Prezenta lui Dumnezeu in inchinarea lutherana

Data postării: 01.04.2016 06:30:36

Biserica Evanghelica Lutherana considera inchinarea Bisericii ca oferind credinciosilor o bucatica de rai. In consecinta, Biserica Evanghelica Lutherana considera liturghia, sau inchinarea publica a Bisericii lui Cristos, ca fiind o venire in imanenta, adica in mijlocul oamenilor, a unui Dumnezeu transcendent. Spre deosebire de alte Biserici Crestine, inchinarea evanghelica lutherana nu reprezinta un act de slujire al omului adus lui Dumnezeu ci reprezinta un act de slujire a lui Dumnezeu adus in favoarea omului. In liturghia evanghelica lutherana nu omul vine la Dumnezeu ci Dumnezeu vine la om in liturghia Bisericii. Deaceea, desi pare o concluzie trasa inainte de prezentarea eseului, liturghia evanghelica lutherana reprezinta o imanentizare a trancendentei lui Dumnezeu. Dumnezeu insusi vine sa slujeasca omului si omul este un beneficiar al acestei slujiri, deaceea liturghia lutherana mai este denumita si “serviciul divin”, adica un serviciul adus de catre Dumnezeu in favoarea omului. Chiar daca omul participa in mod activ la aceasta slujire, liturghia nu reprezinta o favoare facuta de catre om lui Dumnezeu ci o favoare facut omului de catre Dumnezeu. Cantarile si rugaciunile din cadrul liturghiei sunt un raspuns la slujirea lui Dumnezeu.

In consecinta, in Biserica Evanghelica Lutherana, Cristos insusi slujeste omului prin intermediul slujitorilor sai umani care, desi sunt oameni nevrednici, sunt imputerniciti de insusi Dumnezeu sa il reprezinte inaintea omului. Credinciosul evanghelic lutheran nu vine la Biserica pentru ai face o favoare lui Dumnezeu si pentru ai aduce acestuia efortul sau in inchinare, ci el vine la Biserica pentru a fi partasi, pentru a se impartasi pe sine din plinatatea lui Dumnezeu, din Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca acolo unde exista predicarea Evangheliei si iertarea pacatelor, acolo Cristos insusi este prezent in Imparatia Sa. Deaceea, inchinarea evanghelica lutherana este considerata ca fiind o reala bucatica de rai.

O Biserica liturgica

Potrivit marturisirilor sale oficiale de credinta, Biserica Evanghelica Lutherană este o biserică liturgică si sacramentala. Evlavia in inchinare a unei congregații luterană confesionala se caracterizează prin proclamarea regulata al Evangheliei și prin administrarea regulată a Sfintei Impartasanii (Sfanta Cina sau Sacramentul Altarului), în cadrul unui ceremonial bisericesc sobru, scriptural, istoric si ordonat.

Biserica Evanghelica Lutherana nu intelege termenul “liturghie” ca referindu-se la un sacrificiu ci referindu-se la un serviciu bisericesc de inchinare public. Astfel, acest serviciu este complet atunci cand un slujitor consacră si ofera credinciosilor trupul și sângele Domnului, si, deasemenea, atunci cand un slujitor predică Sfanta Evanghelie, așa cum spune Sfantul Apostol Pavel in 1 Corinteni 4:1: "Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Cristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu", adică, a Cuvântului și a Sfintelor Taine; și in 2 Corinteni 5:20: "Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!". Astfel, termenul de "liturghie" trebuie mereu asociat cu slujirea publica a Bisericii lui Cristos. (Apologia Confesiunii Augustana XXIV: 79-81).

In cadrul liturghiei Bisericii Evnghelice Lutherane au fost păstrate, de asemenea, mai multe ceremonii și tradiții comune cu Biserica Romano-Catolica, cum ar fi ordinea liturgica, diverse cântări, sarbatori, și altele asemenea, aspect liturgice care servesc pentru a păstra ordinea inchinarii în Biserică. Biserica Evanghelica Lutherana, spre diferenta de Bisericile Romano-Catolice, sunt perfect de acord cu faptul ca liturghia poate să fie înțeleasă ca un sacrificiu de zi cu zi, cu condiția ca acest lucru sa faca referire la intreg ceremonialul liturgic și, de asemenea, la proclamarea Evangheliei, la marturisirea credinței, la rugăciunea, și la mulțumire. Luate împreună, toate acestea reprezinta jertfa de zi cu zi a Noului Testament. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune in 1 Corinteni 11:26: "ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului" (Apologia Confesiunii Augustana XXIV: 35). Din această scurta descriere a inchinarii Bisericilor Evanghelice Lutherane, reiese foarte evident că “vom menține cu sârguință disciplina inchinarii bisericii, ceremoniile pioase, și bunele moravuri ale Bisericii”. (Apologia Confesiunii Augustana XV: 4)

Biserica Evanghelica Lutherană este o biserică liturgică, pentru că ea este o Biserică catolică. Reformatorii evanghelici lutherani din Secolul al XVI-lea nu au fost niste inovatori sectari care s-au ambitionat pentru a crea o nouă biserică, ci au recunoscut și s-au bucurat în continuitatea lor cu biserica apostolilor și a părinților antici. Ei au recunoscut că multe dintre obiceiurile liturgice vechi de secole pe care le-au mostenit sunt utile și benefice, și nu au gasit nici un motiv pentru a renunța la ele. Cu recunoștință umilă, lutheranii confesionali îmbrățișeze uzanțele liturgice existente in Biserica Romano-Catolica din perioada pre-reformă ca fiind niste componente importante ale propriului lor patrimoniu și a identitatii lor crestine. Luthernii nu cred că astfel de obiceiuri creștine istorice apartin in mod unic Bisericii Romano-Catolice sau oricărui alt organism bisericesc, individuală sau denominational. Cartea „Faptele Apostolilor” indică faptul că închinarea bisericii creștine primare a avut întotdeauna un caracter liturgic. Creștinii din Ierusalim "stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni" (Faptele Apostolilor 2:42). Deasemenea, ne este relatata o ocazie in care Duhul Sfânt a vorbit creștinilor din Antiohia "pe când slujeau Domnului" (Faptele Apostolilor 13:2. In ceea ce privește creștinii la Troia, Sfântul Evanghelist Luca relatează că "in prima zi a săptămânii, când ne-am adunat pentru frângerea pâinii, Pavel le-a predicat" (Faptele Apostolilor 20:7). Noul Testament ii încurajează pe toți creștinii astfel: "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit." (Evrei 13:7-9). În formele de închinare publică pe care le folosesc, lutherani au servit cauza neschimbătoare a Evangheliei lui Cristos de-a lungul istoriei bisericii. Principalele elemente ale liturghiei istorice luterane nu sunt în mod distinct "lutherane" și nu reflectă in exclusivitate culturale ale Secolului al XVI-lea din Germania sau Scandinavia. Aceste elemente liturgice reflectă, în schimb, credința și devotamentul poporului lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile.

Bisericile Evanghelice Lutherane, pastreaza cu plăcere vechile tradiții stabilite în Biserică, deoarece acestea ii sunt utile, dar, spre deosebire de Bisericile Romano-Catolice, lutheranii le interpreteaza într-un mod evanghelic. Putem pretinde cu adevărat că în Bisericile Evanghelice Lutherane “liturghia publică este mai decent decât a adeversarilor nostri, iar dacă te uiți la ea în mod corect, suntem mai credincioși in privinta canoanele decât sunt adversarii noștrii”. (Apologia Confesiunii Augustana XV: 38-39)

Biserica Evanghelica Lutherană este o Biserică liturgică, pentru că ea este o Biserică ortodoxă. Formele sale de cult istorice sunt bine ancorate in Sfanta Scriptura și sunt evanghelice în conținut. Prin urmare, acestea serveasc drept ghizi credincioși în închinarea creștină ortodoxă. Articolele fundamentale ale doctrinei creștine (Trinitatea, persoana și lucrarea lui Cristos, doctrina despre păcat și despre har, etc) sunt adânc înrădăcinate în aspectele neschimbătoare ale slujirii crestine, în mintea și inimile închinători creștini prin repetarea disciplinata, săptămânala a acestora. Ciclul anual de sarbatori din cadrul bisericii tradițională amintește de momentele de închinare speciala care aveau loc la evenimentele importante din istoria mântuirii. Faptul ca in cadrul liturghiei are loc lecturare Sfintelor Scripturi ii ajta pe închinători sa experimenteze "tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:27). Liturghia istorica a Bisericii Evanghelice Lutherane oferă un echilibru adecvat și varietate în serviciu de inchinare din fiecare Duminică. Prin cuvintele spuse in cadrul liturghiei, închinători sunt capabili sa auda mesajul atemporal al lui Dumnezeu pentru poporul său, dar și de a răspunde cu rugăciuni de mulțumire, de laudă, și de cerere, care se regasesc in cadrul liturghiei. Liturghia capteaza atenția închinătorilor "prin mijloace obiective, pline de har și de adevărurile neschimbătoare ale Sfintei Scripturi, mai degrabă decât prin propriile emoții subiective și nesigure ale omului. Liturghia, prin urmare, îi ajută pe credincios să rămână fidel afirmatiilor Sfântului Apostol Pavel: "Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră" (Coloseni 3:16).

Biserica Lutherană este o Biserică liturgică, pentru că este o Biserică estetica. Simbolurile tradiționale și ceremonii care de obicei sunt asociate liturghiei au rolul de a armoniza aspectul exterior al sanctuarului și a acțiunilor exterioare ale parohiei prin cuvintele care sunt vorbite și/sau cântate. Ceremoniile de inchinare evanghelice servesc pentru a sublinia, și pntru a atrage atenția asupra diverselor aspecte ale mesajului evanghelic al liturghiei. Noul Testament mărturisește despre existenta unei varietati de astfel de ajutoare pentru ceremonie în cadrul cultului creștin. Înainte de a plecat de la bătrânii Bisericii din Efes, Sfântul Apostol Pavel "a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți" (Fapte 20:36). Creștinii afirma că: "noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort" (Evrei 13:10). Închinarea din curțile cerești, așa cum este ea descrisa în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan, se caracterizează prin numeroase imagini simbolice: "imprejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu" (Apocalipsa 4:4-5); "Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor"(Apocalipsa 8: 3-4). Ceremoniile liturgice ale Bisericii Evanghelice Luterane, dintre care cele mai multe își au originea în Biserica Apostolică, sunt într-adevăr utile pentru menținerea demnității inchinarii și pentru cultivarea respectului și devotamentului printre închinători. "Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor"(Evrei 12: 28-29).

Biserica Evanghelica Lutherană este o biserică liturgica, dar diferitele denominatii sau congregatii locale ale sale nu sunt obligați să adere toate aspectele care compun ritualul liturgic. Modelul liturgic din Secolul al XVI-lea aplicat in diferitele ramuri ale Bisericii Evanghelice Lutherane din Vestul Europei, în general, a urmat conturul de bază a Liturghie Romano-Catolică, dar, nu de putin ori difera intre el în anumite detalii. Biserica Evanghelica Lutherană recunoaște faptul că Cuvântul lui Dumnezeu nu ii leaga de credincioșii creștini de anumite forme de cult sau ceremonii specifice de inchinare și că toate Bisericile creștine, prin urmare, sunt, în principiu, libere sa isi modifice sau schimba practicile liturgice. Cu toate acestea, în Confesiunile de Credinta ale Bisericii Evanghelice Luterane afirma foarte clar în învățătura lor că astfel de modificări sau schimbări trebuie făcute numai atunci când există motive întemeiate și numai în moduri care sunt pe deplin în conformitate cu standardele biblice privitoare la solemnitatea liturgică a Bisericii și privitoare la puritatea doctrinară. Confesiunile de Credinta ale Bisericii Evanghelice Lutherane nu aproba înlocuirea frivole cu diverse trucuri pentru a transforma serviciul de inchinare public intr-unul „atragator” și nici nu scuza modificările capricioase și arbitrare ale "modelului de expresii sănătoase" ale liturghiei deja stabilite (2 Timotei 1:13). Sfântul Apostol Pavel ne amintește că: "Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților" (1 Corinteni 14:33), și tot el ne spune ca "toate să se facă în chip cuviincios și în ordine "(1 Corinteni 14:40). Perspective Sfântului Apostol Pavel cu privire la exercitarea libertății creștine se aplică la întrebareile legate de abaterile care nu sunt necesare de la formatul liturgic lutheran istoric: „Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc" (1 Corinteni 10: 23). Ca atare, politica liturgică de bază a Bisericii Evanghelice Lutherane poate fi, pe bună dreptate, rezumată în cuvintele bine-cunoscute: "Dacă nu e stricat, nu-l repara"

Utilizarea diverselor forme de inchinare in cadrul Bisericii Evanghelice Lutherane, cu excepția cazului în care este necesară mărturisirea unui adevăr divin, sunt considerate, într-adevăr, “adiaphora”. Dar, cu toate acestea, el nu trebuie sa fie considerate ca fiind fara importanta. Parohiile care adoptă uzanțe bisericesti provenite din diverse culte crestine care le înconjoară, vor ajunge in scurt timp in pericolul să se conformeze si cu doctrinele lor mult mai ușor și mai repede decât acele Biserici care păstrează cu seriozitate ceremoniile liturgice lutherane. Deasemenea, în cadrul serviciilor lutherane de inchianare publica, atunci când a avut loc în limba romana, pe cât este posibil, trebuie utilizate formulari lutherani vechi, in ciuda faptului ca acestea ar putea sa fie considerate învechite sau incompatibile cu modul de exprimare din această țară.

Prezenta lui Dumnezeu in inchinarea evanghelica lutherana

Biserica Evanghelica Lutherana este, asa cum deja am mai afirmat in repetate randuri, o Biserica liturgica. Liturghia reprezinta o formula de inchinare publica a Bisericii lui Cristos care existenta unei anumite ordini in inchinare, continand parti speciale precum: Introducerea, Marturisirea si Dezlegarea de Pacat, Kyrie Eleison, Imnurile de lauda, citirea pericopelor biblice, predicarea Cuvantului lui Dumnezeu, recitarea Crezul Apostolic si a rugaciunii „Tatal nostru” etc.

Liturghia Bisericii Evanghelice Lutherane este unitara si ea poate lua, in functie de situatie, doua forme. Prima forma este „Liturghia Cuvantului” iar cea de a doua forma contine pe langa „Liturghia Cuvantului” si „Liturghia pentru Sfintei Impartasanie”. Cu toate acestea vorbim despre o singura formula liturgica care poate sa fie fara Sfanta Impartasanie sau cu Sfanta Impartasanie. Cum in Bisericile Evanghelice Lutherane, Sfanta Impartasanie este practicata, in cele mai multe cazuri, o data pe luna, in prima Duminica a fiecarei luni, putem sa spunem ca formatul liturgic extins se practica o singura data pe luna sau la diverse ocazii speciale precum Sarbatoarea Pastelui, Sarbatoarea Rusaliilor sau Ziua Reformei. Un aspect care difera intre cele doua forme, scurta si lunga, este pozitionarea rugaciunii „Tatal nostru” unde, in „Liturghia Cuvantului” este recitata dupa rugaciune finala iar in cazul Liturghiei cu Sfanta Impartasanie este recitata atunci cand este invocata prezenta Duhului Sfant asupra elementelor Sfintei Impartasanii. Ori de cate ori Slujba este fara Sfanta Impartasanie pe altar sunt asezate doua lumanari in timp ce, daca Liturghia este cu Sfanta Impartasanie, pe altar se aseaza patru lumanari.

Pentru inchinare in cadrul Bisericii Evanghelice Lutherane, credinciosii se folosesc de Cartea de Cantece. Inchinarea incepe cu un timp de pregatire pe care credinciosul este dator sa il petreaca inca dinainte de a ajunge la Biserica. Credinciosul evanghelic lutheran se roaga pentru ca Dumnezeu sa insoteasca inchinarea Bisericii Sale si pana la inceperea efectiva a slujbei, credinciosul evanghelic lutheran poate petrece un timp binecuvantat citind din seria de rugaciuni care se gasesc in Cartea de Cantece.

In mila lui Dumnezeu, Liturghia Evanghelica Lutherana incepe prin tragerea clopotelor. In Biserica Evanghelica Lutherana nu exista o norma cu privire la durata de timp pe care se trag clopotele dar exista reguli cu privire la momentul din cadrul Liturghiei in care acestea se trag. In cadrul Liturghiei Comune, clopotele se trag la intrarea preotului in Biserica si in timpul in care Biserica se roaga rugaciunea „Tatal nostru”. La inceputul inchinarii, tragerea clopotelor este urmata de un preludiu al orgii. In acest timp, preotul sau preotii, insotiti de membrii ai consiliului parohial intra in Biserica si, dupa o scurta rugaciune in fata altarului, acestia se aseaza in bancile special destinate lor. Urmeaza un imn de deschidere a slujbei, sau imnul de inceput, care este cantat de catre toti participantii la slujba. Daca slujba este una cu Sfanta Impartasanie, atunci imnul de inceput este un imn dedicat Sfintei Euharisti.

In Liturghia Evanghelica Lutherana, invocarea, sau indroducerea la liturghie, consta in utilizarea urmatoarei formule: "In numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Aceste cuvinte mărturisesc identitatea evanghelicilor lutherani ca și copii ai lui Dumnezeu care am fost botezați în moartea și in învierea lui Isus Cristos. Acesta este un prim aspect imanent din liturghia evanghelica lutherana. Desi Dumnezeu este transcendent creatiei sale, El insusi se apleaca asupra creatiei si devine Dumnezeu Tatal, Dumnezeu imanent, un Dumnezeu care traieste in familia lui, familia lui Cristos. Oamenii il pot numii pe Dumenzeu ca fiind Tatal, doar datorita imanentei, trancendenta pastrandu-l pe Dumnezeu mai presus de orice intelegere umana. Calitatea de Tata a lui Dumnezeu este una profund coborata la nivelul omului.

Credinciosii evanghelici lutherani se pot apropia de Dumnezeu impreuna cu problemele lor. In ciuda convertirii lor, evanghelicii lutherani traiesc inca viata in aceasta lumea, in carnea păcătoasă. Deaceea, in cadrul Liturghiei, Biserica Evanghelica Lutherana practica mărturisirea și dezlegarea de pacate. Marturisirea si Absolutia poate sa fie practicata sub doua forme, una scurta sau una lunga. In forma scurta, comunitatea rosteste o rugaciune de pocainta prin care isi marturisesc pacatele si cer iertarea acestora lui Dumnezeu iar preotul, ulterior acestei rugaciun, intreaba credinciosii daca isi regret pacatele iar pentru cei care raspund afirmativ, preotul proclama iertarea pacatelor. O forma mai lunga este precedata de o marturisire private a pacatelor, unul la unul, intre preot si credincios. Daca marturisirea pacatelor este in forma scurta, slujba de Sfanta Impartasanie este si ea in forma scurta, iar daca se foloseste forma lunga de pocainta, slujba de Sfanta Impartasanie este in forma lunga deoarece intervin inca doua rugaciuni suplimentare. Forma lunga a marturisirii pacatelor in cadrul slujbei pentru Sfanta Impartasanie se practica, de cele mai multe ori, in Joia Mare, in Duminica de Rusalii, la sarbatoarea Nasterii Domnului. De cele mai multe ori, forma scurta este preferata datorita utilitatii ei, indiferent daca slujba de Sfanta Impartasanie este in forma scurta sau lunga. Spovedania este extrem de importanta deoarece Biserica Evanghelica Lutherana, prin slujitorii sai are obligatia nu numai de a oferi credinciosilor trupul si sangele Domnului Isus Cristos ci si obligatia de a apara trupul si sangele Domnului de a si mancate de catre oameni a caror inimi nu sunt eliberate de pacat prin iertarea acestora de catre Dumnezeu. Mai presus de toate, mărturisirea și dezlegarea de pacate ne țin sinceri cu noi înșine și sinceri în fața lui Dumnezeu. Actul de mărturisire a pacatelor nu este un fapta buna pe care sa o punem înaintea tronului Tatălui ci, mai degrabă, reprezinta o recunoaștere simpla a faptului că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și corect și că, atunci când noi ne măsurăm viata cu cererile acestui Cuvant Sfant, suntem pusi fata in fata cu pacatul nostru si cu viata noastra dezordonata. Cuvântul lui Dumnezeu ne invata sa ne marturisim pacatele noastre inaintea lui Dumenzeu, spunand: „Doamne, Cuvântul Tău este adevărat; Am păcătuit.". Deaceea, elementul acesta este mai degraba unul imanent deoarece omul se confeseaza si primeste iertarea pacatelor direct de la Dumnezeu chiar daca acest lucru este facut prin intermediul unui preot. Dumnezeu, in actul spovedaniei si a iertarii pacatelor, vine din transcendent si intra in imanent prin intermediul slujitorului sau uman, deaceea, iertarea oferita de preot reprezinta exclusiv iertarea oferita de insusi Dumnezeu ci nu de om, pentru ca Dumnezeu este imanent reprezentat de slujitorul sau. Cand crestinii evanghelici lutherani striga "Doamne, ai milă", acesta nu este un strigat al deznadejdii pentru ca acesta nu este adresat unui Dumnezeu intangibil, departat, dezinteresat ci unui Dumnezeu imanent, prezent alaturi de copiii sai. Acest Dumnezeu dorește să aducă alinare pentru suferința care exista în jurul nostru. În această lume a păcatului și a morții, creștinii au o mulțime de oportunități să se alăture in atotcuprinzătoarea rugăciune „Kyrie eleison” sau "Doamne, ai milă", aceasta deoarece Dumnezeu dorește să aducă alinare pentru suferința care exista în jurul nostru. Cu toata imanenta ei, iertarea pacatelor noastre este si un act transcendent pentru ca ea este venita din eternitate. Dumnezeu nu a fost surprins de pacatul lui Adam si nici de inrobirea umanitatii in pacat. Dumnezeu a planuit iertarea inca dinainte de crearea acestei lumi, inca din vesnicii. Atunci, in planul tainic al Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Duhul Sfant au hotarat modul in care omul, mort spiritual datorita pacatului, sa fie adus la viata si pus intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu. Omul, prin Duhul Sfant, in voia eterna a lui Dumnezeu este adus la viata si eliberat din sclavia pacatului. Dumnezeu, pentru a mantui pe om, ii iarta acestuia prin Cristos pacatele comise. Vestea cea buna a Sfintei Scripturi este aceea ca Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a plătit pentru păcatele noastre dându-şi viaţa în folosul nostru. Jertfa sa de răscumpărare, care este un dar de la Dumnezeu, a făcut posibilă iertarea păcatelor noastre inaintea Tatalui ceresc.

Dupa prima parte a liturghiei evanghelice lutherane, preotul canta din Cartea Psalmilor. Acest lucru poate sa implice un Psalm intreg sau, de cele mai multe ori, preotul doar anumite versete care se pot fi adaptate muzical. In liturghia evanghelica lutherana, la finalul citiri pasajului din Psalmi, preotul utilizarea urmatoarea formula: "Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh". Aceste cuvinte, cunoscute drept „Gloria in Excelsis”, mărturisesc cu putere despre identitatea noastră ca și copii ai lui Dumnezeu care am fost botezați în moartea și in învierea lui Isus Cristos. „Gloria in Excelsis” reprezinta un element imanent al inchinari deoarece, desi credinciosul evanghelic lutheran recunoaste faptul ca Dumnezeu este vrednic de aceata slava si lauda pentru ca El este mai presus de lumea afectata de pacat si de problemele ei cotidiene, „Gloria in Excelsis” reprezinta un cantec de lauda a ingerilor care au adus vestea cea bună că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup printre noi, lucru care arata spre imanenta lui Dumenzeu, “Emanuel” sau “Dumnezeu este cu noi”.

„Rugaciunea de colecta” este o rugaciune care uneste elementele liturgice precedente, “Kyrie eleison” si “Gloria in Excelsis” de citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Cu aceasta rugaciune, se incheie cea de-a doua parte a slujbei de inchinare din Biserica Evanghelica Lutherana.

In cadrul inchinarii Bisericii Evanghelice Lutherane se citesc intotdeauna pasaje atat din Vechiul Testament cat si din Noul Testament iar acest moment al slujbei este cel mai important. La finalul fiecarei citiri, daca citirea este din Vechiul Testament, comunitatea raspunde cu „Amin” de trei ori, daca citirea este din Epistolele, comunitatea raspunde cu „Aleluia” de trei ori, iar daca citirea este din Sfintele Evanghelii se raspunde cu „Slava Tie, Cristose”. In aceasta parte a inchinarii evanghelice lutherane, comunitatea canta doua cantece, „cantecul principal” si „cantecul de credinta”. Citirea Cuvantului lui Dumnezu reprezinta un frumos element imanent deoarece el expune revelatia lui Dumnezeu pentru omul pacatos pentru ca acesta sa poata sa ajunga, prin Cristos, in viata vesnica alaturi de Creatorul si Mantuitorul sau. Dumnezeu este trancendent si de nepatruns de mintea umana afectata de pacat. Dar acest Dumnezeu transcendent si de neatins de om, coboara la om, in imanenta, prin propria sa revelare, personala si directa oferita omului pacatos. Dumnezeu nu este unul opac ci un Dumnezeu pe care omul il cunoaste in vederea mantuirii sale, lucru care reprezinta un element de imanenta.

Dupa citirea pericopelor din Sfanta Scriptura, in Biserica Evanghelica Lutherana, se rosteste, in cor, Crezul Apostolic. In acele Biserici in care nu se rosteste Crezul Apostolic, acesta este cantat in cadrul unei cantari care urmeaza citirii Cuvantului lui Dumnezeu. Recitatea cezului reprezinta un lucru foarte important pentru Biserica lui Cristos deoarece aceasta reprezinta o expunere publica a credinte evanghelice lutherane, aspect care poate sa fie considerat ca fiind un element imanent deoarece reprezinta o expunere pur umana a unor doctrine crestine care, in fond, sunt transcendente dar devin imanente prin actul revelator al lui Dumnezeu pentru Biserica lui Cristos.

Dupa citirea Cuvantului lui Dumnezeu si recitarea Crezului Apostolic, urmeaza predicarea prin intermediul careia Cuvântul lui Dumnezeu este adus inaintea ascultătorilor credinciosi. In Biserica Evanghelica Lutherana predica este variabila ca timp de expunere, dar, in cele mai multe ocazii, aceasta se intinde pe durata a treizeci de minute. Predicarea Cuvantului lui Dumnezeu reprezinta o explicare a adevarului revelator, aspect care poate sa fie considerat ca fiind unul imanent deoarece aduce in mijlocul omului elemente care il prezinta pe Dumnezeul Creator. Predica este urmata de un imn ales de catre preot pentru a corespunde cu tema predicii.

Dupa predicarea Cuvantului lui Dumnezeu, Biserica Evanghelica Lutherana se roaga „rugaciunea principala” iar daca slujba este fara Sfanta Impartasanie, la finalul acestei rugaciuni, intreaga comunitate recita rugaciunea „Tatal nostru” in timp ce sunt trase clopotele Bisericii. Recitarea “rugaciunea Tatal Nostru” reprezinta un element important al Bisericii deoarece aceasta rugaciune este produsul efectiv al lui Dumnezeu ci nu al omului. Nu este o rugaciune conceputa de om ci de catre insusi Dumnezeu, aspect care poate sa fie considerat ca fiind transcendent chiar daca se afla la indemana omului si astfel, poate fi considerat ca fiind imanent.

In incheierea Liturghiei Cuvantului, preotul rosteste „binecuvantarea” pentru toti cei prezenti la inchinare. Daca slujba este cu Sfanta Impartasanie, la finalul rugaciunii principale nu se mai rosteste rugaciunea „Tatal nostru” ci se spune un simplu „Amin” la finalul rugaciunii principale. Binecuvantarea reprezinta un element transcedental deoarece, chiar daca este rostita de catre un om, in calitate de preot, un nevrednic slujitor dar imputernicit in acest sens de catre Dumnezeu, in realitate, binecuvantarea este data de catre Dumnezeu.

Liturghia Sfintei Impartasanii, una dintre cele mai speciale momente din inchinarea evanghelica lutherana, are si ea o serie de elemente specifice, universal prezente in inchinarea Bisericii Evanghelice Lutherane si care sunt in mod special transcendente dar, prin prezenta lor in Biserica, ele devin imanente. Una dintre componentele slujbei Sfintei Impartasanii este cantecul „Sanctus” care "Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, cerul și pământul sunt pline de slava Lui." Acesta este cântecul etern, transcendent, al îngerilor care inconjoara tronul lui Dumnezeu. “Sanctus” reprezinta cu adevarat un element pur transcendental al inchinarii evanghelice lutherane deoarece mesajul acestuia prezinta omului taina sfinteiniei lui Dumnezeu, o sfintenie despre care omul poate sa cunoasca anumite aspect dar este deposit de o intelegere clara a acesteia. A doua jumătate din „Sanctus” conține bucuria multimii atunci cand Isus a intrat în Ierusalim, "binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului", un element deasemenea transcendental deoarece proclamatia celor din Ierusalim a fost, fara urma de indoiala, o lucrare a Duhului Sfant pentru ca recunoasterea Domnului Isus Cristos ca Imparat este mai presus de vointa si intelegerea omului.

Dupa „Santus”, credinciosii canta „Agnus Dei”. Antunci când crestinii evanghelici lutherani cântă Agnus Dei: "Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ai mila de noi", ei poarta mai departe mesajul Sfantului Ioan Botezătorul catre ucenicii lui Isus. Prin „Agnus Dei” noi ne rugăm celui care este acum prezent în trupul și sângele său alaturi de noi, deaceea, acest element reprezinta o imbinare de transcendent si immanent deoarece omului ii este extreme de dificil sa inteleaga modul in care Fiul lui Dumneze a devenit Mielul lui Dumnezeu, cum a preluat asupra sa pacatele lumii dar, in acelasi timp este un profund element immanent pentru ca devenind Mielul lui Dumnezeu, Isus Cristos s-a identificat pe sine cu omul, devenind el insusi om si traind printer oameni.

Cuvintele folosite pentru instituirea Sacramentului Sfintei Cine sunt uzate fie din Sfintele Evanghelii fie din Prima Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni, acolo unde citim „Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el”. In urma utilizari acestei formule, Biserica afirma ca tupul si sangele Domnului Isus Cristos este prezent „in, cu si sub” elementele paine si vin cu care noi ne impartasim. Prin impartasirea noastră comună cu trupul si sangele lui Cristos, noi, credinciosii evanghelici lutherani, suntem una în Cristos. Acest aspect este unul, deasemenea, format dintr-un mixt de transcendent si imanent. Prezenta reala a trupului si sangelui Domnului Isus Cristos in Sfanta Cina reprezinta un miracol. Trebuie sa acceptam inca de la inceput faptul ca omul nu il poate intelege si, in consecinta, nu il poate explica tocmai datorita elementului transcedental. Dar, deoarece aceasta invatatura este in mod clar revelata in Sfanta Scriptura, evanghelicii lutherani o accepta prin credinta. Prezenta reala a trupului si sangelui Domnului Isus Cristos in Sfanta Cina nu este absolut deloc dependenta de credinta noastra deaceea ea transcede practic umanitatea. Credinta sau necredinta omului nu impacteaza deloc prezenta reala a Mantuitorului. Nu credinta noastra face ca trupul si sangele Domnului Isus Cristos sa fie prezente in mod real in Sfanta Cina ci Insusi Dumnezeu, prin transcendenta lui, face posibil acest lucru. Credinta noastra nu creaza prezenta reala a lui Cristos in Sfanta Cina ci doar o accepta, o considera ca fiind adevarata. Din acest motiv exista in Sfanta Scriptura un avertisment atat de dur la adresa acelora care se apropie de Sfanta Cina intr-un mod nechibzuit, deoarece trupul si sangele lui Cristos sunt prezente alaturi de paine si vin in Sfanta Cina in ciuda necredintei lor. In consecinta, afirmam ca nu credinta omului genereaza prezenta reala ci credinta primeste doar beneficiile acestei prezente reale a trupului si sangelui lui Cristos in Sfanta Cina, beneficii care constau in primul rand in iertarea pacatelor. Asadar, prezenta reala este un aspect profund transcendent, un lucru concret, fie ca noi credem acest lucru sau nu deoarece Dumnezeu este cel care face acest lucru posibil. Pe de alta parte, Sfanta Impartasanie pastreaza elementul imanent specific deoarece Dumnezeu insusi se ofera omului in elementele vizibile. Dumnezeu este cu omul credincios si ii ofera acestora iertarea pacatelor

Sfanta Impartasanie se termina cu binecuvantarea data de catre preot Bisericii lui Cristos pentru ca acestia sa merga in pace, avand asupra lor prezenta nemijlocita a Mantuitorului Isus Cristos.

In linii mari, aceasta este desfasurarea liturghiei in cadrul Bisericilor Evanghelice Lutherane. Asa cum spuneam inca de la inceput, liturghia evanghelica lutherana reprezinta o imbinare a transcendentei si imanentei lui Dumnezeu in serviciul divin.