Nu dreptatea noastră ci dreptatea lui Cristos, Matei 5,20-26

Data postării: 31.07.2019 10:24:50

A șasea Duminică după Sfânta Treime, predică Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, ne revedem astăzi în cea de-a șasea Duminică după Sfânta Treime, ultima Duminică a lunii Iulie. Săptămâna pe care am lăsat-o în urmă a fost o săptămână cu totul specială pentru Biserica noastră deoarece la Convenția Bisericii Lutherane Sinodul Missouri din Tampa, Florida, s-a vorbit despre Biserica noastră din România iar acest mesaj a fost primit cu multă emoție de numeroșii participanți la conferință. De asemenea, în aceeași perioadă a avut loc Conferința Internațională ”Corpus Christi” la Goteborg, Suedia, unde, de asemenea, Biserica noastră a fost prezentă alături de Biserici Luterane din 19 țări. Pentru această Duminică, a șasea Duminică după Sfânta Treime, predica este fundamentată pe Evanghelia Sfântului Apostol Matei 5,20-26.

„²⁰ Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. ²¹ Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. ²² Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. ²³ Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, ²⁴ lasă acolo darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! ²⁵ Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! ²⁶ Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban”

Dragii mei, trebuie să vă mărturisesc faptul că această pericopă este, cel puțin din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai minate mesaje pe care Dumnezeu îl transmite creștinului din toate timpurile. Vedeți, în prezent, cei mai mulți dintre creștini, inclusiv un procent covârșitor de mare dintre cei care afirmă că își au originea în Reforma Bisericii din Secolul al XVI-lea, trăiesc mesajul lui Cristos într-un mod cu totul eronat, cele mai multe dintre Bisericile Creștine predicând astăzi un creștinism al Legii ci nicidecum un creștinism al Evangheliei. Creștinismul modern a devenit un mesaj al faptelor ci nu unul al credinței, aspect care izolează Biserica Lutherană Confesională de toate celelalte Biserici care, în mod obsesiv, învață pe toate canalele cum trebuie omul să trăiască și ce fapte trebuie să facă pentru a fi mântuit. Pericopa aceasta vine ca un mesaj de trezire pentru toți acei creștini care văd în faptele lor o viză pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Chiar în debutul pericopei noastre citim următoarea afirmație a Domnului nostru Isus Cristos: ”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5,20). Dragii mei, această afirmație este una cutremurătoare pentru fiecare dintre noi deoarece Domnul Isus Cristos ne spune faptul că dacă vrem să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu atunci pietatea noastră trebuie să fie mai presus de cea a fariseilor. Pentru a înțelege cu adevărat greutatea acestei afirmații este nevoie să înțelegem care este sau cum este pietatea cărturarilor și a fariseilor. Despre farisei, Scriptura ne spune faptul că erau adevărați oameni ai Legii. Erau oameni atenți la absolut fiecare poruncă pentru a o împlini în conformitate cu litera Legii. A fi supus Legii lui Dumnezeu este ceea ce orice om trebuie să facă. În astfel de condiții, putem să spunem faptul că fariseii erau oameni care căutau să facă voia lui Dumnezeu așa cum aceasta este exprimată în Lege. Dar acești oameni nu au rămas doar la acest nivel. Ei au ajuns să se mândrească înaintea poporului Israel cu această virtute a lor. Interesul lor nu mai era în mod necesar Legea cât modul în care cei din jur observau eforturile lor de supunere față de Lege. Fariseii știau că Dumnezeu cerea supunere față de Lege dar au uitat faptul că, în același timp, Dumnezeu cerea nu doar fapte bune ci și o inimă nouă, o inimă pură. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne cere doar o supunere exterioară, vizibilă, ci și una interioară, una invizibilă ochiului uman. Această idee stă la baza afirmațiilor pe care Domnul Isus Cristos le face ulterior. Iată ce spune Mântuitorul: ”aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei” (Matei 5,21-22). Prin aceste cuvinte, Domnul Isus Cristos ne arată faptul că prin porunca ”să nu ucizi” Dumnezeu nu condamnă doar uciderea aproapelui nostru ci și ura față de aproapele nostru, ură care se ascunde în mod tainic în inima noastră. Vedeți, pietatea fariseilor erau una exterioară. Ei se străduiau să îndeplinească faptele exterioare ale Legii, ceea ce era vizibil pentru cei din jurul lor. Porunca Legii spune ”sa nu ucizi” și cât timp nu au luat viața unui om, fariseii se declarau împlinitori ai dreptății pe care Dumnezeu o cerea. În același fel, deoarece nu întrețineau relații sexuale în afara căsătoriei, ei considerau că sunt drepți. Procedând astfel, fariseii considerau că sunt sfinții, adică faptul că erau fără vină înaintea lui Dumnezeu deoarece Legea era împlinită și nu putea aduce nici un fel de acuzație împotriva lor. Ei considerau că prin faptele lor vizibile de ascultare ei au satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu. Dar Domnul Isus Cristos vorbește despre acești farisei astfel: ”toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni” (Matei 23,5) pentru ca mai apoi să îi condamne public și direct pe farisei cu următoarele cuvinte: ”vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Vă asemănaţi cu mormintele văruite care strălucesc frumos pe dinafară, dar în interior sunt pline cu oase de morţi şi cu toată putreziciunea. Tot aşa şi voi, pe dinafară păreţi drepţi înaintea oamenilor, dar înăuntru sunteţi plini de ipocrizie şi nelegiuire” (Matei 23,27-28). Dragii mei, deși înaintea oamenilor fariseii păreau ca fiind sfinții acestei lumi, înaintea lui Dumnezeu ei erau doar niște ipocriți și niște nelegiuiți. De fapt, această pietate pe care o manifestau fariseii nu era pietatea cerută de Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu cere doar niște fapte externe sau doar o raportare externă la Lege ci el cere ca inima omului să fie eliberată de orice fel de nelegiuire. Dumnezeu nu vrea ca adulterul să nu fie prezent doar în faptele noastre ci el trebuie să lipsească inclusiv din inima noastră. Știți de ce dorește Dumnezeu acest lucru? Pentru că păcatul nu se naște în fapte ci el se naște în inima omului. Acolo este sediul păcatului. Iată ceea ce ne spune Dumnezeu prin gura Sfântului Profet Ieremia: ”mai înşelătoare decât toate este inima şi de nevindecat: cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17,9). De asemenea, Domnul Isus Cristos ne spune astfel: ”din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi îl fac pe om impur” (Marcu 7,21-23). Pentru că fariseii manifestau doar o pietate exterioară în timp ce inima lor era exact așa cum o descrie Domnul Isus Cristos în cuvintele anterioare, dreptatea aceasta a fariseilor nu era suficientă pentru ca intrarea în Împărăția lui Dumnezeu să fie asigurată.

Cu privire la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, Cristos ne spune astfel: ”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5,20). Dacă în prima parte a acestei predici am văzut ceea ce înseamnă dreptatea fariseilor și a cărturarilor, îmi doresc acum să înțelegem care este acea dreptate care o întrece pe cea a fariseilor, dreptate despre care Domnul ne spune că trebuie să fie a noastră. Am observat faptul că Legea lui Dumnezeu nu afectează doar faptele noastre exterioare ci afectează și inima omului. Legea lui Dumnezeu cere o inimă care să fie supusă fiecărei porunci. O inimă în care să nu existe ură, să nu existe adulter, să nu existe minciună, să nu existe revoltă față de autorități, o inimă în care să nu se nască pofte necurate și așa mai departe. Aveți însă idee unde putem să găsim o astfel de inimă? De ce pun această întrebare? Pentru că o astfel de inimă nu o veți putea găsi, cel puțin în mine. Se găsește oare o astfel de inimă în unul dintre dumneavoastră? Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul: ”nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul” (Rom.3, 10-12). Dragii mei, acest ”toţi” ne include pe absolut fiecare dintre noi. Inima fiecăruia dintre noi este nespus de păcătoasă și de rătăcită de la voia lui Dumnezeu. Cu toții ne încadrăm în ceea ce spune Domnul nostru Isus Cristos amintind cuvintele inspirate ale Sfântului Profet Isaia: ”acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine” (Matei 15,8).

Dragii mei, este foarte clar că toate aceste cuvinte pe care Domnul Isus Cristos le spune în pericopa din această Duminică nu sunt absolut deloc o veste bună pentru nici unul dintre noi. Nici unul dintre noi nu are o inimă care să fie cu adevărat după voia lui Dumnezeu iar cuvintele lui Cristos nu sunt pentru noi o mângâiere ci o sursă de condamnare si depresie spirituală. Concluzia pare să fie clară, anume că nici unul dintre noi nu va putea să intre vreodată în Împărăția lui Dumnezeu deoarece, pe Legea lui Dumnezeu a închis ușile Raiului pentru fiecare om după cum spune Sfântul Apostol Paul:”când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit. Şi porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a descoperit că este spre moarte. Căci păcatul, găsind o ocazie prin poruncă, ne-a înşelat şi, din cauza ei, ne-a ucis” (Rom.7,9-11).

Dragii mei, Domnul Isus Cristos știe toate acestea. Scriptura ne spune faptul că: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Ioan 3,17). Cristos nu a venit să ne împovăreze și mai rău sub blestemul Legii ci să ne elibereze de sub blestemul acesta după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: „Blestemat oricine este atârnat pe lemn” (Gal.3,13). Dumnezeu a promis să ne salveze din robia păcatului prin jertfa Fiului său pe cruce. Scriptura ne spune că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, adică a devenit om asemenea nouă. În sfințenia sa divină, Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, a împlinit perfect Legea lui Dumnezeu atât în ceea ce privește aspectul ei exterior - după cum însuși Ponțiu Pilat a mărturisit public: ”nu găsesc nicio vină în omul acesta” (Luca 23,4) – cât și în ceea ce privește aspectul interior, Isus din Nazaret fiind singurul om a cărui inimă a corespuns cu cerința dreptății lui Dumnezeu. Dragii mei, Isus Cristos, Dumnezeu-om, a fost singura ființă umană care a împlinit această cerință a lui Dumnezeu, singurul om care a fost cu adevărat fără păcat. Dar nu pentru un astfel de lucru s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Nu ca să ne arate cum să trăim fără păcat fiind astfel un exemplu pentru ca noi să urmăm o viață asemenea lui. Dați-mi voie să vă spun că dacă acesta ar fi fost motivul real al întrupării lui Cristos atunci putem spune că Dumnezeu a venit între noi ca să ne condamne ci nu ca să ne salveze. Vestea cea bună a Evangheliei ne spune însă astfel: ”Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Luca 19,10). Fiul Omului a venit să ofere soluția salvării tocmai acelora incapabili de a împlini dreptatea lui Dumnezeu în inima lor. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a ne salva de sub blestemul păcatului. Astfel, deși fără păcat, El s-a făcut pe sine, de bunăvoie, păcătos luând asupra lui păcatele noastre și, astfel, poziționându-se sub mânia lui Dumnezeu după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit” (Isaia 53,4). Scriptura ne spune că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a devenit cel mai mare păcătos din lume nu pentru că el a comis păcat ci pentru că Dumnezeu a pus asupra lui păcatele noastre, ale tuturora, după cum tot Sfântul Profet Isaia spune: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Isaia 53,6). Acolo, pe cruce, unde Isus Cristos a fost pus ca un criminal, Fiul lui Dumnezeu a suferit pedeapsa lui Dumnezeu, blestemul Legii, pentru fiecare dintre aceste păcate, pentru fiecare dintre noi. Iată ce spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8).

Dar cum beneficiem noi de moartea lui Cristos? Răspunsul îl aflăm prin gura Sfântului Apostol Paul care, inspirat de Duhul Sfânt, spune astfel: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6, 4). Moartea lui Cristos pe cruce este moartea fiecăruia dintre noi pentru păcat iar învierea lui Cristos din morți este învierea fiecăruia dintre noi pentru viața veșnică. Sfânta Scriptură ne spune astfel: ”prin Lege, eu am murit pentru Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Galateni 2, 19-20).

Dragii mei, Domnul Isus Cristos ne spune astfel: ”Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!” (Ioan 6,29). În fapt, aceasta este dreptate lui Cristos despre care ne vorbește Evanghelia. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul: ”omul nu este justificat din faptele Legii, ci doar prin credinţa în Isus Cristos, am crezut şi noi în Isus Cristos ca să fim justificaţi prin credinţa în Cristos, şi nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi justificat prin faptele Legii” (Gal.2,16). Dreptatea care întrece dreptatea fariseilor nu este, așadar, dreptatea pe care o dă Legea de la Sinai ci este dreptatea pe care Dumnezeu o pune în dreptul nostru atunci când noi credem mesajul Evangheliei lui Isus Cristos. Atunci când credem că Fiului lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți, noi primim din partea lui Dumnezeu o dreptate care o întrece pe cea a fariseilor și astfel putem să mergem, în și prin Cristos, în împărăția lui Dumnezeu. Nu faptele noastre de ascultare față de Lege sunt biletul nostru spre Împărăția lui Cristos ci credința noastră în promisiunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin Fiul său, Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos. Iar acest lucru este valabil pentru toată viața noastră. Niciodată dreptatea noastră nu va conta înaintea lui Dumnezeu deoarece creștinul rămâne păcătos și după ce se încrede în Cristos și primește Sfântul Botez. Creștinul trăiește pentru toată viața în paradoxul ”simul justus et peccator”, păcătos și justificat. Păcătos deoarece prin noi înșine nu putem să fim niciodată mai presus de farisei, justificați deoarece sângele lui Cristos s-a vărsat pentru noi și astfel, spune Sfântul Apostol Paul: ”nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus” (Rom.8,1). Aceasta este vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos, că Dumnezeu ne-a împăcat cu sine în Isus Cristos și el nu mai privește la păcatele noastre după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”eu sunt cel care şterg greşelile tale de dragul meu şi de păcatele tale nu-mi voi mai aduce aminte” (Isaia 43,25)

AMIN