Păcătosul împăcat cu Dumnezeu, Luca 5:1-11

Data postării: 02.07.2018 05:12:05

Predică a V-a Duminică după Sfânta Treime

Sorin H.Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu suntem astăzi în prima zi a lunii Iulie, luna lui cuptor, zi care coincide cu cea de-a V-a Duminică după Sfânta Treime. În mila lui Dumnezeu, predica pentru această Duminică este fundamentată pe LUCA 5:1-11

Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: "Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire." Drept răspuns, Simon I-a zis: "Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!" După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: "Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos." Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: "Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni." Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

Dragii mei, în pericopa pe care tocmai am parcurs-o îl găsim pe Domnul nostru Isus predicând Evanghelia vieții, motiv pentru care vedem faptul că mulțimile se adunau pentru al asculta. Cristos se afla pe malul lacului Ghenezaret, în zona portuară a localității Capernaum. Aici, în Capernaum, Isus sosise de curând pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem la scurt timp după ce Isus Cristos a fost ispitit de către Diavol în pustiu. Oamenii erau cu adevărat mișcați de învățătura pe care Cristos o preda. La momentul acela, astfel de învățături erau predate în mijlocul oamenilor. Evanghelistul Luca ne spune faptul că oamenii se îmbulzeau să îl asculte. Acest lucru ne vorbește despre faptul că oamenii doreau să fie cât mai aproape de Mântuitorul nostru. Ne putem imagina, așa dar, faptul că distanța dintre Domnul Isus Cristos și cei care îi urmăreau predicarea era una foarte redusă, fiind literalmente o mare înghesuială. De aceea, pentru a putea să transmită Evanghelia astfel încât să fie auzită de toți cei prezență, Domnul Isus Cristos decide faptul că trebuie să se îndepărteze întru-câtva de mulțime și astfel, glasul lui să fie bine auzit de fiecare participant. Astfel, Domnul apelează la niște pescari pentru ca aceștia să îi pună barca lor la dispoziție. Din relatarea Sfântului Evanghelist Luca înțelegem faptul că barca îi aparținea unui pescar numit Simon, un posibil antreprenor în domeniul pescuitului.

Relatarea Evanghelistului Luca arată încă un lucru de care trebuie neapărat să ținem cont. Este evident faptul că acest Simon îl cunoștea deja pe Isus Cristos. Acest lucru este dovedit dacă ne întoarcem cu doar un singur capitol în urmă, acolo unde Evanghelistul Luca ne relatează faptul că într-o zi de Sabat, în sinagoga din Capernaum, Domnul Isus Cristos a vindecat un om posedat de diavol, lucru care a uimit întreaga comunitate. De altfel, Evanghelistul Luca ne spune despre modul în care locuitorii din Capernaum interacționau cu predicarea lui Isus astfel: ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere (Luca 4:32). Printre aceștia se afla cu siguranță și Simon deoarece, Evanghelistul Luca ne spune faptul că imediat după ce Domnul Isus a făcut minunea din sinagogă, el a mers în casa lui Simon unde a făcut o nouă minune, anume aceea de a o vindeca pe soacra acestuia. Așa dar, pescarul Simon și Isus se cunoșteau destul de bine.

Dar să ne întoarcem la pericopa noastră. Evanghelistul Luca ne spune faptul că Isus Cristos a început să predice Evanghelia. Scriptura nu ne spune nimic despre ceea ce anume a predicat Isus Cristos cu această ocazie. Faptul că nu ni se spune ceea ce Isus a predicat nu trebuie să ne ducă la concluzia că acest lucru nu era important sau interesant. Cristos predica Evanghelia vieții, deci tot ceea ce el învăța era deosebit de important. Faptul că nu ni se dau detalii despre această învățătura predată cu această ocazie este faptul că Dumnezeu dorește ca să scoată alt ceva în evidență în această minunată pericopă. De aceea, pentru a înțelege pe deplin tot ceea ce Domnul dorește să înțelegem, trebuie să dăm atenție fiecărui detaliu.

Scriptura ne spune că imediat după ce a terminat de predicat, Isus i s-a adresat lui Simon, care, foarte probabil se afla cu el în corabie, cerându-i acestuia să iasă cu bărcile în largul lacului și să pescuiască. Este interesat de știut modul în care se pescuia pe acest lac. Deoarece ziua era foarte cald, combinația dintre canicula și umezeală făcea ca pescuitul să fie foarte dificil. De asemenea, activitatea peștilor era limitată datorită temperaturii ridicate a apei. Din acest motiv, pentru a avea rezultate, pescarii ieșeau în larg în timpul nopții. Cunoscând acest amânunt, ne este mult mai simplu să înțelegem răspunsul pe care Simon îl dă lui Isus: "învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!" (Luca 5:5). Acest răspuns mai dovedește un lucru interesant pentru noi. Deși Simon nu era la acel moment un ucenic al lui Cristos, cu siguranța el cunoștea faptul că acest Isus care îi cerea acum să scoată bărcile în larg nu era un om oarecare ci unul special. Acesta este motivul pentru care a ascultat cererea lui Cristos deși ea era absolut irațională. Dacă nu se putea prinde peste în timpul nopții, atunci când condițiile erau prielnice, cu siguranță era imposibil să poți face acest lucru în timpul zilei. Orice om din Capernaum cu un minim de experiență știa acest lucru. Cristos părea însă departe de realitate. Totuși, pentru că Simon cunoștea ce minuni a făcut cel care îi vorbea, alege să nu îl contrazică ci să îi îndeplinească cererea.

Ceea ce a urmat ne este foarte cunoscut și reprezintă un miracol pe care nimeni nu îl poate nega. După o noapte în care Simon nu a prins nici măcar un singur pește, pescuirea din timpul zilei i-a adus o captură fără precedent. Evanghelistul Luca relatează astfel acest moment: au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile (Luca 5:6-7).

Dragii mei, toată această relatare ne emoționează pentru că minunile mișcă inima și emoțiile omului. Însă nu această minune este centru acestei pericope. Minunile au fost întotdeauna o unealtă prin care Isus să se reveleze pe sine ca Fiul lui Dumnezeu întrupat. Domnul nu a intenționat ca minunile să fie centrul ci Cuvântul. Minunile au fost un suport pentru susținerea Cuvântului. Acest lucru l-a înțeles și Simon, pescarul din Capernaum. Simon, care avea să se numească ulterior Petru, a înțeles în mod clar că această captură impresionantă de pește este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu și brusc a realizat că nu se află în prezența unui om special ci în prezența nemijlocită a atotputernicului Dumnezeu. Petru a văzut dincolo de chipul și de hainele acestui Isus. De aceea Petru a căzut la picioarele lui Isus și i-a spus: Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos (Luca 5:8).

Dragii mei, ași vrea să ne concentrăm asupra acestui Simon, ulterior numit de către Cristos, Petru. Am spus că Isus nu era un străin pentru acest Petru. Pescarul din Capernaum interacționase cu Isus. Petru știa că Isus făcea minuni. Nu vreau să fac absolut nici un fel de speculație, de aceea voi spune faptul că Petru asistase personal la cel puțin una dintre aceste minuni. Cu toate acestea, Petru nu avusese până acum o astfel de reacție. Pescuirea acesta minunată l-a făcut pe Petru sa înțeleagă faptul că stă înaintea lui Dumnezeu creatorul și, în același timp, Petru a privit spre sine și și-a conștientizat păcatul.

Dragii mei, în istoria noastră a existat o vreme în care omul și Dumnezeu comunicau față către față fără nici un fel de probleme. După creație, acolo în grădina Edenului, omul era curat, era fără păcat. Din acest motiv omul se putea apropia de Dumnezeul cel sfânt. Dar starea acesta nu a durat prea mult. Primii oameni au ales de bună voie să devină robi ai păcatului ascultând de minciunile diavolului și călcând porunca pe care Dumnezeu o dăduse spunând: poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit (Gen. 2:16-17). Omul a ales să nu îl creadă pe Dumnezeu ci să îl creadă pe Diavol care, contrazicând cele spuse de Dumnezeu a afirmat astfel: hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul (Gen. 3:4-5). Încălcând porunca lui Dumnezeu omul a intrat într-o stare de opoziție cu Dumnezeu devenind dintr-un om sfânt un om păcătos. Sfântului Profet Moise, Dumnezeu îi spune următoarele: nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască! (Exod 33:20). Omul care păcătuiește nu poate să stea în prezența lui Dumnezeu cel sfânt deoarece, spune Sfântul Profet Moise: Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor (Deut. 4:24).

Dragii mei, Petru a înțeles foarte bine faptul că este un om păcătos care stă în prezența atotputernicului Dumnezeu și se temea de prezența acestuia exact așa cum, cu secole înainte, a făcut-o și Sfântul Profet Isaia care, după ce l-a văzut pe Dumnezeu în templul Său a exclamat: vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor (Isaia 6:5). Pentru Petru, prezenta acestui omul umil numit Isus din Nazaret era cu adevărat prezenta lui Dumnezeu cel atotputernic. Dar acest Isus nu era acolo casă îl judece și să îl condamne pe Petru. Despre misiunea lui pe acest pământ, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, face următoarea afirmație: Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască (Luca 9:56). Cristos nu era acolo pentru ca Petru să piară ci pentru ca acesta să fie salvat. Dar pentru a fi salvat, Petru trebuia să devină conștient de păcatele sale și de nevoia de mântuire. Omul care nu își înțelege starea de păcat nu va reuși niciodată să conștientizeze faptul că are nevoie să fie salvat. Astăzi, enorm de mulți creștini sunt rătăciți în cadrul unor concepte de auto îndreptățire. Dacă veți merge pe străzi și veți sta de vorbă cu oameni care se definesc ca fiind creștin veți observa că aceștia evită să admită că sunt păcătoși, ba mai mult, vor căuta să se auto-justifice spunând că sunt buni în sinea lor deoarece nu fac niște păcate foarte grave cum ar fi, de exemplu, furtul sau crima. Pentru că nu sunt niște hoți și criminali, cei mai mulți creștini din prezent au o imagine pozitivă despre ei înaintea lui Dumnezeu. Însă acești oameni nu văd faptul că viața lor este una de continuu eșec în ceea ce privește relația lor cu Dumnezeu. Ei nu înțeleg faptul că Isus ne spune foarte clar: nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi (Marcu 2:17). Doar omul care înțelege că este bolnav va simți profund nevoia de a fi vindecat de către medic. Dar pentru cei sănătoși medicul nu este deloc o persoană importantă și necesară. Este totuși un lucru pe care doresc să îl înțelegem corect. Aici nu este vorba despre faptul că unii suntem bolnavi de păcat iar alții nu suntem. Sfântul Apostol Paul este cât se poate de clar atunci când spune: nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar (Rom. 3:10-12) pentru ca mai apoi să fie foarte tranșant toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23). Așa dar, este foarte clar faptul a spune că nu avem păcat este o îndrăzneală inconștientă a omului care nu se cunoaște pe sine și nu îl cunoaște nici pe Dumnezeu. De aceea Dumnezeu ne-a dat Legea. Scopul Legii este ca să îl descopere pe om ca fiind păcătos. Omul este atât de păcătos încât prin sine însuși nu va înțelege nici o dată acest lucru. Pentru ași înțelege pe deplin starea de păcătos omul are nevoie ca Dumnezeu să îi reveleze acest lucru și acesta este Legea lui Dumnezeu, este modul prin care Dumnezeu ne revelează faptul că suntem păcătoși și vrednici de moarte.

Dragii mei, în același timp, în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru cei care înțeleg că sunt păcătoși, Scriptura le oferă vestea cea buna a Evangheliei lui Cristos. Evanghelia lui Isus Cristos ne vorbește despre Fiul lui Dumnezeu care a venit pe acest pământ pentru a distruge robia păcatului în care fiecare om se află, fără excepție. În Evanghelia Sfântului Apostol Ioan citim faptul că Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El (Ioan 3:17). Cristos a venit pe acest pământ să facă exact acest lucru. Dar nu oricum. El nu a venit ca un împărat glorios care a călcat păcatul în picioare eliberând pe cei aflați sub robia apăsătoare a păcatului. El a procedat altfel. A venit și a luat asupra lui toate păcatele noastre devenind din proprie inițiativă păcătos înaintea lui Dumnezeu. Astfel, pentru păcatele noastre, el a fost pedepsit de către Dumnezeu în locul nostru. El a plătit pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu și în acest fel ne-a eliberat de moarte, de iar și din puterea lui Satan, murind de moartea pe care noi trebuia să murim. Cristos a murit pentru ca noi să trăim.

Cristos vine la fiecare dintre noi și ne provoacă pe fiecare dintre noi. El nu ne cere să înțelegem absolut totul ci ne cere să îi fim credincioși. El ne provoacă să avem deplină încredere în el exact atunci când toate eforturile noastre se dovedesc un eșec. El vrea ca noi să ne trăim viața prin credință, să nu disperăm dacă lucrurile nu merg exact așa cum vrem noi și să nu renunțăm. Isus ne spune fiecăruia dintre noi fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2:10)

Prin Cristos, prin jertfa lui, noi nu mai avem de ce să ne temem de Dumnezeu. Sângele lui Cristos a spălat vina noastră înaintea lui Dumnezeu. În pericopa noastă Domnul Isus Cristos vede spaima pe care o trăiește Petru și îi spune acestuia niște cuvinte minunate: nu te teme. Petru nu avea de ce să se teamă. Păcatele lui fuseseră iertate chiar prin jertfa celui care stătea înaintea lui. Cuvintele lui Dumnezeu nu mai erau valabile în dreptul lui Petru deoarece Dumnezeu nu îl mai vedea ca fiind un păcătos.

Dragii mei, fiecare dintre noi care ne încredem în Dumnezeu și în Fiul său întrupat, primim același mesaj de la Cristos: nu te teme. Asemenea lui Petru, și noi suntem iertați în Cristos. Acest lucru ne este vestit la fiecare liturghie atunci când ne este predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru îl primim la fiecare liturghie atunci când primim și mâncăm trupul și sângele lui Cristos spre iertarea păcatelor noastre. Toate acestea ne arată faptul că suntem iertați în Cristos iar aceste lucruri noi trebuie să le primim prin credință. Domnul nostru este vrednic de crezare. Noi suntem păcătoși și justificați în același timp. Cristos ne invită la masa lui Dumnezeu lucru despre care Sfântul Apostol Paul spune foarte frumos: acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus (Rom. 8:1)

AMIN!