O apologie a Bisericii Evanghelice Lutherane

Data postării: 23.09.2015 13:28:09

Articolul pe care urmeaza sa il cititi reprezinta o apologie sau o aparare a lutheranismului si a Bisericii Evanghelice Lutherane. Aceste randuri s-au nascut din dorinta de a da un raspuns sumarizat in mod special „neo-protestantilor” din anturajul autorului, articolul fiind considerat o intentie de a pune capat unei serii de controverse cu privire la ceea ce inseamna sa fi evanghelic lutheran. Dupa cum vom vedea, a fi evanghelic lutheran nu inseamna nicidecum a fi un „sectant” si nici un „eretic”. Crestinii evanghelici lutherani confesionali sunt crestini care traiesc si cred in conformitate cu ceea ce invata Sfanta Scriptura, adica Biserica Evanghelica Lutherana se fundamenteaza pe invatatura Sfintilor Prooroci si a Sfintilor Apostoli.

La accesarea site-ul www.bisericalutherana.ro, un site care apartine, la acest moment Concordiei Lutherane Confesionale "Martin Luther" gasiti scris faptul ca invãtãturile promovate de catre Concordia Lutherana Confesionala "Martin Luther" se bazeazã pe Sfânta Scripturã, în spiritul simbolurilor curentului lutheran al Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea. Documentele de credintã promovate in cadrul Concordiei Lutherane Confesionala "Martin Luther" sunt: Micul Catehism al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Marturisirea de Credinta de la Augsburg (1530), Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536) si Formula Concordiei (1577). Simbolurile ecumenice ale credintei crestine promovate de catre Concordia Lutherana Confesionala "Martin Luther" sunt: Crezul Apostolic, Crezul Niceo-Constantinopolitan si Crezul Athanasian. Concordia Lutherana Confesionala "Martin Luther" considerã ca misiune sfanta, primitã de la Isus Cristos, propovãduirea corectã si din convingere a Evangheliei si promovare confesionalismului lutheran asa cum este el expus in Cartea Concordului (1580) din Secolul al XVI-lea.

De ce este foarte importanta aceasta precizare? In primul rand deoarece lumea crestina din Romania nu este aproape deloc la curent cu ceea ce inseamna spiritualitatea lutherana fiind in pericolul de a confunda conceptul de ”evanghelic lutheran” cu termenul de simplu de “evanghelic” specific Bisericilor Independente Baptiste, Penticostale sau Crestine dupa Evanghelie din Romania, Biserici cunoscute, mai mult sau mai putin corect sub numele de Biserici de “pocaiti” sau Biserici “Neo-protestante”. Acesta este motivul pentru care este foarte important sa intelegem ce este un crestin lutheran si ce este o Biserica Evanghelica Lutherana. O Biserica Evanghelica Lutherana este o Biserica diferita din punct de vedere al istoriei, dogmaticii si inchinarii de Bisericile Independente (Neo-protestante) desi toate acestea afirma faptul ca se fundamenteaza pe invatatura Sfintei Scripturi.

Istoric vorbind, Biserica Evanghelica Luterana reprezinta cea mai veche tradiție creștină protestantă, datând inca din prima parte a Reformei Protestante și fiind, intr-un fel, legata de persoana reformatorului german Martin Luther. La 31 octombrie 1517, Martin Luther, pe atunci un călugăr romano-catolic si doctor in teologie, a scris cele 95 de teze ca o provocare pentru doctrina și practicile Bisericii Romano-Catolice, exclusiv în speranța de a reforma practicile bisericesti pe care el le considera ca fiind în contradicție cu Sfanta Scriptura. Din pacae, si impotriva intentiilor marelui reformator, conflictul a escaladat si a dus la o separare distinctă de Biserica Romano-Catolică, iar cei care au acceptat reformele lui Martin Luther a fost denumiti "luterani." Bazandu-se pe invatatura Sfintei Scripturi, urmasii lui Martin Luther sustin invataturi cum ar fi Sola Scriptura (Scriptura ca autoritate principală de credință și de viață), justificarea doar prin harul lui Dumnezeu, și mântuire numai prin credința în Cristos. Pe masura ce Reforma Protestanta inainta in teritoriile germane, evanghelicii au adunat o serie de scriei pe care le-au declarat ca fiind esentiale in intelegerea credintei lor crestine. Una dintre cele mai influente lucrari ale Secolului al XVI-lea a fost „Confesiunea Augustana”, sau „Marturisirea de Credinta de la Augsburg”. Acesta sumarizare a credintei evanghelice a fost scrisa de catre Philipp Melanchthon si prezentata la Dieta Imperiala de la Augsburg din anul 1530. Evanghelicii de pe tot cuprinsul Imperiului au aderat la aceasta declaratie de credinta. In anul 1580, dupa ce Martin Luther si Philipp Melanchthon au trecut la cele vesnice, liderii evanghelici au adunat toate aceste sumarizari ale credintei lor si le-au sumarizat in Formula Concordului iar la scurt timp au compus Cartea Concordului, o lucrare vasta despre credinta evanghelica, lucrare care cuprinde Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea, Crezul Athanasian, Micul Catehism al lui Martin Luther, Catehismul Mare al lui Martin Luther, Marturisirea de Credinta de la Augsburg, Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg, Articolele de la Schmalkalden si cele doua forme ale Formulei Concordului, forma sumarizata si forma detaliata. Cartea Concordului a fost aprobata si adoptata de catre 52 de lideri evanghelici si de 35 de consilii locale ale teritoriilor germane locuite de catre evanghelici. Acest lucru a dus la confesionalizarea credintei evanghelice, cu alte cuvinte, oricine doreste sa inteleaga ceea ce cred evanghelicii, sau lutheranii, este suficient sa studieze Cartea Concordului.

Perioada dintre a doua jumatate a secolului al XVI-lea si până în secolul al XVII-lea, lutheranismul a fost caracterizate de ceea se numeste „ortodoxia teologica lutherana”, manifestat printr-un creștinism mai intelectualizat, care a fost acuzat, uneori, ca a arătat mai puțin interes pentru evlavie practică. Această perioada demonstrează insa importanța cu care teologii lutherani din secolul al XVII-lea au pus accentul pe definirea lutheranismului în termeni de doctrină, aspect foarte important in dezvoltarea ulterioara a Bisericii Evanghelice Lutherane. Începand cu jumatatea secolului al XVI-lea, ideile lutherane au inaintat spre Boemia, Polonia, Ungaria și Transilvania. Deși au fost bine primite de către cler și laici deopotrivă, datorita lipsei de sprijin din partea autoritatilor civile, in multe dintre aceste regiuni a fost împiedicata formarea de noi Biserici. În cele din urmă, o buna parte dintre proaspetele parohii luterane din aceste zone a cedat si au revenit in sanul Bisericii Romano-Catolice in urma contra-reformei. Cu toate acestea, Bisericile Evanghelice Lutherane nu au disparut din respectivele regiuni ci au format parohii puternice care au influentat viata social-spirituala a comunitatilor in cadrul carora au activat, cum ar fi influenta sasilor lutherani asupra sudului Transilvaniei prin intermediul Bisericii Evanghelice C.A. Prin intermediul studentilor, lutheranismul s-a raspandit rapid in Scandinavia. Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda dar si Tarile Baltice au adoptat Reforma Protestanta. Incepand din secolul al XVII-lea, luteranii au înființat mici parohii in America de Nord iar mai tarziu, incepand cu Secolul al XIX-lea au fost infiintate misiuni lutherane in Africa si Asia.

Multe dintre invataturile teologice a lui Marin Luther au fost sumarizate in documentul numit „Cartea Concordului” (1580), care reprezinta o autoritate în doctrină și practică evanghelica lutherana. Datorită radacinilor în Biserica Romano-Catolica, Bisericile Evanghelice Lutherane, mai mult decât alte tradiții protestante, mentine multe elemente similare cu inchinarea si traditia catolica. Lutheranismul s-a răspândit din Germania în cele mai multe țări din întreaga lume și a devenit una dintre cele mai raspandite confesiuni protestante.

Ce este un lutheran si ce este o Biserica Lutherana? Deși există o varietate de moduri in care s-ar putea răspunde la această întrebare, cel mai complet si simplu răspuns este urmatorul: "Un luteran este o persoană care crede, învață și mărturisește adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu asa cum acestea sunt cuprinse și mărturisite în Cartea Concordului". Pentru evanghelicii lutherani, autoritatea Sfintelor Scripturilor este completă, sigură și finala. Sfintele Scripturi sunt acceptate de catre confesiunile de credinta lutherane ca fiind „Cuvântul real al lui Dumnezeu”. Biblia este "Cuvântul pur, infailibil, și inalterabil al lui Dumnezeu”. Confesiunile de credinta lutherane reprezinta "baza, regula, și norma care indica ca toate doctrinele să fie judecate în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu”. Deoarece confesiunile de credinta lutherane sunt complet de acord din punct de vedere doctrinal cu Cuvântul lui Dumnezeu, ele servesc ca standard pentru Bisericile Evanghelice Luterane in a determina ceea ce este conform cu Sfintele Scripturi si trebuie predicat. Biserica Lutherana Confesionala este o Biserica care predica Evanghelia lui Cristos si care crede adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu așa cum acestea sunt explicate și predate în Cartea Concordului. Bisericile Lutherane Confesionale insista că toate doctrinele trebuie să fie conforme cu standardele confesionale stabilite de catre marturisirile lutherane de credinta din Secolul al XVI-lea. Este dorința lui Dumnezeu ca Sfanta Sa Biserica să fie în acord cu privire la doctrină astfel incat credinciosii sa trăiasca în pace unul cu altul. Acesta este motivul pentru care consideram drept o comoara toate mărturisirile prețioase ale adevărului creștin pe care le avem în Cartea Concordului. Pentru lutheranii, nu există nici o altă colecție de documente sau declarații ale Bisericii lui Cristos care sa prezinte atat de clar învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu precum o fac documentele care alcatuiesc Cartea Concordului.

Marele reformator Martin Luther spunea ca exista o diferență intre doctrină și viata crestina, o diferenta „ca diferență între cer și pământ”. Viața omului poate fi una necurata, păcătosa, și chiar inconsistenta dar doctrina Bisericii lui Cristos trebuie să ramana curata, sfânta si neschimbata. Este asa pentru ca puritatea doctrinei este data din Cuvântul lui Dumnezeu și adevărul lui Dumnezeu este sigur, curat, sfant si neschimbat. Acest lucru este spiritul confesional al lutheranismului din Secolul al XVI-lea si acesta trebuie sa fie si spiritul Bisericilor Evanghelice Lutherane din intreaga lume.

Evanghelicii Lutherani au considerat întotdeauna că crezurile și confesiunile sunt necesare pentru bunăstarea Bisericii lui Cristos. La fel ca Biserica lui Cristos, toți creștinii sunt chemați să-si mărturisească credința lor astfel încât Biserica să continue să proclame Evanghelia pura. Este imposibil ca o Biserica să se declare ca fiind o Biserică non-confesionala, la fel cum este imposibil ca o Biserica să fie una ne-marturisitoare. De aceeam atunci când o Biserica Lutherana subscrie Confesiunilor de Credinta Evanghelice Lutherane aceasta este o modalitate prin care, de bună voie și cu bucurie, aceasta Biserici isi mărturisește credința sa și proclamă pentru lume credinta si doctrina pura. Biserica lui Cristos trebuie sa isi recapete acest spirit! Biserica lui Cristos trebuie fie deschisa la dorintele si la nevoile oamenilor dar nu si la erorile doctrinare care ne ameninta. Biserica Lutherana Confesionala trebuie sa se opuna erorilor doctrinare oriunde acestea apar și pot afecta pe unitatea Bisericii noastre si să căute comoara unitatii doctrinare despre care Confesiunile de Credinta Evanghelice Lutherane din Secolul al XVI-lea vorbesc. Doar atunci ne vom putea numi crestini evanghelici lutherani.

Biserica Evanghelica Lutherana nu este caracterizata doar de o inchinare liturgica cu un format specific ci este caracterizata si de o teologie care este in multe astpecte antagonista teologiei baptiste, de exemplu. Cercetatorii doctrinelor pot trece in revista aspecte legate de Cristologie si in mod special legate de Eclesiologie, dar si altele. La aceste doua capitole apar cele mai grave diferente intre gandirea “neo-protestanta” si cea lutherana.

Din punct de vedere al inchinarii, Biserica Evanghelica Lutherana este mai aproape de inchinarea romano-catolica decat de inchinarea non-liturgica a Bisericilor Neo-Protestante. Preotii lutheranii poarta vesminte specifice, exista un Altar, Crucifix, lumanari, exista un format al Anului Bisericesc, culori liturgice si alte elemente spcifice (unele Biserici practica inclusiv tamaierea). Preotii si credinciosii isi fac semnul crucii iar imnologia este cat se poate de simpla cu un acopaniament de orga ci nu cu instrumente "moderne". Biserica Evanghelica Lutherana isi incepe inchinarea prin tragerea clopotelor, se recita “Tatal Nostru” si “Crezul Apostolic” sau “Crezul de la Niceea”. In cadrul slujbei exista un moment in care ale loc marturisirea pacatelor si iertarea (dezlegarea) acestora prin intermediul preotului. Sunt Biserici Evanghelice Lutherane care practica spovedania privata, mai ales ca Martin Luther a incurajat acest lucru iar primele Biserici Sasesti din Transilvania au avut aceasta practica tinp de secole. Spovedania este extrem de importanta deoarece Biserica Evanghelica, prin slujitorii sai are obligatia nu numai de a oferi credinciosilor trupul si sangele Domnului Isus Cristos ci si obligatia de a apara trupul si sangele Domnului de a si mancate de catre oameni a caror inimi nu sunt eliberate de pacat prin iertarea acestora de catre Dumnezeu. Slujba contine rugaciuni cantate (slujba evanghelica lutherana este in parte cantata) precum „Kyrie eleison”, „Gloria in Excelsis”, „Agnus Dei”, „Nuc Dimitris” etc. In cadrul inchinarii Bisericii Evanghelice Lutherane se citesc intotdeauna pasaje atat din Vechiul Testament cat si din Noul Testament iar acest moment al slujbei este un moment la fel de important precum este predicarea.

Inchinarea lutherana pune accentul exclusiv pe Isus Cristos, care este prezent pentru noi și impreuna cu noi prin intermediul Cuvantului predicat și prin intermediul Sfintelor Sacramente. Inchinarea lutherana este, prin urmare, un Cristo-centrica ci nu centrata pe om. Cand evanghelicii lutheranii se aduna pentru închinare, ei nu mediteaza la niste concepte abstracte si nici nu dezbat diferite principii de viata. Lutheranii nu vin la inchinare nici pentru amuzament sau buna dispozitie, deaceea muzica este una sacra ci nu moderna cu instrumente specifice trupelor care interpreteaza muzica laica. Pentru un crestin lutheran, Cristos este viu și activ in Biserica Sa, asta deoarece El a promis să fie în Cuvântul Său și in Sfintele Sacramente. La inchinare, Cristos ne strange în jurul Cuvantului Sau si a Sfintelor sale Sacramente si, astfel, El împlinește, mereu si mereau, aceasta promisiune facuta la inaltarea Sa.

Simbolurile tradiționale și ceremonii care de obicei sunt asociate liturghiei evanghelice lutherane au rolul de a armoniza aspectul exterior al sanctuarului și a acțiunilor exterioare ale congregației prin cuvintele care sunt vorbite sau cântate. Ceremoniile de inchinare evanghelice servesc pentru a sublinia, și pntru a atrage atenția asupra diverselor aspecte ale mesajului evanghelic al liturghiei. Ceremoniile liturgice ale Bisericii Luterane, dintre care cele mai multe își au originea în Biserica Apostolică, sunt într-adevăr utile pentru menținerea demnității inchinarii și pentru cultivarea respectului și devotamentului printre închinători. Liturghia istorica oferă un echilibru adecvat și varietate în serviciu de inchinare din fiecare Duminică. Prin cuvintele spuse in cadrul liturghiei, închinători sunt capabili sa auda mesajul atemporal al lui Dumnezeu pentru poporul său, dar și de a răspunde cu rugăciuni de mulțumire, de laudă, și de cerere, care se regasesc in cadrul liturghiei. Liturghia capteaza atenția închinătorilor "prin mijloace obiective, pline de har și de adevărurile neschimbătoare ale Sfintei Scripturi, mai degrabă decât prin propriile emoții subiective și nesigure ale omului.

Pentru credinciosii evanghelici lutherani „serviciul divin” este un moment "sfânt", adică un timp cu totul special, pus deoparte pentru a fi petrecut cu Dumnezeu. Intradevar, in timpul inchinarii lutherane, credinciosii sunt adunati în prezența sfânta a atotputernicului Dumnezeu, și astfel, ei au parte de un timp petrecut in "raiul de pe pământ", acest lucru fiind valabil deoarece Domnul nostru ne iartă păcatele și ofera viață in prezent și mântuirea veșnică, impreuna cu El, pentru totdeauna. Această înțelegere lutherana a „serviciul divin” explică de ce mulți dintre aceia care se confruntă pentru prima data cu modul luteran de inchinare, il descriu ca fiind unul demn, respectuos și sacru spre deosebire de inchinarea celor mai multe dintre Bisericile Neo-Protestante. Bisericile Evanghelice Lutherane accepta arta sacramentala fara insa a le aduce inchinare sau adorare. Bisericile Evanghelice Lutherane sunt construite in acelasi stil cu Bisericile Romano-Catolice (baroc, gothic, etc).

Preotii lutherani continua sa poarte o îmbrăcăminte specială numită „vesmant”. Aceste articole speciale de îmbrăcăminte acoperă individualitatea omului și subliniaza atribuțiile sacre ale slujitorului lui Dumnezeu. De-a lungul Anului Bisericesc, exista o anumita ordine a lecturilor sfinte și a rugăciunilor, punandu-se accentul pe evenimentele majore din viața lui Isus Cristos și pe modul în care aceste evenimente ne afectează in prezent. Predicarea in Biserica Evanghelica Lutherana, de obicei, se baza pe o prezentare clară a distinctiei dintre Lege și Evanghelia lui Dumnezeu. In timpul inchinarii, exista momente in care credinciosii lutherani stau asezati, momente in care stau ridicati si momente in care îngenuncheaza, in functie de diferite portiuni din cadrul din serviciului liturgic, prin aceste lucruri, ei exprimandu-si respectul și devotamentul față de Dumnezeu cel Atotputernic. Preotii lutherani fac semnul crucii asupra credinciosilor, și credinciosii, la randul lor, isi pot face semnul crucii in diferite ocazii. Luteranismul a continuat să facă uz de frumoasa arta eclesiastica cum ar fi tablouri sau statui ale lui Isus Cristos, ale Sfintilor Apostoli sau alte figuri importante din Biblie sau din istoria Bisericii. In Bisericile Evanghelice Lutherane veti găsi altare, lumânări, tablouri, statui, crucifixuri, diverse alte simboluri sfinte crestine, vitralii sau alte forme de artă sacra. Toate aceste ofera frumusețe, demnitate și respect serviciului de inchinare. Ele ne ajuta să ne concentrăm atenția asupra lui Cristos și asupra darurilor sale pentru noi. Foarte multe dintre Bisericile Evanghelice Luterane sunt decorate minuțios și bogat ornamentate. Altele sunt mai stricte din acest punct de vedere evitand decorurile. Lutheranismul face nici o norma din astfel de lucruri, Bisericile Evanghelice Lutherane avand libertatea de a se folosi, dupa propria lor bucurie, tot felul de lucrări de artă reverentioase pentru a glorifica și lauda pe Dumnezeu.

Teologic vorbind, Biserica Lutherana este antagonista in mai multe aspecte cu Bisericile Neo-Protestante. De exemplu, spre deosebire de neo-protestanti, lutheranii cred ca Isus Cristos este unic pentru că, asa cum s-a stabilit la Calcedon, în El coexistă adevăratul Dumnezeu și adevărata natură umană, inseparabil unite într-o singură persoană sfântă, Dumnezeu-om. Ce inseamna acest lucru? Inseamna, spre exemplu ca Sfanta Fecioara nu a purtat in pantec doar un om, doar natura umana a lui Cristos, cu a purtat in pantec pe insusi Dumnezeul vesniciei, deaceea ea este „Theotokos”. Insemana, deasemenea, ca exista un singur Isus Cristos, Dumenzeu-om in acelasi timp care desi are doua naturi, acestea sunt de neschimbat si de nedespartit astfel incat nu stim unde se termina Dumnezeu si unde incep omul. Uniunea dintre cele doua naturi este atat de puternica incat intre cele doua naturi are loc un permanent schimb de atribute. Bisericile Neo-Protestante au adoptat pozitii anti-calcedoniene in cristologia lor, in special pozitii nestoriene. Una dintre pozitiile profund nestoriene si anti-calcedoniene o reprezinta teologia pe care o sunstine Huldrych Zwingli si urmasii sai care pun accentul pe distincția dintre cele doua naturi ale lui Cristos afirmând că, deși prin natura divină Cristos este omniprezent, trupul său, având natură umană, se supune legilor naturale și, astfel, nu poate să fie omniprezent. Ca atare Huldrych Zwingli si adepti sai neo-protestanti, in special membrii ai Bisericilor Baptiste, Bisericilor Penticostale, Bisericilor Crestine dupa Evanghelie dar si a Bisericilor Adventiste de Ziua a Saptea, refuza sa accepte faptul ca exista un singur Isus Cristos, Dumenzeu-om in acelasi timp, care desi are doua naturi, acestea sunt de neschimbat si de nedespartit. Despre comuniunea dintre cele doua naturi in Cristos, Bisericile Evanghelice Lutherane sustin ca în Cristos nu este vorba despre o simplă aproprierea a celor două naturi, ci despre cea mai profunda si intima întrepătrundere, deoarece natura divină pătrunde natura umană la fel ca sufletul pătrunde corpul. Natura divină nu trebuie să fie concepută ca extinzandu-se dincolo de om, deoarece plinătatea Dumnezeirii locuiește în trup. Aceasta comuniune dintre cele două naturi în Cristos este una inseparabila, deoarece acestea sunt unite permanent, astfel încât acestea sunt întotdeauna reciproc prezente una in alta pentru vesnicie. Prin urmare, doctrina comuniunii celor doua naturi, asa cum este ea pedata de către teologii lutherani, este cu adevărat scripturală. Uniunea personală nu poate fi perfectă fără comunicarea atributelor (communicatio idiomatum), ale celor două naturi în Cristos ca rezultat necesar al uniunii personale. Toți cei care neagă comunicarea atributelor trebuie sa neage, de asemenea, si uniunea personală, sau misterul extrem de important care afirma ca Cuvântul s-a făcut trup. În timp ce idiomata celor două naturi se refera la legatura dintre caracteristicile cele două naturi (Cristos-Dumnezeul-om), teologii evanghelici lutherani nu afirma faptul că proprietățile unei naturi devin, natural, proprietatile celeilalte naturi (Dumnezeu nu este muritor, omul nu este etern). Prin unirea personala, cele două naturi nu sunt modificate în substanță, ci fiecare își păstrează idiomata esențiala sau idiomata naturala.

Biserica Evanghelica Lutherana are o viziune pesimista asupra omului si sustine doctrina pacatului originar, lucru pe care marea majoritate a Bisericilor Neo-Protestante il neaga, fiind de regula semi-pelagiene. Biserica Evanghelică Lutherană, învață și mărturisește faptul că, după căderea lui Adam în păcat, toţi oamenii născuţi în mod natural sunt concepuţi şi născuţi în păcat, adică, toţi oamenii, încă din pântecul mamei, sunt înclinaţi pe de-antregul către pofta rea şi nu pot avea pe cale naturală temere adevărată faţă de Dumnezeu, nici credinţă adevărată, în consecinţă şi această rătăcire înnăscută şi păcat originar este cu adevărat păcat şi de aceea, ea îi condamnă pe toţi la mânia veşnică a lui Dumnezeu, pe toţi aceia care nu sunt născuţi din nou prin botez şi Duhul Sfânt. Aceasta se numește păcat original. Astfel, această doctrină este adevărată, dincolo de orice posibilitate de îndoială, și noi trebuie să o predicăm tocmai din acest la motiv. Noi nu mostenim doar inclinatia spre pacat ci mostenim o natura complet corupta de pacat cat si vina acestui pacat ceea ce ne pune inca de la nastere sub mania lui Dumnezeu. De la aceasta viziune antropologica pesimista (augustiniana) este strans legata doctrina botezului pruncilor. Evanghelicii lutherani considera ca natura umana este una corupta si inrobita pacatului, omul neavand nici dorinta si nici putinta de a implini, cat de putin, voia lui Dumnezeu. Sfanta Scriptura ne invata ca toti copiii nostrii se nasc pacatosi si au nevoie de iertare inca de la prima secunda de viata. Sfanta Scriptura ne invata ca pacatul originar, adica vina si coruptia generata de pacatul lui Adam, este trecut in dreptul fiecarui om la momentul in care acesta este conceput. Deaceea, Bisericile Evanghelice Lutherane din intreaga lume invata faptul ca Sacramentul Sfantului Botez este valabil pentru toata lumea, deci inclusiv pentru copiii nou-nascuti. Lutheranii cred ca prin Sfantul Botez, Dumnezeu creaza credinta in inima pruncilor. Botezul nu este doar un simbol, doar un act de cult prin care un om este primit ca membru al Bisericii ci este un puternic mijloc al harului. Botezul reprezinta o spalare de pacat, ne salveaza si ne imbraca cu Cristos. In Botez, copiii nostrii au parte de harul lui Dumnezeu care ne da credinta, iertare de pacate si mantuire. Bisericile Neo-Protestante imbratiseaza o teologie „anabaptista” si refuza botezul pruncilor pe motiv ca acestia nu pot sa creada si nici nu isi pot marturisi apartenenta la Biserica.

Despre Sfânta Impartasanie, teologia lutherană învață că este o masă sacramentală instituită de către Domnul Isus Cristos. Sfânta Cină mai este cunoscută sub numele de “Sfânta Euharistie” sau „Sacramentul Sfantului Altar”. Sacramentul Sfintei Cine este compus din două elemente terestre, pâinea și vinul. Pe lângă elementele terestre, vizibile, teologia lutherană considerară că în Sfânta Cină mai sunt prezente două elemente cerești, trupul si sangele Domnului Isus Cristos care se regasesc impreuna cu painea si cu vinul. Prezența trupului și a sângelui Domnului în sacramentului Sfintei Cine este dată de către promisiunea lui Isus Cristos care afirmă, prin Cuvântul Său, acest lucru. Această promisiune nu depinde de credința omului și nu este retrasă atunci când cineva nu crede această doctrină. Sacramentul Altarului (Sfanta Cina) oferă beneficiarul iertarea păcatelor sale. Acest aspect este clar în Evanghelie, reieșind chiar din cuvintele de instituirii sacramentului. Tot ceea ce am afirmat pe scurt in acest pasaj este in contrast cu ceea ce Bisericile Neo-Protestante invata, anume faptul ca Cina Domnului este doar un act de cult fara nici un fel de prezenta a lui Cristos, fie ea fizica sau spirituala.

Biserica Lutherana este o Biserica sacramentala adica sa afirmi iertarea pacatelor in Sfintele Sacramente si necesitatea acestora in mantuire. Sfantul Botezul si Sfanta Impartasanie ne ofera harul lui Dumnezeu si, din acest motiv, ele sunt denumite „mijloace ale harului”. Lutheranismul are o teologie sacramentală și, ca atare, susține că harul mântuitor al lui Dumnezeu nu este împărțit credincioșilor exclusiv prin intemendiul Cuvantului, a predicării acestuia, ci și prin intermediul Sacramentelor asta in contrast cu Bisericile Neo-Protestante. Dumnezeu este cu noi prin predicarea Cuvatului, ascultarea sau citirea acestuia, si administrarea Sfintelor Sacramente. Sfintele Sacramente sunt acele acte care au fost instutuite, poruncite de către Mântuitorul Isus Cristos si care, pe langa elementul vizibil prin intemediul căruia credinciosul intră în contact cu elementul ceresc, acestea conțin promisiunea lui Dumnezeu în ceea ce privește iertarea păcatelor și harul mântuitor.

Biserica Evanghelica Lutherana considera ca doctrina justificarii numai prin credinta reprezinta un fundament al credintei crestine. Despre aceasta doctrina reformatorul Martin Luther afirma ca este “articulus fundamentalissimus, articului stantis et cadentis ecclesiae”. In aceasta doctrina fundamentala pentru Biserica lui Cristos converg toate celelalte doctrine. Intruparea, viata, moartea, invierea si inaltarea lui Cristos dovedesc temelia acestei doctrine capitale pentru Biserica Evanghelica Lutherana. Toate aceste lucruri au fost facute de Isus Cristos pentru ca omul sa poata sa fie justificat prin har, fara eforturi proprii, prin credinta in Isus Cristos si in inspasirea lui inlocuitoare. Din pacate, multe Biserici Neo-protestante, desi in teorie aproba aceasta doctrina, in practica ele o neaga cu fermitate. Nu putine sunt cultele declarate ca fiind de origini protestante care neaga in realitate ceea ce Sfanta Scriptura ne invata cu privire la aceasta doctrina si promoveaza calea pagana a mantuirii pe baza propriilor fapte si a meritelor pe care le aduna atunci cand ating anumite standarde de viata, de exemplu prin abtinerea totala de la consumul de alcool, tutun sau abtinerea de la a consuma diverse mancaruri (carne sau carne de porc). Acesta este motivul pentru care Evanghelia militeaza in repetate randuri in favoare doctrinei mantuirii numai prin credinta si respinge cu fermitate orice pretentie pagana conform careia mantuirea este dependenta de faptele exterioare ale omului. Pe scurt, Biserica Evanghelica Lutherana invata ca vestea cea buna a Evangheliei consta in prezentarea justificarii omului in moartea si invierea Domnului Isus Cristos. Justificarea consta in a crede ca Isus Cristos a murit pentru noi si a inviat pentru noi. Nimeni si nimic nu poate sa schimbe aceasta doctrina fundamentala pentru crestinism. Sfantul Apostol Pavel ne spune ca si in cazul in care un inger sau chiar el insusi ar incerca sa ne invete alta doctrina, sa respingem cu fermitate aceasta noua invatatura ca fiind una eretica, cu atat mai mult daca niste membrii ai unor Biserici Neo-Protestante cu pretentii de “profet” ar promova o invatatura diferita.

Martin Luther il descrie pe credincios ca fiind: „simul justus et peccator”, adica justificat, sfant, si pacatos in acelasi timp. Cele mai multe traditii crestine fac o puternica distinctie intre cei care sunt “sfinti”, o elita crestina, si oamenii de rand care, intr-o majoritate covarsitoare sunt “pacatosi”. In credinta evanghelica, un sfant nu este un om care implineste prin propriilei puteri si eforturi voia lui Dumnezeu si isi castiga astfel, prin sine insusi, dreptul la mantuire, ci “sfant” este orice persoana a carei pacate au fost iertate de Dumenzeu in Cristos. Noi, evaghelicii, credem cu tarie, ca suntem pacatosi si sfinti in acelasi timp deoarece sfintenia noastra a fost castigata de catre Cristos si El este cel care ne face sfinti prin harul Sau. Deaceea afirmam ca suntem necontenit dependenti de acest har minunat. Pentru ca inca suntem in lume, carnea noastra ramane orintata spre pacat, noi inca mai pacatuim, dar aceast lucru nu ne mai creaza nici un fel de placere. Iata ceea ce Martin Luther ii scria lui Philipp Melanchthon: "fii un păcătos și păcatuieste cu îndrăzneală, dar mai indraznet crede și bucură-te în Cristos, pentru că El este victorios peste păcat, moartea, și lume".

Biserica Evanghelica Lutherana afirma faptul ca Legea si Evanghelia sunt in mod necesar legate si nu pot sa fie separate. Din acest motiv, lutheranii prefera sa vorbeasca despre o „distinctie” dintre Lege si Evanghelie ci nu despre o „separare” intre acestea. Legea si Evanghelia sunt legate intre ele in mod divin si, ca atare, noi nu putem avea Legea fara Evanghelie si nici Evanghelia fara Lege. Daca am da atentie numai Legii am cadea in ceea ce se numeste „legalism”, extrema care afirma ca omul trebuie sa implineasca toate cerintele Legii daca vrea sa fie mantuit. In schimb, daca am da atentie numai Evangheliei am aluneca in ceea ce se numeste „antinomianism”, extrema care afirma ca omul este mantuit prin har, prin credinta, si, in consecinta, Legea lui Dumnezeu este complet inutila si nefolositoare omului. Despre Lege, reformatorul german Martin Luther afrma ca aceasta se refera la comportamentul pe care omul trebuie sa il aibe fata de Dumnezeu in implinirea a ceea ce Acesta cere. In schimb, Evanghelia se refera la compottamentul lui Dumnezeu si la ceea ce Acesta a implinit deja pentru mantuirea fiecaruia dintre noi. In consecinta, cele doua mari invataturi fiind distincte una de alta, crestinul trebuie sa le inteleaga cat mai bine cu putinta pe ambele. Sub nici o forma nu putem sa afirmam ca o buna intelegere a Legii conduce la o buna intelegere a Evangheliei si nici invers nu este valabil. Cu toate acestea Legea nu poate sa fie predicata fara sa se predice Evanghelia si nici Evanghelia nu se poate predica fara Lege. Caci Legea este cea care pune omul sub „mania lui Dumnezeu” datorita pacatului iar Evanghelia este data de Dumnezeu ca o salvare pentru omul cazut sub povara Legii. In acelasi fel, nici un om nu va aprecia binecuvantarea imensa pe care o ofera Evanghelia pana cand nu ajunge sa se confrunte in mod total cu Legea lui Dumnezeu si implicit cu propriul sau pacat aducator de moarte vesnica.

Prin teologia crucii, evanghelicii lutherani nu inteleg numai evenimentele care s-au petrecut la Ierusalim, intr-o zi de vineri, acum mai bine de doua mii de ani. Credinta evanghelica lutherana este o credinta centrata pe cruce si se afla intr-o pozitie antagonica fata de viziunile glorioase ale teologiei crestine moderne. Teologia moderna il vede pe Dumenzeu stand in cer, in glorie, si de acolo interactionand cu fiintele create. Evanghelicii afirma faptul ca Dumnezeu s-a coborat intre noi, s-a intrupat si a trait ca noi. "Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine". Cristos, Dumnezeu-om, a trait, a suferit, a murit si a inviat pentru mantuirea noastra. Teologia crucii il prezinta pe Dumnezeu care a ales sa vina din cer pentru a salva pe omul pacatos. Crucea nu este centrata pe om ci este centrata pe Cristos. In timp ce crucea ii scandalizeaza pe necredinciosi, ea ii intareste pe cei care sunt ai lui Cristos.

Din punct de vedere escatologic, Bisericile Evanghelice Lutherane sunt Biserici amileniste. Conform acestei gandiri la care si teologia evanghelica lutherana a aderat, afirma ca nu exista nici un fel de argument in Sfanta Scriptura pentru existenta unui mileniu terestru in care Isus Cristos sa domneasca fizic pe pamant. Evanghelicii lutherani se afla in asteptarea unui „cer nou si un pamant nou” (2 Petru 3:13) ci nu in asteptarea unei prosperitati pe acest pamant.

Evanghelicii lutherani cred ca fiecare om are de la Dumnezeu o vocatie prin care isi aduce aportul pentru ca societatea sa poata functiona atat spiritual cat si politic, economic, cultural sau chiar militar. Exista oameni pe care Dumnezeu ii cheama si ii echipeaza pentru a activa in societatea laica si oameni pe care Dumnezeu ii cheama si ii echipeaza pentru slujirea in Sfanta Sa Biserica. Cu toate aceastea, fiecare credincios are responsabilitati in „ambele imparatii”. Omul lui Dumnezeu este un om credintei si aceasta credinta trebuie sa se reflecte in devotamentul fata de Dumnezeu, devotament care se reflecta inclusiv in activitatea laica a celui credincios. In concluzie, un om isi traieste credinciosia atat timp cat acesta isi practica vocatia ca pentru Dumnezeu ci nu ca pentru oameni. Cand un credincios se achita de obligatiile sale familiare, profesionale sau civice, el isi indeplineste practic o datorie fata de Dumnezeu si isi manifesta astfel credinta. Martin Luther le amintește creștinilor că toate chemările pe care acestia le au în viață sunt ocazii de a sluji lui Dumnezeu. Viața creștină, la care credincioșii sunt chemați în Botezul lor, este o viață de credință, de iubire si de fapte bune. Este o viață „coram Deo”, o viata trăita în prezența lui Dumnezeu și reflectă viața lui. O astfel de viață nu este deloc ușoara dar este o viață binecuvântată de catre Dumnezeu.

La inceputul Secolului al XVI-lea, in mila lui Dumenzeu, oamenii au inteles nevoia de reinoire a Bisericii lui Cristos si au redescoperit adevarurile despre Cristos si despre invatatura Sfintilor Apostoli. Evanghelia a revenit la lumina atunci cand marele reformator german Martin Luther si colaboratorii sai au inceput reformarea Bisericii lui Cristos. Intentia reformatorilor nu a fost crearea unei noi Biserici ci curatarea Bisericii din Apus de toate invataturile exta-Biblice care o dominau, insistand sa readuca Evanghelia in centru inchinarii si a vietii crestine. Din nefericire, Biserica din Apus i-a excomunicat pe acesti reformatori, alungandu-i din Biserica. Stand de partea Adevarului si impotriva minciunii, reformatorii au fost nevoiti sa dea nastere la ceea ce astazi este Biserica Evanghelica Lutherana. In acest timp, Biserica Romano-Catolica a continuat sa insiste asupra invataturilor omenesti si superstitioase pe cand Biserica Evanghelica Lutherana a insistat pentru Adevar si pentru Evanghelie predand faptul ca nimeni nu poate sa castige iubirea sau favorurile lui Dumnezeu ci Dumnezeu isi ofera neconditionat dragostea copiiilor Sai care il urmeaza prin credinta.

Reforma lutherana din Secolul al XVI-lea a luptat pentru puritatea invataturilor Sfintei Scripturi si a facut ca omul lipsit de speranta sa asculte promisiunile lui Isus Cristos si sa aiba acces la Cuvantul lui Dumenzeu. Lutheranii nu erau alt ceva decat crestini romano-catolici care au refuzat sa mai rataceasca in superstitii si s-au intors la Cuvantul lui Dumenzeu. Deaceea, este eronata ideea ca Biserica Evanghelica Lutherana ar fi o Biserica nou aparuta pentru ca ea nu este altceva decat Biserica lui Cristos reformata de invataturile eronate ale Romei. Din acest motiv, Biserica Evanghelica Lutherana a pastrat toate acele practici de inchinare si invataturi care nu contraziceau Cuvantul lui Dumnezeu si care era utile pentru credinta omului si a indepartat tot ceea ce nu corespundea standardelor Sfintei Scripturi ci fusesera adaugate de oameni. Cu toate acestea, astazi, tot mai multe Biserici Neo-Protestante, Biserici care isi revendica originile in Reforma Lutherana din Secolul al XVI-lea afirma faptul ca Biserica Evanghelica Lutherana reprezinta doar o secta cu o invatatura total antagonista cu Sfanta Scriptura.

De curand am fost acuzat ca fiind evanghelic lutheran inseamna ca nu sunt un „crestin nascut din nou”. Este o eroare des intalnita in randul neo-protestantilor aceea de a considera ca doar ei sunt „nascuti din nou”. Este trist, abuziv si complet fals faptul ca „nasterea din nou” este asociata strict cu membralitatea in cadrul Bisericilor Neo-Protestante. O astfel de afirmatie total nefericita nu este insa decat rodul lipsei de studiu, a ignorantei si a unei gandiri exclusiviste specifice acestor crestini non-denominationali. Acest lucru se intampla deoarce neo-protestantii asociaza nasterea din nou cu o decizie personala de a deveni crestin si acest lucru este dovedit prin acceptarea botezului. Pentru neo-protestanti, nasterea din nou este o actiune umana. Omul decide ca vrea sa il urmeze pe Cristos si vrea sa devina membru al Bisericii prin Botez. In mod antagonist, teologia evanghelica lutherana invatat ca omul nu poate sa decida in sine si prin sine insusi sa il urmeze pe Cristos si sa devina membru al Sfintei sale Biserici. Un om poate sa il accepte pe Cristos doar in masura in care inima lui este miscata de Duhul Sfant si schimbata prin puterea lui Dumnezeu dintr-o inima de „piatra” sau necredincioasa intr-una de „carne” sau credincioasa. Nici un om in toata istoria nu poate sa faca acest lucru prin propriai vointa sau putere. Numai Dumnezeu poate sa faca acest lucru uimitor. Nasterea din nou consta tocmai in aceasta schimbare tainica lucrata de catre Duhul Sfant care ne schimba inimile si in iertarea pacatelor pe care o avem prin si in Isus Cristos. Prin har omul este transformat pentru al uma pe Isus Cristos ca Mantuitor. Acest lucru nu reprezinta lucrarea omului ci lucrarea lui Dumnezeu. Neo-protestantii sunt in majoritate sinergisti. Ei considera faptul ca omul colaboreaza cu Dumnezeu in mantuirea sa. Astfel, „nasterea din nou” este un proces sinergic. Dumnezeu face un pas si omul face un pas. Evanghelicii lutherani sustin monergismul, adica acea doctrina care afirma ca mantuirea este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, omul nefiind capabil de nici cel mai mic efort. Dumnezeu face toti pasii necesari in vederea mantuirii si nu datoreaza omului absolut nimic. Deaceea „naterea din nou” este un eveniment relativ tainic. El are, desigur, consecinte evidente in viata omului insa nu putem sa spunem care este momentul in care are loc. Omul „nascut din nou” crede in Isus Cristos, il recunoaste ca Dumnezeu si Mantuitor si cauta sa implineasca voia acestuia. Justificarea este strans legata de „nasterea din nou” . De indata ce o persoana a fost justificata prin credinta, el intra in posesia a toate binecuvantarile spirituale pe care Domnul Isus Cristos le-a asigurat prin ispasirea sa inlocuitoare. Prin credinta, omul este infiat si astfel devine un mostenitor al lui Dumnezeu impreuna cu Isus Cristos. Justificare face din păcătos un membru al Biserica Creștine si al Imparatiei lui Dumnezeu. Justificare are care efect imediat uniunea mistică prin care Sfânta Treime, în special Duhul Sfânt, locuiește în omul credincios, un om „nascut din nou” cu adevarat. Sfanta Scriptura ne învață nu numai că omul credincios este justificată și iertat, dar si faptul că Cristos locuiește în el. Cristos nu poate sa locuiasca decat intr-un om „nascut din nou”. Acum, care sunt dovezile „nasterii din nou”? Un crestin lutheran recunoste ca este un om pacatos. Intelegerea si acceptarea propriului pacat este o dovada a „nasterii din nou” deoarece un om firesc considera lucrurile sfinte ca fiind o nebunie. Recunoscandu-si pacatul si insetand dupa iertare, un crestin evanghelic lutheran dovedeste faptul ca intelege sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu. Tanjind dupa intelegerea voii lui Dumnezeu, dupa ascultarea si citirea Cuvantului lui Dumnezeu, dupa impartasirea cu Sfintele sacramente, dupa o viata de sfintenie si ascultare, dupa participarea la inchinarea Bisericii lui Cristos, un evanghelic lutheran arata ca este un crestin „nascut din nou”, caci aceasta „nastere din nou” este lucrarea Duhului ci nu decizia omului. Duhul Sfant este cel care initiaza convertirea pentru a experimenta darul fara plata al mantuirii. Duhul Sfant este acela care induce in cel ales contientizarea starii pacatoase, abandonarea pacatului si viata de credinta. Fara Duhul Sfant care lucreaza “nasterea din nou”, nici o fiinta umana, moarta de altfel in pacat, nu ar putea avea nici cea mai mica forma de initiativa cu privire la Dumnezeu. Duhul Sfant este agentul care produce absolut orice inclinatie spre viata spirituala a omului. Duhul Sfant este acela care pune in cel ales aspecte care tin de cunoasterea lui Dumnezeu. El este Acela care lumineaza mintea ucisa de efectul pacatului astfel incat aceasta sa il poata intelege pe Dumnezeu. Duhul Sfant este acela care atrage pe om la Cristos si tot Duhul Sfant este acela care ne ofera tot ceea ce este necesar pentru slujire. Evanghelicii lutherani cred ca Dumnezeu este cel care naste credinta in inima omului. Credinta nu este rezultatului efortului uman ci este „darul lui Dumnezeu”. Dumnezeu naste si intareste credinta prin Sfintele Sacramente. Acesta este motivul pentru care evanghelicii lutherani isi boteaza copiii si participa la Sfanta Impartasanie. A fi un crestin „nascut din nou” nu inseamna a fi neo-protestant ci inseamna a fi un om care este justificat si iertat de pacate, un crestin care a fost adoptat ca fiu de catre Dumnezeu, un crestin in care Duhul Sfant lucreaza sfintenie.

Eu cred afirmatia care spune ca „inainte de a fi evanghelici lutherani noi trebuie sa fim crestini” dar, in acelasi timp cred ca acest lucru se explica cel mai simplu spunand ca „eu am convingerea clara ca sunt un crestin adevarat tocmai prin faptul ca sunt un crestin evanghelic lutheran”. In acest mod sunt convins ca sunt in deplina relatie cu Mantuitorul meu, sunt justificat, iertat de pacate si crest in proces de sfintenie prin aceea ca il cunosc si fac parte din ceea ce este trupul sau, Biserica Sa cea Sfanta, Biserica Evanghelica Lutherana.

Un articol de Sorin H. Trifa