Nu te teme, Luca 5,1-11

Data postării: 29.07.2019 09:36:15

A Cincea Duminică după Sfânta Treime, predică Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu suntem astăzi în cea de-a V-a Duminică după Sfânta Treime. În mila lui Dumnezeu, predica pentru această Duminică este fundamentată pe LUCA 5:1-11

Pe când mulţimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezarét, ² [Isus] a văzut două bărci care stăteau lângă ţărm, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. ³ Suindu-se în una din bărci, care era a lui Símon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. ⁴ Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Símon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”. ⁵ Răspunzând, Símon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. ⁶ Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. ⁷ Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. ⁸Văzând [aceasta], Símon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”. ⁹ Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o împreună; ¹⁰ la fel şi pe Iacób şi pe Ioan, fiii lui Zebedéu, care erau însoţitorii lui Símon. Însă Isus i-a spus lui Símon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. ¹¹ După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe [Isus].

Dragii mei, în pericopa pe care tocmai am parcurs-o îl găsim pe Domnul nostru Isus predicând Evanghelia motiv pentru care el era pur și simplu asaltat de aceia care veneau pentru al asculta. Mântuitorul se afla pe malul lacului Ghenezaret, în zona portuară a localității Capernaum. Aici, în Capernaum, Isus se stabilise de puțină vreme deoarece ne aflăm la scurt timp după ce Isus Cristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul și apoi ispitit de către diavol în pustiu. Cu toate că era la începutul misiunii sale, Sfânta Scriptură ne spune că oamenii erau cu adevărat mișcați de învățătura pe care Domnul o predica. Evanghelistul Luca ne spune faptul că oamenii se ”îmbulzeau” să îl asculte. Ne putem imagina, așa dar, faptul că distanța dintre Domnul Isus Cristos și cei care îi urmăreau predicarea era una foarte redusă, fiind literalmente o mare înghesuială. De aceea, pentru a putea să transmită Evanghelia astfel încât să fie auzită de toți cei prezență, Domnul Isus Cristos decide faptul că trebuie să se îndepărteze de mulțime și astfel, glasul lui să fie bine auzit de fiecare participant. Din relatarea Sfântului Evanghelist Luca aflăm faptul Domnul Isus Cristos s-a folosit de o barca care îi aparținea unui pescar numit Simon, un antreprenor în domeniul pescuitului.

Din relatările Sfântului Evanghelist Luca înțelegem faptul că acest Simon îl cunoștea deja pe Isus Cristos. Cu doar un singur capitol în urmă Evanghelistul Luca ne relatează faptul că într-o zi de Sabat, în sinagoga din Capernaum, Domnul Isus Cristos a vindecat un om posedat de diavol, lucru care a uimit întreaga comunitate. Printre aceștia se afla cu siguranță și Simon. Evanghelistul Luca ne spune apoi faptul că imediat după ce Domnul Isus a plecat din sinagogă, el a mers în casa lui Simon unde a făcut o nouă minune, vindecând-o pe soacra acestuia. Așa dar, pescarul Simon și Isus se cunoșteau deja suficient de bine.

Sfântul Evanghelist Luca ne spune faptul că Isus Cristos a început să predice Evanghelia în Capernaum. Scriptura nu ne detaliază subiectul predicat Isus Cristos cu această ocazie. Faptul că nu ni se dau detalii despre predica lui Isus lasă de înțeles că Dumnezeu dorește ca să scoată alt ceva în evidență în această pericopă.

Scriptura ne spune că după ce a terminat de predicat, Isus i s-a adresat direct lui Simon cerându-i acestuia să iasă cu bărcile în largul lacului și să pescuiască. Cererea aceasta a creat rumoare în rândul pescarilor. Vedeți, în regiunea aceea ziua era foarte cald iar combinația dintre canicula și umezeală făcea ca pescuitul să fie foarte dificil. Din acest motiv, pentru a avea rezultate, pescarii ieșeau în larg în timpul nopții când era răcoare. Fiind un pescar cu experiență, Simon îi atrage atenția lui Isus cu următorul răspuns: "învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!" (Luca 5,5). Această afirmație ne arată faptul că deși Simon nu era la acel moment un ucenic al lui Cristos, cu siguranța el cunoștea faptul că acest Isus nu era un om oarecare ci unul special. Acesta este motivul pentru care s-a supus cererea lui Cristos deși ea era absolut fără sens în opinia sa. Totuși, pentru că Simon cunoștea ce minuni a făcut cel care îi vorbea, alege să nu îl contrazică ci să îi îndeplinească cererea.

Ceea ce a urmat ne este foarte cunoscut și reprezintă un miracol pe care nimeni nu îl poate nega. După o noapte în care Simon nu a prins nici măcar un singur pește, pescuirea din timpul zilei i-a adus o captură fără precedent. Evanghelistul Luca relatează astfel acest moment: ”au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile” (Luca 5,6-7).

Dragii mei, toată această relatare este uimitoare pentru că minunile mișcă inima și emoțiile omului. Însă nu minunea este centru acestei pericope. Minunile au fost întotdeauna o unealtă prin care Isus să se reveleze pe sine ca Fiul lui Dumnezeu întrupat. Domnul nu a intenționat ca minunile să fie centrul activității sale ci Cuvântul lui Dumnezeu. Minunile au fost doar un suport pentru susținerea Cuvântului. Acest lucru l-a înțeles foarte bine Simon, pescarul din Capernaum. Simon a înțeles în mod clar că nu se află în prezența unui om special ci în prezența nemijlocită a atotputernicului Dumnezeu. Petru a văzut dincolo de chipul și de hainele acestui Isus din Nazaret. De aceea Petru a căzut la picioarele lui Isus și i-a spus: ”Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos” (Luca 5,8).

Dragii mei, am spus că Isus nu era un străin pentru acest Petru. Pescarul din Capernaum interacționase deja cu Isus. Petru știa că Isus făcea minuni. Cu toate acestea, Petru nu avusese până acum o astfel de reacție specială. Pescuirea acesta minunată l-a făcut pe Petru sa înțeleagă faptul că stă înaintea lui Dumnezeu creatorul și, în același timp, Petru a privit spre sine și și-a conștientizat păcatul.

În istoria noastră a existat o vreme în care omul și Dumnezeu comunicau față către față fără nici un fel de probleme. Acolo în grădina Edenului, omul era curat, era fără păcat. Din acest motiv omul se putea apropia de Dumnezeul cel sfânt. Dar starea acesta nu a durat prea mult. Primii oameni au ales de bună voie să devină robi ai păcatului ascultând de minciunile diavolului și călcând porunca pe care Dumnezeu o dăduse spunând: ”poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” (Gen. 2,16-17). Omul a ales să nu îl creadă pe Dumnezeu ci să îl creadă pe Diavol care, contrazicând cele spuse de Dumnezeu a afirmat astfel: ”hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen. 3,4-5). Încălcând porunca lui Dumnezeu omul a intrat într-o stare de opoziție cu Dumnezeu devenind dintr-un om sfânt un om păcătos. Secole mai târziu, Dumnezeu îi spune Sfântului Profet Moise următoarele: ”nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (Exod 33,20). Omul care păcătuiește nu poate să stea în prezența lui Dumnezeu cel sfânt deoarece, spune Sfântul Profet Moise: ”Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor” (Deut. 4:24). Acesta este Dumnezeu care a dat Legea pe muntele Sinai și care spune: ”blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi cine nu le va face” (Deut. 27,26)

Dragii mei, din Legea lui Dumnezeu, Petru a înțeles foarte bine faptul că este un păcătos care stă în prezența Dumnezeului cel sfânt și se temea de prezența acestuia exact așa cum, cu secole înainte, a făcut-o și Sfântul Profet Isaia care, după ce l-a văzut pe Dumnezeu în templul Său a exclamat: ”vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor” (Isaia 6:5). Pentru Petru, prezenta acestui omul umil numit Isus din Nazaret era cu adevărat prezenta lui Dumnezeu cel atotputernic. Dar acest Isus nu era acolo ca să îl judece și să îl condamne pe Petru așa cum cerea Legea de pe Sinai. Despre misiunea lui pe acest pământ, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, face următoarea afirmație: ”Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” (Luca 9,56). Cristos nu era acolo pentru ca Petru să piară ci pentru ca acesta să fie mântuit. Dar pentru a fi mântuit, primul lucru pe care Petru trebuia să îl facă era să conștient de păcatele sale și de nevoia de mântuire. Vedeți, omul natural nu își înțelege starea de păcat ți nu va reuși niciodată să conștientizeze faptul că are nevoie să fie salvat. Astăzi, din păcate, enorm de mulți creștini sunt rătăciți în cadrul unor concepte de auto-îndreptățire. Dacă veți merge pe străzi și veți sta de vorbă cu oameni care se declară ca fiind creștin veți observa că aceștia evită să spună că sunt păcătoși, ba mai mult, vor căuta să se auto-justifice spunând că sunt buni în sinea lor deoarece nu fac niște păcate foarte grave cum ar fi, de exemplu, furtul sau crima. Astfel, cei mai mulți creștini din prezent au o imagine pozitivă despre ei. Însă acești oameni nu văd faptul că viața lor este un continuu eșec în ceea ce privește relația lor cu Dumnezeu așa cum aceasta este reglementată de Legea de pe Sinai. Isus ne spune foarte clar: ”nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17).

Dragii mei, doar omul care înțelege că este bolnav va simți profund nevoia de a fi vindecat de către medic. Dar pentru cei sănătoși medicul nu este deloc o persoană importantă și necesară. Este totuși un lucru pe care doresc să îl înțelegem corect. Aici nu este vorba despre faptul că unii suntem bolnavi iar alții nu suntem. Sfântul Apostol Paul spune: ”nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Rom. 3,10-12) pentru ca mai apoi să fie foarte tranșant ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3,23). Așa dar, a spune că nu avem păcat este o îndrăzneală inconștientă a omului care nu se cunoaște pe sine și nu cunoaște nici pe Dumnezeu. De aceea Dumnezeu ne-a dat Legea de pe Sinai. Scopul Legii este ca să îl descopere pe om ca fiind păcătos. Omul este atât de păcătos încât prin sine însuși nu va înțelege nici o dată acest lucru. Pentru ași înțelege pe deplin starea de păcătos omul are nevoie ca Dumnezeu să îi reveleze acest lucru și exact acest lucru îl face Legea lui Dumnezeu.

Dragii mei, în același timp, în Cuvântul lui Dumnezeu, celor care înțeleg că sunt păcătoși, li se oferă vestea cea buna a Evangheliei lui Cristos. Evanghelia lui Isus Cristos ne vorbește despre Fiul lui Dumnezeu care a venit pe acest pământ pentru a distruge robia păcatului în care fiecare om se află, fără excepție. În Evanghelia Sfântului Apostol Ioan citim faptul că ”Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3,17). Cristos a venit pe acest pământ să facă exact acest lucru. Fiul lui Dumnezeu venit și a luat asupra lui toate păcatele noastre devenind din proprie inițiativă păcătos înaintea lui Dumnezeu. Astfel el a fost pedepsit de către Dumnezeu ca păcătos în locul nostru. El a plătit pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu și în acest fel ne-a eliberat de moarte, de iar și din puterea lui Satan, murind de moartea pe care noi trebuia să murim.

Dragii mei, în Cuvântul Sfânt, Cristos vine la noi și ne provoacă pe fiecare dintre noi. El nu ne cere să înțelegem rațional absolut totul ci ne cere să îi fim credincioși. El ne provoacă să avem deplină încredere în el exact atunci când toate eforturile noastre se dovedesc un eșec. El vrea ca noi să ne trăim viața prin credință, să nu disperăm dacă lucrurile nu merg exact așa cum vrem noi și să nu renunțăm la credință. Isus ne spune fiecăruia dintre noi ”fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Prin Cristos, prin jertfa lui, noi nu mai avem de ce să ne temem de mânia lui Dumnezeu. Sângele lui Cristos a spălat vina noastră înaintea lui Dumnezeu. În pericopa noastă Domnul Isus Cristos vede spaima pe care o trăiește Petru și îi spune acestuia niște cuvinte minunate: ”nu te teme”. Petru nu avea de ce să se mai teamă. Păcatele lui fuseseră iertate chiar prin jertfa celui care stătea înaintea lui.

Dragii mei, fiecare dintre noi, cei care ne încredem în Evanghelia lui Isus Cristos, primim același mesaj de la Cristos: ”nu te teme”. Asemenea lui Petru, și noi suntem iertați în Cristos. Acest lucru ne este vestit la fiecare liturghie atunci când ne este predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru îl primim la fiecare liturghie atunci când ne împărtășim cu trupul și sângele lui Cristos spre iertarea păcatelor noastre. Toate acestea ne arată faptul că suntem iertați în Cristos iar aceste lucruri noi trebuie să le primim prin credință. Domnul nostru este vrednic de crezare. Noi suntem păcătoși și justificați în același timp. Cristos ne invită la masa lui Dumnezeu lucru despre care Sfântul Apostol Paul spune foarte frumos: ”acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Rom. 8,1)

AMIN!