Instrumenta Sive Media Spiritus Sancti - Partea 2

Data postării: 08.08.2017 08:57:33

Articolul de mai jos reprezintă partea a doua a unui studiu asupra Mijloacelor Harului în Biserica Lutherană, studiu intitulat ”Instrumenta Sive Media Spiritus Sancti”. Pentru a înțelege pe deplin articolul, vă sfătuim să parcurgeți și prima parte Intrumenta Sive Media Spiritus Sancti - Partea 1

Am ajuns la un aspect important al teologiei lutherane ca să putem înțelege pe deplin importanța pe care o au mijloacele harului: doctrina despre justificare. În paginile anterioare am amintit de faptul că moartea substitutivă a Domnului Isus Cristos ne-a justificat înaintea lui Dumnezeu. Despre justificare, Confesiunea Augustană afirmă faptul că omul nu se poate justifica înaintea lui Dumnezeu prin propriile sale merite ci el este justificat exclusiv prin jertfa lui Cristos, prin credință, iar păcatele îi sunt iertate de dragul lui Cristos[i]. În consens cu Sfântul Apostol Paul, lutheranii afirmă faptul că mântuirea omului este exclusiv prin credință, fără faptele Legii. Formula Concordiei[ii] afirmă faptul că omul este declarat liber, iertat, de păcatele sale și de sentința pe care o merita datorită păcatelor sale fără nici un merit personal ci doar prin harul pur datorat meritelor lui Isus Cristos care a ascultat de Dumnezeu, a suferit, a murit și a înviat pentru noi[iii]. Această justificare prin credință reprezintă pentru Martin Luther și pentru lutheranii confesionali ”articulus fundamentalissimus” sau ”articulus stantis at cadentis ecclesiae”, adică, ”articolul fundamental” sau ”articolul pe care stă sau cade Biserica”[iv].

Doctrina despre justificarea numai prin credință nu face obiectul acestei teze, însă, referirea la credință este extrem de importantă deoarece ea este direct legată de mijloacele harului. De aceea, o înțelegere corectă a ceea ce Biserica Lutherană Confesională afirmă cu privire la credință este neapărat necesară pentru a putea trage o concluzie corectă despre importanța acestor mijloacele ale harului în teologia și spiritualitatea lutherană confesională.

Prin mijloacele harului, Dumnezeu îi justifică pe păcătoși prin faptul că El creează credință în aceștia și le iartă păcatele. Păcătosul este, desigur, justificat în Cristos însă această realitate devine efectivă în om prin mijloacele harului[v]. Prin ele, Dumnezeu a ales să îl conecteze pe omul păcătos la Cristos. Tot prin intermediul lor, Duhul Sfânt lucrează credința în Cristos, întărește această credință și îl conduce pe om la ascultare de Dumnezeu și, implicit, la fapte bune ca rod al credinței și al ascultării de Dumnezeu[vi]

Înainte de a finaliza acest capitol despre mijloacele harului la modul general, este necesar spunem că teologia lutherană confesională admite un număr de două ”instrumente ale Duhului Sfânt”. Un mijloc al harului este Cuvântul lui Dumnezeu iar al doilea este reprezentat de către Sfintele Sacramente, acestea din urmă fiind compuse din Sacramentul Sfântului Botez și Sacramentul Altarului sau Sacramentul Sfintei Cine[vii]. Aceste două mijloace ale harului, Cuvântul Sfânt și Sfintele Sacramente, au același scop și aceleași efecte.

Prin proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu - așa cum acesta este conținut în Sfânta Scriptură, fie că ne referim la citirea sau la predicarea lui - Duhul Sfânt creează credință în cel care citește sau ascultă. Cuvântul lui Dumnezeu proclamă moartea lui Isus Cristos ca jertfă pentru păcatele noastre. Prin această jertfă Dumnezeu iartă păcatele noastre și rebeliunea noastră față de El datorită faptului că pedeapsa pentru toate acestea a fost suportată de către Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu (Isaia 53). Deasemenea, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre modul în care Isus Cristos a ascultat de Legea lui Dumnezeu și, de asemenea, despre învierea Fiului lui Dumnezeu și înălțarea lui la Tatăl. Sfintele Sacramente își au originea în Isus Cristos și ne conectează cu moartea pentru păcatele noastre și cu învierea lui pentru viață veșnică. Ele sunt direct unite cu proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, conținând în ele însele mesajul și chemarea Evangheliei lui Cristos. Din aceste motive, mijloacele harului, deși nu reprezintă un mijloc al Legii ci al Evangheliei, sunt strâns legate de predicarea Legii lui Dumnezeu și a Evangheliei lui Cristos. În absența Legii lui Dumnezeu, deoarece Sfintele Sacramente sunt un mijloc al reconcilierii[viii], acestea sunt ineficiente în viața omului. Sfintele Sacramente devin valoroase în viața omului numai după ce acesta, prin citirea sau ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, mai precis a Legii lui Dumnezeu, devine conștient de starea sa păcătoasă. Mai apoi, prin Cuvântul Sfânt, omul constată neputința sa în al urma și în a asculta de Dumnezeu și primește harul lui Dumnezeu. Fiind conștient de păcatele sale, omul care a devenit prin lucrarea Duhului Sfânt un om credincios, primește iertarea păcatelor prin participarea la Sfintele Sacramente ale lui Isus Cristos[ix].

Datorită faptului că omul, conform teologiei lutherane confesionale, este mort în păcatele sale și incapabil să depășească prin propriile lui mijloace această stare în care se află, el stă în mod inevitabil sub mânia veșnică a lui Dumnezeu. De aceea, strict vorbind, mântuirea omului este un act monergic din partea lui Dumnezeu, pentru că El este singurul care acționează pentru mântuirea omului fără nici un fel de colaborare din partea acestuia din urmă. Încă din veșnici, Dumnezeu este cel care a pus la punct planul de mântuire, care i-a ales pe ”beneficiarii” acestei mântuiri, l-a trimis pe Fiul Său să se întrupeze, să asculte de Lege în mod perfect, trăind astfel o viață fără păcat, să ia asupra lui păcatele noastre și să sufere mânia lui Dumnezeu pentru aceste păcate.

Acest lucru evidențiază harul și dragostea lui Dumnezeu. Harul este vizibil în faptul că Isus Cristos a suferit tot ceea ce nu merita să sufere iar dragostea lui Dumnezeu este vizibilă prin faptul că noi nu am suferit ceea ce trebuia să suferim. Prin jertfa lui Isus Cristos a fost eliberat harul lui Dumnezeu, har care constă în iertarea păcatelor noastre, a acelor care sunt, prin credință, în Isus Cristos. Harul acesta, conform teologiei lutherane confesionale este oferit omului prin intermediul mijloacelor harului. Aceste instrumente ale harul sunt, așadar, indispensabile mântuirii și indispensabile Bisericilor Lutherane Confesionale. Viața Bisericilor Lutherane Confesionale gravitează în jurul mijloacelor harului, în predicare și studierea Cuvântului Sfânt și în administrarea Sfintelor Sacramente. Confesiunea Augustană afirmă faptul că scopul întregii liturghii, este acela de (1) a proclama Cuvântul lui Dumnezeu, adică Legea și Evanghelia, și (2) de a administrarea Sfintele Sacramente[x].

Așa cum vom vedea mai detaliat într-un capitol ulterior, Liturghia Lutherană Confesională este compusă din două mari părți, fiecare dintre acestea fiind indispensabile închinării. Vorbim despre ”Liturghia Cuvântului”, formată, la rândul ei dintr-o primă parte în care credincioșii își mărturisesc păcatele și își recunosc natura păcătoasă implorând mila lui Dumnezeu, și o a doua parte în care credincioșii ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, atât citit din Sfânta Scriptură cât și predicat de slujitorul Bisericii. Urmează apoi ”Liturghia Sacramentului”, în care credincioșii participă la Sfântul Sacrament, împărtășindu-se cu trupul și sângele Domnului Isus Cristos prezent în, cu și sub pâine și vin[xi]. Împreună, mijloacele harului, Cuvântul Sfânt și Sfintele Sacramente sunt stâlpii închinării lutherane confesionale și al existenței Bisericii lui Cristos, pentru că scopul acesteia din urma este să fie trupul lui Cristos și extensia Împărăției lui Dumnezeu. Pentru teologia lutherană confesională, Biserica lui Cristos este formată din toți aceia care cred, adică aceia în care Duhul Sfânt a lucrat credința și care, datorită jertfei înlocuitoare a lui Isus Cristos, sunt iertați de toate păcatele lor[xii]. Teologia lutherană admite afirmația extra ecclesiam nulla salus[xiii] în sensul în care numai aceia care sunt mântuiți în Cristos, adică cei care beneficiază de mijloacele harului, sunt parte a adevăratei Biserici[xiv]. Pentru Biserica Lutherană Confesională, ”mijloacele harului” reprezintă proclamarea de către Dumnezeu a lui Isus Cristos ca Mântuitor al lumii păcătoase[xv].

[i] * * * ; Concordia, The Lutheran Confessions; Pag.33.

[ii] La doar căteva decenii de la înființare, Bisericile Luterane din Germania, au ajuns în criză. O serie de controverse teologice au izbucnit chiar în timpul vieții lui Martin Luther. Cele mai multe dintre controverse se refereau la subiecte în care Martin Luther și colegul său Philip Melanchthon nu erau de acord sau nu aveau opinii teologice clare. Cele două grupări implicate în aceste dezbateri au fost „philipistii”, sau urmașii lui Philip Melanchthon, și „gnesio-luteranii” sau lutherani conservatori, conduși de către Matthias Flacius Illyricus, un teolog puternic și lipsit de compromisuri, care i-a acuzat pe philipistii de "sinergism". Sinergismul reprezintă ideea că oamenii ar coopera cu Dumnezeu în mântuirea lor. Matthias Flacius Illyricus impreuna cu gnesio-luteranii au văzut în înțelegerea de către philipistii a Sfintei Cinei o puternică influență din partea calvinismului. Calvinismul nega prezența reală a lui Isus Cristos in Sfintele Sacramente și susținea doar o prezență spirituală. Cu ajutorul teologilor Jakob Andreae și Martin Chemnitz, gnesio-luteranii, în special cei din regiunea Saxonia, au cerut unui grup de teologi lutherani să elaboreze un document intitulat „Formula Concordiei” între anii 1576-1577. Acest document a fost aprobat de către liderii politici și religioși germani lutherani, și a devenit, împreună cu cele trei Crezurile Ecumenice ale Bisericii Primare (Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea si Crezul Athanasian), Mărturisirea de la Augsburg, Apologia Mărturisirii de la Augsburg, Articolele de la Schmalkalden, Micul si Marele Catehism ale lui Martin Luther, ceea ce Biserica Lutherană numește „Cartea Concordiei”, sumarizarea teologică a crezurilor Bisericii Lutherane începând din anul 1580.

[iii] * *; Concordia, The Lutheran Confessions; Pag. 479.

[iv] Mueller J. Theodore; Christian Dogmatics; Pag. 371.

[v] Scaer P. David; Law and Gospel; Pag. 105.

[vi] Veith E. Gene Jr.; The Spirituality of the Cross; Pag. 44.

[vii] Huggenvil Theodore; We Belive; Pag. 51.

[viii] Pieper D.D. Francis; Christin Dogmatics; Vol.3, Pag. 105.

[ix] Veith E. Gene Jr.; The Spirituality of the Cross; Pag. 113.

[x] * * * ; Concordia, The Lutheran Confessions; Pag. 49.

[xi] Just A. Arthur Jr.; Heaven on Earth; Pag. 36-37.

[xii] Pieper D.D. Francis; Christin Dogmatics; Vol.3; Pag. 397.

[xiii] Sau ”în afara Bisericii nu există mântuire”, expresie cu notorietate în teologia Sfinților Părinți ai Bisericii, aparținând Sfântului Ciprian, martir al Bisericii lui Cristos.

[xiv] Mueller J. Theodore; Christian Dogmatics; Pag. 549.

[xv] Forel W. George; The Protestant Faith; Pag. 217.