ne oferă nici o soluție prin care să ieșim de sub blestemul ei. Legea nu face decât să ne acuze în mod permanent ca fiind niște păcătoși care nu merităm iubirea lui Dumnezeu ci, din contră, faptul că merităm pedeapsa eternă a lui Dumnezeu. Legea aduce doar disperare și nu oferă nici măcar un strop de consolare deoarece ea spune: ”blestemat să fie oricine nu rămâne [fidel] tuturor celor scrise în Cartea Legii ca să le împlinească” (Gal. 3, 10). Scăparea noastră nu se sprijină pe Lege ci se sprijină pe Acela care spune foarte clar: ”Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10,11). Acest „păstor” nu va fugi din fața lupilor. Nu, nicidecum. Domnul nostru și-a dat viața pentru noi, ”oile” sale. Cristos este protectorul nostru în fața oricărui pericol. De aceea avem acest minunat confort știind că, spre diferență de alți păstori despre care ni se spune că: ”cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi” (Ioan 10, 12-13), Domnul nostru nu își părăsește niciodată turma. Dragii mei, privind la noi, în baza Cuvântului lui Dumnezeu, constatăm clar faptul că noi nu avem nici o putere în fața asaltului diavolului, dar, dragii mei, vestea cea bună este că Domnul Isus Cristos este cel care stă mereu ca un zid între noi și diavol. Nu noi, ci Cristos este cel care face și va face totul pentru noi.

Așa cum am spus, această pericopă are două mari scopuri. Primul este acela de a ne învăța faptul că Domnul nostru Isus Cristos este cel care ne păstorește și ne apără de orice rău. El este cel despre care Scriptura ne spune ^”într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Ioan 3, 16-17)

Al doilea scop al acestei pericope este să ne învețe despre cum trebuie să îl urmăm pe Cristos. În testul Epistolei pe care l-am citit în cadrul Liturghiei, Sfântul Apostol Petru ne spune astfel: ”El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile [lui] aţi fost vindecaţi. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre” (1 Pet. 2, 24-25). Dragii mei, prin moartea sa, Domnul nostru Isus Cristos nu doar ne-a eliberat de robia păcatului și atât. Prin moartea lui, El a schimbat direcția vieții noastre. Noi nu mai trăim ca niște ori rătăcite văzându-ne de drumul nostru după cum spune Sfântul Profet Isaia: ”noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă” (Isaia 53, 6). Dragii mei, al imita pe Cristos nu înseamnă faptul că noi putem să facem ceea ce Cristos a făcut pentru noi. Nimeni nu poate salva pe cineva din păcate, nici măcar pe sine însuși nu se poate salva, după cum deja am văzut în prima parte a acestei predici. Dumnezeu nu cere așa ceva de la noi. Cu toate acestea, un creștin credincios va privi la ceea ce Dumnezeu ne spune: ”să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Un creștin adevărat nu poate să facă ceea ce Cristos a făcut dar, prin Cristos, el are puterea de a fi un exemplu pentru cei din jurul său astfel încât acești să învețe, la rândul lor, despre ceea ce Cristos însuși a făcut pentru ei și să creadă această minunată veste a Evangheliei.

Vedeți, diavolul și ucenicii lui sunt dușmanii Evangheliei lui Cristos iar aceștia fac tot ce pot ca mesajul salvării numai prin jertfa lui Cristos să nu ajungă la oameni pentru ca diavolul cunoaște foarte bine cuvintele Sfântului Apostol Paul care spun astfel: ”eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credinţă” (Rom. 1,16-17 ). Aceste cuvinte trebuie cunoscute și crezute și de către fiecare dintre noi. Având o astfel de înțelegere, nici unul dintre noi nu va putea să stea liniștit lăsându-i pe cei din jurul lor să fie privați de o astfel de binecuvântare. Chiar dacă diavolul ni se va împotrivi, noi, încrezători în Cristos, vom rezista în a proclama Evanghelia lui Cristos. Un adevărat slujitor al Evangheliei va avea mereu dorința de a duce mesajul mântuirii celor din jurul său. Un adevărat creștin nu este nicidecum un laș care se va ascunde pentru a sta ferit de orice pericol la care s-ar putea expune vestind Evanghelia lui Cristos. Un adevărat creștin nu este acela care atunci când ”vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; pentru că […] nu-i pasă de oi” (Ioan 10, 13). Dragii mei, să nu credeți nici o clipă faptul că doar cei ordinați sunt chemați să vestească Evanghelia lui Cristos. Nicidecum! Mesajul acesta este valabil pentru absolut orice creștin deoarece orice creștin are datoria să vestească Evanghelia lui Cristos celor din jurul lor. Fiecare creștin, parte a turmei lui Cristos, este însărcinat ca să îndrume spre Cristos pe oile rătăcite.

Din păcate astăzi, enorm de mulți oameni sunt îndreptați de către ”păstori falși” în alte direcții decât Cristos. Foarte multe Biserici care se numesc creștine, unele chiar cu origini istorice în Reforma din Secolul al XVI-lea, îi trimit pe oameni spre ei înșiși, învățându-i în mod eronat faptul că mântuirea trebuie câștigată prin propriul lor efort. Astfel de ”păstori falși” îi îndepărtează pe oameni de adevărul revelat de către Dumnezeu în Sfintele Scripturi și îi ghidează spre minciunile cu care diavolul îi otrăvește pe oameni. În prezent, exact ca și în timpul Reformei, o mare mulțime de creștini cred că mântuirea este dependentă de faptele pe care noi le facem. De aceea, astfel de oameni vor căuta mereu să câștige favoarea lui Dumnezeu prin oferirea de bani Bisericii, prin pelerinaje, prin rugăciuni adresate sfinților, prin post, prin viața monastică sau prin tot felul de lucruri asemănătoare acestora. Toți acești oameni ascultă vocea lupilor ci nu vocea lui Cristos. Oile adevărate sunt cele care ascultă glasul lui Cristos, mesajul Evangheliei așa cum acesta este revela în Sfânta Scriptură cu nu glasul unor străini care învață alte lucruri decât ne predă Dumnezeu. Învățătura acestor ”păstori falși” este una complet diferită față de cea a ”păstorului cel bun”. Cu privire la cei care ne otrăvesc cu învățătura lor mincinoasă, Domnul Isus Cristos ne avertizează astfel: ”feriţi-vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori!” (Mat. 7, 15). Toți acești oameni care, prin predicarea lor, rătăcesc mințile oamenilor de la Cristos nu sunt alt ceva decât ”lupi răpitori”.

Întrebarea care se ridică în acest moment este: cum vom putea să deosebim vocea păstorilor adevărați de cea a păstorilor falși? Recunosc faptul că este o întrebare capitală care cere un răspuns clar. Dragii mei, răspunsul ni-l dă chiar Domnul Isus Cristos astfel: ”Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine [...] iar ele vor asculta glasul meu” (Ioan 10, 14 și 16 parțial). Dragii mei, oile credincioase îl cunosc pe Cristos și recunosc glasul său. Domnul ne-a dat această minunată binecuvântare. Cuvântul lui Dumnezeu este sursa din care noi îl cunoaștem pe ”păstorul cel bun”. Acolo, în Sfânta Scriptură, noi auzim glasul lui. ”Păstorul cel bun” ne vorbește prin Cuvântul lui Dumnezeu. Doar acolo găsim glasul lui Dumnezeu. De aceea, dragii mei, dacă vom sta în Cuvântul lui Dumnezeu, vom distinge foarte ușor și foarte clar care este glasul ”păstorului cel bun” și care este glasul celor care vin la noi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori!”.

Dacă vom rămâne în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă vom urma vocea ”păstorului cel bun”, voi vom fi mereu în siguranță. Dumnezeu ne-a securizat prin botezul nostru. Prin sfântul botez noi am fost încorporați în turma lui Cristos, regenerați și eliberați din robia diavolului. Prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, noi ascultăm adevăratul glas al ”păstorului cel bun” fiind astfel securizați față de pericolul învățăturilor răspândite de ”lupii” diavolului. Prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge a Domnului nostru Isus Cristos noi primim iertarea păcatelor și suntem mereu uniți cu Cristos. Toate aceste lucruri binecuvântate pe care le primim în Evanghelia lui Isus Cristos sunt cele care ne fac să fim ”o singură turmă şi un singur păstor” (Ioan 10, 16)

Amin!