Si nu ne duce pe noi in ispita
Data postării: 01.09.2014 11:08:39
Iata-ne ajunsi astazi, in mila lui Dumnezeu, la finalul studiului nostru introductiv privitor la rugaciunea “Tatal nostru”. Am inceput prin a expune de ce este necesara si cat de importanta este aceasta rugaciune in viata crestinului, iar mai apoi, am trecut in revista ceea se intelege prin “Tatal nostru care esti in ceruri”, prin “vie imparatia ta”, apoi, in mila lui Dumnezeu am putut sa tratam pe larg invatatura pe care o regasim in pasajele “faca-se voia ta precum in cer asa si pe pamant” si “painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi” iar, in cadrul ultimei ocazii, am discutat despre pasajul “si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostrii”. Astazi, in ultima prelegere a acestei serii care se doreste a fi utila la catehizare, vom discuta despre cel mai controversat aspect al acestei minunate rugaciuni. Discutam in urmatoarele minute despre modul in care trebuie sa intelegem pasajul "Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.".
Problema speciala cu care ne confruntam in tratarea acestui pasaj este faptul ca acesta pare sa sugereze posibilitatea ca Dumnezeu sa fie implicat, intr-un fel sau altul, in ispitirea copiiilor sai. In acelasi timp, in textul biblic folosit la deschiderea acestei prelegeri, ne amintim faptul ca Sfantul Apostol Iacov ne invata in primul capitol al epistolei sale, la versetul 13, faptul ca “Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni”. In acest moment, cred ca fiecare dintre noi intelege pe deplin si poate sa afirme raspicat faptul ca sub nici o forma Dumnezeu nu si-ar ispiti copiii sa pacatuiasca in sensul de a-i forta intr-un fel sa faca ceva rau. Dumnezeu nu duce niciodata in ispita, pe nimeni, in acest sens.
Cheia intelegerii corecte a acestui pasaj din rugaciunea “Tatal nostru” sta, in cea mai mare parte, in modul in care explicam expresia “ispita”. Intelegerea lingvistica obisnuita, inclusiv in limba romana, este acela de a “incita la comiterea unor fapte considerate rele”. Spre deosebire de Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Sfanta Scriptura asociaza acestui termen si intelesul de “testare”.
Vedem acest lucru foarte clar daca studiem relatarea din debutul cartii Geneza, acolo unde Dumnezeu i-a pus la incercare pe primii parinti, Adam si Eva. Este clar pentru fiecare dintre noi ca nu Dumnezeu i-a impins pe Adam si pe Eva sa nesocoteasca porunca lui Dumnezeu si sa o incalce, mancand din frunctul oprit. Relatarea ne spune in mod clar ca sarpele, adica Diavolul, a fost acela care a instigat la revolta. Sfanta Scriptura afirma faptul că una dintre lucrările de căpătâi ale lui Satan este aceea de a-i ispiti pe oameni în sensul de a-i incita la comiterea de păcat. Deci, concluzionam ca nu Dumnezeu i-a pus pe Adam si Eva sa pacatuiasca ci El doar i-a pus la o incercare. Din pacate, primii parinti au esuat in ceea ce priveste acest test iar rezultatele ne sunt cat se poate de cunoscute.
Genul acesta de “testare” il mai intalnim in Sfanta Scriptura, relatarea din cartea Genezei nefiind un caz unicat. Gasim un exemplu plin de dramatism chiar in Noul Testament. Aici citim relatarea despre modul in care a fost testat chiar Domnul nostru Isus Cristos, timp de 40 de zile in pustie. Aici, dupa un post sever si indelungat, Mantuitorul nostru a fost expus asaltului grosolan venit din parte lui Satan. Pasajul genereaza numeroase emotii in mod special vazand cum Fiul Omului a rezistat in neprihanire in mijlocul acestei testari, spre deosebire de primii parinti care au esuat intr-o testare mult diminuata in ceea ce priveste duritatea asaltului lui Satan.
Un alt test care genereaza emotii il gasim in Vechiul Testament si il are ca personaj principal pe patriarhul Avraam. Cartea Genezei, la capitolul 22, vedem ca Dumnezeu ii spune robului sau urmatoarele: “Avraame, ia-ţi fiul, pe cel pe care-l iubeşti, pe singurul tău fiu, pe Isaac, du-te la muntele pe care Eu ţi-l voi arăta şi adu-Mi-l ca jertfă acolo”. Testul acesta a fost unul foarte grozav pentru un biet muritor. Un alt exemplu cu foarte mare incarcatura emotionala il implica pe Iov. In prologul relatarii acestei drame vedem cum Satan ajunge in prezenta lui Dumnezeu dupa ce a calatorit in lume. El il sfideaza pentru Dumnezeu afirmand in esenta ca toti locuitorii pamantului ii sunt supusi lui si ii se impotrivesc Creatorului lor. Dumnezeu ii intrerupe momentul de aroganta si ii pune in vedere pe credinciosul Iov. Cu toate acestea, Satan continua sa se impotriveasca sfidator lui Dumenzeu afirmand ca Iov este credincios exclusiv datorita faptului ca Dumnezeu il protejeaza din toate punctele de vedere, sugerand ca daca aceasta protectie s-ar intrerupe, Iov l-ar huli pe Creatorul sau. De aici inainte, întreaga carte Iov se concentrează asupra a ceea ce s-a petrecut după ce Dumnezeu accepta sa Îşi retraga mâna de peste Iov, lăsându-l expus şi fără apărare în faţa atacurilor lui Satan.
Toate aceste relatari sunt suficiente pentru a ne ajuta sa intelegem de ce credinciosul se roaga “Şi nu ne duce pe noi în ispită”. Cu alte cuvinte ne rugam sa nu ajungem în situaţia în care să fim ispitiţi! Ne rugam ca sa nu fim pusi la încercare, sa nu fim expusi la săgeţile inamicului! Acesta este lucrul pe care îl cerem, în rugăciunea Tatăl Nostru, atunci când spunem: "Si nu ne duce pe noi în ispită...".
O a doua parte a acestui pasaj din rugaciunea “Tatal nostru” este “ci ne izbăveşte de cel rău”. Si despre acest pasaj putem sa spunem ca este, nu de putine ori, dificil de inteles. Motivul principal sta in intelegerea, de data aceasta, a expresiei “rau”. Nu avem timp acum sa analizam expresia uzata in limba greaca insa o sa va rog sa acceptati concluzia conform careia, in limba greaca termenul “rau”, asemena cu cel din limba romana, este, in general, un substantiv abstract, neutru. Răul, în general, este ceva abstract. El este la genul neutru. Însă atunci când termenul “rau” este folosit în Noul Testament, acesta este folosit ca un titlu care i se aplică în mod particular lui Satan. Prin urmare, ceea ce Isus Cristos spune este ca Dumnezeu sa nu ne lase expusi ispitelor, adica asaltati de puterea lui Satan. Această porţiune a rugăciunii “Tatăl nostru” este o cerere către Dumnezeu pentru a fi apăraţi de săgeţile arzătoare ale diavolului. În fiecare zi ar trebui să ne rugăm pentru izbăvire, nu în sensul unei eliberări de demoni, ci în sensul protecţiei în faţa asalturilor lui Satan.
Martin Luther obişnuia să aibă lupte interioare în care simţea în mod acut asaltul lui Satan. Istoria spune ca Luther ar fi avut un atât de acut sentiment al prezenţei lui Satan încât o dată a ridicat călimara şi a aruncat cu ea prin încăpere. Luther a vorbit despre ceea ce el numea atacul nemilos şi nestăpânit al lui Satan împotriva lui, în încercarea de a-l compromite, în încercarea de a-l aduce în pragul disperării, în încercarea de a-l determina să-şi renege credinţa. Dar Martin Luther îngenunchea în fiecare zi, spunând rugăciunea “Tatăl nostru”:cerand izbavirea lui Dumnezeu fata de cel rău. Fiecare creştin are nevoie de această rugăciune şi aceasta ar trebui să fie parte din rugăciunea fiecărui creştin.
O arma foarte des utilizata de cel rau impotriva copiiilor lui Dumnezeu este aceea de a pune presiune pe costiintele acestora si de ai acuza de comiterea de pacate. El stie ca aceasta metoda produce chinuri de nedescris pentru un credinios. Dar stim faptul ca creştinului care şi-a mărturisit păcatul, care şi l-a recunoscut şi s-a căit pentru el, care a venit înaintea lui Dumnezeu pentru a cere iertare, Dumnezeu îi promite că-l va ierta. Dumnezeu spune: "Eşti iertat." Însă imediat ce Dumnezeu spune că suntem iertaţi, apare Satan, care ce spune? "O, nu sunteţi iertaţi. Încă sunteţi vinovaţi." Iar atunci când ascultăm de el, în acel moment devenim împovăraţi şi încovoiaţi sub acea teribilă povară a vinovăţiei care ne paralizează. Acesta este contextul în care Pavel afirmă, aproape triumfător: "Cine îi va acuza pe cei pe care i-a ales Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îi consideră drepţi, împreună cu Cristos, care a fost înviat dintre cei morţi.". Acest adevăr este o componentă atât de importantă a vieţii creştine încât nu mă surprinde deloc că Isus a încorporat-o în rugăciunea Tatăl Nostru. "Nu ne duce pe noi în ispită. Nu ne aduce în situaţia în care să fim ispitiţi. Izbăveşte-ne de cel rău." Izbăveşte-ne nu doar de ispitirea celui rău ci, de asemenea, de acuzele celui rău”. Satan vine fără milă şi încearcă să ne lase fără speranţă; el încearcă să ne facă să ne concentrăm asupra propriilor noastre eforturi ca şi cum ne-am putea răscumpăra singuri. Acuzându-ne, scopul lui este acela de a ne îndepărta de Mantuitorul nostru. Şi tot ceea ce pot spune este că, atunci când te simţi vinovat, atunci când mă simt vinovat, ştim unde trebuie să mergem. Trebuie să mergem la cruce.
Trebuie să mergem la Isus Cristos, Mangaietorul, Mantuitorul si Domnul nostru.
Un articol de Sorin H. Trifa