Nebunia crucii lui Cristos

Data postării: 16.04.2014 11:28:13

Isaia 53:1-10 “Cine a crezut in ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut bratul Domnului? El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit . Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor. Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apasare si judecata. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese sters de pe pamantul celor vii si lovit de moarte pentru pacatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusa intre cei rai, si mormantul Lui, la un loc cu cel bogat, macar ca nu savarsise nicio nelegiuire si nu se gasise niciun viclesug in gura Lui. Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui”

Daca in prelegerea de ieri am pus accentul pe starea de pacat in care se afla in mod natural omenirea. Am vazut impreuna ca natura umana este corupta si omul este rob al pacatului fiind incapabil in sine insusi sa il caute si sa se impace cu Dumnezeu. Spuneam ca omul, mort in pacatele lui, nu doar ca nu este capabil sa se impace cu Dumnezeu, dar mai grav este faptul ca omul nu doreste aceasta impacare, el fiind mai mult decat multumit cu starea viciata in care se afla. In consecinta, cat timp aceasta situatie nu se schimba, omul ramane sub mania eterna a lui Dumnezeu. Toate aceste aspecte reprezinta vestea cea rea pentru om. Evanghelia inseamna insa “vestea cea buna”. In aceasta seara, impreuna, in harul lui Dumnezeu, vom incerca sa vedem care este aceasta “veste buna” pe care Evanghelia o aduce omului aflat sub pedeapsa divina.

Pentru cei care sunt pasionati de studiul istoriei, timpul poarta cu el numeroase evenimente care au marcat omenirea. Imperii extraordinare, tehnologii, stiinta, politica, arta, arhitectura, filozofie, paginile cartilor de istorie relateaza povesti uimitoare despre eroii trecutului. Miliarde de oameni stau si admira ceea ce exista in jurul lor. Dar, noi, copiii lui Dumnezeu stim ca exista un eveniment cu adevart maret. Un eveniment care este unic in istorie nu in mod exceptional prin derularea lui ci, mai degraba, datorita efectelor vesnice care decurg din acest eveniment. Marile realizari ale omenirii, oricat de uimitoare ar parea acestea, ele sunt doar temparare. Marile temple ale antichitatii, piramidele, palatele, statuile, marile orase, Troia, Babilon, Roma, Efes si chiar si Ierusalimul sunt toate astazi niste ruine. Acest lucru ne dovedeste faptul ca, desi omul are capacitati uimitoare, nimic din ceea ce realizeaza nu este trainic, nu este de durata.

Există insa in istorie un eveniment cu adevarat măreţ, care în orice zi inspiră mai multă admiraţie decât oricare dintre marile realizari ale omenirii. Evenimentul acesta este moartea Domnului nostru Isus Cristos. Spre acest moment, ochii tuturor sfinţilor care au trăit înainte de era creştină s-au îndreptat întotdeauna, şi invers, prin miile de ani de istorie, privesc ochii tuturor sfinţilor moderni.

In aceasta seara, impreuna ne vom întoarcem cu faţa spre muntele Calvarului. Vom incerca sa nu fim doar niste spectatori ai tragediei înfricoşătoare a morţii Mântuitorului nostru. ci vom incerca sa inteleg, ghidati de catre Duhul Sfant, cum s-a derulat acest plan al lui Dumnezeu cu privire la sacrificiul Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Primul aspect pe care doresc sa il iau in discutie se afla la finalul textului nostru. Sf. Scriptura ne spune faptul ca “Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…” iar mai apoi textul ne spune ca “Isi va da viata ca jertfa pentru pacat”. Textul este foarte clar si nu lasa loc de interpretari. Legate, cele doua afirmatii suna astfel: Dumnezeu a hotarat ca Domnul Isus Cristos sa fie zdrobit prin suferinta si astfel sa isi dea viata ca ispasire pentru pacat.

Orice om care citeste superficial Evangheliile Noului Testament va lega moartea lui Isus Cristos de dusmania iudeilor si de caracterul schimbator al guvernarii romane. Acest lucru nu este intr-u totul eronat deoarece crima si pacatul mortii lui Isus Cristos trebuiesc puse in contul omenirii. Umanitate si-a ucis propriul Dumnezeu pironindu-l pe cruce. Acest lucru este adevarat. Dar studiind prin credinta Sf. Scriptura vom descoperii tainele vesnice ale acestui plan de mantuire care a culminat cu moartea Fiului lui Dumnezeu. Crestinul autentic vede in moartea Mantuitorului mai mult decat cruzimea romanilor si mai mult decat ura evreilor. El vede hotararea suverana luata de Dumnezeu inca din vesnicii si care a fost doar indeplinita de catre oameni, niste instrumente ignorante dar vinovate de crima comisa. Sf. Scriptura priveste peste sulita si cuiele crucii romane, peste acuzatiile nedrepte si batjocura evreilor si ajunge pana la hotararea sacra luata in sfatul tainic al Sfintei Treimi inca dinainte de crearea lumi, deci inainte ca pacatul sa existe. Nu vom pune niciodata in sarcina lui Dumnezeu responsabilitatea pentru pacat, dar totusi vom afirma ca moartea lui Isus Cristos reprezinta hotaratea lui Dumenzeu Tatal.

Vedem deslusit, in prima predica tinuta de catre Sf. Apostol Petru in Ierusalim, faptul ca moartea Mantuitorului desi a fost savarsite de catre oameni, ea a reprezentat hotararea eterna a Tatlul. Spune Apostolul urmatoarele: “pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege”. Ulterior eliberarii din temnita, intors la fratii sai in credinta, acelasi Apostol, in timpul rugaciunii, afirma urmatoarele: „În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.”

De ce caut sa pun accentul pe acest lucru? Nu de putine ori, de la anvoanele unor Bisericii, crestinilor li se lasa impresia ca Dumnezeu Tatal, in cel mai bun caz, a asistat ca spectator la suferintele Fiului Sau. Sunt alti crestini care merg si mai mult spre extrema si il privesc pe Dumnezeu ca pe un tiran neiubitor si sever si care, neavand dragoste in mod natural pentru om, a fost nevoie ca Fiul Sau sa sufere crucea doar pentru ca Dumnezeu Tatal sa ii poata iubii pe oameni. Sf. Scriptura insa ne spune foarte clar ca Isus Cristos nu a murit pentru a misca inima lui Dumnezeu si astfel sa il faca iubitor de oameni ci acest lucru nebunesc a avut loc tocmai pentru ca Dumnezeu ii iubea pe oameni. Sf. Scriptura ne spune ca Cristos a fost trimis în lume de către Tatăl Lui ca o consecinţă a afecţiunii Tatălui pentru poporul Său ci nu ca acesta sa fie induplecat pentru poporul Sau. Citim in Evanghelii faptul ca „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Venirea lui Cristos si moartea Lui reprezinta efectul vointei si iubirii Tatalui. Cristos nu a venit in aceasta lume fara sa fi fort trimis. Cristos s-a aflat din vesnicii alaturi de Tatal si Duhul Sfant in cadrul Sfintei Treimi. Cristos este acela prin care vointa lui Dumnezeu s-a pus in aplicare. Prin Cristos a luat fiinta tot ceea ce exista, ceea ce vedem si ceea ce nu putem cuprinde nici cu ochii si nici cu mintea. Apoi, la implinirea vremii hotarate in planul suverant al lui Dumnezeu, Fiul Sau s-a pogorat in lumea muritorilor pacatori si, in dragostea lui Dumnezeu, a fost dat la moarte pentru ispasirea pacatelor unui popor razvratit si ostil.

Iubitii mei frati, vreau sa va spun astazi in mod solem un lucru extrem de important de stiut. Un aspect care incearca destul de greu pe credinciosi. Nu este adevarat doar ca Dumnezeu a planuit si a permis moartea lui Cristos, dar pe langa aceasta, foarte adevarat este ca agoniile nespuse care au imbracat moartea Mantuitorului impreuna cu spaima supraomeneasca au reprezentat efectul maniei revarsate de catre Dumnezeu Tatal. Este important sa stim ca ceea ce s-a intamplat cu Isus la Cruce a reprezentat judecata lui Dumnezeu impotriva pacatului, nu a pocatului savarsit de Cristos ci a pacatului pe care Cristos l-a purtat voluntar inaintea judecatii lui Dumnezeu. Textul nostru de astazi spune astfel: “Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui” iar mai apoi ca “El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti”. Este evident ca Isus nu a suferit pentru sine. El nu a savarsit nici un pacat. El a fost cu adevarat desavarsit nu doar din perspectiva umana ci si din perspectiva divina. Si cu toate acestea, la hotararea Tatalui, Cristos a purtat pacatele noastre si imperfectiunile noastre, le-a expus judecatii Tatalui si a suferit mania Acestia astfel incat noi sa fim scapati de toate aceste lucruri.

Pentru Cristos si pentru Dumnezeu, mantuirea omului nu a fost deloc un lucru simplu, un lucru banal, asa cum este el vazut, din pacate de foarte multi crastini astazi. Foarte rar, si putini dintre noi, mai ne intoarcem privirea sa vedem cat de mare a fost pretul platit pentru fiecare dintre noi. De cele mai multe ori, rutina noastra spirituala ne face sa credem ca Dumnezeu ne-a iertat pur si simplu pentru ca ne-a iubit. Asa a vrut bunul Dumnezeu sa ne ierte. Dar aceasta iertare nu fost una banala. Nu a constat exclusiv intr-o exprimare verbala. Ci Dumnezeu a suferit enorm pentru ca iertarea noastra sa fie desavarsita. Prin crucea lui Cristos pacatele noastre au fost judecate de Dumnezeu si trecute cu vederea. Textul din cartea profetului Isaia ne spune ca “El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti”. Cristos a fost subtitutul nostru inaintea judecatii lui Dumnezeu. Substitutul fiecaruia dintre noi. Am mei, al tau si al tau, a fiecaruia dintre noi. El a purtat suferinta mea, a ta sau a ta, el a purtat faradeleagea mea, a ta si a ta. Cristos s-a supus in totalitate judecatii lui Dumnezeu fara sa se impotriveasca. Profetul Isaia spune ca atunci “Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura”. Cristos s-a umilit pentru ca ne-a iubit. Totul s-a intamplat datorita faptului ca Dumnezeu ne-a iubit si a facut acest uimitor plan de mantuire tocmai pentru ca ne-a vrut alaturi de El in vesnicie.

Un alt lucru pe care nu trebuie sub nici o forma sa il ignoram este acela ca Dumnezeu nu a asteptat absolut nimic din partea noastra ca sa actioneze in vederea mantuirii noastre. Profetul Isaia spune foarte clar ca “Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor”. Toate aceste lucruri uimitoare s-au intamplat in timpul in care noi eram dusmanii lui Dumnezeu. Profetul spune ca noi rataceam ca niste oi, aduca noi eram orbiti spiritual si drumul nostru erau unul complet ratacit de vointa lui Dumnezeu. Noi ne vedeam de razvratirea noastra, nu eram interesati de impacare cu Dumnezeu ci eram, mai degraba interesati de propriile noastre planuri. Ne vedeam de drumul nostru. Acest lucru este cu adevarat uimitor, depaseste orice imaginatiei, este, asa cum spune Sf. Apostol Pavel credinciosi din Corint: “propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” apoi adauga „noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu”. Noi nu vom incerca sa patrundem in taina intelepciunii lui Dumnezeu. Nu vom cauta sa explicam de ca Dumnezeu „a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari” sau de ce „Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt”. Raspunsul clar il vom afla in vesnicie. Pentru moment nu putem decat sa contemplam modul extaordinar in care lucreara Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Iata ceea ce spune o sumarizare a marturisirilor de credinta lutherane “Noi credem că Isus Cristos, Dumnezeul-om, a fost trimis de Tatăl pentru a răscumpăra pe toți oamenii din vina șipedeapsa păcatului. Isus Cristos a venit să împlinească Legea (Matei 5:17) și pe baza ascultării sale perfecte toți oamenii să fie declarați sfinți (Romani 5:18,19). El a venit pentru a purta"nelegiuirea noastră, a tuturora" (Isaia 53:6) și să ofere răscumpărare tuturor oamenilor pentru păcat prin jertfa Sa pe altarul crucii (Matei 20:28). Noi credem că El este substitutul numit deDumnezeu pentru toți oamenii. Dreptatea Lui, sau ascultare perfectă, este acceptată de Tatăl ca fiind neprihănirea noastră și moartea Sa pentru păcat ca fiind moartea noastra pentru păcatele noastre (2 Corinteni 5:21). Noi credem că prin învierea Lui, Dumnezeu ne dă o asigurare deplină că a acceptat plata făcută pentru toate păcatele noastre (Romani 4:25). Noi credem căDumnezeu a împăcat "lumea cu Sine în Cristos, neținându-le în socoteală păcatele lor" (2 Corinteni 5:19). Noi credem că Isus este "Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29). Mila și harul lui Dumnezeu sunt atotcuprinzătoare, împăcarea prin Cristos este adresată în mod universal, iertarea păcatelor a fost obținută de către Isus Cristos pentru toți oamenii. Datoritălucrării înlocuitoare a lui Cristos, Dumnezeu a justificat pe toți oamenii. Astfel, Dumnezeu a declarat ca ei sunt nevinovati. Aceasta invățătură constituie baza asigurării păcătosului în privințamântuirii”.

Prin moartea lui Cristos buna plăcere a Tatălui a fost realizată şi a propăşit. Buna plăcere a lui Dumnezeu este ca lumea aceasta într-o zi să fie răscumpărată pe deplin din păcat; buna plăcere a lui Dumnezeu este ca această biată planetă, învelită de mult în întuneric, să strălucească în curând ca lumina, ca un soare nou-născut. Moartea lui Cristos a făcut-o. Sangele scurs la crucea de pe Calvar va curăţi lumea de toată negura ei. Acea oră de întuneric la amiază a fost răsăritul unui nou soare de neprihănire, care niciodată nu va mai înceta să strălucească pe pământ. Va veni ceasul în care Cristos va fi cinstit ca Domn suprem al pământului, când din ţară în ţară, de la râu până la marginile pământului, un singur Împărat va domni, un singur strigăt se va înălţa, „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” Apoi, fraţii mei, se va vedea ce a realizat moartea lui Cristos, căci „lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”

Un articol de Sorin H. Trifa