Ganduri despre intruparea lui Dumnezeu

Data postării: 24.12.2015 09:49:26

In mai putin de o zi, toti crestinii, indiferent de denominatia din care fac parte, vor sarbatorii nasterea Domnului Isus Cristos, Mantuitorul lumii. Spun acest lucru cu suficiente rezerve deoarece, in realitate, din ce in ce mai putin crestini mai cunosc adevarata semnificatie a Craciunui, cei mai multi asociind data de 25 Decembrie cu venirea unui celebru si simpatic batranel din Laponia, batranel care intr-o singura noapte reuseste miracolul de a aduce cadouri pentru o buna parte din locuitorii acestei planete, miracol care, cel putin aparent, in inima a sute de milioane de crestini devine mai intens decat miracolul produs la Bethleem, o neinsemnata localitate din Iudeea, in urma cu mai bine de doua mii de ani.

Stim deja din experienta ca ajunul Craciunului reprezinta o zi extrem de agitata pentru fiecare om in parte. Goana dupa cadouri, gatit, curatenie, ultimile retusuri, toate acestea preocupa si ocupa aproape in totalitate timpul crestinului. Din acest motiv, articolul acesta nu o sa caute sa rapeasca din timpul pretios al cititorului ci doar va incerca sa ii ofere acestuia o raza de binecuvantare cu privire la marea sarbatoare pe care urmeaza sa o traim. Pentru ca nu dorim sa ne lungim, articolul de fata nu se va transforma intr-o analiza a numeroaselor superstitii si erori, chiar erezii, care insotesc sarbatoarea Craciunului in ciuda faptului ca ne auto-intitulam crestinii, ci va cauta sa ne repoarte in minunata poveste a intruparii Fiului lui Dumnezeu pentru Mantuirea poporului Sau.

Pentru mintea umana, poveste Craciunului incepe cu mai bine de doua mii de ani in Bethleemul din Iudeea, o mica localitate aflata in mijlocul Palestinei, regiune care la vremea respectiva reprezenta o mica palma de pamant raufamat din Imperiul Roman. Pentru Dumenzeu insa, povestea Craciunului incepe inca din vremea vesniciei, in taina Sfintei Treimi, atunci cand timpul nu exista iar noi existam doar in planul lui Dumnezeu. Atunci, in vremurile in care noi nici nu le putem patrunde sau cuprinde cu mintea noastra limitata, inainte de creatia acestei lumi pe care noi o cunoastem pentru ca existam in ea si inainte ca pacatul sa fi devenit stapanul ei, Dumnezeu, in planul Sau vesnic a hotarat ca Fiul Sau, Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, sa devina om pentru salvarea creaturilor din robia pacatului. Cum s-a facut acest lucru? Cum oare sa se coboare Dumnezeu cel atotputernic si sa devina un bebelusi neajutorat?

Inainte insa sa vedem cum s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, va voi rapi cateva minute pentru a intelege de ce a fost necesar ca la Bethleem sa se nasca pruncul sfant. Totul a inceput in urma cu multa vreme, atunci cand, la scurt timp de la creatie, omul, cea mai insemnata creatura a lui Dumnezeu, a hotarat, prin proprie putere, sa se desparta de Creatorul sau prin incalcarea singurei porunci pe care o primisera de la Dumnezeu. Creatorul le-a cerut, cub pedeapsa cu moartea, sa nu manance din rodul unui singur pom din multimea de arbori roditori aflati in Gradina Edenului. Desi era inconjurat de un belsug greu de descris si chiar de estimat, omul nu a ramas lipit de Creatorul sau ci a preferat sa dea crezare ispititorului, Diavolul sau Satana, dusmanul lui Dumnezeu si tatal pacatului. Omul a dorit rodul pomului interzis si a suprimat astfel glasul lui Dumnezeu dand libertate propriilor pofte. Incalcand porunca lui Dumnezeu, omul a devenit total rupt de Creatorul sau ajungand in stransa alianta cu Diavolul, devenind astfel, la randul sau, dusmanul lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat, omul nu doar a trecut printr-o faza de neintelegere cu Dumnezeu ci a devenit din fiu al lui Dumnezeu in fiul al Diavolului. Pe drept cuvant, Domnul Isus Cristos le spunea contemporanilor sai ca “aveti ca tata pe Diavolul”. Omul a devenit dusmanul lui Dumenzeu si a ajuns mort in pacat. Ce inseamna mort in pacat? Nu inseamna doar ca omul comite pacate, cu voia sau fara voia lui si astfel el este in conflic cu Legea lui Dumnezeu ci inseamna ca omul nu poate sa nu comit pacat. Inseamna ca omul este inclinat doar spre pacat si nici nu doreste si nici nu mai poate sa faca fapte placute lui Dumnezeu. Omul nu se mai poate impaca prin sine insusi cu Creatorul sau deoarece, odata cu incalcarea primei porunci, omul a devenit incapabil si nedoritor sa implineasca vreo porunca divina. Aceasta stare de rebeliune si dusmanie este mostenita de fiecare fiu al lui Adam, astfel incat nu a exista, nu exista si nici nu va exista vreun om care sa fie in voia lui Dumnezeu si care sa caute sa implineasca Legea lui Dumenzeu. Toti oamenii, indiferent de varsta, rasa, statut social, intelect sau religie, toti sunt pacatosi si nu au puterea si nici dorinta de a se intoarce la Dumnezeul lor. Intr-o singura propozitie, dupa caderea lui Adam, toti oamenii au ca destinatie iadul si mania lui Dumnezeu.

Pentru ce s-a intrupat Isus Cristos? Tocmai pentru ca starea de vrasmasie a omului cu Dumnezeu sa se schimbe. Pentru ca omul nu este capabil si nici nu intentioneaza prin sine sa se impace cu Dumnezeu, aceasta impacare trebuia sa vina exclusiv din partea lui Dumnezeu. Dar nici acest lucru nu se putea face “batand din degete”. Legea lui Dumenzeu fusese incalcata si aceasta incalcare cerea moartea pacatosului. Omul pacatos trebuia sa sufere mania eterna a lui Dumenzeu. Atat de grav este pacatul pe care noi il vedem ca neinsemnat in viata noastra. Pacatul primeste revarsarea maniei vesnice a lui Dumenezeu. Acest lucru nu putea sa se schimbe pentru ca incalcarea Legii lui Dumnezeu are consecinte vesnice ci nu doar pe moment.

Taina cea mare a Dumnezeirii cuprinde inclusiv acest aspect special. Dumnezeu, inainte de crearea lumii, deci, implicit inainte de caderea omului in pacat, a hotarat sa impace lumea cu sine prin Fiul Sau. Inca din vesnicie, in sfatul tainic al Sfintei Treimi, s-a hotarat ca Fiul lui Dumnezeu sa devina om si implinind fara nici un fel de eroare legea lui Dumnezeu, sa poarte pacatele lumii astfel incat mania lui Dumnezeu sa se reverse asupra lui si ea sa fie indepartata de la omul pacatos. In acest fel, omul pacatos avea sa fie impacat cu Dumnezeu la initiativa lui Dumnezeu ci nu din proprie initiativa. Este important astfel sa afirmam ca Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a devenit Mantuitorul nostru la Cruce, atunci cand a platit efectiv pentru pacatele omenirii, ci inca din vesnicii, atunci cand si-a asumat acest rol in planul lui Dumnezeu.

Intruparea lui Isus Cristos in Bethleem, in esenta, consta in miracolul prin care Fiul lui Dumnezeu, plinatate lui Dumnezeu a intrat intr-o legatura indisolubila cu natura umana. Fiul lui Dumnezeu a devenit om adevarat. Cu toate acestea, umanitatea lui Cristos a fost in permanenta unita cu divinitatea acestuia, benecifiind de toate atributele si slava divinitatii Sale. Cristos nu a incetate sub nici o forma sa fie Dumnezeu atunci cand a devenit om. Acest lucru este cu adevarat o taina de nepatrus pentru mintea umana. Cum a devenit Dumnezeu om, oricat vom incerca sa explicam nu vom face decat sa stam in afara acestei mari taine sfinte. Ceea ce stim din Sfanta Scriptura este ca Fiul lui Dumnezeu a devenit Dumnezeu-om la Bethleem, din Fecioara Maria in urma cu mai bine de doua mii de ani. Atunci, Fiul lui Dumnezeu s-a dezbracat de slava vesnica si a luat chip de rob si a trait supus si in ascultate inca din prima sa clipa de viata. A trecut prin toate suferintele si nevoile pe care le are un om, ba mai mult, a trait momente mult mai intense de umilinta si de lipsuri pentru ca el nu a venit ca o “vedeta” ci ca un “rob”.

Chiar si daca se intrupa si se nastea in palatele imparatesti ale momentului, chiar daca se nastea in plina glorie omeneasca la Roma sau la Ierusalim, chiar daca tot pamantul l-ar fi aclamat la momentul nasterii, chiar daca ar fi fost culcat in paturi fine si in camere incalzite, chiar daca ar fi fost ingrijit cu atentie de sute de oameni pregatiti in acest sens, Fiul lui Dumnezeu tot s-ar fi intrupat intr-o stare de umilinta in comparatie cu gloria cereasca pe care a lasat-o in urma. Cu atat mai mult, Domnul Isus, in planul lui Dumnezeu, a ocolit gloria omeneasca si s-a nascut in niste conditii inferioare chiar si pentru oamenii de rand ai momentului. S-a nascut intr-un adapost de animale iar alaturi i-au fost doar iubitorii sai parinti. Nimeni inafara de Iosif si Maria nu au asistat la unul dintre cele mai importante momente din istoria umanitatii. Un moment care, in loc sa fie imbracat in glorie, a fost acoperit, in mod voluntar, cu smerenie. Ingerii din ceruri au cantat glorie lui Dumnezeu pentru miracolul din Bethleem insa pe pamanat, acolo unde Fiul lui Dumnezeu se nascuse, nimeni nu a bagat de seama acest eveniment.

Acest prunc mic, total neajutorat, care doarme in ieslea grajdiului din Bethleem, este Fiul lui Dumnezeu. Ele este Mantuitorul nostru inca din acel stadiu. Plinatatea lui Dumnezeu se afla in acel bebelusi. Dumnezeu este cu noi in acel bebelusi. Dumnezeu doarme intr-o iesle. Cat de mare este taina lui Dumnezeu! Cat de mare este Dumnezeu nostru! Cerul intreg a cantat „Glorie lui Dumnezeu in inaltimi si pace pe pamant!“.

Versetele care deschid Evanghelia Sfantului Apostol Ioan, sub inspiratia Duhului Sfant, sunt ca o drama muzicala sublima. Duhul Sfant il inspira pe Sfantul Apostol sa scrie despre o tema care are adanci legaturi cu sarbatoarea care urmeaza sa o traim maine. Vorbeste despre faptul ca micutul din ieslea Bethleemului este Dumnezeu intrupat, acest copilasi fiind exact cel care a creat toate lucrurile vazute si nevazute. Acest copil este cel care a fost inca de la inceput cu Dumnezeu, Cuvantul care este Dumnezeu. Copilul din Bethleem isi are obarsia in vremea vesniciei. El a fost inca de la inceput cu Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El si pentru El. Nimic din ceea ce este Fiul lui Dumnezeu in ceruri nu lipsea din acest umil prunc neajutorat.

Prin nasterea umila la Bethleem, Fiul lui Dumnezeu a facut primul pas catre Cruce. Cristos a copilarit in virtutea crucii, si-a trait adolescenta si tineretea in virtutea crucii. A copilarit umil, implinid in viata lui voia lui Dumnezeu si purtand povara lumii. Acesta este pruncul din Bethleem, cel ce poarta povara mea si a ta, povara intregii lumi. Putini au fost cei care au inteles la acel moment acest lucru. Dumnezeu le-a descoperita aceasta taina imensa unor neinsemnati pastori din apropierea staulului. Ei au vazut bucuria ingerilor si au inteles ca pruncul umil este Mantuitorul lui Israel. Deaceea ei nu au gresit cand s-au inchinat lui. Nu au gresit pentru ca pruncul acela era Dumnezeu in plinatatea divinitati si cum Dumnezeu cere inchinare si pruncului din Bethleem trebuia sa ii se aduca inchinare. Magii, niste straini, au fost si ei luminati sa il caute si sa ii se inchine Fiului lui Dumnezeu.

Acum, pentru ca nu vreau sa va mai retin din timpul investit in pregatirea marii sarbatori a Craciunului, vreau sa va reamintesc ca Isus Cristos a venit in lume, a venit la ai sai, dar oamenii nu l-au primit. Cat de trist trebuie sa fie acest moment pentru omul cazut in pacat. Creatorul lumii a venit in lume iar aceasta aveas sa nu il primeasca ci sa il respinga. Cam asa se intampla si astazi. Milioane de oameni se pregatesc sa sarbatoreasca Craciunul respingandu-l pe Cristos din ea. Isus, pruncul sfant din Bethleem abia daca mai are loc pe langa puternicul si mult iubitul Mos Craciun. Cati dintre noi mai inteleg si mai predau invatatura nasterii Domnului Isus Cristos? Natura umana pacatoasa iese iar la putere, si in acest an, transformand Craciunul intr-o sarbatoare idolatra.

Totusi, pentru care care il vad pe Cristos la iesle, pentru toti care vad ca Isus s-a nascut in aceasta minunata zi, Dumnezeu ne spune ca le-a dat dreptul sa fie copii ai lui Dumenzeu. Da! Toti cei care il primesc pe Cristos sut fii ai lui Dumnezeu, pentru ca in ziua de Craciun, Domnul Isus Cristos a facut primul pas spre cruce, spre impacarea noastra cu Dumnezeu si pentru mantuirea noastra. Glorie in inaltimi!

Fie ca bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze aceasta sarbatoare si familiile noastre sa se adune pentru asi reaminti de intrupare Domnului Isus Cristos pentru mantuirea noastra. Aceasta este cea mai minunata veste pe care am auzit-o! Este taina lui Dumnezeu! Dumnezeu este cu noi!

un articol de Sorin H. Trifa