Ganduri despre Slujba de inchinare lutherana
Data postării: 28.05.2015 12:04:02
Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana (C.A.) din Romania este o Biserica liturgica. Liturghia reprezinta o formula de inchinare publica a Bisericii lui Cristos care existenta unei anumite ordini in inchinare, continand parti speciale precum: Introducerea, Marturisirea si Dezlegarea de Pacat, Kyrie Eleison, Imnurile de lauda, Predicarea Cuvantului lui Dumnezeu, Recitarea Crezul Apostolic si a rugaciunii „Tatal nostru” etc.
Liturghia Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustana (C.A.) este unitara si ea poate lua, in functie de situatie, doua forme. Prima forma este „Liturghia Cuvantului” iar cea de a doua forma contine pe langa „Liturghia Cuvantului” si „Liturghia pentru Sfintei Impartasanie”. Vorbim despre o singura formula liturgica care poate sa fie fara Sfanta Impartasanie sau cu Sfanta Impartasanie. Cum in Bisericile Evanghelice de Confesiune Augustana din Romania, Sfanta Impartasanie este practicata, in cele mai multe cazuri, o data pe luna, in prima Duminica a fiecarei luni, putem sa spunem ca formatul liturgic extins se practica o singura data pe luna sau la diverse ocazii speciale precum Sarbatoarea Pastelui, Sarbatoarea Rusaliilor sau Ziua Reformei. Un aspect care difera intre cele doua forme, scurta si lunga, este pozitionarea rugaciunii „Tatal nostru” unde, in „Liturghia Cuvantului” este recitata dupa rugaciune finala iar in cazul Liturghiei cu Sfanta Impartasanie este recitata atunci cand este invocata prezenta Duhului Sfant asupra elementelor Sfintei Impartasanii. Ori de cate ori Slujba este fara Sfanta Impartasanie pe altar sunt asezate doua lumanari in tim ce, daca Liturghia este cu Sfanta Impartasanie, pe altar se aseaza patru lumanari.
Pentru inchinare in cadrul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustana din Romania, credinciosii se folosesc de Cartea de Cantece. Inchinarea incepe cu un timp de pregatire pe care credinciosul este dator sa il petreaca inca dinainte de a ajunge la Biserica. Credinciosul evanghelic se roaga pentru ca Dumnezeu sa insoteasca inchinarea Bisericii Sale si pana la inceperea efectiva a slujbei, credinciosul evanghelic lutheran poate petrece un timp binecuvantat citind din seria de rugaciuni care se gasesc in Cartea de Cantece.
In mila lui Dumnezeu, Liturghia Evanghelica Lutherana incepe prin tragerea clopotelor. In Biserica Evanghelica Lutherana nu exista o norma cu privire la durata de timp pe care se trag clopotele dar exista reguli cu privire la momentul din cadrul Liturghiei in care acestea se trag. In cadrul Liturghiei Comune, clopotele se trag la intrarea preotului in Biserica si in timpul in care Biserica se roaga rugaciunea „Tatal nostru”. La inceputul inchinarii, tragerea clopotelor este urmata de un preludiu al orgii. In acest timp, preotul sau preotii, insotiti de membrii ai consiliului parohial intra in Biserica si, dupa o scurta rugaciune in fata altarului, acestia se aseaza in bancile special destinate lor. Urmeaza un imn de deschidere a slujbei, sau imnul de inceput, care este cantat de catre toti participantii la slujba. Daca slujba este una cu Sfanta Impartasanie, atunci imnul de inceput este un imn dedicat Sfintei Euharistii.
Noi ne putem apropia de Dumnezeu impreuna cu problemele noastre. In ciuda convertirii noastre, noi ne traim inca viata in aceasta lumea in carnea noastră păcătoasă. Deaceea, in cadrul Liturghiei, Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana practica mărturisirea și dezlegarea de pacate. Marturisirea si Absolutia poate sa fie practicata sub doua forme, una scurta sau una lunga. In forma scurta, preotul intreaba credinciosii daca acestia isi regreta pacatele si doresc iertarea lui Dumnezeu iar comunitatea raspunde cu „da”. In forma lunga, comunitatea rosteste o rugaciune de pocainta prin care isi marturisesc pacatele si cer iertarea acestora lui Dumnezeu. Acestei forme ii lipseste dezlegarea de pacate oferita prin preot . Daca Marturisirea este in forma scurta, slujba de Sfanta Impartasanie este si ea in forma scurta iar daca se foloseste rugaciunea de pocainta, slujba de Sfanta Impartasanie este in forma lunga deoarece intervin inca doua rugaciuni suplimentare. Forma lunga a slujbei pentru Sfanta Impartasanie se practica in Joia Mare, in Noaptea Invierii, in Duminica Pastilor si de Rusalii. De cele mai multe ori, forma scurta este preferata datorita utilitatii ei, indiferent daca slujba de Sfanta Impartasanie este in forma scurta sau lunga.
In cadrul slujbei cu Sfanta Impartasanie, Biserica Evanghelica practica ritualul spovedaniei. In cadrul actului spovedaniei, credinciosii evanghelici isi marturisesc pacate. Spovedania este extrem de importanta deoarece Biserica Evanghelica, prin slujitorii sai are obligatia nu numai de a oferi credinciosilor trupul si sangele Domnului Isus Cristos ci si obligatia de a apara trupul si sangele Domnului de a si mancate de catre oameni a caror inimi nu sunt eliberate de pacat prin iertarea acestora de catre Dumnezeu.
Dupa cantarea imnului de deschidere a slujbei, preotul canta din Cartea Psalmilor. Acest lucru poate sa implice un Psalm intreg sau, de cele mai multe ori, preotul canta doar cateva versete. In Liturghia Evanghelica, la finalul citiri pasajului din Psalmi, preotul utilizarea urmatoarea formula: "Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh". Aceste cuvinte, cunoscute drept „Gloria”, mărturisesc cu putere despre identitatea noastră ca și copii ai lui Dumnezeu care am fost botezați în moartea și in învierea lui Isus Cristos.
În această lume a păcatului și a morții, creștinii au o mulțime de oportunități să se alăture in atotcuprinzătoarea rugăciune „Kyrie eleison” sau "Doamne, ai milă", aceasta deoarece Dumnezeu dorește să aducă alinare pentru suferința care exista în jurul nostru. Dupa rugaciunea si cantecul „Kyrie eleison” , in cadrul inchinarii evanghelice, urmeaza cantecul „Gloria in Excelsis”, un cantec de lauda a ingerilor care au adus vestea cea bună că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup printre noi. „Rugaciunea de colecta” este o rugaciune care uneste elementele liturgice precedente, “Kyrie eleison” si “Gloria in Excelsis” de citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Cu aceasta rugaciune, se incheie cea de-a doua parte a slujbei de inchinare din Biserica Evanghelica Lutherana.
In cadrul inchinarii Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustana din Romania se citesc intotdeauna pasaje atat din Vechiul Testament cat si din Noul Testament iar acest moment al slujbei este cel mai important. La finalul fiecarei citiri, daca citirea este din Vechiul Testament, comunitatea raspunde cu „Amin” de trei ori, daca citirea este din Epistolele, comunitatea raspunde cu „Aleluia” de trei ori, iar daca citirea este din Sfintele Evanghelii se raspunde cu „Slava Tie, Cristose”. In aceasta parte a inchinarii evanghelice lutherane, comunitatea canta doua cantece, „cantecul principal” si „cantecul de credinta”.
Dupa citirea pericopelor din Sfanta Scriptura, in Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana, se rosteste, in cor, Crezul Apostolic. In acele Biserici in care nu se rosteste Crezul Apostolic, acesta este cantat in cadrul unei cantari care urmeaza citirii Cuvantului lui Dumnezeu.
Dupa citirea Cuvantului lui Dumnezeu si recitarea Crezului Apostolic, urmeaza „predicarea” prin intermediul careia Cuvântul lui Dumnezeu este adus inaintea ascultătorilor credinciosi. in Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana predica este variabila ca timp de expunere, dar, in cele mai multe ocazii, aceasta se intinde pe durata a 15-20 de minute. Predicarea Cuvantului lui Dumnezeu este urmata de un imn ales de catre preot pentru a corespunde cu tema predicii.
Predicarea este urmata de un moment in care sunt expuse diverse anunturi legate de viata Bisericii, atat anunturi cu privire la viata spirituala dar si cu privire la aspecte laice care implica activitatea cotidiana a credinciosilor. Dupa acest timp de anunturi, Biserica Evanghelica se roaga „rugaciunea principala” iar daca slujba este fara Sfanta Impartasanie, la finalul acestei rugaciuni, intreaga comunitate recita rugaciunea „Tatal nostru”. In incheierea slujbei Cuvantului, preotul rosteste „binecuvantarea” pentru toti cei prezenti la inchinare. Daca slujba este cu Sfanta Impartasanie, la finalul rugaciunii principale nu se mai rosteste rugaciunea „Tatal nostru” ci se spune un simplu „Amin” la finalul rugaciunii principale.
Liturghia Sfintei Impartasanii are si ea o serie de elemente specifice, universal prezente in inchinarea Bisericii. Aceaste parti ale inchinarii evanghelice lutherane sunt recunoscute ca oferind o bucatica de rai. Una dintre componentele slujbei Sfintei Impartasanii este „Sanctus”."Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, cerul și pământul sunt pline de slava Lui." Acesta este cântecul etern al îngerilor care inconjoara tronul lui Dumnezeu. A doua jumătate din „Sanctus” conține bucuria multimii atunci cand Isus a intrat în Ierusalim, "binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului".
Dupa „Santus”, credinciosii canta „Agnus Dei”. Antunci când crestinii evanghelici lutherani cântă Agnus Dei: "Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ai mila de noi", ei poarta mai departe mesajul Sfantului Ioan Botezătorul catre ucenicii lui Isus. Prin „Agnus Dei” noi ne rugăm celui care este acum prezent în trupul și sângele său alaturi de noi.
Cuvintele folosite pentru instituirea Sacramentului Sfintei Cine sunt uzate fie din Sfintele Evanghelii fie din Prima Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni, acolo unde citim „Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el”. In urma utilizari acestei formule, Biserica afirma ca tupul si sangele Domnului Isus Cristos este prezent „in, cu si sub” elementele paine si vin cu care noi ne impartasim. Prin impartasirea noastră comună cu trupul si sangele lui Cristos, noi, credinciosii evanghelici lutherani, suntem una în Cristos.
Sfanta Impartasanie se termina cu binecuvantarea data de catre preot Bisericii lui Cristos pentru ca acestia sa merga in pace, avand asupra lor prezenta nemijlocita a Mantuitorului Isus Cristos.
In linii mari, aceasta este desfasurarea slujbei de inchinare in Bisericile Evanghelice de Confesiune Augustana din Romania. In majoritatea covarsitoare a Bisericile Evanghelice de Confesiune Augustana din Romania slujba se desfasoara in limba germana cu exceptia unor citiri din Sfanta Scriptura care se pot face in limba romana. Exista insa si situatii izolate, in care slujba se tine in limba romana.
Un articol de Sorin H. Trifa