Ganduri despre "Fiul lui Dumnezeu"
Data postării: 07.01.2014 08:22:11
INTRODUCERE
In timpul interogatoriului la care Isus Cristos a fost supus de catre preotii iudei la scurt timp dupa arestarea Sa in gradina Ghetsimani, marele preot i-a adresat urmatoarea intrebare “[...]"Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, sa ne spui daca esti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu."[1]. Raspunsul Mantuitorului nu a intarziat sa apara si a fost un raspuns mai mult decat clar: "Da", i-a raspuns Isus, "sunt! Ba mai mult, va spun ca de acum incolo veti vedea pe Fiul omului sezand la dreapta puterii lui Dumnezeu si venind pe norii cerului."[2]. Acest raspuns a condus la o explozie de furie in randul celor prezenti si la a avut drept consecinta acuzatia de hula sau blasfemie, act care se pedepsea de fiecare data cu moartea. Intrebarea care se pune este: Ce au inteles liderii spirituali ai Israelului din raspunsul lui Isus incat sa se ajunga la acuza de blasfemie? Este mai mult decat evident faptul ca acestia au inteles clar ca prin expresia „Fiul lui Dumnezeu”, Mantuitorul si-a afirmat in clar egalitatea cu Dumnezeu, si-a declarat in clar participarea la Dumnezeire, a afirmat ca are aceeasi natura cu Dumnezeu si ca El este Dumnezeu. Toate aceste concluzii au condus inevitabil la acuzatia de blasfemie. Pe deoparte vedem ca Mantuitorul isi face cunoscuta pozitia Sa dar pe de alta parte se poate observa si faptul ca iudeii nu erau in necunostinta de cauza cu acest termen de „Fiul lui Dumnezeu”. Acest termen, spre deosebire de altele folosite cu referire la Cristos precum „Fiul Omului” sau „Mesia” care nu faceau in mod clar referire la caracterul divin al lui Isus, scoate la modul cel mai clar cu putinta faptul ca Isus este Dumnezeu. „Fiul lui Dumnezeu” nu reprezinta o persoana inferiora lui Dumnezeu ci reprezinta in mod cert o persoana care este Dumnezeu. Doar in aceste conditii evreii puteau sa considere uzarea acestui termen cu privire la Domnul Isus Cristos ca fiind o blasfemie.
Deoarece inca suntem in vremea Vechiului Testament, iar gandirea spirituala era ghitata de invatatura regasita in paginile scrierilor sfinte ale poporului evreu, pentru a intelege modul in care evreii intelegeau termenul „Fiul lui Dumnezeu” trebuie pentru inceput sa ne uitam cu putina atentie asupra a ceea ce lasa scrierile din Vechiul Testament cu privire la pretentia lui Isus Cristos. In mare, poporul evreu il vedeau pe „Fiul lui Dumnezeu” ca fiind o persoana aflata intr-o relatie foarte speciala cu Dumnezeu, insa trebuie remarcat ca de cele mai multe ori acest termen nu implica in mod obligatoriu un caracter divin al respectivei persoane. In Vechiul Testament termenul este asociat uneori cu ingerii, cu privire la poporul lui Israel, sau la regele promis din semitia lui David. Ideea conform careia expresia „Fiul lui Dumnezeu” in Vechiul Testament era asocita cu poporul lui Israel reprezinta un consens general in lumea teologica. Alaturarea termenelor „fiu” si „intai nascut” trimite la ideea conform careia Israelul detine privilegiul de a fi fiul lui Dumnezeu intai nascut, adica acela care putea sa ridice pretentii asupra mostenirii. Si asocierea cu regele Davidic este intalnita in gandirea poporului evreu care considera ca acest suveran are o relatie speciala cu Dumnezeu in asa fel incat Dumnezeu nu isi va indeparta niciodata binecuvantarile de la el. Analizand mai atent, cercetatorul Vechiului Testament va observa faptul ca Israelul ocupa un loc special ca fiul al lui Dumnezeu dar cu toate acestea, regele, urmasul lui David la tron, este fiul unic al lui Dumnezeu urmand sa fie parte al aceluiasi legamant ca si poporul Israel deoarece el va reprezenta Israelul in ansamblu. Regele va fi capul natiunii si garantia implinirii tuturor promisiunilor lui Dumnezeu.
In concluzie, conform gandirii marilor preoti ai poporului evreu, putem sa afirmam ca „hula” Domnului Isus Cristos a fost inteleasa din prisma intentiei Acestuia de a se declara ca fiind regele lui Israel, mostenitorul lui David, binecuvantatul lui Dumnezeu. Este destul de clar ca poporul evreu avea o intelegere un pic mai dificila cu privire la divinitatea clara a celui ce se declara „Fiul lui Dumnezeu” insa nu putem sustine in mod clar aceasta afirmatie. Poporul evreu vedea in Mesia, Mantuitorul, o persoana remarcabila, cu o relatie exceptionala cu Dumnezeu, o persoana privilegiata care prin actiunile sale va conduce poporul lui Israel spre eliberare si spre gloria pamanteasca spre care marea majoritate dintre evrei tanjeau.
In Noul Testament, in evangheliile sinoptice, lucrurile devin mai clare cu privire la „Fiul lui Dumnezeu”. Apostolul Matei prezinta in debutul Evangheliei sale toata genealogia Domnului Isus Cristos. Scopul acestui efort este indiscutabil acela de a demostra ca Isus este in pozitia mostenitorului lui Davin, pretentia fiind pe deplin sustinuta de rezultatul cercetarilor inteprinse de evanghelist. In paginile evagheliilor, nu de putine ori, Isus vorbeste despre sine ca fiin „Fiu” dar nu intotdeauna afirma in mod concret ca prin aceasta expresie trebuie sa se inteleaga „Fiul lui Dumnezeu”. In anumite ocazii, atunci cand Isus confruta demonii sau chiar pe Satana, in mod special la momentul ispitirii in pustiu, acestia afirma cu tarie ca Isus este „Fiul lui Dumnezeu”. O scena cocludenta privitoare la Isus Cristos ca „Fiul lui Dumnezeu” este relatata de catre Apostolul Matei atunci cand povesteste scenele care au avut loc la botezul Mantuitorului in apele Iordanului. Imediat dupa finalizarea botezului, cerurile s-a deschis, Duhul Sfant s-a pogorat in chip de porumbel peste Isus iar glasul lui Dumnezeu s-a auzit spunand explicit : „[...] Acesta este Fiul Meu preaiubit in care Imi gasesc placerea.”[4]. Scena se repeta aproape identic si in cazul schimbarii la fata, acolo unde, ascus de un nor, Dumnezeu declara ca: „[...]Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care Imi gasesc placerea Mea: de El sa ascultati!”[5].
Titlul „Fiul lui Dumnezeu” nu se limiteaza astfel exclusiv la faptul ca Isus este adevaratul Israel. El semnifica in mod clar inclusiv faptul ca Isus implineste promisiunile facute de Dumnezeu lui David, El este adevaratul imparat al lui Israel, cel uns de Dumnezeu ca sa conduca poporul Sau.
In sens trinitarian, numele „Fiul lui Dumnezeu” este folosit uneori pentru a indica in mod evident divinitatea esentiala a lui Cristos. Acest lucru face referire la preexistenta si transcendenta lui Cristos intr-un mod identic cu aceste caracteristici pe care le poseda Dumnezeu Tatal. In consecinta, prin utilizarea acestui nume, Isus Cristos este identificat ca fiind parte a Trinitatii.
Termenul de „Fiul lui Dumnezeu” poate fi asociat eficient si cu nasterea in trup uman a Mantuitorului. Nasterea sa din fecioara ii atribuie paternitatea Sa lui Dumnezeu Insusi. Maria inainte de a se marita cu Iosif a fost informata de un inger al Domnului cu privire la faptul ca il va purta in pantece pe „Fiul lui Dumnezeu” si acest lucru va fi un miracol deoarce Maria avea sa nu cunoasca nici un barbat in acest proces: „Duhul Sfant Se va cobori peste tine, si puterea Celui Preainalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu”[6]
FIU LUI DUMNEZEU IN TEOLOGIA APOSTOLULUI IOAN SI A APOSTOLULUI PAVEL Evanghelia lui Ioan contine discutii mult mai apropiate si mai profunde despre termenul “Fiul lui Dumnezeu” purtate in mod special intre ucenici si Domnul Isus dar si intre Domnul Isus, farisei si saduchei. Evanghelia si Epistolele lui Ioan sunt pline de dovezi prin intermediul carora apostolul demostreaza ca Isus Cristos este “Fiul lui Dumnezeu” sau “Mesia”. Din acest motiv putem sa afirmam ca Ioan ar fi putut sa isi adreseze scrierile unui grup de cititori familiarizati cu ideea de “Mesia” si de “Fiu al lui Dumnezeu” iar cel mai la indemana ne este sa ne gandim la poporul evreu. Spre deosebire de Apostolul Ioan, Apostolul Pavel nu foloseste foarte des expresia “Fiul lui Dumnezeu” cu toate acestea, Epistolele Apostolului Pavel vorbesc cu putere despre faptul ca Isus Cristos a fost dovedit de Duhul Sfant ca fiind “Fiul lui Dumnezeu”.
Apostolul Ioan nu ezita deloc sa foloseasca expresia “Fiul lui Dumnezeu” ori de cate ori contextul ii permite acest lucru. Este evident ca adresantii lui cunosc semnificatia acestui termen. Ioan prezinta divinitatea lui Isus numindu-l Singurul Fiu al lui Dumnezeu, cel unul nascut afirmand in acest lucru in trei ocazii astfel: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”[7], „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”[8] si „Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”[9]. Exista si relatari in care anumite persoane cheie il recunosc pe Isus ca fiind „Fiul lui Dumnezeu” printre care Ioan Botezatorul, Natanael si Marta, sora lui Lazar cel inviat din morti. Un pasaj interesant de urmarit este acela in care Isus este acuzat in mod direct de evrei pentru faptul ca pretinde despre Sine ca este „Fiul lui Dumnezeu”: „cum ziceti voi ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume? Si aceasta, pentru ca am zis: "Sunt Fiul lui Dumnezeu!”[10]. Un alt moment important in care este folosit titlul de „Fiul lui Dumnezeu” este scena in care Mantuitorul se afla fata in fata cu Pilat, administratorul roman al provinciei. Pilat este informat de catre preotii iudei de vina lui Isus, anume aceea ca s-a autoproclamat „Fiul lui Dumnezeu”: „Iudeii i-au raspuns: "Noi avem o Lege, si dupa Legea aceasta, El trebuie sa moara, pentru ca S-a facut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”[11].
Ca o concluzie putem spune ca Evanghelia lui Ioan are drept caracteristica trimiterea la ideea de „Fiul lui Dumnezeu”, unele directe, altele mai putin directe. Scopul Apostolului este acela de asi convinge cititorii de faptul ca Isus Cristos este cu adevarat „Fiul lui Dumnezeu”. Astfel, Ioan afirma explicit ca: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezand, sa aveti viata in Numele Lui.”[12]. In repetate randuri Apostolul sugereaza ca Isus Cristos actioneaza intr-un mod dependent de vointa Tatalui, aspect care sugereaza existenta unei relatii aparta intre Fiu si Tatal mai degraba decat o relatie de subordonare. Evanghelia lui Ioan ne invata cat se poate de clat ca Isus, Fiul lui Dumnezeu, este intr-u totul egal cu Tatal: „In adevar, dupa cum Tatal invie mortii si le da viata, tot asa si Fiul da viata cui vrea. Tatal nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului”[13].
Apostolul Ioan urmareste aceeasi linie si in cadrul celor trei Epistole. Exista in randurile acestora referinte directe, complete, la termenul „Fiul lui Dumnezeu” dar si referinte partiale limitate doar la expresia „Fiul”. In prima sa epistola Apostolul afirma urmatoarele: „Cine este mincinosul, daca nu cel ce tagaduieste ca Isus este Cristosul? Acela este Antihristul, care tagaduieste pe Tatal si pe Fiul. Oricine tagaduieste pe Fiul n-are pe Tatal. Oricine marturiseste pe Fiul are si pe Tatal. e ati auzit de la inceput, aceea sa ramana in voi. Daca ramane in voi ce ati auzit de la inceput, si voi veti ramane in Fiul si in Tatal”[14]. Din acest pasaj reiese foarte clar faptul ca exista o legatura intre Fiul si Tatal, o legatura atat de puternica incat negarea Fiului este similara cu negarea Tatalui. Aceast tip de legatura devine si mai clar in urmatoarul pasaj din cea de-a doua epistola a lui Ioan: „Harul, indurarea si pacea sa fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatal si din partea Domnului Isus Cristos, Fiul Tatalui, in adevar si in dragoste”[15]. Aceasta invatatura este intarita in versetul urmator: „Oricine o ia inainte, si nu ramane in invatatura lui Cristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta are pe Tatal si pe Fiul”[16].
Putem concluziona ca teologia lui Ioan despre „Fiul lui Dumnezeu” este una complexa, nuantata, o teologie elaborata venita prin inspiratia Duhului Sfant. Apostolul afirma ca pe langa marturiile ucenicilor, a impotrivitarilor lui Cristos, a apropiatilor Domnului, titlul de „Fiul lui Dumnezeu” este un element esential in insusi discursul Mantuitorului. Aceeasi linie o pastraza si epistolele care adauga insa un nou criteriu, anume acela ca titlul „Fiul lui Dumnezeu” reprezinta un aspect extrem de important in dovedirea calitatii de crestin al individului. Cu alte cuvinte, oricine neaga calitatea de „Fiul al lui Dumnezeu” a lui Isus Cristos, neaga de fapt ca ar detine o pozitie de crestin si neaga inclusiv autoritatea Tatalui fiind de fapt un adept al lui Anticrist.
In ceea ce priveste teologia Apostolului Pavel privitoare la “Fiul lui Dumnezeu”, trebuie sa afirma faptul ca aceasta este puternic cristocentrica. Persoana lui Cristos este extrem de omniprezent in teologia lui Pavel incat este greu sa stim cu exactitate de unde sa se inceapa si sa se epuizeze subiectul. Cu toate ca nimeni nu poate nega caracterul cristocentric al scrierilor lui Pavel, totusi, spre deosebire de Apostolul Ioan, acesta doar in putine ocazii face referiri cuprinzatoare despre “Fiul lui Dumnezeu”.
In cea mai importanta epistola scrisa de Apostolul Pavel, in primul capitol se face urmatoarea afirmatie: “Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste duhul sfinteniei, dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Cristos, Domnul nostru”[17]. Acest pasaj arata faptul ca Apostolul Pavel il considera pe Cristos ca fiind implinirea promisiunii lui Dumnezeu si dovedit prin Duhul Sfant ca fiind „Fiul lui Dumnezeu”. In capitolul cinci al Epistolei catre Romani, Pavel afirma ca: „Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui”[18]. Apostolul Pavel afirma si in capitolul 8 faptul ca trimiterea Fiului lui Dumnezeu ca jertfa pentru pacat a fost solutia stabilita in sfatul tainic al Sfintei Treimi pentru salvarea omului din moartea adusa de pacat. Pavel afirma ca: „Caci - lucru cu neputinta Legii, intrucat firea pamanteasca o facea fara putere - Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimitand, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului”[19]. Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu venit in trup uman pentru a implinii cerintele Legii si pentru ai justifica astfel pe alesii lui Dumnezeu. Tema din Romani 1:3 este reluata si in versetul 9 acolo unde afirma ca: „Dumnezeu, caruia Ii slujesc in duhul meu, in Evanghelia Fiului Sau, imi este martor ca va pomenesc neincetat in rugaciunile mele”[20].
In teologia lui Pavel putem sa observam faptul ca exista o asociere intre termenul „Fiu” si lucrarea de ispasire si de mantuire facute de Isus Cristos. Acest aspect este foarte important in stabilirea legaturii care exista in teologia apostolului intre cristologie si soteriologie. Deasemenea, uzarea expresiei „Fiu” dovedeste o relatie de dragoste si partasie existenta intre Cristos si poporul Sau.
Epistolele adresate bisericii din Corint contin aspecte importante cu privire la pozitia lui Cristos ca „Fiu al lui Dumnezeu”. In debutul primei epistole Apostolul Pavel afirma ca „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la partasia cu Fiul Sau Isus Cristos, Domnul nostru”[21] ceea ce arata credinta autorului in faptul ca Isus Cristos, in calitate de „Fiul lui Dumnezeu” asigura participarea celor alesi la mostenirea vietii vesnice. Spre finalul Epistolei, Pavel afirma faptul ca: „Si cand toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti”[22] aratand faptul ca Dumnezeu i-a dat Fiului Sau stapanire aspra lumii viitoare si, astfel, Imparatia lui Dumnezeu apartine Fiului.
Relatia unica existenta intre Isus si Tatal reiese dintr-o serie de versete din scrierile Apostolului Pavel, versete in care se dovedeste ca Dumnezeu este „Tatal” Domnului Isus Cristos: „pentru ca toti impreuna, cu o inima si cu o gura, sa slaviti pe Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos”[23], „Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri [...] Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvantat in veci, stie ca nu mint!…”[24] si „Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Cristos”[25]
In cea de-a doua epistola adresata crestinilor din Corint, Apostolul Pavel afirma ca: „Caci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost propovaduit de noi in mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan si prin Timotei, n-a fost "da" si "nu", ci in El nu este decat "da"”[26] scotand in evidenta faptul ca Isus Cristos este nu doar un simplu „fiu” ci este „Fiul lui Dumnezeu” care detine aceleasi prerogative. Dumnezeu este acela care l-a descoperit pe Fiul Sau, pe Isus Cristos lui Pavel, aspect care a dus in scurt timp la convertirea acestuia la credinta si la intrarea Apostolului in lucrare: „sa descopere in mine pe Fiul Sau, ca sa-L vestesc intre Neamuri, indata, n-am intrebat pe niciun om”[27].
Atentia este atrasa de un pasaj foarte interesant din Epistola catre galateni, acolo unde Apostolul Pavel afirma ca „Dar, cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege”[28]. Importanta acestei afirmatii este data de faptul ca se spune ca Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau. Acest lucru arata ca Isus este Fiul lui Dumnezeu din vesnicii si sub nici o forma nu ar fi castigat acest statul in urma existentei sale pe Pamant. Fiul este din eternitate un membru al Trinitatii.
In epistola catre Coloseni, Apostolul afirma ca „El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui”[29]. Aceasta afirmatie dovedeste faptul ca Fiul este mostenitorul Imparatiei Cerurilor si ca Acesta are calitate de Imparat.
In urma analizei operei pauline putem sa concluzionam ca Apostolul foloseste titlul „Fiul lui Dumnezeu” destul de des in mod special in introducerile facute la scrisorile sale. Prin folosirea acestui termen, Pavel incearca sa scoata in evidenta atat natura umana a lui Cristos, punand accentul pe genealogia sa davidica, dar si natura sa divina punand accentul pe titlul „Fiul lui Dumnezeu”.
Putem sa afirmam ca, darita lejeritatii in utlizarea termenului de “Fiul lui Dumnezeu” in cadrul scrierilor lui Ioan este posibil ca Apostolul iubit sa isi fi adresat scrierile unor persoane cu origine evreiasca deoarece acestea puteau sa fie familiarizate cu termenul nu doar din punct de vedere filozofic ci mai degraba din punct de vedere teologic. Deoarece Apostolul Pavel evita utilizarea masiva a acestui termen, putem sa concluzional ca el ar putea scrie unui auditoriu mai putin familiarizat cu genealogiile si profetiile Vechiului Testament.
Un articol de Sorin H. Trifa
NOTE:
[1] Matei 26:63
[2] Matei 26:64
[4] Matei 3:17
[5] Matei 17:5
[6] Luca 1:35
[7] Ioan 3:17
[8] Ioan 3:16
[9] Ioan 3:18
[10] Ioan 10:36
[11] Ioan 3:18
[12] Ioan 3:18
[13] Ioan 5:21-22
[14] 1 Ioan 2:22-14
[15] 2 Ioan 1:3
[16] 2 Ioan 1:9
[17] Romani1:3-4
[18] Romani 5:10
[19] Romani 8:3
[20] Romani 1:9
[21] 1 Corinteni 1:9
[22] 1 Corinteni 15:28
[23] Romani 15:6
[24] 2 Corinteni 1:3 si 11:31
[25] Efeseni 1:3
[26] 2 Corinteni 1:19
[27] Galateni 1:16
[28] Galateni 4:4
[29] Coloseni 1:13