Falsa neprihănire și neprihănirea solidă, Luca 18:9-14
Data postării: 04.09.2019 08:57:04
A XI-a Duminică după Sfânta Treime. Predica Rev. Sorin H. Trifa
Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu am ajuns în cea de-a unsprezecea Duminică din Sezonul Sfintei Treimi, apropiindu-ne cu pași repezi de mijlocul acestui sezon a cărui final va avea loc la începutul lunii Decembrie. Pentru această Duminică, predica se bazează pe Luca 18:9-14
„A spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii. 10„Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. 11 Fariseul, [stând] în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!». 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”
Dragii mei, pericopa pe care am parcurs-o din Sfânta Evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos este o pildă care, cel puțin mie personal, îmi produce o emoție imensă dar, în mod paradoxal, este una dintre pildele care mă îngrozește cel mai mult. Parabola aceasta a fost spusă de către Domnul Isus Cristos în timpul în care călătorea spre Ierusalim iar destinatarii primari ai acestei pilde sunt fariseii, adică acei oameni care credeau că mântuirea este câștigată prin propriile noastre fapte. Asemenea fariseilor, astăzi există numeroși creștini, mulți dintre ei din așa-numita familie protestantă, care cred că sunt neprihăniți deoarece ei ascultă și împlinesc în viața lor voia lui Dumnezeu în timp ce toți ceilalți oameni sunt sortiți mâniei lui Dumnezeu datorită faptului că sunt niște păcătoși.
Dragii mei, am spus faptul că această pildă mă îngrozește în mod deosebit. Mă îngrozește deoarece consider faptul că ea conține o severă avertizare pentru toți creștinii din prezent. Ea este o veritabilă lecție a Evangheliei lui Cristos punând în contrast o falsă neprihănire pe care oamenii caută să o câștige prin fapte și o neprihănire solidă pe care o oferă Domnul Isus Cristos prin credință. Pilda acesta este atât de bine expusă de către Mântuitorul nostru încât este imposibil să nu reușim să ne identificăm rapid cu unul dintre cele două personaje ale pericopei.
Pilda aceasta are două personaje cu un caracter contrastant, fariseul și vameșul. În vremea Domnului Isus Cristos, vameșul era considerat ca fiind cel mai mare păcătos, în aceeași categorie cu ucigașii și prostituatele, fiind pe cea mai joasă treaptă a societății. Din acest motiv, vameșii erau mereu evitați de evreii care nu doreau sub nici o formă să intre în contact cu astfel de indivizi. De ce acest lucru atât de drastic? Acest lucru nu era legat de vreo descendență nefericită. Vameșii erau fii ai lui Israel. Nu se datora vreunei situații intelectuală sau culturală. Vameșii erau, în general, oameni bine educați și cultivați. Nu se datora vreunei probleme de sănătate sau a vreunei situații financiare. Vameșii erau oameni bogați, curați și cu un standard de viață ridicat. Problema se datora faptului că acești oameni erau aserviți Imperiului Roman. Ei slujeau intereselor asupritorilor poporului Evreu. Israelul se afla sub cucerirea Imperiului Roman iar vameșul se ocupa cu colectarea taxelor pe care cuceritorii le impuseseră celor cuceriți. Din acest motiv, vameșii erau considerați ca fiind niște trădători ai poporului Evreu.. Mai mult decât atât, cei mai mulți dintre vameși nu se rezumau la ași face datoria față de Imperiul Roman ci căutau inclusiv propria lor îmbogățire. Datorită acestor condiții, în tradiția poporului Evreu, vameșii erau considerați la fel de păcătoși ca ucigașii și prostituatele, ba uneori chiar mai rău decât aceștia, aspect care îi situa la periferia societății evreiești. Însuși Domnul Isus Cristos pare să afirme această realitate atunci când, vorbind despre modul în care trebuie să îi tratăm pe frații care ne greșesc, el spune astfel: ”dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (Matei 18, 17).
În contrast cu vameșul, omul aflat în abisul societății evreiești, erau fariseii. Fariseul era parte din elita spirituală a poporului evreu. Fariseul era un evreu care acorda o atenție deosebită fiecărei porunci din Lege. Pentru că erau atât de concentrați pe împlinirea corectă și completă a Legii lui Dumnezeu, fariseii elaboraseră un întreg complex de legi auxiliare care aveau rolul de ai ghida în ambițiile lor spirituale astfel încât să se asigure că nu eșuau în dorința lor de a fi sfinți ai Legii. Fariseii erau atât de atenți la orice detaliu încât ei nu doreau să aibă legături cu cei păcătoși de teamă ca nu cumva acest lucru să îi infesteze și pe ei. Fariseii erau sfinți din toate punctele de vedere îndeplinind fiecare aspect al Legii și al tradiției spirituale ale poporului evrei. Ei erau exemplu pe care toți ceilalți doreau să îl urmeze și erau considerați ”sfinți”
Dragii mei, acum că avem înțelegere a cele două personaje, putem să apropiem de mesajul acestei pilde. Domnul Isus Cristos trage o concluzie surprinzătoare la prima vedere. El spune astfel: ”mai degrabă omul acesta (adică vameșul) s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt (adică fariseul)” (Luca 18:14). Concluzia este bizară poate pentru mulți dintre creștini deoarece pare că Domnul Isus Cristos inversează lucrurile logice și îl consideră neprihănit pe cel mai păcătos dintre evrei și în declară neîndreptățit pe cel mai neprihănit și spiritual om dintre evrei. Această concluzie sfidează logia normalului și este, cu siguranță, împotriva concluziilor pe care majoritatea dintre noi le-am fi tras la acest capitol.
Dragii mei, v-am spus mereu faptul că învățăturile Sfintei Evanghelii au fost spuse oamenilor din vremea Domnului Isus Cristos dar că ele sunt la fel de vii și de valabile și pentru cei din prezent. Astfel, și această pildă este la fel de vie și pentru timpul nostru și poartă un mesaj la fel de actual și pentru noi.
Acum, ași vrea să mergem în templu și să analizăm comportamentul celor două personaje. Este interesant de remarcat faptul că fiecare dintre cele două personaje vine să se roage în conformitate cu imaginea pe care o aveau despre ei înșiși. Fariseul, despre care deja am vorbit că era văzut și se vedea pe sine ca fiind un adevărat sfânt în viață, se prezenta înaintea lui Dumnezeu fără să dea nici un fel de dovadă de umilință înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, el spune următoare cuvinte care îi explică pe deplin atitudinea înaintea lui Dumnezeu.: ”Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele” (Luca 18:11-12). Observați faptul că subiectul acestei rugăciuni nu este Dumnezeu ci este fariseul, deoarece cuvintele sale nu sunt alt ceva decât un elogiu adus propriei pietăți. În contrast radical cu fariseul, despre vameș citim astfel: ”nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!" (Luca 18:13). Vameșul nu avea curaj să se apropie de Dumnezeu ci ”stătea departe”. El nu avea curaj să privească la Dumnezeu ci ”nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer”. El nu avea curaj să-i vorbească lui Dumnezeu ci ”se bătea în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!". Privind la această scenă în Templul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos trage o concluzie pe care am face bine să o memoram cu toții, anume: ”oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat” (Luca 18:14).
Dragii mei, dacă această pericopă mă emoționează și mă îngrozește în același timp, este rezultatul faptului că această pericopă ne vorbește în mod clar despre situația creștinilor din prezent. Creștinii din prezent sunt împărțiți în două mari categorii, categorii care corespund perfect celor două personaje din această pericopă. Biserica lui Cristos din timpul nostru este formată din numeroși ”farisei” dar și din ”vameși”. Fiecare dintre creștini face parte, cu siguranță, dintr-unul dintre cele două personaje. Nu există o a treia cale.
Asemenea fariseul, un număr foarte mare de creștini din prezent, practica o formă de credință care se fundamentează pe concepte spirituale omenești care au ca rezultat un soi de auto-îndreptățire. Fariseul se vedea perfect deoarece el se fundamenta pe propriile lui norme cu privire la ceea ce înseamnă ascultare de Dumnezeu. Deși se străduia să împlinească Legea lui Dumnezeu, fariseul nu se raporta corect pe sine la Legea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Paul, raportându-se corect la Legea lui Dumnezeu trage următoarea concluzie: ”nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani 3:10-18). Deși studia și iubea Legea lui Dumnezeu, fariseul nu a ajuns la aceeași concluzie cu Sfântul Apostol Paul ci la una diametral opusă. Diferența aceasta provine din faptul că fariseul nu se privea în Legea lui Dumnezeu ci în propriile lui interpretări ale voinței lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem păcătoși absolut toți, fără nici o excepție. În schimb, convingerile fariseului erau despre cât de drept și lipsit de păcat era el însuși. Fariseul nu înțelesese absolut deloc mesajul pe care Legea lui Dumnezeu îl poartă anume faptul că ”nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:19-20). Legea lui Dumnezeu promite mântuirea doar acelora care nu păcătuiesc nici măcar o singură dată. Dacă o singură dacă comitem un păcat, cât de neînsemnat, Legea nu mai salvează ci din contră, Legea devine o unealtă a condamnării noastre. Legea devine un blestem aducător de moarte pentru orice om care a comis chiar și cel mai mic păcat. Conform însă cu realitatea Legii lui Dumnezeu, absolut orice om este păcătos. Sfântul Profet Isaia vorbește despre oameni astfel: ”toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine” (Isaia 64:6-7). Fariseul însă, asemenea cu cei mai mulți dintre creștinii de astăzi, nu a înțeles aceste mesaje ale Sfintei Scripturi pentru că nu era interesat de părerea lui Dumnezeu despre el ci despre părerea lui și a altor oameni.
Dragii mei, atunci când judecătorul nostru suntem noi, toți suntem niște farisei. Dar atunci când ne lăsăm judecați de către Dumnezeu, toți ajungem să fim niște vameși. Legea lui Dumnezeu ne vorbește despre înfricoșătoarea noastră judecată și condamnare. Vedeți, spre diferență de fariseu, vameșul a realiza din Legea lui Dumnezeu faptul că el este un încălcător ci nu un împlinitor al Legii. Vameșul știa cu adevărat cine este deoarece el nu s-a judecat cu propria înțelepciune ci s-a lăsat judecat de Cuvântul lui Dumnezeu. Din acest motiv, pentru că realizase faptul că nu are nici un fel de neprihănire în El, vameșul era complet prăbușit la mila lui Dumnezeu. El implora mila lui Dumnezeu. Înțelesese faptul că salvarea nu putea să vină din sine însuși ci trebuia să vină din afara lui. Vameșul a ajuns la aceeași concluzie cu Sfântul Apostol Paul care spune: ”știu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine” (Romani 7:18). Astfel, vameșul își îndreptă privirea spre Evanghelia lui Cristos care ne spune că mântuirea noastră vine de la Dumnezeu ci nu de la om. Evanghelia lui Cristos nu ne spune despre ceea ce noi facem pentru a fi salvați ci despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru salvarea omului neputincios datorită păcatului. Prin Cristos, Dumnezeu a promis salvarea tuturor acelora care cred în Cristos și în mesajul Evangheliei.
Dar, dragii mei, ca să te încrezi în Evanghelia lui Cristos trebuie mai întâi să fi zdrobit de Legea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat cu vameșul dar nu și cu fariseul. Astăzi, cei mai mulți dintre creștini trăiesc ca niște veritabili farisei căutând să își câștige propria lor neprihănire și mântuire. Ei împlinesc numeroase ritualuri ale Bisericii, despre care habar nu au nimic, crezând că acesta este calea spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar ei nu se raportează deloc la Cuvântul lui Dumnezeu ci la înțelepciunea omului. Dar, vedeți, mântuirea noastră este legată de înțelepciunea lui Dumnezeu ci nu de înțelepciunea noastră. De aceea, noi trebuie să ne raportăm corect la ceea ce spune Dumnezeu ci nu la ceea ce credem noi. Doar așa vom descoperi realitatea despre noi. Doar așa vom înțelege că suntem cu toții niște vameși și că avem nevoie de harul lui Dumnezeu zi de zi. Doar așa vom descoperi mântuirea prin Cristos, singura mântuire reală, singura cale spre Împărăția lui Dumnezeu.
Dragii mei, despre vameși, Domnul Isus Cristos ne spune că a plecat acasă justificat pe când vameșul nu. Vameșul s-a întâlnit cu crucea lui Cristos pe când fariseul s-a pierdut în propria lui justificare și s-a rătăcit. Fariseul a rămas înrobit legii iar mesajul cu care el s-a întors acasă a fost acesta: ”blestemat să fie oricine nu rămâne [fidel] tuturor celor scrise în Cartea Legii ca să le împlinească” (Gal. 3,10). Vameșul, în schimb, încrezându-se în Cuvântul lui Dumnezeu, s-a întâlnit cu Evanghelia lui Cristos și a fost eliberat prin mesajul acesteia: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Ioan 6, 16-17).
Va rog sa meditați la această pildă și să îl lăsați pe Dumnezeu să lucreze la viața voastră. Rămâneți în Cuvântul lui Dumnezeu și în credința în Cristos și astfel veți înțelege foarte clar realitatea noastră și realitatea mântuirii noastre. Nimeni nu va fi socotit neprihănit prin Lege deoarece realitatea este că noi, toți, suntem păcătoși, dar suntem socotiți neprihăniți prin Cristos și prin credința în Cristos. Noi suntem justificați în sângele lui Cristos care ne-a spălat de păcatele noastre și ne-a făcut, astfel, din copii ai mâniei niște copii ai lui Dumnezeu.
AMIN