Dumnezeu deschide urechile surzilor spiritual

Data postării: 20.08.2018 08:04:49

Sorin H. Trifa, predică pentru a XII-a Duminică după Sfânta Treime

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, vineri m-am întors de la Vilnius, Lituania, acolo unde am participat la întâlnirea anuală a Diviziei Eurasia a Bisericii Luterane Sinodul Missouri. Aduc cu mine toate mesajele de încurajare și de dragoste din partea tuturor misionarilor care au participat la această întâlnire și de la păstorul James Krikava, cel datorită căruia, inima acestei mici parohi din București continuă să bată. În mila lui Dumnezeu suntem astăzi în cea de-a doisprezecea Duminică după Sfânta Treime, o Duminică mai răcoroasă și întunecată, dar care vine ca o binecuvântare după atâtea zile de arșiță. Pentru această Duminică, predica se fundamentează pe textul din Marcu 7:32-37

I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el. El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: "Efata", adică: "Deschide-te!" Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit foarte desluşit. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult. Ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: "Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească."

Relatarea Sfintei Evanghelii ne vorbește despre un om care era surd. Sfântul Evanghelist Marcu nu ne spune dacă acest om era surd din naștere sau a devenit surd datorită unui accident care i-a marcat existența. Cu toate acestea, pericopa noastră ne spune faptul că omul acesta vorbea cu mare greutate lucru care poate să reprezinte un indiciu cu privire la faptul că omul a devenit surd ulterior. Oamenii care se nasc surzi, în cele mai multe cazuri sunt incapabili să vorbească. Faptul că omul vorbea cu greutate era rezultatul handicapului său. Ne mai fiind capabil să audă, omul avea probabil probleme cu pronunția cuvintelor dar, poate și cu volumul vorbirii. Ideea conform căreia omul acesta nu a fost surd din naștere ci a devenit surd ulterior este susținută și de faptul că, imediat după ce Domnul Isus Cristos l-a vindecat, omul a vorbit cât se poate de corect. Un surd din naștere, chiar și vindecat de surzenia lui, ar fi avut nevoie să învețe să vorbească, lucru care ar fi necesitate timp. Atunci când Domnul Isus Cristos i-a redat auzul, acest om a început să și vorbească corect, lucru care arată că Domnul i-a rezolvat două mari probleme cu care acest om nefericit se confrunta.

Pericopa noastră este lipsită de câteva detalii. Relatarea începe simplu astfel: I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-și pună mâinile peste el (Marcu 7:32). Datorită acestei introduceri lipsite de orice fel de detaliu semnificativ, noi nu cunoaștem nimic despre cine este acest om surd și nici ce fel de viață a trăit până atunci. Nu știm dacă avea sau nu idee de cine este acest Isus din Nazaret și nu știm dacă inițiativa acesta a venirii la Cristos pentru vindecare i-a aparținut lui sau altora. De asemenea, nu știm cine sunt acei oameni care l-au adus la Isus pe acest om nefericit. Apoi, pericopa noastră ne spune faptul că Isus l-a luat la o parte din norod (Marcu 7:33). Nu avem nici aici vreun detaliu. Nu știm în ce anume a constat această luare la o parte din mulțime. Isus putea să se fi dus cu acest om într-un loc mai izolat, sau poate chiar într-o casă din apropiere sau, pur și simplu, prin această expresie putem să înțelegem faptul că Isus s-a pus între el și restul oamenilor. Nu avem nici unul dintre aceste detalii iar acest lucru nu înseamnă faptul că relatarea este una ambigua ci doar faptul că aceste detalii nu sunt deloc importante iar concentrarea noastră trebuie îndreptată într-o total altă direcție.

După această introducere sumară, Evanghelistul Marcu ne spune un lucru foarte interesant. În versetul 33 citim astfel: i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui (Marcu 7:33). Atunci când Evangheliile ne vorbesc despre Cristos vindecând oameni, acest lucru se face prin intermediul Cuvântului. Isus spune iar vindecarea are pur și simplu loc. De data acesta însă, Domnul Isus Cristos nu se limitează la cuvinte ci face ceva. Cu privire la acest aspect s-au vehiculat numeroase idei. Sunt teologi care afirmă faptul că atingerea lui Cristos a fost una vindecătoare, cu alte cuvinte, în cazul acesta, Cristos nu a vindecat prin Cuvânt ci prin atingere. Lucrul acesta este însă dificil de acceptat, cel puțin de către mine. Eu, personal, sunt mult mai atras de ideea conform căreia gesturile Domnului Isus Cristos erau o formă de limbaj folosit cu un om care nu putea să audă cuvinte. Știm cu toții că limbajul folosit de surdo-muți este unul a semnelor, un limbaj a mâinilor și a mimicii ci nu un limbaj vorbit. Chiar dacă ceea ce Isus a făcut nu era pe înțelesul nostru, cu siguranță, gesturile lui erau pe înțelesul omului surd.

După ce a făcut acest gest, Scriptura ne spune faptul că Domnul Isus Cristos: și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: "Efata", adică: "Deschide-te!" (Marcu 7:34). Și cu privire la acest aspect există speculații. Sunt teologi care susțin faptul că atingerea vindecătoare a lui Cristos a făcut ca acest om sa poată să audă cât de puțin astfel încât omul să poată să audă și să înțeleagă cuvintele Domnului Isus Cristos. O astfel de abordare nu face însă decât să subordoneze eficacitatea Cuvintelor lui Dumnezeu de înțelegerea omului. Cu alte cuvinte, Cuvântul lui Dumnezeu este eficient doar în măsura în care omul îl înțelege. Dar noi știm că puterea Cuvântului lui Dumnezeu nu depinde deloc de înțelegerea noastră. Cu toate acestea, Isus vorbește tot timpul clar atunci când predică Evanghelia și când vindecă. Prin Cuvântul lui Isus Cristos omul acesta surd și cu probleme de vorbire a fost vindecat și imediat el a putut să audă și să vorbească corect și clar.

Dragii mei, minunea acesta făcută de către Domnul Isus Cristos era o dovadă incontestabilă cu privire la faptul că el este Mesia. Prin aceste vindecări, Domnul Isus Cristos arăta că nu este un simplu fiu de tâmplar din Nazaret ci este Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră. Iată ceea ce spune Sfântul Profet Isaia cu privire la aceste lucruri: În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea (Isaia 29:18) pentru ca, doar câteva capitole mai încolo să citim astfel: atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor (Isaia 35:5). Prin toate aceste minuni pe care Isus Cristos le făcea aveau ca scop să îi conecteze pe oameni cu Cuvântul lui Dumnezeu care afirma despre venirea lui Mesia pentru salvarea omului. Doar Dumnezeu însuși putea să facă astfel de minuni. Nici un om obișnuit, indiferent de calitatea sa, nu avea astfel de puteri. Prin faptul că Isus Cristos făcea astfel de minuni, el dovedea în mod clar că nu este un om obișnuit ci este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră. Toate aceste minuni dovedeau faptul că Isus din Nazaret, fiul tâmplarului Iosif și al Mariei, era Mesia cel promis lui Israel prin profeți.

Acestă pericopă din Evanghelia Sfântului Marcu se termină cu o idee despre care, trebuie să recunosc că mă fascinează mereu. Iată ce ne spune Sfântul Evanghelist Matei: Isus le-a poruncit să nu spună nimănui (Marcu 7:36). De ce oare Isus nu dorea ca minunile acestea să fie cunoscute de către oameni? Răspunsurile sunt numeroase și, mai toate dintre ele, sunt speculative. Este posibil ca Isus să nu fi dorit ca oamenii să îl vadă exclusiv din această direcție a făcătorului de minuni? Este posibil ca Isus să își fi dorit ca oamenii să se focalizeze pe Cuvântul lui Dumnezeu pentru credința lor ci nu e niște minuni? Nu știm. Ceea ce ne spune însă clar Scriptura este că cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult (Marcu 7:36). Acest aspect ar putea să fie interpretat ca fiind o dovadă evidentă a faptului că omul este păcătos și incapabil să se supună poruncilor lui Dumnezeu, o dovadă evidentă a naturii păcătoase a omului. Dar, personal, nu cred că acesta este scopul acestei relatări. Cred că oamenii au fost cu adevărat mișcați de aceste minuni încât nu puteau să țină aceste miracole ascunse. Ei simțeau o reală bucurie de a le spune și altora despre ceea ce omul din Nazaret făcea iar lucrul acesta trezea în popor întrebarea dacă nu cumva Isus din Nazaret nu este cu adevărat Cristosul lui Dumnezeu. Pericopa noastră se încheie cu această idee: ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: "Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească." (Marcu 7:37). Aceste cuvinte leagă în mod evident lucrarea lui Isus de profețiile cu privire la Mesia.

Dragii mei, ași vrea să ne apropiem un pic de înțelegerea teologică a acestei pericope. Vedeți, Isus nu a făcut niciodată minuni doar de dragul de ași atrage notorietate. El nu dorea ca oamenii să îl vadă ca un făcător de spectacole de vindecare, așa cum vedem astăzi cu numeroși păstori din aria carismatică a protestantismului radical. Minunile aveau drept scop să ne trimită spre mila lui Dumnezeu pentru om, spre iertarea pe care Dumnezeu a adus-o prin Cristos și în Cristos. Prin vindecările sale, Cristos aducea iertarea lui Dumnezeu. Vedeți, în vechiul Israel exista o părere aproape generală că problemele, necazurile și infirmitățile de orice natură erau rezultatul existenței păcatului în viața omului. Ele erau privite ca fiind o pedeapsă exercitată de către Dumnezeu față de un om păcătos. Vindecarea omului era un răspuns la această părere generală , echivalând cu iertarea păcatelor celui care era vindecat. Isus Cristos a făcut multe vindecări dar nici o vindecare nu a fost făcută de dragul spectacolului sau doar pentru că cineva avea pur și simplu nevoie de vindecare. Prin miracolele sale, Isus se identifica în mod clar cu Cristosul, cu Mesia promis și profețit în Scripturi. Prin aceste minuni, Isus dorea ca oamenii să înțeleagă foarte bine cine este el cu adevărat, astfel ca, atunci când Isus avea să moară pe cruce pentru păcatele noastre, toate afirmațiile Scripturilor să aibă sens.

Isus Cristos avea de-a face cu rezultatul păcatului în viața omului. Păcatul provoacă o degradare totală a ființei umane, atât spiritual dar și fizic. Păcatul provoacă boli și aduce numeroase necazuri în viața noastră. În cele din urmă, păcatul ne conduce la moarte după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: plata păcatului este moartea (Romani 6:23) iar Sfântul profet Ezechiel, ne spune la rândul lui cât se poate de clar: sufletul care păcătuieşte, acela va muri (Ezechiel 18:20). Dragii mei, moartea este plata pe care noi o primim datorită faptului că suntem păcătoși. În toate vindecările pe carele-a făcut, Domnul Isus Cristos i-a confruntat pe oameni cu realitatea păcatului și cu nevoia de iertare. Domnul Isus Cristos îi confrunta cu Legea lui Dumnezeu care îi condamna pentru păcatul lor și care aducea asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu pentru ai trimite către Evanghelia lui Cristos care promite iertarea păcatelor tuturor acelora care cred în Isus Cristos, adică acelora care cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, atotputernic și veșnic, care s-a întrupat pentru mântuirea noastră după cum citim în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan: după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El (Ioan 3:14-17). Cristos este stăpân pentru această situație. Acolo, pe cruce, atârnat între cer și pământ, el a suportat mânia lui Dumnezeu în locul nostru. Da! El a purtat pe cruce toate păcatele noastre rezolvând o dată pentru totdeauna problema acesta a păcatului. Prin jertfa lui Cristos pe cruce, păcatele noastre au fost iertate iar moartea a fost transformată doar într-o etapă trecătoarea în mântuirea noastră. La fel cum Cuvântul lui Dumnezeu a redat auzul acestui om fără ca omul să le poată auzi și înțelege, dragii mei, la fel și trupurile noastre moarte se vor ridica din mormânt nesupuse putrezirii atunci când Cuvântul lui Dumnezeu va porunci acest lucru după cum Sfântul Apostol Paul ne spune: căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul (1 Tesaloniceni 4:17).

Prin Evanghelia lui Isus Cristos, Dumnezeu continuă și astăzi să deschidă urechile celor surzi. Păcatul a făcut ca toți oamenii să fie surzi din punct de vedere spiritual și au nevoie ca Dumnezeu să le deschidă urechile în mod miraculos. Dar noi nu auzim doar cu urechile, de aceea, prin Duhul Sfânt care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu schimbă inimile noastre ca să credem în Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Ceea ce Domnul Isus Cristos a făcut cu acest surd, va face și cu fiecare dintre noi pentru ca noi să credem și să primim harul lui Dumnezeu pentru noi prin Isus Cristos.

Scriindu-le credincioșilor din Corint, în prima scrisoare, Sfântul Apostol Paul spune astfel: nimeni nu poate zice: "Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt (1 Corinteni 12:3). Dragii mei, Dumnezeu nu doar ne vindecă urechile ci ne deschide și gura pentru al putea mărturisi pe Cristos la ceilalți oameni. Același Cuvânt care ne-a convertit pe noi la credința în Isus Cristos este cel care lucrează prin mărturisirea noastră pentru convertirea altor oameni la credința în Isus Cristos. Duhul Sfânt este acela care deschide urechile prin mărturisirea noastră. Acesta este lucrarea minunată pe care Dumnezeu o face în fiecare dintre noi pentru a crea în noi credință și dorința de al urma pe Cristos. Acesta este pur și simplu Evanghelia lui Cristos. Acesta este lucrarea minunată a harului lui Dumnezeu. Convertirea noastră, credința noastră și puterea noastră de al mărturisi pe Cristos sunt rezultatul harului lui Dumnezeu în viața noastră. Nu există nici o altă modalitate ca omul să vina la credință decât prin harul lui Dumnezeu care este transmis prin Evanghelia lui Cristos. În Evanghelia lui Cristos noi găsim promisiunea de mântuire a lui Dumnezeu. Evanghelia ne spune că prin jertfa lui Cristos toate păcatele noastre au fost iertate. Nu există nici o altă sursă salvatoare pentru noi în afara Evangheliei lui Cristos. Doar aici găsim mila și dragostea lui Dumnezeu pentru noi, în Cristos, Fiul său. Cristos este mântuitorul nostru și mângâierea noastră.

AMIN!