Elemente din Liturghia Evanghelica Lutherana

Data postării: 22.01.2015 11:52:15

Biserica Evanghelica Lutherana este o Biserica liturgica. Liturghia implica o formula de inchinare. Aceasta formula implica existenta anumitor parti speciale precum invocarea, marturisirea si dezlegarea de pacat, kirile eleison, cantarea imnului de slava, predicarea Cuvantului lui Dumnezeu, Crezul Apostolic etc. In cadrul acestui articol vom incerca sa prezentam si sa explicam o parte dintre elementele care compun Liturghia Evanghelica Lutherana. Specificam inca de la inceput ca Bisericile Evanghelice Lutherane nu au o liturghie unitara in toata lumea, dar, aproape toate aceste componente liturgice nu lipsesc ci doar sunt prezentate intr-o alta ordine decat cea expusa in cadrul acestui articol.

Elementele care compun Liturghia Evanghelica Lutherana raman extrem de valoroase pentru Biserica lui Cristos si ea reflectă tiparele istorice liturgice ale Bisericii asa cum au fost ele cunoscute de mii de ani. Când Martin Luther a făcut lucrarea lui Dumnezeu de reformare a Bisericii, el nu a renuntat la închinarea liturgică istorica al Bisericii. Reformele sale au fost caracterizate de precauție și atenție. Martin Luther a preluat inchinarea liturgica a Bisericii dar a îndepărtat erorile romano-catolice care fusesera strecurate în ea. El a adus Evanghelia în prim-plan și a scăpat de tot ceea ce era in conflict cu Evanghelia. Preocupare Luther a fost ca Evanghelia sa predomine și să fie în centrul inchinarii luterane. Spre deosebire de alți reformatori din Secolul al XVI-lea, Martin Luther nu a considerat că cel mai bun mod de a promova Evanghelia în Biserică era prin tăierea legăturii dintre Biserica si practicile sale istorice liturgice. Martin Luther a recunoscut marea valoare a inchinarii liturgicea Bisericii. Inchinarea luterana este în conformitate cu închinarea istorica a Bisericii din vechime., trebuie insa să recunoaștem că închinarea lutherana poate sa reflectetradiții care sunt specifice pentru Africa, Asia de Est, Grecia, Italia, Franta, Romania, Germană și așa mai departe. Din punct de vedere istoric, inchinarea creștina este înrădăcinată în mii de ani detradiție și reflectă contribuțiile multor grupuri etnice. În acestfel, inchinarea luteranatranscende cultura contemporană și nu este leagă de nicio cultură anume.

Invocarea

In Liturghia Evanghelica Lutherana, invocarea consta in utilizarea urmatoarei formule: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". De câte ori am auzit fiecare dintre noi aceste cuvinte? Și totuși, de fiecare data, ele mărturisesc cu prospețime despre identitatea noastră ca și copii ai lui Dumnezeu care am fost botezați în moartea și in învierea lui Isus Cristos.

Sfantul Apostol Pavel surprinde frumos semnificația botezului nostru în Cristos când afirma in scrisoarea sa către Galateni că: "toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos v-aţi îmbrăcat cu Cristos" (Gal.3:27). Noi suntem îmbrăcați cu dreptatea lui. Spre deosebire de omul din parabola nuntii care nu a avut nici o haină speciala pentru acest evenimen, atunci când vom sta în fațajudecătorului noastră în ultima zi, noi vom fi îmbrăcați în puritatea Domnului nostru Isus Cristos.

Mărturisirea și dezlegarea (sau absolutia)

Noi ne putem apropia de Dumnezeu impreuna cu problemele noastre. In ciuda convertirii, noi ne traim inca viata in aceasta lumea și in carnea noastră păcătoasă. Și astfel, pentru ca păcatulîncă lucrează în noi, condamnarea data de Legea lui Dumnezeu inca ne confrunta cu judecata lui Dumnezeu ca nu cunva sa incepem sa credem ca prin propriile noastre puteri am putea sa stam in fata scaunului de judecata al atotputernicului Dumnezeu.

Mai presus de toate, mărturisirea și dezlegarea (absolutia) ne țin sinceri cu noi înșine și sinceri în fața lui Dumnezeu. Actul de mărturisire a pacatelor nu este un fapta buna pe care sa opunem înaintea tronului Tatălui ci, mai degrabă, reprezinta o recunoaștere simpla a faptului că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și corect și că, atunci când noi ne măsurăm viata cu cererile acestui Cuvant Sfant, suntem pusi fata in fata cu pacatul nostru si cu viata noastra dezordonata. Cuvântul lui Dumnezeu ne invata sa ne marturisim pacatele noastre inaintea lui Dumenzeu, spunand: „Doamne, Cuvântul Tău este adevărat; Am păcătuit."

Există trei moduri de bază de a gestiona problema păcatului și a vinovăției. O prima solutie este sa se ignore sau să se minimalizeze pacatul si vinovatia. Aceasta modalitate de a gestiona problema reprezinta o ispita aproape continua pentru noi. Nu este, la urma urmei, ceea ce natura noastră umană păcătoasă dorestesa se intample? O altă modalitate este de a le instituționaliza, în special partea de vină. A treia cale este de a ne recunoaste, accepta si marturisii păcatele și vinovăția. Acesta este modul de iertare lui Dumnezeu. Primind iertare lui Dumnezeu, păcatul nostru este îndepărtat de la noi. Desi crestinii stiu acest lucru foarte bine, dealegarea reprezinta o bucurie si o intarire pentru sufletul credinciosului. Exista un confort minunat creat in inima credinciosului atunci cand aude cuvintele: "te iert de toate păcatele tale". Aceste cuvinte nu reprezinta doar o proclamare impersonala ci ele înseamnă și realiza ceea ce Dumnezeu a promis. Isus Cristos însuși le-a spus ucenicilor Săi că: „celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20:23).

Prin mărturisire și dezlegarea de pacate noi ne pregătit pentru intalnirea cu Isus Cristos. In spatele acelor cuvinte pline de mângâiere care ne promit că păcatele noastre sunt iertate se afla invitația: "veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25:34).

Kyrie eleison (Doamne, ai mila)

În această lume a păcatului și a morții, creștinii au o mulțime de oportunități să se alăture in atotcuprinzătoarea rugăciune „Kyrie eleison” sau "Doamne, ai milă". In jurul nostru, toti putemvedea rezultatele a ceea ce inseamna ura, invidia, pofta și lăcomie. Vazand toate acestea, nu putem sa trecem cu vederea faptul ca toata lumea are nevoie de mila lui Dumnezeu. Nu este de mirarecă Biserica, în inchinarea ei, pledează înaintea lui Dumnezeu, în numele întregii omeniri pentru mila si indurare.

Cu toate acestea, atunci când noi strigam "Doamne, ai milă", acesta nu este un strigat al deznadejdii pentru ca, desi nu există nici un fel de încredere în puterile noastre, noi știm căDumnezeu este într-adevăr milostiv. El dorește să aducă alinare pentru suferința care exista în jurul nostru. Rugăciunea noastră nu aduce întotdeauna un răspuns imediat, iar uneori, nu ne aduce răspunsul pe care îl cautăm, dar chiar și atunci, noi stim ca ne rugam unui Dumnezeu plin de îndurare. Asemenea mărturisirii păcatelor, strigătul nostru pentru milă va fi redus la tăcere în cer. Acolo vom vedea rezultatele majore ale milei lui Dumnezeu.

Gloria in Excelsis (Imnul de slavă)

În noaptea nașterii Domnului nostru Isus Cristos, îngerii au cantat iaintea pastorilor din Bethleem urmatorul imn: "slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2:14). Cu această ocazie, lauda ingerilor a dat glas la vestea cea bună că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup printre noi. Cerul a coborât pe pământ! Și de atunci, Bisericaa continuat să se bucure în această minune a mântuirii noastre.

Cuvintele de deschidere ale „Gloria din Excelsis” sunt urmate de un imn de laudă pentru Dumnezeul Triunic. Putem sa ne imaginam cum credincioșii vor cânta aceste cuvinte în ceruri: "noi te laudăm , noi te binecuvantam , tie ne închinam, pe tine glorificam, iti multumim pentru marea ta glorie”. Scopul nostru este sa „il glorificam pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, singurul Lui Fiu, Mielul lui Dumnezeu, și Fiul Tatălui”. Și, ca si cand acest lucru nu este suficient, pentru inchinare noatra, cântăm de doua ori: "Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii” Aici este inima și substanța credinței creștine. În cer vom fi adunati în jurul tronului și a Mielului, mărturisind impreuna că el este sfânt, el singur este Domnul. Pentru slava lui Dumnezeu, vom canta impreuna cu toate fiintele ceresti: „vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apoc 5:12)

Cuvântul lui Dumnezeu și predica

Despre citirea Sfintei Scripturi in cadrul inchinarii, facem urmatoarea afirmatie: "acesta este Cuvântul lui Dumnezeu!". Sfanta Scriptura este mult decât un cuvânt de la Dumnezeu, Sfanta Scriptura este revelația lui în care Dumnezeu ne face cunoscuta voința sa sfanta si mila sa sfanta prin care dorește mântuirea noastră. Sfanta Scriptura ne trimite la Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Isus Cristos este revelația finală și deplină a lui Dumnezeu pentru noi, oglinda inimii Tatălui. Autorul epistolei adresata evreilor spune in versetul de deschidere: „după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul..." (Evrei 1:1-2). Numai prin El - doar prin Fiul lui Dumnezeu -suntem capabili să cunoastem favoare și harul Tatălui.

În predicare, Cuvântul lui Dumnezeu este adus inaintea ascultătorilor credinciosi. Predicarea Cuvantului lui Dumenzeu este mai mult decât o simplă instruire. Prin predicare, Dumnezeu ne vorbește cu „sabia cu două tăișuri” despre condamnarea pacatului și despre promisiunea Evanghelie. Subiectul predicii este atât Dumnezeu cat si omul. Prin predicare ajungem la o mai bună înțelegere a propriei noastre persoane, în special nevoia noastră de iertare din partea lui Dumnezeu. Prin predicare, de asemenea, venim față în față cu mila și dragostea lui Dumnezeu.

Crezul Apostolic

În cursul lucrării sale pământești, Isus Cristos a pus deseori aceasta intrebare Apostolilor săi: "cine ziceți că sunt?". El nu cerea pentru opiniile intr-un mod dur ci intentiona sa stimuleze in ucenicii sai o mărturisire de credință. În realitate, această mărturisire de credinta nu este diferită de mărturisirea păcatelor deoarece in ambele marturisiri noi recunoaștem că ceea ce Dumnezeu ne-aspus este adevărat. Când ne mărturisim păcatele, noi recunoaștem adevărul că Dumnezeu ne vorbește despre noi afirmand că suntem păcătoși. Când ne mărturisim credința Bisericii noastre in cadrul crezului, mărturisirea noastră vorbește despre Dumnezeu - cine este și ce a făcut pentru noi.

În fiecare epocă, aceeasta întrebare a Mantuitorului se pune in Biserica lui Cristos: „cine spuneți că sunt eu?” Astfel, Biserica a gasit urmatorul raspuns: "cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic...". Noi mărturisim un adevăr profund, un adevar care a fost purtat pe buzele creștinilor din fiecare generație. Această mărturisire a lui Dumnezeu Triunic nu este proprietateaApostolilor sau asfintilor, ci reprezinta marturisirea întregii Biserici. Nu putini sunt sfinții și martirii care si-au pus viața in pericol pentru a apăra adevărurile pe care le mărturiseste Crezul Bisericii. Un exemplu concret este Sfantul Atanasie care a fost exilat de mai multe ori pentru ca a aparat adevărului împotriva învățătorii falși din zilele lui. Sau reformatorul Martin Luther, care a stat ferm împotriva puterii Bisericii Romano-Catolice și a Sfântul Imperiu Roman. Si in zilele noastre există creștini credincioși care își riscă viața și, uneori chiar mor pentru ca mărturiseascaceste adevăruri cuprinse in Crezul Bisericii.

Sanctus

Aceasta parte a inchinarii evanghelice lutherane este recunoscut ca oferind o bucatica de rai. Formula Sanctus este: "sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, cerul și pământul sunt pline de slava Lui." Acesta este cântecul etern al îngerilor care inconjoara tronul lui Dumnezeu dupa cum gasim spus si de catre Sfantul Prooroc Isaia (Isaia 6:1-4). Nu există nimic în această lume care sa secompare cu miracolul prezenței fizice a lui Isus Cristos in mijlocul poporul său.

A doua jumătate din Sanctus conține o declarație la fel de îndrăzneța ca prima. Este vorba despre o comemorare a Duminicii Floriilor, intrarea Mantuitorului in Ierusalim. Așa cummulțimile su strigat cand Isus a intrat în Ierusalim, la fel noi spunem: "binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului" (Matei 21:9). Cerul pătrunde în lumea noastră prin Isus Cristos, regele nostru umil, care vine călare în mijlocul nostru în numele Domnului. Această mărturisire a prezenței reale a lui Isus asa cum este ea cuprinsa in Sanctus este atât de important încât Martin Luther a propus mutarea acestui pasaj liturgic imediat după cuvintele de invocare.

Cuvintele Domnului nostru

Exista astazi mulți creștini pentru care cuvintele Domnului Isus Cristos nu sunt nimic mai mult decât un raport istoric, ami precis sunt relatari a ceea ce a făcut Isus și a ce a spus el. Noi, crestinii evanghelici lutherani, suntem binecuvântați pentru ca stim că aceste cuvinte înseamnă mult mai mult. Potrivit cu porunca lui Isus Cristos, noi, evanghelicii lutherani nu sărbătorim Sfanta Cina ca o simplă masă de pomenire, ci ca un sacrament sfant prin care Isus Cristos însuși vine la noi și aduce cerul pe pământ pentru beneficiul nostru.

Desigur, vand vom ajunge în cer, nu vom mai primi Sfanta Cina. Acolo il vom avea Iisus în toată plinătatea lui. Dar pentru moment el vine in lumea noastră infestata de păcat ca apărător șieliberator al nostru, oferindu-si propriul trup și sânge ca medicament al nemuririi. Cristos locuieste în noi și noi în El si cu atât mai mult ne împărtășim din această hrană sacra, cu atât mai maredevine dorința noastră de a fi împreună cu Cristos pentru totdeauna.

Agnus Dei

In Apocalipsa Sfântului Ioan, la un moment dat, ucenicul Domnului, vede un sul în mâna dreaptă a Celui care ședea pe scaunul de domnie. Apoi, "înger puternic" lanseaza o intrebare dificila, "cine este vrednic să deschidă cartea și sa-i rupă pecețile?" Apoi, între scaunul de domnie și bătrâni isi facer aparitia Mielul lui Dumnezeu. Fără îndoială caracteristica cea mai importantădin descrierea Sfantului Apostol Ioan este aceia ca acest miel pare să fi fost ucis.

Antunci când crestinii evanghelici lutherani cântăm Agnus Dei: "Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ai mila de noi", ei predica si se roaga in acelasi timp. Acesta a fost, la urma urmei, mesajul Sfantului Ioan Botezătorul catre ucenicii lui Isus (Ioan 1:29, 36). În pregatirea noastra pentru al sărbătoari pe Mielul lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, noi il vestim, într-adevăr, pentru ca si-a dat viata pentru noi. Aici este Mielul lui Dumnezeu! Prin Agnus Dei noi ne rugăm celui care este acum prezent în trupul și sângele său alaturi de noi. Ne rugăm pentru milă, milă de la Cel care s-a sacrificat pentru noi.

Revenind inca o data la viziunea Sfantului Apostolului Ioan gasim o descriere a sfinților în haine albe. "Cine sunt ei?". Raspunsul pe care il primeste aceasta intrebare este: "aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului" (Apoc 7: 13-14). Acesta este sângele răscumpărării noastre, sacrificiul de împăcare, care a fost prefigurat in prima noapte de Paște, in Egipt, atunci când sângele mieilor a fost stropit pe usi ca un semn că sângele a fost deja vărsat în casa respectiva. La fiecare celebrare a Sfintei Cinei, sângele si trupul Mielului sunt prezente pentru iertarea pacatelor noastre. În mod evident, aceasta este mila lui Dumnezeu prezentată in dreptul fiecaruia dintre noi.

Impartirea elementelor Sfintei Cine

Încercați pentru o clipă să va imaginati mulțimea cerească stând în picioare înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu din ziua judecatii. Și toti uniți in Cristos. Mirele si mireasa au devenit una. Prin mărturisirea noastră comună a adevărului, si noi, credinciosii evanghelici lutherani, suntem una în Cristos. Așa cum Cristos însuși ni se da la această masă sfânta, el întăreșteunitatea noastra și ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții cu o dragoste profundă

Nunc Dimittis (Cantarea lui Simion)

O alta contribuție adusa de evanghelicii luterani la liturghia Bisericii este utilizarea „Nunc dimittis” ca cântarea la finalul liturghie post: "sloboade în pace pe robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău." . La prima vedere se pare că aceste cuvintele ii apartin lui Simeon si ne punem intrebarea ce legatura mai are aceasta cantare ci experienta noastra actuala? Cum pot Sfânta Cina sa fie comparata vreodată cu onoarea de a deține Pruncul Isus în brațe în timpul primei vizite a copilului la templul? (Luca 2: 25-38)

Desigur, ne-ar plăcea să fi fost si noi în templu și sa fi împărtășit din experiența lui Simeon. De altfel, ne-fi dorit sa participam la fiecare moment din viata Mantuitorului nostru. Sa fimîmpreună cu păstorii pentru al vedea pruncul Isus, sau să fi fost impreuna cu magii ca i-au oferit cadouri. Dar, așa cum Matin Luther a învățat, noi nu il mai găsim pe Cristos în acele locuri. Prinevenimentele legate de încarnarea, nașterea, răstignirea și învierea Domnului nostru, Dumnezeu a realizat mântuirea noastră. Beneficiile jertfei lui Cristos - iertarea, viața si mântuirea sunt distribuite la noi prin mijloacele sale de har, Cuvantul lui Dumnezeu și Sfintele Sacramente. Noi ne putem sa ne întoarcem să stam cu Simeon în templu, dar vestea bună este ca nici nu este necesar sa facem acest lucru deoarece Cristos este cu noi prin mijloacele harului.

Atunci când, la primirea Sfintei Cinei, cântăm cântecul de credință de credinta a lui Simeon - "Doamne, acum lasă pe servitorul tău în pace" - nimic nu ar putea fi mai potrivit. Într-adevăr, ochii noștri au văzut mântuirea lui Dumnezeu. Mai mult, noi am gustat și a văzut că Domnul este bun (Ps.34: 8.). Deci, ceea ce ar putea fi mai bine decât sa-l tinem pe Pruncul Isus în brațele noastre mâncând și bând trupul și sângele Domnuluit pentru iertarea păcatelor noastre? Acest lucru este cu adevărat raiul pe pământ, pentru că aici il avem pe Isus și toate beneficiile lui.

Binecuvântarea

"Domnul să va binecuvânteze și să va păzească". Ne amintim din nou de cuvintele lui Isus din parabola cu oile și caprele: "veniti, voi, care sunt binecuvântati de Tatăl meu sa moșteniți împărăția". Binecuvântările despre care Dumnezeu ne vorbeste ne pregătesc pentru marea chemare la judecata finala. De-a lungul liturghiei sfinte, Dumnezeu ne formează, pune în noi o credințăprofundă și de durată și o iubire persistentă și statornică unul pentru altul.

"Domnul sa faca sa straluceasca fata Lui peste voi și să fie milostiv cu voi". Privitor la schimbarea la fata a lui Isus Cristos, Sfintii Evangheliștii ne spun că Mantuitorul a strălucit maiputernic decât soarele, fapt care l-a determinat pe Sfantu Apostol Petru să spună: "Doamne, este bine să fim aici". În ceruri vom avea același răspuns pentru că va fi bine, foarte bine, sa fim înprezența Luminii Lumii. Pentru moment, putem vedea doar vag, dar atunci vom vedea față în față. Totuși, este bine să fim aici chiar acum, în acest cer pe pământ pe care il numim Biserica lui Cristos si liturghia ei, pentru inca de aici, Dumnezeu ne umple cu harul său.

"Domnul sa va înalțe și să vă dea pace Lui". Noi, creștinii suntem cu adevărat binecuvântați pentru ca Dumnezeu nu is ascunde fața de noi. În toate celelalte religii exista îndoieli cu privire la atitudinea zeii lor față de credinciosi. Cum poate fi altfel, având în vedere că zeii lor sunt doar niste ale propriei lor imaginații? Dumnezeu nostru este cu adevarat Creatorul Cerului și al Pământului. Dumnezeu nostru, prin Cuvântul Său Sfant și prin Sfintele Sacramente ne descoperă mila și harul Său.

De ce este biserica evanghelica luterană o biserică liturgică?

Potrivit marturisirilor sale oficiale de credinta, Biserica Evanghelica Luterană este o biserică liturgică. Evlavia in inchinare a unei parohii evanghelice luterane confesionale se caracterizează prin proclamarea regulata al Evangheliei și prin administrarea regulată a Cinei Domnului, în cadrul unui ceremonial de cult sobru, scriptural, istoric si ordonat.

Dar să vorbim despre termenul "liturgie". Acest termen nu se refera la un sacrificiu ci la un serviciu de inchinare public. Astfel, acest serviciu este complet atunci cand un slujitor consacrăsi ofera mai departe trupul și sângele Domnului oamenilor, si, deasemenea, atunci cand un slujitor predică Evanghelia la oameni, așa cum spune Sfantul Apostol Pavel in 1 Corinteni 4:1: "Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Cristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu", adică, a Cuvântului și a Sfintelor Taine; și in 2 Corinteni 5:20: "Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!". Astfel, termenul de "Liturghie" trebuie mereu asociat cu slujirea publica. (Apologia Confesiunii Augustana XXIV: 79-81)

In cadrul liturghiei au fost păstrate, de asemenea, mai multe ceremonii și tradiții (cum ar fi ordinea liturgica, diverse cântări, sarbatori, și altele asemenea) care servesc pentru a păstraordinea inchinarii în Biserică. (Confesiunea Augustana XXVI: 40)

Suntem perfect de acord cu faptul ca Liturghia poate să fie înțeleasă ca un sacrificiu de zi cu zi, cu condiția ca acest lucru sa faca referire la intreg ceremonialul liturgic și, de asemenea, la proclamarea Evangheliei, la marturisirea credinței, la rugăciunea, și la mulțumire. Luate împreună, toate acestea reprezinta jertfa de zi cu zi a Noului Testament. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune in 1 Corinteni 11:26: "ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului" (Apologia Confesiunii Augustana XXIV: 35)

Din această scurta descriere a stării bisericile noastre, reiese foarte evident că vom menține cu sârguință disciplina inchinarii bisericii, ceremoniile pioase, și bunele moravuri ale bisericii. (Apologia Confesiunii Augustana XV: 4)

Biserica Luterană este o biserică liturgică, pentru că ea este o biserică catolică. Reformatorii luterani din secolul al XVI-lea nu au fost niste inovatori sectari care s-au ambitionat pentru a crea o nouă biserică, ci au recunoscut și s-au bucurat în continuitatea lor cu Biserica Apostolilor și a Părinților Antici. Ei au recunoscut că multe dintre obiceiurile liturgice vechi de secole pe carele-au mostenit sunt utile și benefice, și nu au gasit nici un motiv pentru a renunța la ele. Cu recunoștință umilă, lutheranii confesionali îmbrățișeze uzanțele liturgice existente in Biserica Romano-Catolica din perioada pre-reformă ca fiind niste componente importante ale propriului lor patrimoniu și a identitatii lor crestine. Luthernii nu cred că astfel de obiceiuri creștine istorice apartin in mod unic Bisericii Romano-Catolice sau oricărui alt organism bisericesc, individuală sau denominational. Cartea Faptele Apostolilor indică faptul că închinarea bisericii creștine primare a avut întotdeauna un caracter liturgic. Creștinii din Ierusalim "stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni" (Faptele Apostolilor 2:42). Deasemenea, ne este relatata o ocazie in care Duhul Sfânt a vorbit creștinilor din Antiohia "pe când slujeau Domnului" (Faptele Apostolilor 13:2. In ceea ce privește creștinii la Troia, Sfântul Evanghelist Lucarelatează că "in prima zi a săptămânii, când ne-am adunat pentru frângerea pâinii, Pavel le-a predicat" (Faptele Apostolilor 20:7). Noul Testament ii încurajează pe toți creștinii astfel: "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit." (Evrei 13:7-9). Înformele de închinare publică pe care le folosesc, lutherani au servit cauza neschimbătoare a Evangheliei lui Cristos de-a lungul istoriei bisericii. Principalele elemente ale liturghiei istorice luteranenu sunt în mod distinct "lutherane" și nu reflectă in exclusivitate culturale ale secolului al XVI-lea din Germania sau Scandinavia. Aceste elemente liturgice reflectă, în schimb, credința șidevotamentul poporului lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile.

Noi, lutheranii, păstrăm cu plăcere vechile tradiții stabilite în biserică, deoarece acestea ne sunt utile dar le interpretam într-un mod evanghelic. Putem pretinde cu adevărat că în bisericile noastre liturghia publică este mai decent decât a adeversarilor nostri, iar dacă te uiți la ea în mod corect, suntem mai credincioși in privinta canoanele decât sunt adversarii noștri. (Apologia Confesiunii Augustana XV: 38-39)

Biserica Luterană este o biserică liturgică, pentru că este o biserică ortodoxă. Formele sale de cult istorice sunt bine ancorate in Sfanta Scriptura și sunt evanghelice în conținut. Prin urmare, acestea serveasc drept ghizi credincioși în închinarea creștină ortodoxă. Articolele fundamentale ale doctrinei creștine (Trinitatea, persoana și lucrarea lui Cristos, doctrina despre păcat și despre har, etc) sunt adânc înrădăcinate în aspectele neschimbătoare ale slujirii crestine, în mintea și inimile închinători creștini prin repetarea disciplinata, săptămânala a acestora. Ciclul anual desarbatori din cadrul bisericii tradițională amintește de momentele de închinare speciala care aveau loc la evenimentele importante din istoria mântuirii. Secvența săptămânala de lecturare a Sfintelor Scripturi ii ajta pe închinători sa experimenteze "tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:27). Liturghia istorica oferă un echilibru adecvat și varietate în serviciu de inchinare dinfiecare duminică. Prin cuvintele spuse in cadrul liturghiei, închinători sunt capabili sa auda mesajul atemporal al lui Dumnezeu pentru poporul său, dar și de a răspunde cu rugăciuni de mulțumire, de laudă, și de cerere, care se regasesc in cadrul liturghiei. Liturghia capteaza atenția închinătorilor prin mijloace obiective, pline de har și de adevărurile neschimbătoare ale Sfintei Scripturi, mai degrabă decât prin propriile emoții subiective și nesigure ale omului. Liturghia, prin urmare, îi ajută pe credincios să rămână fidel afirmatiilor Sfântului Apostol Pavel: "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră" (Coloseni 3:16).

Biserica Luterană este o biserică liturgică, pentru că este o biserică estetica. Simbolurile tradiționale și ceremonii care de obicei sunt asociate liturghiei au rolul de a armoniza aspectul exterior al sanctuarului și a acțiunilor exterioare ale congregației prin cuvintele care sunt vorbite și/sau cântate. Ceremoniile de inchinare evanghelice servesc pentru a sublinia, și pntru a atrageatenția asupra diverselor aspecte ale mesajului evanghelic al liturghiei. Noul Testament mărturisește despre existenta unei varietati de astfel de ajutoare pentru ceremonie în cadrul cultului creștin. Înainte de a plecat de la bătrânii din Efes, Sfântul Apostol Pavel "a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți" (Fapte 20:36). Creștinii afirma că: "noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort" (Evrei 13:10). Închinarea din curțile cerești, așa cum este ea descrisa în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan, se caracterizează prin numeroase imagini simbolice: "Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu" (Apocalipsa 4:4-5); "Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor"(Apocalipsa 8: 3-4). Ceremoniile liturgice ale Bisericii Luterane, dintre care cele mai multe își au originea în biserica apostolică, sunt într-adevăr utile pentru menținerea demnității inchinarii și pentru cultivarea respectului și devotamentului printre închinători. "Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor"(Evrei 12: 28-29).

Biserica Lutherană este o biserică liturgica, dar diferitele denominatii sau parohii locale ale sale nu sunt obligați să adere toate aspectele care compun ritualul liturgic. Modelul liturgic din secolul al XVI-lea aplicat in diferitele ramuri ale Bisericii Lutherane din Vestul Europei, în general, a urmat conturul de bază a Liturghie Romano-Catolică, dar, nu de putin ori difera intre el înanumite detalii. Biserica Lutherană recunoaște faptul că Cuvântul lui Dumnezeu nu ii leaga de credincioșii creștini de anumite forme de cult sau ceremonii specifice de inchinare și că toate Bisericile creștine, prin urmare, sunt, în principiu, libere sa isi modifice sau schimba practicile liturgice. Cu toate acestea, în Confesiunile de Credinta ale Bisericii Luterane afirma foarte clar în învățătura lor că astfel de modificări sau schimbări trebuie făcute numai atunci când există motive întemeiate și numai în moduri care sunt pe deplin în conformitate cu standardele bibliceprivitoare la solemnitatea liturgică a Bisericii și privitoare la puritatea doctrinară. Confesiunile de Credinta ale Bisericii Luterane nu aproba înlocuirea frivole cu diverse trucuri pentru a transforma serviciul de inchinare public intr-unul „atragator” și nici nu scuza modificările capricioase și arbitrare ale "modelului de expresii sănătoase" ale liturghiei deja stabilite (2 Timotei 1:13). Sfântul Apostol Pavel ne amintește că: "Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților" (1 Corinteni 14:33), și tot el ne spune ca "toate să se facă în chip cuviincios și în ordine" (1 Corinteni 14:40). Perspective Sfântului Apostol Pavel cu privire la exercitarea libertății creștine se aplică la întrebareile legate de abaterile care nu sunt necesare de la formatul liturgic lutheran istoric: „toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc" (1 Corinteni 10: 23). Ca atare, politica liturgică de bază a Bisericii Evanghelice Luterane poate fi, pe bună dreptate, rezumată în cuvintele bine-cunoscute: "dacă nu e stricat, nu-l repara"

Utilizarea diverselor forme de inchinare in cadrul Bisericii, cu excepția cazului în care este necesară mărturisirea unui adevăr divin, sunt considerate, într-adevăr, adiaphora. Dar, cu toate acestea, el nu trebuie sa fie considerate ca fiind fara importanta. Parohiile care adoptă uzanțe bisericesti provenite din diverse secte care le înconjoară, vor ajunge in scurt timp in pericolul să se conformeze si cu doctrinele lor mult mai ușor și mai repede decât acele Biserici care păstrează cu seriozitate ceremoniile liturgice lutherane.

Un articol de Sorin H. Trifa