Schimbarea la față a Domnului Isus Cristos, Matei 17:1-9.

Data postării: 13.02.2019 15:12:41

Sărbătoarea Schimbării la față a Domnului, predica de Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, suntem în cea de-a Cincea Duminică după Epifania Domnului Isus Cristos, zi care, în calendarul Bisericii noastre, corespunde cu sărbătoarea schimbării la fața a Domnului Isus Cristos. În calendarul Bisericii noastre, există sezoane fixe și sezoane variabile ca număr de Duminici. Sezoane fixe, de exemplu, sunt: Adventul, sezonul Postului Mare și Sezonul Paștelui. Sezoanele care variază în numărul de duminici sunt Sezonul Epifaniei și Sezonul Sfintei Treimi. Această variație este impusă de data la care este sărbătorită Învierea Domnului Isus Cristos, sărbătoare care, la rândul ei, este una variabilă. Astfel, dacă sărbătoarea învierii Domnului Isus Cristos cade devreme, atunci Sezonul Epifaniei se scurtează iar Sezonul Sfintei Treimi crește ca număr de Duminici. La fel, dacă sărbătoarea învierii Domnului Isus Cristos are loc mai târziu, atunci Sezonul Epifaniei crește în număr de Duminici, în timp ce Sezonul Sfintei Treimi scade. Dragii mei, în acest an sărbătoarea învierii Domnului Isus Cristos cade la 21 Aprilie. Consecința acestui lucru este acela că, spre deosebire de anul trecut, când această mare sărbătoare a căzut în data de 1 Aprilie, anul acesta Sezonul Epifaniei se lungește cu doua Duminici iar Sezonul Sfintei Treimi, in consecință, o sa fie mai scurt cu două Duminici decât cel aferent anului trecut. Sărbătoarea Schimbării la fată este o sărbătoarea a Sezonului Epifaniei și se află la începutul unei serii de trei Duminici speciale care preced Sezonul Postului Mare, sezon care în acest an debutează la data de 6 Martie, dată la care va cădea Miercurea Cenușii. Pentru această zi de sărbătoare, predica este fundamentată pe textul din Matei 17:1-9.

După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El. Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: "Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie." Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!" Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă, nu vă temeţi!. Ei au ridicat ochii, şi n-au văzut pe nimeni decât pe Isus singur. Pe când se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: "Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi."

Dragii mei, este din ce în ce mai evident pentru fiecare dintre noi faptul că astăzi creștinismul nu mai este absolut deloc o credință la modă. Unul dintre cele mai importante motive pentru care credința creștină nu mai este atractivă, în mod special pentru tineri, este acela că ea sfidează nu de puține ori, rațiunea umană. Relatările Sfintelor Scripturi generează foarte des un zâmbet sfidător din partea necredincioșilor deoarece aceștia consideră aceste povești ca fiind niște mituri care nu se pot plia pe inteligența acestui veac. Poate că acest lucru nu rănește chiar atât de mult pentru că ne amintim faptul că Sfântul Apostol Paul ne spune că propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei care sunt pe calea pierzări (1 Corinteni 1:18). Mai grav este faptul că în prezent, din ce în ce mai multe Biserici care se numesc Creștine au aceeași atitudine față de relatările Sfintei Scripturi. Credința Creștină a Sfinților Apostoli este astăzi nepopulară și abandonată de numeroase Bisericii Creștine. Din ce în ce mai mulți creștini consideră că dacă luam prea mult în seamă Sfânta Scriptură și credința strămoșilor noștri suntem înguști, demodați, stricți și rigizi. Din ce în ce mai multe Bisericile Creștine se îndepărtează de Cuvântului lui Dumnezeu. Doctrinele credinței creștine nu mai au valuare, mărturisirea păcatelor nu mai este o practică a Bisericii deoarece în această lume post-modernă dacă vorbești despre păcat se consideră ca jignești și judeci, închinarea istorică s-a schimbat într-una modernă și antrenantă, Bisericile nu mai sunt un loc sacru unde omul se întâlnește cu sfințenia lui Dumnezeu ci un loc de distracție unde creștinii vor să se simtă bine ci nu să fie împovărați cu ceea ce Dumnezeu cere de la ei. Așa dar, cel puțin creștinismul conservator nu mai este deloc popular în lumea actuală.

În această Duminică specială, în ciuda situației în care se află creștinismul, doresc să vă vorbesc despre un lucru special, despre ceea ce un grup de trei ucenici ai Domnului Cristos au văzut atunci când l-au însoțit pe Mântuitorul nostru pe un munte pe care tradiția îl numește Tabor și pe care Sfântul Apostol Petru îl numește muntele sfânt (2 Petru 1:18). Schimbarea la Față ne spune faptul că Isus Cristos, cel născut la Bethleem din Sfânta și Binecuvântata Fecioară Maria este cu adevărat gloriosul Fiul al lui Dumnezeu. Domnul a găsit însă de cuviință să ascundă această glorie veșnică astfel încât, în această lume, el a arătat ca un om umil ci nu ca Dumnezeu adevărat. Slava lui Dumnezeu a fost ascunsă în Isus Cristos. Dumnezeu a ales ca Fiul Său să arate ca un om obișnuit, ca un om în care nimic nu părea special. Sfântul Profet Isaia ne spune astfel: n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă (Isaia 53:2). Fiul lui Dumnezeu a trăit și lucrat pe acest pământ fără să fie observat ca Dumnezeu adevărat și veșnic. Atotputernicia lui era ascunsă de slăbiciunea umană. Dumnezeu, în marea lui înțelepciune, a ales să ascundă victoria într-o formă de înfrângere. Oamenii au văzut cu ochii lor un om care nu avea unde să își plece capul. Un om înfrânt, neputincios, suferind, condamnat, batjocorit și ucis pe o cruce. Totuși, în ciuda acestui tablou, Domnul Isus Cristos le spunea oamenilor următoarele: Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi (Ioan 10:17-18). Mai mult, atunci când atârna pe cruce, zdrobit de suferință, complet înfrânt, acest Isus și-a dat ultima suflare proclamând victoria împotriva păcatului, a morții și a diavolului prin cuvintele s-a sfârșit. În moartea plină de umilință a acestui om însângerat, Dumnezeu a ascuns iertarea păcatelor noastre și victoria mântuirii fiecăruia dintre noi.

Schimbarea la față a Domnului nostru Isus Cristos pe muntele Tabor a reprezentat o înlăturare temporară a acestui văl care acoperea divinitatea veșnică a Fiului lui Dumnezeu iar trei dintre ucenicii Săi, Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacov au avut posibilitatea să vadă gloria cerească pe care Cristos o avea în ceruri. Ei au avut binecuvântarea să vadă ceea ce toți ceilalți nu aveau cum să vadă privindu-l pe Isus. La Schimbarea la Față, Dumnezeu a oferit omului o privire asupra a ceea ce natura noastră păcătoasă nu poate vadă prin propria ei putere.

Dragii mei, credința creștină ne învață faptul că nu îl putem cunoaște pe Dumnezeu altfel decât prin Isus Cristos. Cei mai mulți oameni moderni neagă această afirmație exclusivistă a creștinismului. Credința cea mai comună astăzi este aceea că toate credințele duc la Dumnezeu sau că fiecare credință îl prezintă pe Dumnezeu dar din perspective diferite. În mod contrar, Sfânta Scriptură ne spune că acest lucru este fals! Ea ne spune că la Dumnezeu se poate ajunge exclusiv prin Cristos. Sfântul Apostol Petru este foarte tranșant atunci când spune în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.(Fapte 4:12). O astfel de afirmație contrazice credința modernă și este declarată ca fiind o viziune foarte îngustă în comparație cu emanciparea intelectualo-spirituală a societății.

Dar Sfânta Scriptura ne spune că Dumnezeu a găsit de cuviință să reveleze aceste adevăruri cerești pentru ca oamenii să le primească prin credință ci nu prin înțelepciunea acestei lumi după cum spune Sfântul Apostol Paul: Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari (1 Corinteni 1:27). Dumnezeu s-a revelat apelând la credința celor slabi ci nu la înțelepciunea celor învățați.

Una dintre marile mistere ale Schimbării la Fața a Domnului Isus Cristos este acela că El a ales ca la această minunată Epifanie să participe doar trei dintre Sfinții săi Apostoli ci nu toți doisprezece. Acest lucru a născut foarte multe speculații în sânul creștinismului. Vedeți, în Vechiul Testament, pentru a atesta un lucru era necesară mărturia a doi sau trei oameni. Lucrul acesta este valabil și în Biserica Apostolică. Sfântul Apostol Paul îl îndeamnă pe Sfântul Ucenic Timotei astfel: să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori (1 Timotei 5:19). Este posibil ca Domnul Isus Cristos să îi fi ales pe cei trei Sfinți Apostoli pentru ca atunci când acest eveniment avea să fie povestit lumii, autenticitatea lui să fie garantată de către acești trei martori, iar oamenii să creadă cele relatate.

Evenimentul Schimbării la Față ne este relatat de toți cei trei evangheliști sinoptici, Sfântul Apostol Matei și Sfinții Ucenici Marcu și Luca. Dar, ce au văzut acolo, pe Muntele Tabor, cei trei Sfinți Apostoli care l-au însoțit pe Domnul Isus Cristos? Scriptura ne spune că El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina (Matei 17:2). Literalmente, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne spune faptul că Isus a apărut înaintea Apostolilor într-un mod diferit decât cel uzual. El nu s-a transformat în altă ființă. Aflăm că Isus a rămas același ca formă. Trăsăturile sale trupești nu s-au schimbat. Schimbarea a constat în faptul că Isus a început să strălucească. Realitatea consta în faptul că această slavă a Fiului lui Dumnezeu care până atunci fusese ascunsă de firea umană era acum vizibilă în deplinătatea ei. Această glorie divină a modificat ființa lui Cristos. El strălucea în toate aspectele sale. Puritatea, sfințenia și atotputernicia lui Dumnezeu erau acum vizibile pe deplin în Cristos. Isus era revelat pe vârful Muntele Tabor în calitatea sa de Creator, de Stăpân al tuturor lucrurilor, Dumnezeu mai presus de toate. El stătea acolo ca Domn al vieții, ca Mântuitor al nostru. El, Fiul lui Dumnezeu, a câștigat mântuirea noastră luând parte la planul de mântuire făcut în taina Sfintei Treimi încă din veșnicie. El este cel care atât de mult a iubit această lume încât și-a părăsit gloria cerească pentru a veni în umilința acestei lumi pentru salvarea noastră, a celor care îl uram, îl batjocoream și, așa cum ne spune Sfântul Apostol Isaia, nu vedeam în el decât un dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă (Isaia 53:3). El este cel a cărui dragoste pentru noi a fost atât de mare încât a ales ca el însuși dă devină păcat pentru noi, pentru ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu.

Gloria acesta pe care cei trei Sfinți Apostoli au văzut-o pe Muntele Tabor este slava mântuirii noastre. Acest lucru reiese din întâlnirea și discuția purtată de către Domnul Isus Cristos cu Sfinții Profeți Moise și Ilie. Sfântul Evanghelist și Ucenic Luca ne dezvăluie faptul că aceștia vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim (Luca 9:31). Sfinții Profeți Moise și Ilie reprezintă Legea și Profețiile, cele două mari părți care compun Vechiul Testament. Legea și Profețiile se împlinesc în Isus Cristos, Mântuitorul nostru. Cei trei vorbeau despre mesajul Evangheliei, a sacrificiului pe care Cristos avea să în aducă pentru omul păcătos.

Apoi, citim faptul că cei trei au fost umbriți de un nor strălucitor. Dumnezeu Tatăl, însuși, era acolo pe vârful Muntelui Tabor. Isus, Fiul lui Dumnezeu, era în părtășie intimă cu Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu Tatăl revelează misterul lui Isus Cristos spunând cu gura lui: Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi (Luca 9:35). Aceste cuvinte au mai fost auzite o dată la Botezul Domnului Isus Cristos. Atunci, Dumnezeu Tatăl îl revela pe Isus Cristos gată să își înceapă lucrarea pe acest pământ de predicare a Evangheliei în vederea salvării omului. Acum, la Schimbarea la Față, același Dumnezeu Tatăl îl revelează pe Isus Cristos gată să încheie misiunea acesta de salvare a omului păcătos prin jertfa sa pe cruce acolo unde avea să primească pedeapsa pentru toate păcatele lumii. Astfel, aceste cuvinte ne mângâie, pentru că ele ne amintesc faptul că Isus Cristos a purtat asupra lui judecată a lui Dumnezeu pentru ca El să-l împartă cu noi propria lui sfințenie și astfel să avem parte de viața veșnică.

O ultimă problemă pe care o ridică această relatare a Schimbării la Față este legată de faptul că Domnul Isus Cristos le-a cerut celor trei ucenici, care au fost martori ai acestei experiențe remarcabile, următoarele: să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi (Matei 17:9). De ce oare acest lucru? Vedeți, Domnul Isus Cristos avea, așa cum spune Sfântul Evanghelist Luca, după acest eveniment al Schimbării la Față, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim (Luca 9:51). Astfel, Domnul avea să parcurgă ultimele momente înainte de jertfa sa la Ierusalim. El era gata să meargă la cruce unde să împlinească scopul pentru care s-a întrupat la Bethleem. Urmau clipe grele, dificile. Isus Cristos avea să fie batjocorit, umilit, avea să se confrunte cu trădarea oamenilor, arestarea, suferință și, în cele din urmă moartea. Isus nu a vrut ca epifania de pe Muntele Tabor să fie cunoscută înainte de înviere pentru ca ucenicii săi să nu fie într-o confuzie greu de depășit. Ei nu înțelegeau aproape deloc misiunea lui Cristos, Mielul de jertfă a lui Dumnezeu. Înainte ca ei să afle despre Schimbarea la Față era necesar ca ei să înțeleagă misiunea lui Cristos iar acest lucru s-a întâmplat după învierea Domnului Isus Cristos.

Dragii mei, evenimentul Schimbării la Față anunță momentul în care Cristos și-a îndreptat pașii spre Ierusalim. De acum, doar câteva luni îl mai despărțeau de jertfa sa pe cruce. Este clar pentru noi că El era gata pentru această slujbă. Cristos avea să se aducă pe sine ca jertfă pentru păcatele noastre împlinind profeția care spune: El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi (Isaia 53:4-5). El este salvarea noastră, Mântuitorul nostru, cel care ne-a adus iertarea păcatelor și viața veșnică.

Amin!